Valoarea simptomatologiei

Sir James MacKenzie (f. probabil cel mai mare medic al timpurilor sale) nu a reusit totusi sa iasa din superstitia medicala ca boala ar fi o entitate separata si ca singura modalitate de a gasi boala ar fi sa urmarim simptomele pana la sursa. Dar daca urmarim simptomul pana la sursa, ce facem acolo? O durere e urmarita pana la sursa si realizam ca vine de la cap. Capul nu cauzeaza durerea. Apoi gasim simptome de hiperemie (acumulare excesiva de sange in cap); presiunea de la surplusul de sange in cap cauzeaza durerea. Atunci, oare presiunea este boala? Nu. Atunci, hiperemia este boala? Nu. Hiperemia este si ea o cauza a durerilor, dar ce anume cauzeaza congestia? Durerea este doar un simptom. Presiunea cauzeaza durerea; presiunea este si ea tot un simptom. Hiperemia este tot un simptom. Durerea, presiunea, hiperemia sunt toate simptome. In timp, peretii vaselor de sange sunt slabiti si presiunea cauzeaza o ruptura a unui asemenea vas de sange. O astfel de hemoragie cauzeaza decesul prin apoplexie. Atunci, vasul rupt este boala? Nu, este doar un simptom. Este moartea prin hemoragie boala? Nu.

Daca hemoragia nu este suficient de severa ca sa cauzeze moartea, dar produce un fel de paralizie – si exista multe forme de paralizie – atunci paralizia este boala? Nu ne-am plimbat printr-o serie intreaga de simptome, de la durere de cap la paralizie? Nu am gasit nimic care sa fie indicat de catre aceste simptome ca si boala. […] Aici avem un lant intreg de simptome, incepand cu durere, sfarsind cu hemoragie, paralizie sau moarte, care nu ne dau nici cea mai mica indicatie despre cauza bolii.[…]

Primul simptom pe care il avem, dintr-un lant de simptome, este disconfortul sau durerea. De fiecare data cand suntem deranjati la stomac, avem durere, agravata mai mult sau mai putin de mancare. Urmeaza (sau apare inca dinainte) un catar – sau ceea ce numim inflamatie sau gastrita. Gastrita continua, cu ingrosarea mucoasei stomacale. Apoi, cu timpul, apare ulceratia. Aceasta va fi etichetata ca boala, ca “ulcer stomacal”; de fapt, este doar continuarea primelor simptome de durere si catar. Ulcerul este “reparat”, dar simptomele de durere si inflamatie continua, dupa care urmeaza alte ulcere. Se ajunge apoi la solidificarea/intarirea orificiului piloric. Cand se intampla acest lucru, apare si stenoza pilorica, iar -la o examinare atenta- este constatat cancerul.

Daca analizam simptomele de la prima durere si catarul din stomac, mergem pe lantul simptomelor. Primul simptom observabil este durerea. La examinare, iese la iveala inflamatia/gastrita, care la randul ei nu este boala, ci doar un alt simptom. Inflamatia continua, cu ulceratie, care de asemenea nu este boala, ci doar continuarea simptomelor. Toate simptomele continua pana la solidificarea orificiului piloric, dupa care se pune diagnosticul de cancer. Si cu toate acestea, de la inceput pana la sfarsit nu am descoperit decat simptome!

Daca se opereaza cancerul, nu s-a raspuns inca la intrebarea CARE ESTE BOALA.
Cancerul fiind simptomul final, el nu poate fi cauza primului simptom!

Orice alta boala poate fi analizata la fel. Durerea si inflamatia sunt primele simptome, de regula, iar ele nu sunt boala. Cand este gasita cauza durerii, si aceasta va fi tot un simptom si nu boala. Asa se aplica regula pana la sfarsit…

Nu e de mirare deci ca diagnosticienii sunt complet depasiti in cautarea bolilor, din moment ce ei confunda simptomele cu boala. In realitate este imposibil sa arati cu degetul pe elementul final al lantului de simptome si sa spui “Asta e boala”. […]  

Ca atare, si la ficat este la fel! Ganditi logic!

Evident, conform dogmei alopate, cand ei nu au habar de CAUZELE unor simptome si nu stiu nici cum le pot TRATA, mai vin cu o ipoteza: cum ca un VACCIN ar oferi “protectie”.

Ce ravagii face vaccinul antihepatitic B?

Unul din vaccinurile “cruciale” din schemele recomandate pe intreg mapamondul este vaccinul antihepatitic B.

Exista multe studii si lucrari stiintifice despre modul cum in mod special vaccinul antihepatitic distruge ficatul.

In conformitate cu prospectul vaccinului antihepatitic, iata ce reactii adverse au fost raportate dupa administrarea vaccinului antihepatitic B:
 

Herpes zoster, meningita, trombocitopenie, reactie anafilactoida, anafilaxa; sindromul hipersensitivitatii, inclusiv artralgie/artrita (de obicei temporara), febra, reactii dermatologice gen urticarie, eritem multiform, echimoze, erythema nodosum, apoi encefalita, encefalopatie, migrene, scleroza multipla, nevrita, neuropatie inclusiv hipoestezie faciala, parestezie, sindromul Guillain-Barré, paralizie Bell, nevrita optica, paralizii, pareze, convulsii, sincope, mielita transversa, conjunctivita, keratita, tulburari vizuale, dureri de urechi, tinnitus, vertigo, palpitatii, tahicardie, vasculita, apnee, spasme bronhice inclusiv simptome astmatice, dispepsie, alopecie, angioedema, eczeme, eriteme multiforme inclusiv sindromul Stevens-Johnson, erythema nodosum, lichen planus, purpura, artrita, slabiciuni musculare. 

Primul care semnalează această boală denumită “icter prin inoculare” este Lurman A. Acesta o identifica in anul 1885 la docherii din Bremen vaccinati antivariolic cu limfa vaccinala umana. Din cei 1289 de oameni vaccinati 191 (15%) au facut hepatita intr-un interval cuprins intre 2 saptamani si 8 luni. Este vorba de HEPATITA PRIN VACCINARE!

Haideti sa vedem ce li se recomanda medicilor si farmacistilor in Germania referitor la stabilirea titrului de anticorpi. Sursa: Schultz, M.: Titru vaccinal, Revista: Practica pediatrica, Nr. 63 (2003), pag. 388-389, aparut in “Depesa farmaciilor” din decembrie 2003.

Se pune intrebarea: “Ce sens are stabilirea titrului de anticorpi?”

“Expertii Universitatii Mainz raspund. Motivul intrebarii fusese rezultatul unui test de rutina facut cu metoda ELISA. Dupa o imunizare de baza administrata de trei ori consecutiv (!) cu un vaccin hexavalent se gasisera suficienti anticorpi impotriva hepB, polio tip 2 si 3 si tuse convulsiva; anticorpi impotriva tetanus, difteriei si polio 1 nu au putut fi identificati.“

Acum vine bomboana pe tort:

“In mod normal nu trebuie controlata concentratia de anticorpi, deoarece 1) concentratiile de anticorpi pentru multe vaccinuri nu sunt definite, 2) anticorpii impotriva difteriei, tetanos si polio nu sunt identificabili in laborator cu metoda ELISA si 3) imunitatea nu permite concluzii asupra gradului de protectie (!?!?!?) si 4) costurile pentru o analiza serologica adecvata depasesc cu mult costurile vaccinarii.“

Cu alte cuvinte: injectam ca sa “imunizam”, DAR “imunizarea” nu spune nimic despre cat de “protejati” suntem!

Noi am mai explicat si in articolul despre mitul imunitatii turmei ca vaccinarea NU este imunizare!

Biologul Stefan Lanka explica in documentarul despre “Cele cinci legi biologice ale naturii“:

“…Despre parametrii de masurare… ceea ce se masoara direct acolo este un parametru compus din trei factori care apoi sunt multiplicati. Oricine poate vedea ca acolo este o frauda ieftina. Dar toti participa la frauda, asta e mainstreamul, totul functioneaza ca uns, iar laborantii ce sa faca, ei nu sunt biologi, nu sunt medici, de ce ar citi informatiile si manualele? Cei putini care o fac ajung sa-si dea demisia, iar cei care pun intrebari deja din timpul studiului incep sa gandeasca: “Hei, ce masuram noi aici de fapt? De ce, daca masuram de 20 de ori consecutiv, ne iese de zece ori pozitiv si de zece ori negativ, de pilda?” Dar apoi baga toti capul in nisip… Asta e practica obisnuita in laboratoare…“

Intr-o prelegere mai aprofundata, tot Stefan Lanka explica si mai clar:

“Un titru de anticorpi crescut nu este altceva decat reactia organismului la otravire. Cand organismul este otravit (de pilda prin vaccinuri), se creeaza leziuni si chiar gauri in celule si celulele mor. Reactia corpului, cand celulele sunt vatamate, este sa produca substanta celulara de etansare (ca un fel de chit), acestea sunt globulinele, mici proteine care in mediu acid se extind, acopera suprafata vatamata, se conecteaza cu alte grupe de proteine, ele sunt responsabile pentru coagularea sangelui, pentru cicatrizarea ranilor si pentru sigilarea celulelor vatamate atunci cand ne sunt injectate otravuri in corp, dar si atunci cand de exemplu primim o lovitura intr-un muschi si se face vanataie; la fel, dupa o lovitura in rinichi sau in ficat se va constata intotdeauna o crestere a titrului de anticorpi, asta fiind reactia organismului de a etansa celulele vatamate. Acelasi lucru se intampla si in procesul de crestere: cand celulele se maresc, corpul creeaza substanta de etansare. Aceasta substanta este numita gresit “anticorpi”, ba mai mult, se sustine ca ar fi vorba de anticorpi specifici, ceea ce este alta minciuna. Capacitatea acestor proteine de a se lega chimic nu este specifica, ele se leaga la foarte multe substante, iar acest lucru poate fi manipulat in laborator dupa bunul plac, de ex. prin modificarea unui indicator acidic, prin adaugarea de detergenti speciali, prin modificarea concentratiei de minerale, asa se poate obtine o legare chimica a globulinelor la o gramada de substante. 

Sangele unei femei insarcinate de exemplu e plin de globuline, tocmai pentru a pastra placenta intacta, etansa, pentru a transporta substanta spre fatul in formare. Sangele unei femei insarcinate trebuie diluat de 40 de ori pentru a evita rezultate fals pozitive in diverse teste, teste care – cum ar fi cel HIV – oricum nu sunt standardizate. Aici trebuie pusa din nou intrebarea de baza: unde au fost standardizate aceste teste?? Nicaieri! Acest standard de aur nu exista, nici la virusuri si nici la bacterii; macar bacteriile exista, numai ca ele nu produc niciun fel de otrava in organismele vii, ci doar in cadavre.“…

UNDE este “virusul”?

Intrebare: AgHBs inseamna viremie?
Raspuns: Nu inseamna viremie, inseamna ca aveti o proteina a virusului hepatitei B.

Serios? O proteina a virusului hepatitei B?
CARE proteina??? CATE proteine sunt in total?
Dar, mai important: unde sunt publicate si fotografiate TOATE proteinele “virusului” hepatitei B, adica “virusul” in intregime?
Unde putem vedea intregul virus, izolat, fotografiat, caracterizat biochimic?
Nicaieri!Ipotezele alopate sunt una mai ridicola ca alta, daca e sa ne luam dupa articole de tip James Bond agentul 007, de genul “Agentul HBV in actiune“:

1. Centrifugarea mostrelor;
2. Separarea la gradient de densitate a ”virusului”;
3. Izolarea in stare pura a ”virusului”;
4. Fotografierea ”virusului”;
5. Descompunerea in partea proteinica si cea nucleotidica;
6. Determinarea diametrului ”virusului” (acelasi la TOATE structurile);
7. Analizarea biochimica a acestor componente;
8. Repetarea tuturor pasilor, dar dintr-o mostra ”neinfectata” (experiment de control negativ);
9. Publicarea studiului in revistele de specialitate;
10. Verificarea studiului de catre alti cercetatori si obtinerea acelorasi imagini si rezultate ale analizei biochimice.

Aceasta publicatie nu exista!

Cu atat mai putin exista vreo legatura cauzala demonstrata stiintific intre un ”virus” fictiv si inflamatia ficatului.

 

Asa ar trebui sa se izoleze “virusurile”, cum este descris in aceasta imagine.

Testele nestandardizate

Ar fi interesant sa vedem prospectul si specificatiile originale ale kitului de testare “Microparticle enzyme immunoassay” produs de firma Abbott, precum si protocolul de laborator, ar trebui sa ne lamurim CE anume testeaza ei acolo, fiindca aceste kituri sunt frauda curata, ele “gasesc” practic niste proteine sau bucati de proteine in functie de niste parametri care au fost stabiliti dinainte de producatori, ca sa gaseasca exact ce se pune acolo… este frauda stiintifica, kiturile/testele nu sunt standardizate stiintific, totul e ca la bingo…

Dr. Lanka: “Fotografiile din broşurile informative care cu foarte mare dărnicie ni se pun la dispoziţie de către Casele de sănătate, Ministerul Sănătăţii, institutele de cercetări sau broşurile care duc campanii pro-vaccinare, şi despre a căror „sursă” nu ni se dau niciodată explicaţii (studiu sau lucrare ştiinţifică publicate în jurnalele de specialitate şi recunoscute de specialişti), se deconspiră singure ca fiind simple fraude, deoarece culturile de celule respective au fost special „preparate” în laborator, iar particulele prezentate în imagini sunt artificiale, lipsind cercetarea şi certificarea compoziţiei lor structurale precum şi certificarea oricărei patogenităţi.“

Dr. Lanka: “În cadrul prezentării dovezilor pentru existenţa unui virus, un rol principal îl ocupă descrierea caracteristicilor proteinelor şi acizilor nucleici (ADN sau ARN). În lipsa descrierii exacte a acestor caracteristici, nici un test de relevare a prezenţei virusului respectiv într-un organism NU POATE FI STANDARDIZAT! (Este vorba aici de aşa-numitul „Standard de aur”). Caracteristicile proteinelor si ale acizilor nucleici se pot studia cu ajutorul unui procedeu care se numeşte gel-electroforeză. În cadrul acestui procedeu, proteinele sunt „despărţite în lungime” şi colorate. Se obţine astfel un tipar format din fâşii, care oferă informaţii asupra numărului şi mărimii proteinelor diferite din care este format virusul. Este absolut necesar ca această procedură şi rezultatele ei să fie parte componentă a studiului ştiinţific de izolare a respectivului virus. Pentru niciunul dintre virusurile considerate a fi patogene nu există astfel de analize prezentate în lucrările ştiinţifice.”

“Prin metode indirecte de relevare a unui virus (de exemplu aşa-zisele teste de anticorpi) nu pot fi relevate proteine care nu au fost în prealabil relevate direct de către cercetători în virusuri. Şmecheria este foarte străvezie în acest caz: proteinele din sânge (globulinele) sunt declarate a fi anticorpi. În funcţie de condiţiile la care acestea sunt supuse în laborator, globulinele „se leagă” la anumite substanţe sau nu. În cazul unei „legări” (care se întâmplă exclusiv în eprubetă!!) se consideră că aceasta este o dovadă indirectă a existenţei virusului. Această prezumţie este o fraudă istorică ce are consecinţe dramatice.”

Anti înseamnă că imunoglobulina se poate „lega” numai la anumite proteine. Ceea ce nu este adevărat. Căci dacă are loc o „legare” sau nu, aceasta depinde de starea şi mediul în care se află proteinele: acidă sau bazică, oxidat sau redus. Iar aceste lucruri sunt cunoscute oricărui cercetător care a facut astfel de experimente.

Dar ce se petrece de fapt în laborator?

În primul rând din sânge se separă celulele şi proteinele mari. Acest lucru se obţine de exemplu cu ajutorul unei centrifuge. 99% dintre teste se efectuează cu serul pacientului, adică cu „apa din sânge” care rămâne în urma separării. În continuare i se spune laborantului ce anume trebuie testat prin anticorpi. Pentru aceasta sunt folosite anumite teste patentate, produse de concernele farmaceutice, teste ale căror substanţe componente sunt secrete (!!). Dacă se ajunge la o reacţie măsurabilă în cadrul testului, acesta va fi calificat drept „pozitiv”. Până nu demult se considera că prezenţa “anticorpilor” unui agent patogen reprezinta automat o „acţiune de protecţie” imunitară, organismul căpătând prin aceasta “imunitate”. Totuşi, de când cu HIV, lucrurile stau exact pe dos, prezenţa asa-zisilor anticorpi HIV reprezentând practic “garanţia” bolii. Pai ori imunitate ori moarte garantata?

Astfel, nu este de mirare faptul că nu există un standard ştiinţific pentru titrul de anticorpi (cantitatea de anticorpi), iar măsurătorile testelor nu sunt niciodata comparabile. În plus, nu se fac nici experimente de control negativ la fiecare testare, caci altfel frauda ar iesi la iveala, cand rezultatul ar iesi LA FEL atat la cel “bolnav” cat si la cel sanatos! Şi mai puţin trebuie să ne mire faptul că nu există niciun fel de criterii ştiinţifice cu privire la ce cantitate de anticorpi trebuie sa existe în sistemul imunitar ca sa se poata spune că reprezintă ceva, şi ce anume.

Dr. Lanka: “Laborantului i se spune că în kitul de testare (primit de la compania farmaceutică) există mai multe proteine care corespund exact structurii unui anume microb (cel bănuit şi căutat). Ori acest lucru este cel puţin ciudat, căci proteinele „cuprinse” în testul respectiv nu mai au nimic comun cu proteinele dintr-un organism viu!

Ganditi logic! Nicio structura vitala NU mai poate fi la fel in eprubeta cu cea care exista in organism!

ACESTE TESTE NU POT FI CONSIDERATE TESTE DIRECTE
SI NICI REPREZENTATIVE SAU STANDARDIZATE!

În aceste teste este vorba (şi chiar acest termen este folosit) de o denaturare a proteinelor. Aceste proteine ţinute secret sunt numite „antigene”. Iar anticorpii se vor „lega” la ele, căci aceleaşi proteine existau în organism în momentul în care acesta a început producerea de anticorpi. În seturile de teste mai există de asemenea reactivi, coloranţi şi alte substanţe care ajută la „sporirea sau multiplicarea” unui semnal pozitiv. Aparatura cu care se efectuează testele este şi ea standardizată pentru aceleaşi proteine ţinute secret de către producător. Izolarea antigenelor originale nu este publicată nicăieri!!

Istoria vaccinului antihepatitic B

Iata acum si adevarata istorie a vaccinului impotriva hepatitei B si de ce il gasim in toate dozele multivalente.

Nu este o chestiune medicala, ci financiara, politica, de marketing.

Cititi, ascultati si judecati cu propriul discernamant.

Fostul director al GSK Biologicals, Jean Stephenne, a explicat clar si raspicat intr-o conferinta cativa din “factorii-cheie ai succesului GSK”: