Cum a început totul?

Citat din articolul “Rh în sânge” (DER SPIEGEL, august 1948): “În Alfeld, Saxonia Inferioară, magazinul de animale de companie Ruhe așteaptă livrarea a 300 de maimuțe. În New Delhi, India, o cerere de transport urgent al animalelor așteaptă decizia ministerului competent. Este vorba despre maimuțe Rhesus, destinate institutelor medicale germane.“[1]

Maimuțele Rhesus erau foarte apreciate și căutate ca “obiecte științifice” speciale (!), lucru pe care îl “datorau” mai presus de toate profesorului vienez Karl Landsteiner de la Institutul Rockefeller din New York, care la începutul secolului al XX-lea căuta la ordinul şefilor săi o aşa-zisă “amprentă a sângelui”, pentru a clasifica oamenii pe baza anumitor caracteristici ale sângelui, fiind recompensat ulterior pentru acest lucru cu Premiul Nobel.

Profesorul Landsteiner a fost un mare iubitor de experimente asupra maimuțelor, știm deja din cercetările sale celebre despre aşa-zisul “virus polio”, cercetări care sunt până în prezent lucrări de referinţă cu privire la poliomielită.[2] În anul 1909, profesorul Landsteiner și colegul său Erwin Popper au extras țesut din măduva spinării unui copil care murise de “poliomielită”, l-au deshidratat, l-au dizolvat în apă și au injectat aproximativ 1-2 ceşti cu acest “borş” în abdomenul a două maimuțe de laborator. Dintre cele două maimuțe, una a murit după 8 zile, în timp ce cealaltă a paralizat după 17 zile și a fost ucisă 2 zile mai târziu.

Fără experimente de control sau verificarea postulatelor Henle-Koch (existente atunci), cei doi oameni de știință au concluzionat că “poliomielita poate fi transmisă prin injecție intraperitoneală (!)”. Din moment ce nu găsiseră nicio bacterie pe care să o acuze, ei au postulat apoi presupunerea că boala ar putea fi “declanșată de un așa-numit virus invizibil […]”.[2] Read more… “Factorul Rhesus – Maimutele si afacerea cu frica” →