Dragi prieteni ai homeopatiei,

Am primit acum o scrisoare din partea domnului Acad. Prof. Dumitru Dobrescu, pe care sunt extrem de fericita sa v-o aduc la cunostinta. Scrisoarea este adresata domnului senator Adrian Wiener, dar avem permisiunea sa o postam si pe site-ul nostru.

Ii multumim domnului Academician, mentorul atator generatii de farmacisti, printre care si farmacistii homeopati. Mesajul dansului este extrem de elocvent si ar trebui sa convinga pe toti oamenii cinstiti din aceasta tara ca homeopatia este o stiinta, ca nu numai ca nu trebuie data la o parte prin mijloace lipsite de onestitate, dar ar trebui sa se inceapa o cercetare foarte serioasa in domeniu, menita sa ajute ca metoda sa fie pusa in valoare si folosita asa cum se cuvine, spre binele pacientilor.

Scrisoarea o puteti citi mai jos, dupa cum urmeaza:
17/05/2018

Domnule senator Wiener,

Acest mesaj este un răspuns la demersul dumneavoastră din cadrul Senatului României privind medicamentele homeopate.

Mă numesc Dumitru Dobrescu, sunt doctor în medicină, licențiat în farmacie, profesor universitar de farmacologie, medic homeopat practician din anul 1981, cu peste 20000 de consultații din care peste 80% cu rezultate bune sau foarte bune sau, adesea, neașteptat de bune, unele depășind frecvent rezultatele medicației alopate.

Am fost Directorul Institutului pentru Controlul de Stat al Medicamentului și Cercetării farmaceutice, Președintele Comisiei Medicamentului al Ministerului Sănătății, ctitorul Agenției Naționale a Medicamentului din România. Sunt autorul a două acte normative: “Metodologia introducerii medicamentelor noi în terapeutică” și “Autorizarea și supravegherea medicamentelor pentru asigurarea calității, eficacității și siguranței medicamentelor“. Aceste documente aprobate prin Ordin al Ministrului Sănătății au servit ca bază a activității Comisiei Medicamentului a Ministerului Sănătății timp de peste un sfert de secol. Am fost cofondatorul rețelei naționale de farmacovigilență și redactor-șef al revistei “Farmacovigilența” editată sub egida Ministerului Sănătății.

Sunt autorul a 46 de cărți având ca temă medicamentul. Am fost timp de 30 de ani expert pentru medicamente ale OMS, contribuind la redactarea a numeroase documente în domeniu, inclusiv toate edițiile listei medicamentelor esențiale. Ca expert al OMS și adesea ca reprezentant oficial al Ministerului Sănătății din România am participat activ la numeroase manifestări internaționale privind medicamentul.

Am vârsta de 91 de ani și o activitate în domeniul medicamentului de peste 70 de ani.

Sunt membru corespondent al Academiei Române, membru titular al Academiei de Științe Medicale, membru al Academiei Regale de Farmacie din Spania, membru al Academiei Naționale din Franța. Sunt autor de medicamente originale alopate (Distonocalm, Calmogen, Cerviron, Esogast) și homeopate.

Luând la cunoștință inițiativa dumneavoastră mă simt obligat să vă înaintez cele ce urmează:

1. Afirmați că homeopatia „are la bază o filozofie medicală preștiințifică, chiar mistică” …
Afirmația dumneavoastră este greșită. În realitate homeopatia are la bază cunoștințele medicale ale sfârșitului secolului 18. Inevitabil, nivelul cunoștințelor medicale ale epocii erau reduse, o parte din activitatea medicală avea caracter empiric. Această realitate și-a pus amprenta asupra metodei terapeutice descoperită de Hahnemann, metoda reflectând deci o parte din caracterul empiric al medicinei din acea epocă, dar a cuprins din fericire și consecințele faptului că esența homeopatiei se găsește în legile universale ale naturii, care sunt perene, imuabile și implacabile. Consecințele perpetuării acestor legi naturale au determinat succesele și supraviețuirea homeopatiei în cei peste 200 de ani de la descoperirea ei, în ciuda războiului absurd îndreptat împotriva ei încă de la începuturile ei.

Ca specialist în domeniul medicamentului și cunoscător al homeopatiei am supus metoda homeopată unei analize obiective, științifice, și am descoperit atât componentele perene conforme cu legile naturii cât și componentele empirice. Am făcut mai multe descoperiri care permit afirmația că am redescoperit homeopatia aducând-o de la stadiul empiric din secolul XVIII-XIX la stadiul de știință medicală corespunzătoare secolului XXI. Una din descoperiri este cea a medicamentului homeopat ca o condiție sine qua non a existenței metodei homeopate. Prin analogie cu medicamentele alopate, am afirmat necesitatea obiectivă a existenței unei științe medicale a medicamentului homeopat, “ Farmacologia homeopata”, am pus bazele acestei noi științe medicale și am redactat și tipărit prima carte din lume cu acest titlu. Cartea a fost de asemenea tradusă și tipărită în limbile franceză și engleză. Recent am redactat un articol care sper să vă lămurească asupra situației obiective, reale a homeopatiei și să vă determine să renunțați la atitudinea negativă, distructivă față de homeopatie, să adoptați o atitudine pozitivă, constructivă și să vă alăturați luptei mele pentru aducerea homeopatiei în rândul științelor medicale.
Vă rog călduros să luați aminte că homeopatia este una dintre cele mai mari descoperiri, că prin consecințele ei favorabile, inestimabile asupra sănătății oamenilor și animalelor este una dintre cele mai mari descoperiri din istoria medicinii tuturor timpurilor.

2. Cunosc și apreciez în mod deosebit nivelul științelor medicale din Australia. Nu pot fi de acord cu afirmațiile privind meta-analiza a peste 1800 de studii la care vă referiți. Am citit în viața mea sute de reviste de homeopatie din toată lumea, observând lucrări și comunicări de toate nivelele posibile. Numeroase dintre ele însă îndeplinesc criteriile unor cercetări științifice reale. Aceste constatări personale și o gândire logică elementară mă fac să consider ca afirmații iresponsabile că din 1800 de studii, autorii nu au fost capabili să depisteze măcar câteva zeci sau sute cu valoare științifică reală. Este vorba de un fenomen imposibil de acceptat de o minte normală.

3. Nu pot să accept mențiunea dumneavoastră privind situația din Marea Britanie. Vă atrag atenția că referirea dumneavoatră la raportul Camerei Comunelor conține o minciună dezonorantă. În realitate, raportul la care vă referiti a fost respins, neacceptat de Guvern și Primul Ministru.

Vă fac cunoscut că în anul 1859, la numai 50 de ani de la descoperirea homeopatiei, la Londra a luat ființă primul spital de homeopatie din lume. În acea epocă s-a manifestat o epidemie de holeră în Anglia, bolnavii ocupând toate spitalele existente, inclusiv cel homeopat. La finalul epidemiei au fost înregistrate 16% decese în spitalul de homeopatie și 54% decese în toate celelalte spitale. În Marea Britanie homeopatia s-a bucurat întotdeauna de o bună apreciere. Una din dovezi este faptul că Regina Elisabeta II are încă din tinerețe un medic homeopat personal.

4. Trecând la SUA menționați Agenția de Reglementare a bunurilor de consum. Dacă nu știați, vă fac cunoscut că nicăieri în lume și niciodată medicamentul nu a fost și nu va fi bun de larg consum. De aceea în toate țările există organisme oficiale care reglementează problemele privind calitatea, eficacitatea și siguranța medicamentelor. În fiecare țară și la nivel internațional există organe și organisme abilitate cu supravegherea și organizarea activităților din domeniul medicamentului.
Vă atrag atenția că în SUA domeniul medicamentului este controlat de Food and Drug Administration, agenție care acceptă și reglementează și regimul medicamentelor homeopate.

La nivel european există Agenția Europeană a medicamentelor, având ca obiectiv principal armonizarea în țările membre a legislației privind medicamentele. În Europa și în România sunt valabile hotărârile Agenției Europene a medicamentelor care se referă atât la medicamentele alopate cât și la cele homeopate. Propunerea dumneavoastră privind inscripționarea ambalajelor medicamentelor homeopate este în afara unei decizii a Agenției Europene a medicamentelor. Nu numai atât. Vă atrag atenția că formularea propusă de dumneavoastră cuprinde regretabile și inadmisibile greșeli. “Fără efecte dovedite asupra sănătății“ este o afirmație stupidă, întrucât medicamentele homeopate în realitate nu au și nu au pretins niciodată că au efecte asupra organismului sănătos, ceea ce reprezintă o realitate fericită a naturii. Una din caracteristicile majore ale medicamentului homeopat este manifestarea acțiunilor specifice exclusiv asupra organismelor bolnave cu condiția obligatorie a respectării legii similitudinii. Acest aspect este suficient pentru orice minte sănătoasă că medicamentele homeopate au efecte terapeutice. Toți detractorii homeopatiei, dacă vor să nu fie considerați proști, ca oameni cu mintea întreagă și capabili de gândire logică, trebuie să știe că medicamentele homeopate au efecte terapeutice deosebit de bune la copiii sugari, la care nu poate fi vorba de sugestie și la animale, care nu cer bunăvoința oamenilor pentru a răspunde favorabil efectelor medicamentelor homeopate.

În concluzie homeopatia este o metodă terapeutică descoperită la sfârșitul secolului XVIII și practicată timp de peste 200 de ani, păstrându-și în mare parte nivelul empiric corespunzător epocii inițiale și neevoluând în pas cu științele moderne. Eficacitatea remarcabilă a medicamentelor homeopate i-a asigurat supraviețuirea, justifică și obligă la aducerea homeopatiei la nivelul secolului XXI. Procesul de modernizare și actualizare a început prin descoperirile subsemnatului, și el trebuie să continue până când homeopatia, devenită metodă științifică, va ajunge la același grad de dezvoltare cu alopatia. În stadiul final cele două tipuri de medicamente alopat și homeopat, vor ocupa poziții egale în practica medicală. Acest stadiu final va fi atins mai devreme sau mai târziu în funcție numai de inteligența și înțelepciunea de care ar trebui să dea dovadă toți medicii din lume și toate autoritățile naționale și internaționale responsabile cu problemele vieții și sănătății umanității. Până atunci, profund convins, bazat pe bogata mea experiență personală, atrag atenția tuturor oamenilor care au urechi de auzit și creier pentru înțelegere, că homeopatia există nu ca un capriciu sau o idee oarecare omenească, ci pentru că are la bază legile naturii, care nu pot fi nici modificate nici desființate de nimeni în această lume. În schimb, continuarea războiului ilogic și absurd împotriva homeopatiei o consider echivalentă cu noțiunea de genocid la adresa fiecărui om și al umanității in general.

Mulțumesc,

Prof. dr. Docent D. Dobrescu

Sursa: https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=2483122551713994&id=440770682615868

Pentru ca adaptarea la grădiniță să decurgă cu mai puţine lacrimi, ar fi bine să se țină cont de următoarele recomandări:

1) copilul trebuie informat din timp despre noua etapă, vorbşte-i despre grădiniţă, cât de bine este acolo, comunică-i despre noul său program, despre faptul că va face cunoştinţă cu mulţi copii şi va avea prieteni noi, vor fi noi jucării precum şi diverse activităţi interesante. Relatările despre grădiniţă trebuie să fie cât mai reale, să corespundă aşteptărilor copilului, pentru a preveni micile decepţii.

2) crează-i din timp copilului un program asemănător celui de la grădiniţă: trezirea în dependenţă de începerea programului, micul dejun, prânzul, activităţile şi somnul de la amiază, astfel organismul se reglează după un anumit regim şi adaptarea va fi mai uşoară.

3) mergeţi în vizită la viitoarea grădiniţă cu ceva timp mai înainte, în consecinţă copilul se va familiariza cu noul mediu şi cu educatoarea.

4) implică copilul în pregătirile pentru grădinţă, alegeţi împreună hăinuţele în care va merge, astfel frecventarea grădiniţei poate deveni un eveniment aşteptat cu nerăbdare.

5) despărţirea se învaţă: nu pleca pe furiş, ia-ţi de fiecare dată rămas bun, iar despărţirea trebuie să fie cât mai scurtă, vorbeşte-i calm şi clar când te întorci după el, îi dai repere fixe de timp, ca exemplu: fie după ce ia masa la amiază, fie după activitate, fie dupa plimbare, fie după somn, şi neapărat te ţii de cuvânt, astfel obţii încrederea copilului. Uneori părinţii se bazează pe faptul că micuţiii nu au noţiunea timpului, astfel la despărţire le spun că se întorc imediat, iar copilul în loc să exploreze mediul nou, să comunice cu noii prieteni îşi aşteaptă nerăbdător părintele. Astfel, pe durata aşteptării lungi în care părinţii nu se mai întorc, îi apare sentimentul de abandon, care ulterior va necesita şi mai mult timp şi efort pentru a fi înlăturat.

6) trebuie să fii pregătită că copilul va plânge la despărţire. Nu ceda în cazul în care eşti rugată să-l duci înapoi acasă şi nu te întoarce înapoi dacă auzi că plânge, de cele mai multe ori peste ceva timp copilul se linişteşte şi începe explorarea noului teritoriu.

7) nu grăbi procesul de adaptare, fiecare copil va necesita ritmul său, un copil mai sociabil, mai extrovert va necesita o perioadă mai scurtă de timp, şi inversul pentru un copil mai timid, introvert. Nu insista din prima să mănânce tot şi să comunice cu alţi copii, dar încurajează-l când mergi după el, sparge tu gheaţa în comunicarea cu alţi copii, o puteţi face împreună.

8) fii receptivă şi atentă la starea sa emoţională. Este firesc ca la început să se simtă speriat, trist, disperat sau poate chiar furios. Ajută-l să depăşească această perioadă prin încurajări, prezintă-i mersul la grădiniţă ca ceva normal, precum mami şi tati merg la lucru, fratele şi sora merg la şcoală, exact aşa el şi semenii săi merg la grădiniţă. Relatează-i ceva din amintirile tale legate de grădiniţă, astfel va înţelege că ai trecu şi tu prin aceasta, şi răspunde-i cu claritate la toate întrebările legate de grădiniţă, deoarece astfel vei reduce necunoaşterea.

Adaptarea la grădiniță este o perioadă destul de solicitantă pentru copii, oferă-i copilului o stare de siguranţă şi confort psihologic. Prima perioadă de adaptare va aduce după sine un somn mai agitat, o stare de labilitate emoţională, copilul poate deveni mai irascibil şi capricios, poate să-şi piardă pofta de mâncare, şi să facă infecţii respiratorii acute, conjunctivite, otite, diaree ş.a. În mod normal, adaptarea la grădiniță durează 2-4 săptămâni şi nu lasă careva urmări. Însă, un numar mic de copii totuşi se obișnuiesc mai greu şi necesită o perioadă mai mare de adaptare, dar şi un suport din partea celor apropiaţi.

Homeopatia ne vine în ajutor în acest caz cu un grup de remedii, care vor ajuta ca ruptura mamă-copil să fie maximal de uşoară, iar necunoscutul să nu fie atât de stresant. Există remedii la indicaţia cărora unui copil mai timid, care mai greu se socializează, îl va deschide, îl va face mai comunicabil şi mai sociabil, din acest grup de remedii fac parte Natrium muriaticum, Pulsatilla, Siliceea, Barita carbonica, Calcarea carbonica ş.a.

Majoritatea copiilor suferă de anxietatea de separare, dar aceasta este trăită individual şi se manifestă diferit, fie prin crize de furie, fie prin dereglări de somn, coşmaruri. Sunt remedii homeopate, care odată administrate vor readuce un calm şi o stare bună de spirit, vor readuce un somn liniştit atât copilului cât şi întregii familii. Homeopatia ne vine în ajutor şi în cazul copiilor hiperactivi, cu deficit de concentrare, cu manifestări agresive. Administrând unul din posibilele remedii precum Mercurius solubilis, Sulfur, Stramonium, Hyosciamus, Tarentula, Lycopodium, Tuberculinum, Medorhinum, ş.a. copilul va deveni mai calm, mai echilibrat emoţional, şi va reacţiona mai puţin agresiv la stimuluii externi. Să nu uităm că interacționând cu un grup de copii, copilul va întâlni o mulţime de agenţi patogeni, fie de origine bacteriană sau virală, dezvoltând astfel infecţiile de sezon. Este foarte important de a alege o metodă naturală de tratament, care va stimula forţele naturale de vindecare ale organismului.

Homeopatia ar trebui să fie de primă alegere, deoarce sistemul imun al copilului încă nu este destul de antrenat, iar remediile homeopate nu luptă direct cu microorganismul ce a cauzat boala, dar stimulează mecanismele organismului, astfel formând anticorpi specifici. Remediile homeopate se aleg în mod individual, după un consult, ţinând cont de toţi factorii ce influenţează dezvoltarea psihică şi fizică a copilului, modul său de a reacţiona la stimulii externi. Dereglările de comportament al copiilor, din punct de vedere homeopat, este un diagnostic al tipului sensibil şi de mod reacţional cronic. Un copil agitat poate fi calmat cu ajutorul remediului homeopat Chamomilla, însă veritabila rezolvare a problemei va fi atinsă doar cu remediul constituţional, care este minuţios ales. Un remediu constituţional va acţiona profund, iar schimbările vor fi sesizabile pe toate cele trei nivele: psihic, mental-emoţional şi fizic.

Sursa AICI

De fapt originile homeopatiei se trag cu mult mai înainte, încă din secolul al V-lea î.e.n. Medicul grec Hippocrates, părintele medicinei, a fost cel care a spus primul că ’boala nu este dată de zei, ci este o consecință a anumitor influențe naturale, iar pacientul trebuie încurajat să-și activeze propriile puteri spre vindecare … boala poate fi înlăturată prin remedii care produc simptome asemănătoare’. Hippocrates poate fi considerat adevăratul ctitor al homeopatiei, afirmând că ‘maladia este provocată de asemănători și tot prin administrare de asemănători readuce bolnavul din starea sa de boală în starea de sănătate’. Astfel, pentru prima oară a fost formulată ideea legii similitudinii. Hippocrates a fost inventatorul ’observației clinice’, care trebuie sa fie extrem de minuțioasă și orientată către o înțelegere holistică a omului bolnav. Tot el a formulat cele trei orientări fundamentale în arta medicinei: legea contrariilor, similitudinii și natura vindecătoare. Acest lucru însă a fost ignorat o lungă perioadă de timp.

Un alt mare promotor al homeopatiei a fost alchimistul elvețian Paracelsus (1493-1541), care a trezit din nou la viață vechile ‘învățături grecești’. Textele sale medicale confirmă din belșug caracterul homeopatic al medicinei acestuia. El a promovat ideea că ‘se poate trage concluzia despre capacitățile de vindecare ale unei plante medicinale după apariția exterioară a ei – ‘Signatura’ zeiască’. Ca exemplu, Rodopasca (Chelidonium majus) se folosea în afecțiuni ale ficatului și vezicii biliare, deoarece sucul ei galben seamănă cu fierea. Paracelsus a menționat că bolile nu provin de la puteri tainice, ci din cauza anumitor factori externi, ca alimentele stricate și apa. Paracelsus susținea că toate plantele și metalele conțin substanțe active, care pot fi prescrise în anumite boli. Ca cercetător al multor substanțe în efectul său curativ, și ca aprobator al regulei de asemănare a lui Hippocrates ‘Similia similibus curantur’ el devenise persoana cheie în privința dezvoltării homeopatiei. Lui Paracelsus îi aparține celebra frază ‘orice substanţă este şi otravă şi medicament, şi numai doza face deosebirea dintre ele’.

Samuel Hahnemann, îngrozit de metodele numite de el ‘barbare’ folosite pe acele timpuri (exsanguinările excesive, provocarea brutală a vomelor și curele de laxative, care deseori se terminau tragic pentru pacient; iar medicamentele puternice făcute din plumb, mercur sau arsenic otrăveau pacientul), era în căutarea unei medicini mai blânde și mai umane.

Primele experimente în folosirea scoarței de copac de China Hahnemann le-a făcut asupra lui însuși, apoi a lărgit aria experimentelor asupra familiei, prietenilor și unui grup de discipoli. Astfel, în baza rezultatelor obținute, în 1811 a fost publicată Materia Medica Pura, iar principiile homeopatiei au fost relatate în Organon în 1810. Acolo Hahnemann ne vorbește despre Energia Vitală, care păstrează echilibrul organismului, iar când stresul este foarte intens sau îndelungat, sau când Energia Vitală este deficitară, se instalează boala, iar vindecarea are loc printr-o reacție pozitivă a Energiei Vitale, stimulată de remediul homeopat potrivit, și este proporţională cu Energia Vitală rămasă în organism.

Deci Hahnemann este cel care a descoperit legile terapeutice ale homeopatiei, prin experimentarea substanțelor pe oameni sănătoși, ținându-se seama de emoțiile omului, minte și trup, ca o unitate întreagă. Hippocrates, Paracelsius, Avicena au intuit același lucru, însă Hahnemann a fost cel care a redescoperit homeopatia și a elaborat un sistem știintific, aducând-o la nivelul unei adevărate arte a vindecării.

Sursa AICI

Autor: Robert Medhurst (Australia)

Hpathy Ezine, April, 2012.

Nimeni nu poate contesta ca medicina complementara (MC) stirneste in general multe controverse in rindul medicilor conventionali. Vitaminele sunt considerate niste mofturi, ierburile, nefolositoare daca nu chiar daunatoare, remediile florale Bach, reflexologia si aromaterapia niste aiureli. Studii clinice extensive realizate printr-o metodologie contestabila sunt luate ca dovezi ca toate acestea nu au nici un efect in timp ce studii restrinse realizate stiintific care le arata ca fiind eficiente sunt ignorate. Si totusi, MC continua sa usureze suferintele a milioane de oameni si an de an o tot mai mare parte din omenire se indreapta catre ea. Aceasta situatie stirneste o imensa iritare printre medicii conventionali si, oricit de mult si-ar dori-o acestia, MC refuza sa dea inapoi.

Din fericire, in ultimul timp criticii “ierburilor” si suplimentelor au inceput sa fie marginalizati si credibilitatea lor sa se altereze pe masura ce greutatea evidentelor clinice pozitive devine din ce in ce mai importanta. In mod ciudat si regretabil, insa,criticile aduse homeopatiei nu slabesc, atacind in farmacii si reviste medicale conventionale, iar mass-media are grija periodic sa infiereze aceasta medicina veche de peste 200 de ani. S-au infiintat, chiar, organizatii  al caror scop declarat este eradicarea ei iar studiile clinice ce ii sustin ineficienta sunt preferential difuzate, in detrimentul celor care arata rezultate evident positive.

Ce critici se aduc homeopatiei?

1. Nu exista o explicatie stiintifica plauzibila a efectului remediilor homeopate.

Fara indoiala. Dar este la fel de adevarat ca nici mecanismul de actiune al multora dintre medicamentele folosite in mod uzual in medicina conventionala (de exemplu dexamfetamina in tratamentul ADHD) nu este inca cunoscut. Incapacitatea nostra de a intelege anumite actiuni medicamentoase nu le diminueaza  acestora efectul. Istoria stiintelor e plina de astfel de exemple in care intre constatarea unui efect si explicarea lui s-au scurs zeci si chiar sute de ani. De ce atunci trebuie sa fie criticata homeopatia pentru aceasta ?

2. Conceptul de “memorie a apei” nu este stiintific.

Aceasta are legatura cu speculatiile multor cercetatori ca procesul de potentare folosit la prepararea remediilor homeopate face ca apa,folosita ca mediu de preparare, sa retina o “memorie” a substantei initiale din care se fac dilutiile. Ca raspuns la aceasta critica, inainte de toate trebuie sa lamurim ce este de fapt stiinta. Stiinta nu este o colectie de informatii seci. Este un procedeu de studiu, prin deductie logica, a unor probleme concrete pe care omul incearca sa le inteleaga. Faptul ca ideea de memorie a apei nu a fost inca adoptat de catre stiinta conventionala nu o face nestiintifica. Mai mult, variate studii au aratat ca apa poate fi amprentata de catre energia electromagnetica specifica a substantelor fizice la care este expusa. Aceste studii concorda cu ideea de « memorie a apei ».

3. Remediile homeopate nu contin nimic,deci nu au cum avea vreun efect.

Cei care fac asemenea afirmatii par sa omita faptul ca, dincolo de anumite potente (12 C sau 24 D), un remediu homeopat va contine ,pe linga substratul farmaceutic (apa,alcool, zaharoza/ lactoza), si energia electromagnetica derivata din substanta de baza prin procesul de potentare. Aceasta nu e detectabila prin tehnici de masuratoare uzuale,dar efectele sunt clare si demonstrabile. Studiile au aratat ca sistemele biologice pot fi influentate de catre aceste frecvente electromagnetice. Cei care au dificultati in a intelege efectul remediilor care au niveluri atit de mici de substanta activa vor avea dificultati in a intelege si efectul unor hormoni si metaboliti normali ai organismului, precum cei din tabelul de mai jos :

Limita inferioara a nivelului de hormoni si metaboliti activi in organism :

4. Homeopatia nu are la baza dovezi clinice- nu exista studii clinice care sa ateste vreun efect pozitiv.

Interesanta afirmatie. Este adevarat ca numarul studiilor clinice homeopate este relativ mic, efectuate pe un numar relativ mic de pacienti si putine astfel de studii au putut fi reproduse. Motivul este ca , spre deosebire de medicamentele obisnuite, remediile homeopate nu pot fi inregistrate (patentate), ca urmare nu exista o motivatie financiara din partea marilor companii farmaceutice de a investi uriasele sume de bani care stau in spatele acestor studii daca sponsorii nu pot mai apoi monopoliza rezultatele. Totusi, exista si studii homeopatice pozitive si acestea sunt usor de gasit .Apoi ar fi interesant de mentionat ca numai 10-20% dintre toate procedurile medicale standard au fost validate prin studii clinice si totusi medicina conventionala se doreste a fi un reper de aur catre care homeopatia ar trebui sa aspire…

5.Homeopatia  ii impiedica pe oameni sa recurga la medicamente care altminteri le-ar fi folositoare.

Alta problema interesanta la care se poate raspunde simplu. Studiile clinice comparative intre homeopatie si medicina conventionala arata ca se poate ajunge la rezultate la fel sau chiar mai bune pe calea homeopata in anumite boli. Merita facuta aici si o comparatie intre numarul imens de efecte adverse ale medicamentelor conventionale (In anul 1999-2000, numarul total de efecte adverse in Australia a fost de 400.000) fata de lipsa totala de efecte adverse ale remediilor homeopate.

6. Homeopatia ii impiedica pe pacienti sa apeleze la medicii conventionali.

Faptele arata ca, in multe circumstante, n-ar fi o idee rea. In Statele Unite, medicii sunt pe locul 3 in ceea ce priveste cauzele de deces, bolile iatrogene (induse medical) ajungind la cca 250.000/an (12.000 din operatii chirurgicale inutile, 7000 din erori medicale in spital, 20.000 din alte erori in spitale, 80.000 din infectii luate in spital si 106.000 din efectele negative ale medicamentelor)

7.Homeopatia e costisitoare.

Rareori se poate spune asta. Medicii care practica homeopatia recurg mult mai putin la proceduri diagnostice scumpe si medicamente  conventionale, impactul lor asupra sistemului medical public fiind mult mai mic. Pacientii care folosesc homeopatia au costat guvernul francez jumatate din cit a costat sanatatea celor care folosesc medicina conventional. Cercetatorii francezi au observant ca numarul de zile de concediu medical al pacientilor homeopati a fost de…3,5 ori mai mic decit al celorlalti pacienti! Medicii homeopati englezi cheltuie cu 12 % mai putini bani de la bugetul sanatatii decit ceilalti medici. In Germania, costurile tratamentului homeopat  pentru infertilitate  au fost cu 30 % mai mici decit ale celui conventional. Un raport recent al guvernului elvetian a aratat, de asemenea, costurile tratamentelor homeopate ca fiind cu 15,4% mai ieftine decit ale medicilor conventionali. Per total, reducerea semnificativa a costurilor sanatatii echivaleaza cu o economie de sute de milioane de dolari/euro ,bani care pot fi redirectionati spre a imbunatati alte sectoare.

Ca o concluzie, toate aceste critici la adresa homeopatiei par a fi mai degraba dictate de emotii decit de ratiune si felul in care sunt ele formulate tind  sa aratae ca medicina conventional are o mare dificultate in a accepta opinii diferite de cele déjà cunoscute, indifferent de numarul si calitatea dovezilor. Pentru ca privita obiectiv, criticarea homeopatiei  se dovedeste lipsita de orice fundament.

( Robert Medhurst – BNat DHom)

www.adelaidehillsnaturopath.com.au

Despre definiţia homeopatiei nu mai este cazul să zăbovim, ea este cunoscută de noi toţi (uneori mai mult sau mai puţin confuz), deşi înţelegerea ei profundă încă mai are nevoie, în cazul multora dintre noi, de acumulări de ordin cognitiv şi uneori de corecţii comportamental-deontologice.

Iatrogenia, în schimb, deşi ar avea nevoie de o definiţie sau de o percepţie mult mai lucidă, nu ne găseşte atât de disponibili pentru a o analiza pe toate părţile, ca s-o pătrundem în esenţa ei, pentru că ne-am cam obişnuit cu ea, ea existând peste tot în natură, în faptele noastre ale oamenilor, ca ceva aproape universal.

În ce ne priveşte, medicina însăşi, cu terapeutica ei medicamentoasă şi cu unele dintre manevrele ei, naşte iatrogenii sau urmări, fără să ne mai punem din păcate, nici măcar în situaţii flagrante, probleme de nelinişte profesională sau de conştiinţă. Ba mai mult, generaţiile actuale de medici nu-şi mai pun, educaţional, deloc această problemă, ca şi când fenomenul aşa trebuie să se întâmple, ca şi când acesta este „normalul”, „echilibrul”, etc.

După felul cum am început prezenta relatare, cred că foarte mulţi medici, alopaţi înveteraţi, îşi vor închipui că noi homeopaţii, care tratăm din ce în ce mai des, de fapt cam tot timpul, bolnavi cu urmări iatrogenice induse de terapeutica actuală, ne vom năpusti asupra alopatiei cu tunete şi fulgere, să o „desfiinţăm”, pentru toate relele pe care le produce. Nu o vom face!. Nu o vom face pentru că ar fi nedrept să uităm tocmai noi homeopaţii, cealaltă faţetă a medicinii, respectiv binele pe care terapeutica îl face, acest bine salvator de multe vieţi omeneşti sau de multele alinări ale suferinţei umane.

Deci, stimaţi colegi, vom fi drepţi şi raţionali şi ne vom referi la iatrogenie ca şi când homeopatia şi alopatia ar face parte integrantă din sufletul nostru, deopotrivă, sau altfel spus, ca şi când homeopatia şi alopatia sunt fraţi buni sau surori, aşa cum şi sunt, care trebuie să trăiască în armonie şi să se iubească. Ele au dece să facă acest lucru pentru că iatrogenia este un fenomen global în medicină , in viaţa societăţii, un fenomen eminamente ecologic, o reacţie biologică la agresiunile factorilor care ne înconjoară şi tocmai de aceea o alarmă zguduitoare pentru toată medicina.

Să ne referim la factorii poluanţi atmosferici. Se poate îndoi astăzi cineva, mă refer la homeopaţi, de apariţia tot mai frecventă a unor constelaţii morbide cu tablouri simptomatologice asemănătoare, cu care vin diferiţi bolnavi la consultaţiile noastre, care nu prea mai seamănă, sau mai corect spus, nu prea le mai putem suprapune liniştiţi peste patogeneziile remediilor cunoscute ? E ca şi când „miasme” noi vin să complice pe cele vechi, pentru că extinderea factorilor poluanţi este enormă, rapidă, incontrolabilă şi din ce în ce mai profundă, mai complicată. Un adevărat atentat, domnilor homeopaţi şi alopaţi, la vitalitatea speciei umane şi a naturii ; şi dece nu şi la menirea noastră de medici, dacă ne reamintim că prima şi cea mai definitorie menire a medicului este să vindece bolile, nu să le consemneze şi să le numere.

Deci, alopaţi şi homeopaţi, suntem împreună, alături, în faţa acestui fenomen ; nu ne mai spunem, cum se zice, „fă-o tu că eu nu mă bag”.

Am văzut, însoţind soţia la cumpărături, un cartof cât un bostan. M-a apucat frica! Aşa ceva nu poate fi decât efectul mutant al poluanţilor chimici asupra regnului vegetal, asupra alimentelor, cele care constituie forma energogenă de legătură a bios-ului cu cosmosul, combustibilul diafan al regenerării forţei vitale, acestă regină a echilibrului sănătăţii. – Asta este în pericol. E un fel de „şah la Regină”! În jocul obişnuit, în caz de şah la Rege pierzi o partidă, te mai joci odată ; aici pierzi totul.

Nu mai vorbim de detergenţii sau de apa cu care „spălăm” alimentele sau vesela ; cu cât clăteşti mai mult o farfurie, cu atât te gândeşti la un pericol „korsakowian” care te paşte, şi aceasta tocmai când credeai că ai atins perfecţiunea la curăţenie. Oare de aceea Luesinum se spală atât de des, numai după ce deja a ajuns la miasma cea mai distructivă ? Nu vă neliniştiţi dragi colegi, am făcut numai o glumă homeopatică !. În orice caz acţiunea tot mai concertată a acestor factori iatrogeni, prin faptul că pătrund în profunzimea organismului, induc fenomene profunde, diatezice, uneori ascunse, alteori tablouri carenţiale vizibile sau chiar dezastre cu evoluţie fulminantă. Caracterul toxic al unor factori poluanţi este deja bine cunoscut, aşa cum sunt cunoscute şi efectele adverse ale medicamentelor. Aici „patogeneziile” ne sunt servite „pe tavă” şi au început să umple şi repertoriile homeopatice.

Dar m-am îndepărtat puţin de firul expunerii, şi-mi dau cu părerea ca şi când dv. nu aţi şti aceste lucruri sau aţi gândi altfel. De aceea mă întorc, pentru că pe mine mă preocupă   în continuare imaginea aceea de mai înainte, că noi, homeopaţii şi alopaţii, ne aflăm împreună, uniţi, în faţa întregii problematici a ceea ce denumim iatrogenie.

Medicul care practică alopatia e foarte sensibil şi precis va crede că cel ce practică homeopatia se va referi la tratamentele sale obişnuite, care induc multe, prea multe iatrogenii. Nu ! Dacă ar fi să fie critici, homeopaţii s-ar referi şi ar recomanda alopaţilor mai întâi, să stea mai aproape de bolnavi ca să vadă cum răsar iatrogeniile şi mai ales cum se ţin lanţ fără să-i mai pese cuiva, cum se cumulează ele, aceste iatrogenii, cum devin ele hidoase, etc. Cu alte cuvinte : „…a-i indus-o dar dece să induci mereu alta şi alta şi să le înşiri în lanţ !”. Asta mi se pare o adevărată aroganţă demnă de o bară de duritatea Platinei.

Aici este cazul să vedem, pe faţă, la ce anume ne referim prin câteva exemple evocatoare:

• corticoizii, tot mai diversificaţi şi sofisticaţi prin bunăvoinţa fabricilor producătoare, unele devenite forţe colonizatoare ale medicinii, se prescriu cu nemiluita, uneori pentru fleacuri, deci fără nici o rigoare, aproape analfabetic din punct de vedere profesional, deşi nu credem să existe medic care să nu-i ştie consecinţele. Luni de zile de tratament cu cortizonice pentru o zgaibă sau pentru te miri ce afecţiune! Dece să-ţi mai baţi capul pentru găsirea unui tratament mai puţin ofensiv dacă cortizonul este mai bun. Deci, homeopatul, care ştie cât este de greu să vindeci un bolnav cu iatrogenie cortizonică, de fapt o boală uneori mult mai gravă decât cea pe care pacientul a avut-o la început, gândeşte că în cazul acestor terapeutici extrem de active şi toxice se cere mult mai multă prudenţă şi moderaţie şi în definitiv se cere de fapt ştiinţă, medicină în primul rând. Uneori dăm vina şi criticăm pacientul, care curând, văzând efectul imediat şi uşurinţa medicului, se va trata singur (farmacia nu se va supăra că vânzările cresc). L-am învăţat să moară de mâna lui…, cum s-ar spune. Câte pliante sau reviste analizează, cu date statistice, reale, efectele iatrogenice ale unor asemenea tratamente şi câte se ocupă de găsirea unor soluţii mai puţin nocive ? Cam sărac acest capitol al practicii medicinii.
• antibioticele administrate iraţional induc reacţii toxico-alergice, uneori severe, distrug flora naturală a organismului, dezvoltă rezistenţă şi mutaţii microbiene, dereglări ale sistemului imunitar, etc. ca să nu mai vorbim de tranchilizante, tratamente hormonale, antidepresive, analgezice, etc. Curând după folosirea lor, m-aş referi şi la somnifere, fac din pacienţi adevăraţi dependenţi, înscriindu-i în categoria toxicomaniilor, acest mare capitol al unui alt fel de iatrogenie, în care individul nu-şi mai poate controla deciziile, voinţa, demonstrând cât de profund este afectată forţa vitală, echilibratoare, cea care poate face reversibilă o tulburare dacă ea nu este dusă prea departe în hău.
• De abia aştept să văd efectele pe termen îndelungat, ale miraculoasei Viagra !

Pentru că acest referat se adresează medicilor homeopaţi în primul rând, să vedem dece judecata noastră este adesea drastică cu privire la iatrogenii. De fapt intrăm puţin în miezul medicinii, a mijloacelor de luptă pe care ştiinţa şi practica homeopatică le deţine în acest sens.

În paragrafele 74,75,76 şi 77 din Organon, Hahnemann se referă direct la acest fenomen. El spune, în paragraful 74: „Printre bolile cronice, şi trebuie din păcate să le socotim aici chiar şi pe acelea cu care ne întâlnim atât de des, produse artificial în cursul tratamentelor alopatice, datorită folosirii îndelungate a medicamentelor eroice, violente, în doze mari, crescânde…”, referindu-se apoi la cele obişnuite în epoca sa şi continuă: „…prin care energia vitală este uneori slăbită până la o limită nemiloasă şi alteori, dacă pacientul nu moare, este deranjată în mod nefiresc (de fiecare substanţă într-o manieră specifică acesteia) şi într-o asemenea măsură încât, pentru a menţine viaţa împotriva acestor atacuri inamice şi distructive, trebuie să se producă o revoluţie în organism, adică, fie să priveze una din părţile acestuia de excitabilitate şi sensibilitate, fie să le excite pe acestea în mod exagerat… şi să dezvolte schimbări organice nefireşti…schilodind organismul intern şi extern…Forţa vitală face toate aceste lucruri doar pentru a apăra organismul de o distrugere completă a vieţii, ca urmare a asalturilor ostile, reînoite, ale unor asemenea forţe distructive.”.

În paragraful următor, Hahnemann precizează încă: „Aceste atacuri asupra sănătăţii umane, induse de arta netămăduitoare alopatică în tabloul bolilor cronice, fac ca acestea să devină şi mai deplorabile şi în acelaşi timp incurabile ; cu tristeţe trebuie să adaog că aparent este imposibil să descoperim vreun remediu pentru vindecarea lor dacă ele au atins o intensitate considerabilă” Hahnemann dixit !

Este desigur o judecată aspră care îndeamnă la reflexiune, referindu-se, vedeţi, la exagerările acelor terapeutici care devin distructive pentru organism.

Voi spune câteva cuvinte referitor la concilierea celor două doctrine – în a încerca să facă răul cât mai mic şi apoi voi termina cu câteva referiri privind abordul sau demersul homeopatic în faţa iatrogeniilor.

Este exclusă de la început ideea că alopatia ar putea evita total fenomenul iatrogeniilor induse prin medicamente sau alte intervenţii invazive care fac azi parte din arsenalul medical, deşi toate acestea, faţă de perioada la care se referea Hahnemann în citatele de mai sus, au căpătat în vulnerabilitate cote enorme, neîntâlnite (vedeţi combinaţiile chimice teratogene, mutante, cancerigene, imunomodulatoare, chimioterapice, etc.). Tot atât de adevărat este şi binele pe care unele din acestea îl aduc în stările extrem de grave când viaţa este în pericol iminent, în faţa unor infecţii grave sau altor boli cînd forţa vitală singură nu mai poate face faţă şi acceptă ajutorul.

Ce se poate face ? Singura posibilitate este de a încerca, pentru început, reducerea unora dintre aceste inconveniente.

Trebuie să spunem că problema, am văzut, are dimensiune universală, ecologică. Ea se pune, şi încă foarte acut, şi în cazul preparatelor homeopatice lăsate la îndemâna unor medici nepricepuţi sau şi mai grav a pacienţilor, pentrucă, se ştie, şi aceste preparate sunt extrem de active şi converg direct spre aceeaşi forţă vitală, zguduind-o din toate părţile, dacă se neglijează sau nu se cunoaşte arta conducerii corecte a tratamentului.

Dar, referindu-ne mai întâi la „capra vecinului”, la tratamentele alopatice, o soluţie ar fi găsirea unor mijloace terapeutice mai aproape de natură şi promovarea acestora, odată cu intensificarea măsurilor preventive şi de cultură sanitară în rândul populaţiei.

N-ar fi lipsit de interes nici cunoaşterea de către medicii alopaţi, cu ajutorul nostru al homeopaţilor, şi mai ales aplicarea în alopatie a unor preparate homeoterapice, bioterapice, în unele situaţii conjuncturale, fiind lipsite de urmări iatrogene. Credem că n-ar deranja pe nimeni dacă în locul unor analgezice, în caz de traumatisme sau intervenţii chirurgicale, s-ar recurge la câteva preparate homeopatice ca Arnica montana, Bellis perennis, Symphytum sau Ruta, după o posologie uşor de respectat. După cum, preparatele fitoterapice pot fi aplicate cu uşurinţă în cele mai diverse cazuri, în locul preparatelor sintetice costisitoare, în astenii prelungite, stări dismetabolice, urmări ale unor stări toxice, etc. Lista e largă, homeopaţii şi acupunctorii o ştiu. Voi prezenta în anexă, este adevărat mai mult pentru homeopaţi , o mini materie medicală cu remedii homeopatice anti-iatrogenice, mai bine zis adresată anulării consecinţelor acute.

De multe ori un tratament medicamentos, oportun la începutul său, poate produce neplăceri pentrucă nu se mai opreşte nici în starea de convalescenţă sau de post-convalescenţă, în timp ce o serie de preparate bioterapice, regeneratoare, reechilibratoare, etc. ar putea face minuni. Eu am avut norocul, nu odată, de aşa ceva. Îmi amintesc că un astmatic, dintr-o localitate îndepărtată, n-a mai venit, ne mai fiind nevoie, să-i dau remediul simillimum, pentrucă un preparat gemoterapic, pe care i l-am recomandat ca să câştig timp în vederea unei repertorizări cât mai riguroase. El a fost suficient ca să ajute organismul să-şi revină singur la normal. Singura mea jenă, faţă de mine, a fost că nici n-am mai apucat să mai fiu şi homeopat nu numai medic simplu. Dar a fost reconfortant, ca experienţă. In altă anexă voi menţiona câteva asemenea produse bio-fitoterapice renumite pentru efectele lor.

O altă paletă, extrem de importantă, prin larga sferă de extindere pe care o poate căpăta, realizabilă prin   colaborarea dintre homeopaţi şi alopaţi, o constitue asocierea sau alternarea celor două modalităţi   terapeutice ; aceasta în cazurile în care tratamentul alopatic, deşi toxic, este singurul indicat, uneori eroic, pentrucă poate salva bolnavul de la moarte, cu toate sechelele pe care le poate lăsa. Se ştie că nu rareori un tratament chimioterapic prăbuşeşte organismul bolnavului sau îl deprimă profund ; aceeaşi problemă se pune şi în cazul tratamentelor iradiante sau sechelelor acestora şi multor asemenea tratamente distructive. În aceste cazuri, un tratament homeopatic corect, impus de simptomatologia pacientului şi înobilat de experienţa practică a homeopatului, asociat cu prudenţă şi ştiinţă (multă ştiinţă !), aduce adesea revirimente confortabile ale stării bolnavilor, reducând stresul şi intensitatea suferinţelor şi optimizând rezultatele terapeuticii homeopatice de bază. Capitolul e mare, repertoriile homeopatice ne stau la dispoziţie. Câteva lucrări prezentate la conferinţa noastră stau mărturie.

În acelaşi cadru se înscrie palierea unor consecinţe imprevizibile legate de vaccinări sau chiar prevenirea acestora, fără a mai vorbi de stările de după intervenţiile chirurgicale sau de anxietatea sau panica de care sunt cuprinşi bolnavii înaintea acestor intervenţii. Aşadar, combinarea judicioasă a remediilor homeopatice cu tratamentul alopatic este una din soluţiile care poate determina reducerea treptată a dozelor şi deci a toxicităţii, ca şi prevenirea multor urmări nefaste ale multor medicamente. Nu pot să uit cazul unui distins pacient care mi-a cerut să-i vindec migrena căreia nu-i găsise leacul şi nicidecum hipertensiunea arterială, destul de severă, pentru care îşi procurase suficiente medicamente ca să fie liniştit şi nici litiaza renală, care fiind mai gravă la rinichiul drept a şi dus la nefrectomie, etc. Era un Lycopodium clasic care, după câteva săptămâni de tratament, simţindu-se foarte bine şi eliberat de migrenă, m-a întrebat dacă tratamentul administrat a putut duce şi la scăderea tensiunii arteriale, observând că între timp aceasta revenise aproape la normal. Fusese scutit, graţie homeopatiei de a mai înghiţi, cum spunea, un pumn de analgezice care nici nu-şi mai făceau efectul, şi deasemenea preparatele hipotensive. Nu i-am mai spus, dar am regretat eu pentru el, că dacă ar fi venit să se trateze homeopatic înainte de extirparea rinichiului, ar fi scăpat şi de o operaţie dificilă, mai ales că fost urmată şi de o infecţie gravă a căilor urinare, care i-a prelungit suferinţele luni de zile, fiind rezistentă la tratamentul cu antibiotice.

Şi aceasta în timp ce, de câte ori, în faţa ineficienţei antibioticelor, în unele stări febrile prelungite, am obţinut rezultate sigure cu preparate ca Echinacea, Pyrogenium sau cu Tymuline.

Desigur, ultima paletă şi cea mai eficientă, ducând chiar la eliminarea iatrogeniilor este recurgerea, atunci când situaţia o permite, la substituirea tratamentului inducător de iatrogenie prin cel homeopatic.

Aici, pe lângă remediile devenite clasice, care răspund legii similitudinii, au început să se adune, ca remedii, chiar unele din acele substanţe medicamentoase cauzatoare de reacţii adverse, în urma unor atente provinguri, dacă mai era nevoie (era nevoie !).

Este cazul să facem câteva referiri la problematica hahnemanniană a iatrogeniilor, la homeopatia pură, care este strâns legată de problematica atât de complexă a abordului homeopatic în bolile cronice. Organonul este plin şi nesecabil de învăţăminte. El este ferm în a atrage atenţia cu vehemenţă că, dintre toate cauzalităţile, iatrogenia este cea mai dificilă de tratat, adesea incurabilă. E nevoie de mult timp şi răbdare pentru a obţine rezultatele pe care forţa vitală maltratată le mai poate face reversibile.

În paragraful 91, Hahnemann atrage atenţia că simptomele pe care le prezintă un individ, care urmează în general un tratament medicamentos, nu exprimă imaginea pură, nealterată, a ceea ce s-a întâmplat cu organismul respectiv şi deci a semnelor şi simptomelor proprii acestuia. Ar putea fi utile simptomele constituţionale ale organismului respectiv, aşa cum apăreau ele înainte de începerea tratamentului inductor de iatrogenii. El spune că, într-o afecţiune cronică, în care pacientul a luat îndelung mai multe medicamente, este de preferat să-şi amâne tratamentul, să-l întrerupă pentru un timp, dacă acest lucru este posibil, pentru ca simptomatologia să revină la modelul ei natural. În acest timp este mai recomandabil, dacă nu se poate altfel, să dăm bolnavului un placebo sau „ceva de natură nemedicinală”.

In cazul în care este vorba de crize medicamentoase severe, cu evoluţie rapidă, a căror gravitate nu permite nici o întârziere, medicul homeopat nu poate să-şi permită amânarea tratamentului său. Atunci el va trebui să se mulţumească cu observarea stării morbide respective, indiferent cât de modificată ar fi aceasta de medicamentele luate. Şi, în cazul în care nu va putea stabili ce simptome a avut înainte, şi deci ne având cum să ştie care este imaginea completă a stării sale actuale, pentru că, in fapt, peste boala originală s-a suprapus deja boala medicinală, mult mai gravă şi capabilă să împingă în umbră simptomatologia suferinţelor anterioare, el ar putea recurge la un remediu homeopat adecvat datelor culese, astfel încât pacientul să nu fie răpus de medicamentele nocive pe care le-a înghiţit (par.92).

O astfel de atitudine devine fortuită, bunăoară, în cazul efectelor secundare, violente, ale unor imunizări, în cazuri de supra-medicaţie, de reacţii alergice fulminante, etc. dar şi în cazul iatrogeniilor cronice care oferă tablouri clinice extrem de sofisticate, care uneori nu mai seamănă cu niciuna din patogeneziile cunoscute.

Undeva, în lucrările sale, referindu-se la aceste situaţii, Hahnemann arată că a tratat multe cazuri de psoră activă, sicoză şi lueză, care fuseseră supresate în modul cel mai grosolan de tratamentele vremii. El spune că, frecvent supresia erupţiei primare a miasmei venerice, de exemplu, activează miasma psorică latentă, motiv pentru care, în mod curent, tratamentul trebuie să înceapă cu un remediu psoric şi numai după aceea să se continue cu un tratament antisicotic, sau după caz, cu cel anti-luezic, dacă e necesar. Totodată adaogă că, alături de iatrogenii, supresiile miasmatice şi fireşte bolile cronice complexe, sunt cel mai greu de tratat. Cu alte cuvinte abordarea terapeutică trebuie să respecte principiul straturilor miasmatice, fapt ce cere, dincolo de o cunoaştere aprofundată a homeopatiei, o adevărată măiestrie profesională.

Foarte adesea iatrogeniile stau mână în mână sau sunt urmări ale procesului de supresie, un fel de supresie dusă până aproape de limitele absolutului. De aceea demersul hahnemannian în tratamentul bolilor cronice trece curent pe făgaşul supresiilor de tot felul şi aceasta ne obligă să aprofundăm problema strategiilor homeopatice la acest capitol.

Este necesar să facem acest lucru pentrucă practica incorectă a homeopatiei, respectiv aplicarea tratamentului cu remedii diluate şi dinamizate, poate duce tot la un fel de iatrogenii, vecine adesea cu incurabilitatea. Acestea pot fi evitate numai practicând adevărata homeopatie, „homeopatia vera”, respectiv acea homeopatie care plecând de la legea similitudinii şi individualizării este capabilă să realizeze vindecarea şi să evite supresia sau palierea simptomelor. Este o cale anevoioasă, adesea cu multe meandre, ca şi boala insăşi, dar nu există o altă cale.

În literatura de specialitate există deja o experienţă clinică extrem de bogată legată de atitudinea homeopată faţă de iatrogenii şi supresii medicamentoase. Mă voi referi la câteva dintre aceste modalităţi tactice impuse de tipul şi varietatea tablourilor impuse de practică :

• Prima şi cea mai superbă cale de vindecare este găsirea remediului de fond, remediul constituţional, respectiv a remediului „simillimum” – dacă poate fi găsit (par.70). Prin remediu constituţional Hahnemann înţelegea acel remediu care corespunde total individului respectiv, constituţiei fizice şi psihologice, stării sensibilităţii sale constituţionale. În acest scop, pacientul, cum am mai spus, trebuie să întrerupă tratamentul nociv iar efectele acestuia să permită organismului revenirea la starea lui constituţională, cea care corespunde bolii naturale şi oferă o evaluare sigură, homeopatică, a simptomatologiei. Nu insistăm, asta ţine de baza pregătirii noastre iar Organon-ul ne oferă din plin date precise în aforismele 5,6,7.

• Urmează detectarea remediului de criză, sau a remediului acut intercurent ; şi la acesta ne-am referit când am tratat conţinutul paragrafului 91. Fiind vorba de tablouri grave, cu evoluţie rapidă, uneori fulminantă, vom găsi un amalgam de simptome iatrogene şi naturale, primele mascând izbitor pe celelalte. Remediul ce va fi ales în baza a ceea ce numim „totalitatea simptomelor” va acţiona atât asupra simptomelor iatrogene cât şi a celor constituţionale ; de regulă, după primele ameliorări, vor apare o parte din simptomele mascate la începutul tratamentului, impunând corectarea traiectoriei iniţiale a tratamentului şi recurgerea la remediul sau remediile de continuitate ;

• Remediul antimiasmatic ; recurgem la acesta deoarece în afecţiunile cronice, afectarea organismului este complexă, ca urmare, pe de o parte a supresiilor medicamentoase, şi pe de altă parte a miasmei sau miasmelor naturale ; aici este vorba de acea măiestrie la care ne-am referit mai înainte ; este poate cea mai valoroasă parte a homeopatiei, graţie lui Hahnemann şi a aprofundării fenomenului cronicităţii în medicină, nu numai în homeopatie.

• Remediul geniului de grup – apare în mod pregnant şi dă rezultate deosebite în tulburările care apar dintr-o cauză comună, de valoare etiologică clară, şi respectiv în cazul simptomelor similare dominante ale unui grup de indivizi. Ca urmare a detectării unei imagini simptomatice comune – care reprezintă imaginea corectă a bolii – este firesc ca şi remediile să facă parte din acelaşi fond comun. Este cazul efectelor unor toxice din exterior, de efectele secundare ale unor medicamente, ale unor vaccinări, etc. care ne trimit le remediile specifice acestora.

• în sfârşit sunt situaţii când supresiile şi afectările iatrogene pot reprima simptomele naturale mai vechi suprapunând propria lor faţetă simptomatică, într-un mod mai mult sau mai puţin estompat, aşa cum arată Hahnemann în paragraful 38 : „..boala iniţială fiind mai slabă va bate în retragere şi va fi suspendată temporar prin adăogarea bolii mai puternice…”. Uneori această faţetă simptomatică indusă de agentul intercurent (medicament, vaccin, agent microbian, o anume substanţă chimică, etc.) este limitată la câteva simptome comune cu cele vechi astfel încât, cu trecerea timpului pacientul nu spune decât că din momentul „x” nu s-a mai simţit bine niciodată. În aceste cazuri ar fi utilă detectarea separată a celor două tablouri, respectiv a simptomelor vechi pe de o parte şi a simptomelor iatrogene, pe de altă parte. De multe ori însă intervenţia factorului intercurent a putut avea loc în momente peste care s-a aşternut uitarea, de ex. în copilărie (vaccinări, supresii, intoxicaţii). Apare, de aceea, deosebit de dificilă cantonarea faptelor şi deci şi elementele de decizie ale medicului homeopat. El ar trebui să apeleze la un remediu similar agentului intercurent (nu identic), preparat prin diluare şi dinamizare, ca şi când ar fi vorba de un adevărat nozod iatrogen, care să ridice blocajele induse odinioară, cele pe care organismul n-a reuşit să le înlăture în mod spontan. Numai după aceea, în funcţie de simptomele restante sau readuse la lumină, ale bolii vechi, naturale, se va putea interveni salvator prin simillimum. Hering a oferit în 1836 un exemplu ilustrativ de utilizare corectă a nozodelor intercurente, într-un caz de sifilis supresat, care nu răspundea la niciun remediu antiluetic, ca de ex. Mercurius. Folosind însă Luesinum, preparat de la pacientul în cauză, ca remediu intercurent, acesta a readus la suprafaţă erupţia cutanată şi şancrul, care apoi au putut fi vindecate efectiv tot cu Mercurius, urmat de Lachesis. Deci, în aceste cazuri greu de diagnosticat, fără eliminarea cauzală a straturilor patologice, urmate de tratamentul constituţional, nu este posibilă vindecarea.

Cam încâlcite sunt de multe ori căile Domnului, în drumul spre vindecarea bolilor, dar practicarea unei homeopatii corecte duce la izbândă, e drept, grea… dar sigură şi minunată.

Am pledat deci, ca atitudine medicală în iatrogenii, pe următoarele idei:

• eliminarea, evitarea sau reducerea medicamentelor inductoare de iatrogenii ;
• recurgerea, în compensaţie, la mijloace mai aproape de natura vindecătoare, acolo unde există soluţii ;
• atenuarea efectelor medicaţiei invazive, ce nu poate fi inlocuită cu altă terapeutică mai blândă, prin asociere sau alternare cu homeopatia sau cu alte modalităţi terapeutice compatibile ce pot optimiza rezultatele tratamentului de bază ;
• prevenirea sau tratarea urmărilor efectelor substanţelor iatrogene şi supresive, prin homeopatie.
• acordarea priorităţii tratamentului homeopatic în bolile cronice şi iatrogenii inveterate, în care tratamentul alopatic se dovedeşte ineficient sau agravant.

In anexă, sunt prezentate: o sumară materie medicală iatrogenică şi un mic repertoar, ambele în curs de perfectare.

* * * * *

ANEXA nr.1   MINI-MATERIE MEDICALĂ

cuprinzând unele remedii adresate efectelor iatrogene

ARNICA:

Indicată înainte şi după intervenţii chirurgicale invazive, cu rol hemostatic şi reparator, prevenind şocul traumatic sau toxico-septic al unor infecţii potenţiale – precum şi traumele psihice post traumatice.

ACONITUM:

Indicat în frică, anxietate sau crize de panică, înainte şi după intervenţii medico-chirurgicale, în apariţia bruscă a unor stări acute febrile, cu frică de moarte, agitaţie intensă şi sete de apă.

AVENA SATIVA:

Indicată în stările de buimăceală după morfină, eroină şi alte opiacee, după anestezie şi hipnotice, fiind şi un tonic al debilităţii nervoase după astenii şi boli istovitoare.

BELLIS-PERENNIS:

În special indicat după operaţii, fiind primul dintre remediile indicate în traumatismele ţesuturilor profunde, după intervenţii mari, cu tropism special pentru traumatismele organelor pelviene; de asemenea, în durerile abdominale şi în lezarea fibrelor nervoase, exteriorizate prin dureri intense şi intoleranţă faţă de băile reci. O combinaţie fericită în toate aceste cazuri poate fi realizată administrând Arnica înainte de operaţie şi Bellis perennis după operaţie.

CALENDULA:

Excelent cicatrizant al plăgilor şi ţesuturilor lezate, cu efect preventiv al infecţiilor posibile. Împreună cu Arnica şi Bellis perennis formează trio-ul convalescenţei după intervenţii chirurgicale.

CHINA:

Remediu prompt în restabilirea echilibrelor biochimice după pierderi masive de lichide organice de valoare vitală (hemoragii, deshidratări, vomismente, diarei, etc.) inclusiv în drame hemoragice în timpul gravidităţii.

HYPERICUM:

Indicat în intervenţiile stomatologice şi în general în traumatisme ale nervilor, în durerile de după unele infecţii sau înţepături ale fibrelor nervoase, iradiate în susul nervului, precum şi în efectele adverse acute locale în imunizări.

IPECA:

În persistenţa indelungată a greţurilor şi vărsăturilor, în special după tratamente cu iradiaţii ionizante, limba fiind curată.

LEDUM:

În durerile acute în caz de înţepături de injecţii sau insecte şi în tăieturi punctiforme, cu senzaţie de amorţeală rece, frecvente după imunizările în masă.

NUX VOMICA:

Este remediul exceselor de tot felul: medicamente, stimulante, tonice, narcotice, etc. ce induc iritabilitate marcată şi furie, inclusiv constipaţie.

OPIUM:

În distensiile paralitice abdominale cu dificultăţi în restabilirea tranzitului intestinal, post-anestezice.

PHOSPHORUS:

În urmări ale anesteziei precum şi în sângerările excesive după extracţii dentare sau alte intervenţii sângerânde.

STAPHYSAGRIA:

În durerile consecutive inciziilor chirurgicale, în special în zona organelor genito-urinare şi în urma cateterizărilor.

THUYA:

Excelent în combaterea reacţiilor adverse după imunizări, vaccinări, sero-reacţii.

ANEXA nr.2

MINI-REPERTORIU AL   IATROGENIILOR

ABUZ de:

-Digitalice:

chin., dig., nit-ac.

-Droguri:

ars., AVEN., hydr., Ip., NUX-V., Puls., Sulph.

-Purgative:

aloe., hydr., Nux-v., op., sulph.

-Plante aromatice

camph., NUX-V.

AGRAVĂRI după antibiotice:

apis., ars., chin., lyc., nat-p., Nit-ac., thuj.

COMPLICAŢII post-chirurgicale:

acet-ac., Acon., ARN., BELL-P., CALEN., Carb-v.,Chin., Chlf., Op., Phos., Piloc., STAPH.,                 Stront-c.

-Aderenţe:

calc-f., calen., sil.

-Hemoragie:

arn., calen., Phos.

-Cancer

Coca

-Colici dupa litotomie sau ovarotomie:

Staph.

-Fistule:

berb., calc., calc-f., calen., caust., graph., sil., sulph.,thuj.

-Colecistectomie:

CHIN., lyc.

-Hernie (dureri):

Hyper.

-Inflamaţii:

acon., Anthr., arn., ars., Bell., bell-p., calc-s.,CALEN., Hep., hyper., Pyrog., rhus-t., Sil., Staph.

-Paralizia intestinelor după laparotomie:

Op.

-Articulaţii:

bry., calen., hyper.

-Mastectomie:

calen., bell-p., x-ray

-Orificii,traiecte:

calen., coloc., staph.

-Chirurgia plăgilor:

CALEN., Staph.

-Traumatism dentar:

HYPER.

-Întinderi tisulare:

staph.

INTERVENŢII stomatologice:

-Extracţii,sângerări:

arn., calen., ferr-p., Phos.

-Odontalgii dupa :

Hyper., staph.

-Obturaţii, dureri după:

ARN., hyper., merc., Merc-i-f., NUX-V., sep.

-Nervul ar fi descoperit, ca şi când:

Cham., Coff., Hyper.

-Nevralgii dentare:

BELL., Kalm., CHAM., COFF., Coloc., hyper.,MAG-P., Nux-m., Sil.

PREVENTIV, în imunizări:

Hyper., Led., puls., sil., sulph., Thuj., vario.

REACŢII ADVERSE după:

-Chimioterapice:

ars., CADM-S., chin., Ip., nux-v.

-Imunizări (acute):

acon., apis., arn., bell., calen., cic., hep., HYPER.,LED., pyrog., Thuj.

-Iradieri:

ars., CADM-S., calc-f., chin., fl-ac., Ip., nux-v.,phos., rad-br., SOL., x-ray.

REACŢII DUPĂ REMEDII homeopatice:

-Reacţii violente fără vindecare:

ars., CARC., cupr., med., MERC., Ph-ac.,phos., teucr.

-Hipersensibilitate la remedii:

acon., arn., asar., carc., cham., chin., coff., cupr., ign., lyc., MED., MERC., nit-ac., NUX-V., PHOS., PULS., Sep., Sil.,SULPH., teucr., Valer.

-Potenţe înalte, la:

ars-i., Ars., caust., hep., lyc., Med., Merc., NIT-AC., nux-v., PHOS., Zinc.

SENSIBILTATE la plăgi, cu febră:

Acon.

URMĂRI ale anesteziei:

Acet-ac., am-c., Carb-v., Chlf., hep., ph-ac., PHOS.

*   *     *

ANEXA nr.3 PREPARATE   GEMOTERAPICE DE DRENAJ

(selecţie din lucrarea „Max Tétau: Matière médicale homéopathique clinique et associations biotherapiques – tome I, Maloine s.a. éditeur”)

DIN PUNCT DE VEDERE GENERAL:

Betula pubescens, macerat gliceric de muguri: dil. 1D:

Este un tonic general care stimulează mecanismele de apărare ale organismului, combătând astenia fizică şi psihică.

Quercus pedunculata, macerat gliceric de muguri: dil. 1D:

Are o acţiune vecină şi complementară preparatului precedent.

APARATUL PULMONAR:

Carpinus betulus, macerat gliceric de muguri: dil. 1D:

Acţionează la nivelul rino-faringelui şi traheii, asigurând cicatrizarea mucoaselor lezate şi liza spasmelor. Indicat în rino-faringitele spasmodice şi cronice, în traheite şi traheo-bronşite, fiind şi anti-tusisiv.

Corylus avellana, macerat gliceric de muguri: dil. 1D:

Este mai întâi un anti-scleros care restaurează elasticitatea ţesutului pulmonar. Indicat în emfizem şi în scleroză pulmonară.

Rosa canina, macerat gliceric de muguri: dil. 1D:

Se prescrie împreună cu Ribes nigrum, macerat gliceric, dil. 1D, zilnic câte 50 picături din fiecare, fiind eficace în special în rinofaringitele din perioada copilăriei.

Viburnum lantana, macerat gliceric de muguri: dil. 1D:

Exercită o acţiune sedativă asupra sistemului neuro-vegetativ pulmonar şi inhibă spasmul bronşiilor. Indicat în astmul de etiologie diversă şi în dispneea astmatică.

APARATUL CARDIO-VASCULAR:

 Tulburări ale circulaţiei arteriale:

Olea Europea, macerat gliceric de muguri: dil. 1D:

Are acţiune hipotensivă şi antiscleroasă arterială. Normalizează nivelul colesterolului sanghin. Indicat în arterioscleroză şi în hipertensiunea arterială.

Prunus amygdalus, macerat gliceric de muguri: dil. 1D:

Este un complementar al precedentului (Olea Europea) căruia îi accentuează acţiunea hipotensivă şi anti-scleroasă. Prezintă aceleaşi indicaţii.

Syringa vulgaris, macerat gliceric de muguri: dil. 1D:

Acţionează în mod special asupra arterelor coronare ale cordului. Este un antispasmodic care asigură o mai bună nutriţie a miocardului, fiind indicat în angina pectorală şi în sindromele coronare.

Populus nigrum, macerat gliceric de muguri: dil. 1D:

Acţionează asupra sistemului arterial al gambelor lizând spasmele. El favorizează stabilirea unei circulaţii colaterale compensatoare şi combate tulburările trofice asociate.

Cercis siliquastrum, macerat gliceric de muguri: dil. 1D:

Acţionează bine la subiectul a cărui circulaţie arterială este perturbată. Are o indicaţie precisă: arterita juvenilă.

Tulburări ale circulaţiei venoase:

Sorbus domestica, macerat gliceric de muguri: dil. 1D:

Mare regulator al circulaţiei sistemului venos ale cărui fenomene congestive le combate. Tonifică peretele venos. Remediu mai degrabă femenin, indicat în tulburările circulatorii ale menopauzei, în hipertensiune venoasă, în sechelele flebitelor, în cazurile de varice şi teren varicos sau de „picioare grele”.

Castanea vesca, macerat gliceric de muguri: dil. 1D:

Acţionează îndeosebi asupra circulaţiei limfatice. Reprezintă un drenor al sistemului limfatic la nivelul membrelor inferioare. Este indicat să fie asociat cu Sorbus, în tratamentul tulburărilor circulatorii venoase ale membrelor inferioare.

Aesculus hippocastanum, macerat gliceric de muguri: dil. 1D:

Indicat în caz de hemoroizi.

Tulburări ale hemostazei sanghine:

Trei preparate gemoterapice acţionează, diminuând coagulabilitatea sângelui:

Cornus sanguinea, macerat gliceric de muguri: dil. 1D:

Indicat atunci când testul de rezistenţă la heparină este crescut.

Prunus amygdalus, macerat gliceric din stratul intern al rădăcinii: dil. 1D:

Indicat atunci când există o creştere a limitei de protrombină.

Citrus limonum, macerat gliceric din stratul intern al tijei: dil. 1D:

Indicat în depăşirea limitelor fibrinogenului sanghin.

Tulburări cardiace:

Crataegus oxyacantha, macerat gliceric de muguri: dil. 1D:

Excelent reglator al bătăilor cardiace pe care le încetineşte. Tonifică miocardul. Exercită o acţiune sedativă asupra tuturor algiilor precordiale. Indicat în insuficienţa cardiacă şi în simptomele asociate, în stările aritmice şi în durerile precordiale.

Tulburări ale formulei sanghine:

Tamaris gallica, macerat gliceric de muguri: dil. 1D:

Acţionează asupra seriei roşii, stimulând formarea hematiilor, în anemii normocrome.

Vitis vinifera radicelles, macerat gliceric: dil. 1D:

Regularizează linia albă.

APARATUL   DIGESTIV:

Ficat:

Secale cereale radicelles, macerat gliceric: dil. 1D:

Stimulează direct celula hepatică. Indicat în icterele infecţioase şi în sechelele post-icterice.

Rosmarinus officinalis, macerat gliceric de muguri: dil. 1D:

Are o acţiune mai net orientată către vezicula biliară, fiind un excelent antispasmodic care reglează motricitatea veziculară. Indicat în mica insuficienţă hepatică şi dischinezii biliare.

Juniperus communis, macerat gliceric de muguri tineri: dil. 1D:

Actionează în insuficienţa hepatică accentuată, cu teste de laborator mult perturbate. Indicat în formele evolutive cu ficat foarte afectat, în stadiul de decompensare, ictere, ciroze diverse, etc.

Stomac:

Ficus carica, macerat gliceric de muguri: dil. 1D:

Normalizează secreţia de suc gastric şi exercită o acţiune cicatrizantă asupra mucoasei. Indicat în ulcerele gastrice şi gastrite.

Intestin:

Vaccinum vitis idaea, macerat gliceric de muguri: dil. 1D:

Trebuie prescris de fiecare dată când tranzitul intestinal este perturbat, deopotrivă în sensul hiper, pentru sindroamele diareice, cât şi hipo, în constipaţie, după ce a fost eliminată, evident, orice etiologie organică posibilă a acestor tulburări.

APARATUL NERVOS:

Alnus glutinosa, macerat gliceric de muguri: dil. 1D:

Ameliorează circulaţia cerebrală şi tonifică pereţii arteriali. Indicat în sechelele hemoragiilor cerebrale şi în ramolismentul cerebral.

Tilia, macerat gliceric de muguri: dil. 1D:

Bun sedativ, lipsit de orice toxicitate, indicat în hiperexcitabilitate nervoasă de origină diversă, insomnie.

APARATUL OSTEO-ARTICULAR:

Artroze: Sunt indicate trei preparate gemoterapice, luate zilnic, în mod simultan, câte 50 pînă la 75 picături:

Pinus montana, macerat gliceric de muguri: dil. 1D:

Indicat în reumatismele cronice neinflamatorii, oricare ar fi localizarea lor: artroză vertebrală, gonartroză, coxartroză, etc.

Ribes nigrum, macerat gliceric de muguri: dil. 1D:

Remarcabil simili-cortizon, lipsit de orice risc iatrogen.

Vitis vinifera, macerat gliceric de muguri: dil. 1D:

Indicat în reumatismul deformant foarte dureros şi în artrozele micilor articulaţii.

Gută:

Fraxinus excelsior, macerat gliceric de muguri: dil. 1D:

Indicat în guta cronică sau cu manifestări acute.

Decalcificare:

Abies pectinata, macerat gliceric de muguri: dil. 1D:

Favorizează fixarea calciului în oase. Indicat îndeosebi la copii în decalcificări, rahitism, carii dentare, hipertrofii ganglionare.

APARATUL   GENITO-URINAR:

Sequoia gigantea, macerat gliceric de muguri: dil. 1D:

Excelent anti-senescent al persoanelor vârstnice. El acţionează în mod remarcabil pe plan geriatric şi provoacă la bătrâni o senzaţie de euforie şi o revenire a forţelor, la fel de bine atât pe plan fizic cât şi psihic. Acţiunea sa se exercită în mod special la nivelul prostatei. Ca atare, este indicat în hipertrofie şi adenomul de prostată şi în tulburările trofice şi psihice ale senescenţei.

Rubus idaea, macerat gliceric de muguri: dil. 1D:

Exercită o acţiune de frânare asupra lobului anterior al hipofizei şi reglează secreţia ovariană. Indicat în sindroamele hiperfoliculinice şi în dismenorei.

PIELE:

Ulmus campestris, macerat gliceric de muguri: dil. 1D:

Indicat în eczema umedă.

Cedrus Libani, macerat gliceric de muguri: dil. 1D:

Indicat în eczema uscată.

IN   MATERIE DE ALERGIE:

Ribes nigrum, macerat gliceric de muguri: dil. 1D:

Acţiunea sa se exercită la nivelul cortico-suprarenalei, stimulând secreţia de hormoni anti.inflamatori. Are o netă acţiune anti-alergică. Este indicat în toate stările inflamatorii în care viteza de sedimentare a hematiilor este foarte accelerată, şi în stările alergice, oricare ar fi aspectul lor clinic: rinite, bronşite, astm, gastrite, migrene, urticarie, edem Quincke, reumatism alergic.

De reţinut:

   Recomandat şi condus cu supleţe, după regulile impuse de experienţele clinice, drenajul prin macerate de muguri proaspeţi dă rezultate bune.   Posologia cea mai curentă a tuturor acestor preparate gemoterapice este de 50 la 100 picături pe zi, din cel prescris, toate în diluţia 1D. Se ia în puţină apă, înainte de masă, fie singur, fie 2-3 sau mai multe, amestecate extemporaneu, într-un pahar. Aceste doze, fireşte, trebuie ajustate în funcţie de reacţiile individuale ale fiecărui bolnav, medicul putând să le reducă sau să le crească, după caz.

*   *     *

Nota
——

Formă expusă în plenul Conferinţei Naţionale