Bacteriile si rolul lor in procesele biologice de vindecare
Dr. Loibner: “Haideti sa vorbim si despre bacterii, ca tot suntem manipulati sa credem ca bacteriile ar fi dusmanii nostri. Uitati-va la un deget care se umfla si face puroi dupa o contuzie grava. Ce face aici corpul uman? Corpul genereaza bacterii de puroi (Eiterbakterien), globulele albe genereaza un focar de puroi, care apoi se sparge sau este deschis de chirurg, dupa care puroiul iese impreuna cu ceva substante straine. Organismul, prin sistemul imunitar, nu are altceva de facut decat sa elimine tot ceea ce nu-si are locul in corpul nostru. Asta e singurul motiv pentru care corpul produce aceste bacterii, care sunt componente ale celulelor umane si fac parte din procesele importante de vindecare, fiecare are rolul ei. Nemaivorbind ca ele exista in fiecare celula a noastra, organismul are de nu stiu cate ori mai multe bacterii decat celule! Ah, si cand puroiul iese din rana, stati linistiti, ca nu se duce nici la muschiul inimii sa-l manance, nici la creier sau mai stiu eu unde; cand procesul de vindecare se sfarseste, bacteriile sunt distruse de sistemul imunitar! Sistemul imunitar si dealtfel intreg organismul nostru, cand nu se intervine cu chimicale, sunt o minune a naturii!
Virusul “vizibil” este un simplu purtator de informatii (Informationsträger) in cadrul organismului, care declanseaza diverse programe biologice, imunologice, cum ar fi febra. Fiindca si boala este in esenta un proces de vindecare. Organismul nostru este construit de asa natura, incat reactionam de ex. prin febra, prin frisoane etc. Ce este de fapt febra? Cresterea energiei, a temperaturii, afluxul sangelui acolo unde este nevoie, pentru ca ceea ce este vatamat si bolnav in corp sa poata fi “ars” si apoi indepartat, eliminat. Respiratie plina de oxigen… Detoxifiere… Dezintoxicare… Procese imunologice efective… Toate acestea se intampla odata cu febra. Cand febra si-a indeplinit misiunea, da inapoi. Tusea, ce este tusea? Tusea nu este altceva decat o forma de eliminare. In urma racelii sufera plamanii, ei sunt motoarele prin care se efectueaza schimbul de caldura in organism; la o raceala, din cauza hipotermiei si umezelii, sunt vatamate milioane de celule ale plamanilor; ei, acele celule trebuie eliminate prin tuse! Tusea convulsiva nu este decat o eliminare foarte puternica de celule vatamate ale plamanilor. Fiecare inflamare este rezultatul unei vatamari anterioare (hipotermie, raceala, intoxicare, trauma etc.) si duce in mod natural la vindecare, daca nu se intervine cu chimicale pentru astuparea simptomelor. Si plansul este un proces de vindecare…” […]
Tetanosul
Dr. Loibner: “Sa vorbim si despre tetanos. Tetanosul era supranumit “boala razboaielor”, aparea mai ales la batrani, la diabetici si in tarile sarace, unde si in ziua de azi inca mor nou-nascutii din cauza de tetanus neonatorum. Va intrebati de ce mor acei bebelusi? Fiindca intra intr-o acidoza de subnutritie; din cauza subnutritiei nu-si pot activa metabolismul necesar pentru vindecarea taieturii ombilicale si eliminarea tesuturilor necrotice. Cand suntem sanatosi, organismul genereaza bacterii de puroi (Eiterbakterien), care sunt pline de oxigen, iar ranile noastre se vindeca foarte repede. Cu cat o rana se vindeca mai greu, cu atat capacitatea de aparare a organismului este mai slabita (la anumiti oameni bolnavi de cancer s-a constatat ulterior ca inainte de diagnostic avusesera rani care pareau sa nu se mai vindece – organismul nu mai era capabil sa se regenereze). Cand este vorba de persoane subnutrite (fie in razboi, fie in tarile sarace), atunci corpul nu mai este capabil sa genereze decat bacterii anaerobe, care favorizeaza evident eliberarea toxinelor tetanice (care au rolul de a elimina tesuturile moarte). Chirurgii de pilda stiau dintotdeauna: cand o rana sangereaza, nu exista nici un pericol de tetanos. Cand organismul este insa atat de slabit din cauza subnutritiei si sangele circula extrem de prost, corpul incearca disperat prin intermediul tetanospasminei sa trimita sangele in regiunea cu rana, pentru a vindeca sau elimina tesuturile vatamate. De asemenea, se pare ca tetanosul poate aparea si la traume fara rani deschise. Se pune atunci intrebarea: de unde vin bacilii de tetanos in acest caz? Caci doar se sustine ca bacteriile Clostridium tetani provin din exterior, din pamant murdar, din fecale, din cuie ruginite etc. Mai exista si tetanos puerperalis (cel care apare dupa operatii) cu care sunt speriate cel mai efectiv gravidele sa-si faca vaccinul in sarcina. Nici in asemenea cazuri bacteriile nu pot veni din afara. Explicatia incercata de medicina alopata este ca acele clostridii, care in mod normal traiesc si in flora intestinala, ajung cumva pe rana de la operatie (cezariana etc.). Adica la o cezariana chirurgii desfac si intestinul, ca sa treaca bacteriile din fecale direct pe rana operatiei? Sa fim seriosi.”
Dr. Loibner: “Dar sa revenim la rani si la bacteriile tetanice. Se afirma ca e suficient ca un singur bacil de tetanos sa ajunga intr-o rana si gata, vai, apare tetanosul. Acest bacil cica s-ar inmulti extrem de repede si apoi ar ataca intregul organism. A fost insa stabilit stiintific ca acesti “agenti patogeni” nu cauzeaza nici un fel de tetanos in tesuturi sanatoase. Vaillard si Rouget au experimentat injectand cobailor tone de bacili tetanici si nereusind sa provoace nici un fel de tetanos. Abia cand provocau o vatamare a tesuturilor aparea si tetanosul. Se mai cunosc dealtfel si alte boli in care joaca un rol acest tip de bacterii numite Clostridium. Toate aceste bacterii indeplinesc un rol biologic la bolile unde exista tesuturi moarte si lipsa de oxigen. Ma refer la C. perfringens (gangrena gazoasa sau miozita clostridiana), C. histolycum (la septicemii), C. botulinum (botulism), C. difficile (la catar intestinal grav cu necroze, aparut ca o consecinta a abuzului de antibiotice). Ca atare, este mai mult decat evident ca in toate aceste cazuri nu bacteriile sunt cauza bolilor, ele apar doar ca o consecinta a unor vatamari din cu totul alte cauze. Aceste bacterii indeplinesc un rol biologic in procesul eliminarii tesuturilor distruse si nu se raspandesc niciodata in tot corpul, ci se gasesc doar in zona ranita. Ulterior, cand tesuturile necrotice au fost eliminate, nu mai pot fi gasite nici acolo bacteriile tetanice. Ca atare, nu este vorba de agenti patogeni cauzali aici, ci mai degraba de agenti biologici metabolizanti in slujba vindecarii.”
Dr. Loibner: “In tesuturile sarace in oxigen ale ranii se dezvolta in celule bacterii anaerobe (clostridiile). Bacilii tetanici elibereaza tetanospasmina sau tetanolysina, care la anumiti oameni produc niste contracturi musculare intense, adica tetanos. Aceste crampe musculare au unicul scop de a transporta sangele catre locul unde s-a produs rana/trauma. Este vorba de oameni al caror metabolism este grav vatamat din cauza subnutritiei sau a unei nutritii proaste cronice sau a diabetului etc. Daca organismul reuseste ca prin aceste contractii masive ale muschilor sa imbunatateasca cantitatea de oxigen din rana, atunci vindecarea acesteia poate continua. Cu cat ajunge mai mult sange oxigenat la rana, cu atat se modifica si situatia din punct de vedere biochimic. La fel ca la oamenii sanatosi, acum incep si bacteriile aerobe, bacteriile de puroi (Eiterbakterien) pline de energie sa-si faca treaba de a elimina tesuturile distruse si de a accelera vindecarea. In trecut, cand tetanosul era mai des intalnit si in tarile vestice, tratamentul zonelor ranite ale bolnavilor de tetanos se facea printre altele prin oxigenoterapie masiva, pentru imbunatatirea calitatii sangelui bolnavului. La oamenii sanatosi, cu o circulatie a sangelui normala, orice rana este alimentata cu suficient oxigen, de aceea acolo intotdeauna vom gasi la lucru doar bacterii aerobe si tetanosul este exclus.”
Dr. Loibner: “Toxicologul german Louis Lewin a reusit dealtfel la 30 de ani dupa “descoperirea” de catre Emil von Behring a celebrei “antitoxine” tetanice sa darame ipoteza conform careia organismul uman ar fi capabil sa produca antitoxine. Citat Lewin: “Nu exista absolut nici o otrava cunoscuta chimic care sa poata fi introdusa animalelor si sa provoace in sange producerea unui antidot care a) sa contracareze efectul otravii sau b) sa previna efectul vreunei otravi. In experimentele mele am demonstrat printre altele pe exemplul ariciului, despre care se stie ca are o rezistenta innascuta impotriva unor otravuri, ca aceasta capacitate nu se afla in sange si ca un ser obtinut din sangele ariciului si injectat altor animale nu le protejeaza pe acestea de o otrava la care ariciul ar supravietui… Nu exista nici un alcaloid si nici un glicozid, nici o substanta otravitoare de oricare alta natura cunoscuta din categoria substantelor anorganice sau organic-sintetice care sa poata fi prevenite prin serologie.” (Louis Lewin, Otravuri si otraviri, a 6-a editie, 1992, Ed. Haug; Gifte und Vergiftungen, 6. Aufl. 1992, Haug-Verlag).”
Traducerea intregii prelegeri o gasiti AICI.