PRO DECIZII INFORMATE » Teoria Infectiei

Cum se izoleaza un virus

admin — Wed, 11 Jul 2018 14:03:50 +0000

Cu cativa ani in urma, am publicat traducerea unui articol al biologului german Dr. Stefan Lanka, privind faptul ca nu exista dovezi stiintifice pentru niciunul din asa-zisele “virusuri patogene”.

Va prezentam in continuare traducerea capitolului despre “virusuri” din Manualul de Microbiologie Medicala publicat in anul 2001 de cercetatorii germani Köhler, Eggers, Fleischer, Marre, Pfister, Pulverer. In acest manual este descrisa detaliat metoda clasica de izolare a virusurilor.

Cap. 5 – Virologie generala – Hans J. Eggers

5.1 Virusuri umane patogene – Generalitati

5.1.1 Originea istorica a denumirii de virus

Termenul de „virus” (substantiv neutru: un virus, doua virusuri) inseamna in general o excretie cleioasa de la plante sau animale, in mod special: otrava. Provine probabil din cuvantul sanscrit visam = otrava.

Literatura medicala a preluat notiunea si a utilizat-o in microbiologie in sens de secretie sanguinolenta, otrava, miasma sau contagium, pentru agenti infectiosi, indiferent ca era vorba de bacterii sau virusuri in sensul din prezent.

In 1897, Loeffler si Frosch au folosit denumirea de virus pentru un anumit tip de agenti infectiosi: cautand agentul raspunzator pentru „febra aftoasa” la vaci („Maul- und Klauenseuche”), au descoperit ca acest agent trecea prin filtrul utilizat pentru izolarea bacteriilor („ultrafiltrabil”), nu era vizibil in microscopul optic („ultravizibil”) si nu putea fi cultivat pe niciun fel de culturi celulare cunoscute la acel moment („necultivabil”).

5.1.2 Definitia virusului: Virusurile nu sunt microorganisme

Cu timpul, definitia clasica a virusurilor ca agenti ultrafiltrabili, ultravizibilei si necultivabili a devenit inadecvata, mai ales cand s-a constatat ca existau si bacterii cu aceste caracteristici. In prezent, virusurile sunt caracterizate prin 3 criterii:
1. Virusurile contin doar un singur tip de acid nucleic, fie ADN, fie ARN.
2. Virusurile nu au organele precum mitocondriile sau ribozomii. Virusurile nu au sisteme enzimatice pentru a obtine energie si nu au un aparat care sa se sintetizeze proteine. Ele nu sunt organizate celular.
3. Virusurile nu se inmultesc prin crestere si apoi prin diviziune. Masinaria de sinteza a celulei infectate produce, respectiv modifica la comanda informatiei genetice a virusului componentele individuale ale virusului in diverse „compartimente celulare”. Dupa aceea componentele individuale virale sunt recompuse in particula virala completa (virion).

Componenta chimica

Metode de purificare a virusului

Inainte ca si compozitia unui virus sa poata fi analizata, este necesar sa se prepare o concentratie suficient de mare de particule virale uniforme, care pe cat posibil sa fie curatate/purificate complet de alte substante din celula-gazda.

Pentru purificarea virusului sunt utilizate procedurile uzuale ale chimiei macromoleculare: diversele metode de ultracentrifugare, cromatografie, electroforeza etc. In continuare descriem metoda ultracentrifugarii, care este cea mai raspandita in virologie.

Primul pas in purificarea virusului consta frecvent in centrifugarea diferentiala a materialului brut (de exemplu un omogenat cu celule infectate): Prin centrifugare alternativa la turatie mica si turatie mare multe impuritati se desprind de virus. Astfel, omogenatul se centrifugheaza initial la turatie mica, ca. 3.000 de rotatii/min (rot/min), prin care se sedimenteaza deseurile celulare mai mari. O centrifugare de mai multe ore a lichidului supernatant la 30.000-50.000 rot/min face ca virusurile impreuna cu particulele celulare mai fine sa se sedimenteze, in timp ce componentele solubile raman in lichidul supernatant si se arunca. Sedimentul este colectat in solutie tampon proaspata si centrifugat putin timp la 5.000-10.000 rot/min. Acum se sedimenteaza restul de deseuri celulare, membrane, in timp ce virusul ramane in lichidul supernatant, cu care se lucreaza mai departe.

Se transfera acest preparat partial purificat intr-un tub de centrifugare pe o solutie de zahar a carei concentratie se mareste in directia sedimentarii (gradient de zaharoza) si se centrifugheaza la turatie foarte mare, pentru ca particulele sa se depuna, fiecare cu viteza proprie, in gradient si astfel sa se formeze asa-zisele benzi sau zone, care sunt stabilizate prin solutia de zahar (centrifugare zonala, vezi imaginea 5.8).

Banda care contine virusul poate fi acum izolata si centrifugata pana la echilibru printr-un gradient de sare de inalte densitate (de ex. clorid de cesiu). Aceasta asa-numita centrifugare de echilibru isopicnica separa particulele nu dupa constanta de sedimentare, ci in functie de densitatea de flotatie diferita a fiecareia. Metoda este atat de sensibila, incat poate separa si particule cu continut de acid nucleic diferit sau cu acizi nucleici cu conformatii diferite sau componenta bazica diferita.

Prin asemenea proceduri, care adesea sunt combinate cu alte tehnici (cromatografie, metode serologice etc.), se obtin preparate virale in mare parte purificate. O prima impresie despre gradul de puritate poate fi obtinuta printr-o micrografie electronica.

Sursa: Köhler, Eggers, Fleischer, Marre, Pfister, Pulverer, Medizinische Mikrobiologie (Manual de Microbiologie Medicala), Editia a 8-a, Editura Urban & Fischer, München, 2001; acest manual poate fi descarcat, impreuna cu multe alte materiale, aici-link.

* * * * *

Dupa ce ati citit acest text, ati aflat CUM se izoleaza in mod stiintific un virus.

Ei bine, pentru absolut NICIUNUL din asa-zisele “virusuri patogene” nu exista nici macar o singura publicatie in care sa se fi izolat “virusul” prin aceasta metoda de manual. Intrebati-va de ce si apoi veti ajunge la concluziile corecte.

Daca vreti sa stiti CUM este produs, de exemplu, vaccinul antirujeolic in absenta “virusului” rujeolic, cititi acest articol.

Dr. Patrick Quanten – Originea germenilor

admin — Wed, 07 Feb 2018 18:57:39 +0000

Scientismul dogmatic

Cercetătoarea Beverly Rubik, PhD, directoarea Centrului pentru Ştiinţe de Frontieră al Universităţii Temple din Philadelphia a scris:

Poate că cel mai mare obstacol pentru care oamenii de știință de frontieră sunt nepregătiți, dar cu care se confruntă în mod inevitabil, este obstacolul politic – tendința sistemelor umane de a rezista schimbării, de a rezista impactului noilor descoperiri, în special al celor care contestă status quo-ul instituțiilor științifice […] „Știința” a devenit instituționalizată și este în mare măsură reglementată de o comunitate oficială care se autoguvernează și se automenține … În ultima vreme a apărut o îngustare a perspectivelor, care a dus la un dogmatism tot mai mare, un scientism dogmatic. Există o aroganță vecină cu închinarea la conceptele și modelele științifice contemporane … acestea sunt predate în școlile noastre într-un mod distructiv care servește doar pentru a perpetua dogma …
În mod ciudat, instituțiile științifice contemporane au căpătat exact comportamentul unuia dintre opresorii săi de demult: biserica. Preoții în halate albe lucrează în laboratoarele din sticlă și oțel care seamănă cu nişte catedrale, sub conducerea „episcopilor” și „cardinalilor” care mențin ortodoxia prin recenziile de tip „peer review”.
Această situație nefericită în interiorul instituțiilor științifice, deși se agravează tot mai rapid, a fost dintotdeauna tipică. Ideile noi sunt respinse cu ușurință și ridiculizate, iar suporterii lor sunt persecutați și urmăriți penal. Totuși, numai prin introducerea de noi descoperiri putem evolua și progresa cu o mai bună înțelegere a naturii și a modului ei de funcționare. Ceea ce ne reține este o formă de „democrație” prin care majoritatea decide ceea ce este bine sau rău, adesea fără a dori să examineze dovezile prezentate. Argumentul principal este: „Nu poate fi corect pentru că nimeni nu a mai spus vreodată așa ceva!”

Ei bine, o mică excursie în trecut dezvăluie adesea că cineva undeva chiar a mai spus aşa ceva. Pentru a ilustra acest lucru, să luăm sub lupă teoria „germenilor”.

Secolul XIX – Pasteur sau Béchamp?

Deoarece aceşti germeni erau găsiţi doar în țesuturi bolnave și nu în cele sănătoase, s-a postulat că germenii ar fi invadat sistemul din afară. Stabilimentul medical a acceptat acest lucru, a început să caute modalități de a „ucide” acești invadatori și până în ziua de azi urmărește același scop, în cea mai mare parte fără succes. Se spune că pe patul de deces Louis Pasteur ar fi declarat, referindu-se la ideile unui fiziolog francez eminent, Claude Bernard: „Bernard are dreptate … mediul este totul! Microbul nu este nimic!” Claude Bernard susținuse ideea că în patologie mediul era mult mai semnificativ decât germenii. Totul se baza pe opera unui contemporan al lui Pasteur, profesorul Antoine Béchamp.

Béchamp a lucrat mai întâi la Strasbourg ca profesor de fizică și toxicologie la Școala Superioară de Farmacie, mai târziu ca profesor de chimie medicală la Universitatea Montpellier și mai târziu ca profesor de biochimie și decan al Facultății de Medicină de la Universitatea din Lille, toate în Franța.

În timp ce experimenta cu fermentația – defalcarea moleculelor complexe în compuși organici prin intermediul unui „ferment” – Béchamp părea să vadă la microscop o serie de structuri minuscule în soluțiile sale de fermentare. Chiar înainte de Béchamp, alți cercetători observaseră, dar calificaseră drept inexplicabil, ceea ce numeau „corpusculi sclipitori” sau „granulații moleculare”. Béchamp a fost cel care, observând reacții enzimatice puternice ale acelor structuri, a creat un cuvânt nou pentru a le descrie: microzime sau „fermenţi minusculi”.

Una din caracteristicile speciale ale acestor fermenţi era că microzimele erau prezente din abundenţă în carbonatul natural de calciu, cunoscut sub denumirea de cretă, în timp ce nu existau în carbonat de calciu chimic pur realizat în laborator în condiții artificiale. Acesta este motivul pentru care creta putea inverti soluțiile din zahăr de trestie, în timp ce carbonatul pur de calciu nu reuşea. Cu alte cuvinte, deși din punct de vedere chimic carbonatul de calciu artificial „pur” este exact același ca şi carbonatul natural de calciu, totuși numai acesta din urmă este „viu”, lucru care îi permite să interacționeze cu mediul. Ştiind aceste lucruri, devine ușor să ne explicăm de ce vitamina C naturală are atât de multe proprietăți de stimulare a sănătății, pe care cercetătorii nu le-au putut reproduce în experimentele lor deoarece ei foloseau vitamină C creată artificial. Din nou, avem o indicație clară că „impuritățile” din interiorul substanței sunt esențiale pentru funcționarea ei în natură.

Béchamp a continuat să studieze microzimele din organismul animalelor și a ajuns la concluzia uimitoare că acele structuri minuscule erau mai elementare pentru viață decât celulele, considerate multă vreme ca fiind elementele de bază ale întregii materii vii. Béchamp credea că microzimele sunt elemente fundamentale responsabile de activitatea celulelor, a țesuturilor, a organelor, chiar a întregului organism viu, de la bacterii la balene și de la ciocârlii la ființe umane. El a găsit microzimele chiar și în embrioni, unde erau responsabile de dezvoltarea ulterioară a embrionilor, modificându-se în mod semnificativ în acelaşi timp cu aceştia.

Cel mai incredibil pentru prof. Béchamp a fost faptul că atunci când avea loc un eveniment suficient de grav care afecta întregul organism, tulburând echilibrul natural, microzimele din organism începeau să dezintegreze organismul complet, transformându-se în bacterii și alți microbi, în timp ce ele continuau să supraviețuiască. Ca dovadă a acestei supraviețuiri, Béchamp le găsea în pământ, în mlaștini, în funingine, praf de stradă, chiar în aer și în apă. Aceste elemente de bază, aparent eterne, din care suntem alcătuiţi şi noi și animalele, supraviețuiesc resturilor de celule vii din corpul nostru. Atât de indestructibile erau microzimele, încât Béchamp le găsea chiar în calcar cu vechime de 60 de milioane de ani. De aceea, aceste structuri trebuie considerate sâmburii vieții.

Prof. Béchamp a demonstrat în laboratorul său că, prin folosirea unor soluții de cultură diferite, se dezvoltau seturi de „germeni” absolut diferiţi, în ciuda faptului că toate soluțiile fuseseră păstrate în aceleași condiții sterile. El era convins că germenii nu aveau cum să vină dintr-o sursă exterioară, ci proveneau din interiorul fiecărei soluții. Microzimele, care sunt aceleași structuri de bază pentru toată materia vie, se transformau -prin stimularea diferitelor culturi în care trăiau- în forme de viață diferite (în aceste experimente se transformau în germeni), toate fiind corespunzătoare conținutului soluției de cultură.

De asemenea, Béchamp a demonstrat clar că un tip de bacterii se va transforma spontan într-un alt tip, dacă se schimbă condițiile de mediu. Astfel s-a observat că bacteriile prezente la difterie se transformau în „coc” (din latină coccus, vezi stafilococ/streptococ), ceea ce în bacteriologia lui Pasteur este considerat imposibil!

Controversa dintre cele două puncte de vedere științifice este ușor de rezolvat dacă examinăm rapoartele transmise Academiei Franceze de Științe de către cei doi. Putem trage trei concluzii incontestabile și izbitoare:

Rapoartele lui Pasteur privind experimentele și deducţiile ulterioare au apărut toate după lucrările profesorului Béchamp, unele chiar la câțiva ani distanţă. Când Pasteur a proclamat că găsise răspunsul la o chestiune urgentă, a reieşit că Béchamp răspunsese deja în mod clar la acea întrebare.
Experimentele lui Pasteur nu au fost controlate în mod ştiinţific, lucru care este invariabil complet ignorat chiar și atunci când este subliniat de colegii săi. În schimb, Béchamp pare să fi avut o abordare mai rigidă și mai structurată a experimentelor sale, ceea ce i-a permis să răspundă mai clar contemporanilor săi.
Concluziile trase de Pasteur în urma experimentelor sale erau deseori dincolo de scopul experimentului și s-au dovedit a fi mai mult speculaţii decât știință. Astfel, Pasteur a fost prins în mai multe rânduri schimbându-și interpretarea și declarațiile după cum avea interes. Prof. Béchamp nu a fost niciodată auzit făcând vreo afirmaţie pe care nu o susținuse cu o dovadă științifică solidă.

Motivul pentru care profesorul Béchamp a fost ignorat, iar chimistul Pasteur a ajuns la statutul de erou, se regăsește în personalitățile diferite ale celor doi și în momeala succesului comercial. Acelaşi lucru se întâmplă şi în prezent: continuăm să ignorăm faptele și cifrele și căutăm tot „invadatorul exterior” pe care să-l acuzăm că ar cauza boli. Nu numai că omenirea a avut ocazia chiar la apariția acestei dogme să o respingă pentru totdeauna, dar încă de atunci toate experiențele personale, precum și faptele și statisticile privind efectele tratamentelor bazate pe această dogmă, au arătat mereu şi mereu că acest sistem este greşit. Totuși, împinși de recompensele comerciale și sociale, continuăm să ignorăm realitatea și refuzăm să punem la îndoială în termeni științifici reali fundamentele pe care se bazează viziunea noastră asupra bolii.

Postulatele Henle-Koch

În general, a fost acceptat chiar din timpul lui Pasteur că, pentru ca un anumit microorganism să fie făcut responsabil pentru o anumită boală, trebuie îndeplinite următoarele condiții:

Organismul menționat trebuie să fie găsit în fiecare caz al bolii.
Organismul menționat nu trebuie găsit la nicio altă boală sau în absența bolii.
Organismul menționat trebuie izolat din țesutul bolnav în cultură pură.
Injectat într-un organism sănătos, organismul crescut în cultură trebuie să producă din nou aceeaşi boală.

Este evident că aceste condiții nu au fost niciodată îndeplinite, în absolut nicio boală „infecțioasă” cunoscută! Nici acum și nici în zilele lui Pasteur, așa cum atestă multe plângeri și controverse ale lui Pasteur cu colegii săi întru știință.

Și mai sunt multe de spus!

Microscopul universal

În februarie 1944, Institutul Franklin din Philadelphia (SUA) a publicat un articol intitulat „Noile microscoape”, în revista sa prestigioasă dedicată științei aplicate. Articolul conținea o dizertație lungă despre „microscopul universal”, creat de un autodidact din San Diego, Royal Raymond Rife. Acest microscop, dezvoltat în anii 1920, a biruit cel mai mare dezavantaj al microscopului electronic, care tocmai fusese introdus pe piață de către Radio Corporation of America. Întrucât în microscopul electronic microorganismele vii sunt puse în vid și sunt supuse unor modificări protoplasmice induse de o grindină virtuală de electroni (ceea ce le transformă în artefacte de laborator!), microscopul electronic nu este capabil să prezinte (micro)organismele în starea lor naturală de viață.

Microscopul Rife are mai multe caracteristici frapante, dintre care cele mai importante sunt cuarţul de cristal, din care sunt realizate întregul sistem optic și unitatea de iluminare, și de asemenea rezoluția extraordinară la care ajunge. Cu o putere de rezoluţie de 31.000 de diametre – spre deosebire de 2.500 ale microscoapelor utilizate în acel moment și cel puțin dublul măririi disponibile cu soluțiile optice utilizate în prezent – dispozitivul Rife putea să se concentreze pe cinci linii ale unei rețele standardizate, în timp ce un microscop obișnuit nu poate examina decât cincizeci de linii, iar asta cu o aberație considerabilă.

Rife a susținut că ar selecta o anumită frecvență sau frecvențe de lumină care se coordonau și rezonau cu constituenții chimici ai specimenului, astfel încât un specimen anume emitea o lumină proprie, de culoare specifică și unică. Astfel, specimenele puteau fi identificate cu ușurință.

Cu invenția sa, Rife putea să examineze organismele vii. Ceea ce a văzut l-a convins că:

germenii nu puteau fi cauza, ci doar urmarea bolii;
în funcție de starea sa de sănătate, corpul putea transforma o bacterie inofensivă într-un „agent patogen” letal;
un astfel de „agent patogen” ar putea fi distrus instantaneu, fiecare cu o anumită frecvență de lumină;
celulele, considerate cărămizile de bază ale materiei vii, sunt de fapt compuse din structuri mai mici, ele însele constituite din structuri chiar mai mici, acest proces continuând cu o mărire mai mare și mai mare în șaisprezece etape, o călătorie pas cu pas în lumea microscopică de dincolo.

Mii de fotografii și sute de metri de filme au fost făcute pentru a dezvălui aceste fapte.

Încă o dată, ca și în cazul profesorului Béchamp, folosirea unui echipament mai bun și acceptarea imaginilor observate, în ciuda faptului că erau opuse cunoștințelor științifice oficiale, au dus la o descoperire semnificativă. Nu numai că Rife a descris ceea ce a văzut, spre deosebire de ceilalţi oameni de ştiinţă care făceau presupuneri despre ceea ce credeau ei că este adevărul, dar el a documentat fiecare pas al descoperirii sale cu fotografii și filme. Contemporanii săi au decis că era imposibil să „vadă” aceste organisme minuscule, deoarece ei nu aveau tehnologia, iar rezultatul final este că aproape nimeni dintre noi nu a auzit vreodată de Rife și de microscopul lui. Mai mult decât atât, se pare că microscopul său – împreună cu majoritatea publicaţiilor și dovezilor științifice ale lui Rife – a fost distrus. Recent, unele dintre ele au fost recuperate, dar, din păcate, într-o stare deplorabilă. Până în prezent, nimeni nu a reușit să reconstruiască exact microscopul Rife, deoarece detaliile specifice nu au fost găsite niciodată.

Consecința descoperirii lui Rife este că celulele nu sunt elementele de bază ale vieții, așa cum crede profesia medicală, iar bacteriile provin din interiorul țesutului bolnav și nu invadează corpul din afară, cum crede medicina.

Gaston Naessens

Acest biolog născut în Franța, care a trăit timp de mulți ani în Quebec (Canada), a inventat un microscop în anii 1950, neștiind de invenția și munca lui Rife, un microscop capabil să examineze entități vii mult mai mici decât pot fi văzute în microscoapele optice existente.

Cu ajutorul instrumentului său excepțional, Naessens a descoperit în sângele animalelor și oamenilor, precum și în seva plantelor, o formă ultramicroscopică subcelulară necunoscută, vie, care se înmulţea, pe care a botezat-o somatidă. Această particulă putea fi cultivată – crescută – în afara corpurilor gazdei sale. Și, destul de ciudat, putea fi văzută cum se dezvoltă într-un ciclu „de schimbare a formei”. Primele trei etape – somatide, spori și spori dubli – sunt perfect normale la organismele sănătoase, de fapt sunt esențiale pentru existența lor.

Chiar mai ciudat, s-a descoperit de-a lungul anilor că somatidele sunt practic indestructibile! Ele rezistă expunerii la temperaturi de peste 200°C și mai mult, supravieţuiesc expunerilor la 50.000 de rems de radiaţii nucleare, mult mai mult decât este suficient pentru a ucide orice vieţuitoare. Somatidele nu sunt afectate de niciun acid. Scoase din reziduurile de centrifugă, nu au putut fi tăiate cu un cuțit diamantat.

Implicația misterioasă este că noile forme de viață minuscule sunt absolut nepieritoare. La moartea gazdelor lor, cum suntem de exemplu noi, somatidele se întorc la pământul în care trăiesc.
Naessens a mai descoperit faptul că, dacă și când sistemul imunitar al unui animal sau al unei ființe umane devine slăbit sau destabilizat, ciclul normal de trei etape trece într-un stadiu de treisprezece etape de creștere succesivă, pentru a forma un total de șaisprezece forme separate, fiecare evoluând în următoarea. Toate acestea au fost clar dezvăluite în detaliu prin înregistrări video și fotografii cu stop cadru. Din stadiul de spori dubli, menționat mai sus ca a treia etapă în ciclul normal, somatida se poate transforma într-o formă bacteriană (4) care include formele „virale”, apoi o formă bacteriană dublă (5), apoi o formă de tijă (6), o formă bacteriană cu spori dubli (7), o formă bacteriană cu spori dubli granulați (8), iar (9) și (10) sunt forme globulare microbiene. La etapa (11), această formă „explodează” și se transformă într-o formă de drojdie (12), apoi o formă de ascospor (13), iar formele (14) și (15) sunt forme miceliene. În acest ciclu se află baza tuturor „germenilor” cunoscuți, care au evoluat dintr-o etapă anterioară mai puțin dezvoltată, în circumstanțe de mediu adecvate.

Într-un mediu tisular bogat și curat, forma (15) va „exploda” și va elibera somatide în mediul înconjurător, în timp ce membranele exterioare vor rămâne ca un talus fibros (țesut cicatricial). Aceste somatide vor relua apoi ciclul normal de trei etape. În termeni simpli, țesutul bolnav dezvoltă din interiorul său un microorganism care va descompune materia vătămată și care va dispărea odată cu încheierea procesului de descompunere, lăsând țesutul sănătos și curat din nou, cu aceleași calități vitale pe care le avea înainte de a se îmbolnăvi.

Prin studierea acestui ciclu, așa cum a fost el observat cu ajutorul somatoscopului în sângele oamenilor care sufereau de diverse boli degenerative, cum ar fi artrita reumatoidă, scleroza multiplă, lupusul, dar în special cancerul, Naessens a putut să stabilească o legătură între dezvoltarea formelor în ciclul patologic al celor 16 etape şi toate aceste boli. Mai important, el a fost capabil să prezică eventualul debut al acestor boli cu mult înainte de apariţia semnelor clinice. Și, cel mai important, a reuşit să demonstreze că astfel de afecțiuni au un principiu funcțional comun, o bază comună, prin urmare nu trebuie considerate fenomene separate şi fără legătură, așa cum se procedează în medicina alopată.

Naessens a concluzionat că somatida nu este nimic altceva decât o concretizare a energiei. Această particulă, care s-a materializat în procesul vieții, posedă proprietăți genetice transmisibile organismelor vii, animale sau vegetale, deoarece în absența ciclului normal de trei etape nu poate avea loc nicio diviziune celulară. De ce? Pentru că acest ciclu normal produce un hormon de creștere special, care permite o astfel de diviziune. Somatidele sunt pur și simplu precursori ai ADN-ului. Această descoperire este revoluţionară!

Naessens nu numai că a demonstrat (şi el!) că „germenii sunt doar rezultatul, nu cauza bolii”, dar el a arătat de asemenea că ADN-ul nu este „sâmburele independent” al vieții așa cum a fost prezentat de către autoritățile medicale. ADN-ul este construit din structurile care se nasc înaintea lui și, în mod special, acele structuri corespund direct stării energetice vibraţionale a mediului.
Hipocrate și, cu mult înainte de timpul său, evreii și egiptenii atribuiau majoritatea patologiilor unui dezechilibru al umorilor din organism. Prin „umori” înțelegem fluidele extra-celulare ale organismului. În știința modernă, putem demonstra acum existența inhibitorilor în mediul intercelular care țin sub control acel hormon de creștere special foarte puternic și care opresc ciclul somatid la etapa a treia (normal). Prima etapă a unei boli iminente se prezintă ca un nivel scăzut al acelor inhibitori, ceea ce permite evoluției naturale să treacă mai departe la apariția diverselor forme de germeni, care provin din însuși mediul tisular. Aceasta se întâmplă atunci când sistemul (organismul) este supus oricărui tip de stres; cu cât stresul este mai prelungit, cu atât mai mare și mai durabil este efectul. Boala se instalează.

Concluzii

Germenii sunt produşi de organismul nostru într-un efort de a curăţa un mediu vătămat. Odată ce acest lucru a fost realizat, germenii dispar automat. Acest lucru a fost dovedit de mai multe ori în ultimii 150 de ani și încă nu a fost acceptat în lumea noastră.

Aceste lucruri nu au nimic de-a face cu vaccinurile și toate substanțele folosite pentru distrugerea germenilor, precum și cu afacerile financiare foarte lucrative de a produce și de a vinde aceste substanţe; ca să nu mai vorbim de respectul de care se bucură cei cu halatele albe și de locurile lor de muncă excelent remunerate…

Vă simțiţi rău? – Vreţi să știţi ce este de făcut? – Răspuns: curățaţi-vă organismul!

Dr. Patrick Quanten – ianuarie 2003 (tradus/adaptat de Feli Popescu)

Surse:
1. “Béchamp or Pasteur?”, by E. Douglas Hume
2. “The Cancer Cure that worked”, by Barry Lynes (Rife’s saga)
3. “The Life and Trials of Gaston Naessens”, by Christopher Bird
4. “Rational Bacteriology”, by J.R. Verner, C.W. Weiant and R.J. Watkins

Dr. Patrick Quanten a fost medic de familie timp de 18 ani, încetând de bunăvoie să mai practice medicina alopată în 2001, deoarece se convinsese că acest tip de medicină nu numai că nu ajută la vindecarea nimănui, dar contribuie decisiv la îmbolnăvirea oamenilor. Actualmente, el lucrează cu terapii complementare, medicină ayurvedică, homeopatie etc.

Istoria vaccinarii – Un lant de ipoteze eronate; capitolul II – Teoria infectiei

admin — Thu, 08 Dec 2016 19:33:49 +0000

Pro Decizii Informate, Lion Mentor Association şi European Forum for Vaccine Vigilance prezintă:

Conferinţă Feli Popescu – „Istoria vaccinării – Un lanţ de ipoteze eronate”

Partea a II-a: Teoria infecţiei

Să fie oare viaţa doar un proces mecanic?

Să fie oare microbii cauzele bolilor?

Dacă da, atunci de ce nu sunt îndeplinite postulatele Henle-Koch?

Se poate demonstra contagiozitatea prin injectare de material biologic în creier?

De ce şi-a falsificat Pasteur experimentele?

Află esenţialul despre teoria infecţiei din conferinţa susţinută de Feli Popescu la Bucureşti vizionând filmulețul:

Bibliografie

1546 – Geronimo Fracastorio – De Contagionibus et Contagiosis Morbis, et eorum Curatione

1872 – A. Béchamp: Seconde observation sur quelques communications récentes de M. Pasteur, notamment sur la théorie de la fermentation alcoolique. In: Comptes rendus des séances de l’Académie des sciences; Band 75

1878 – Louis Pasteur: La théorie des germes et leur rôle en pathologie

1883 – Prof. Antoine Béchamp: Les mycrozimas dans leur rapports avec l’hétérogénie, l’histogénie, la physiologie et la pathologie; Baillière, Paris

1884 – Louis Pasteur: Nouvelles communications sur la rage

1888 – Prof. Antoine Béchamp: La théorie du microzyma et le système microbien

1899 – Prof. Antoine Béchamp: Le sang et son troisième élément anatomique

Centre International de Recherches Antoine Béchamp: http://www.cirab.org/index.html http://www.cirab.org/RadioactivitymaterialtransmutationtostableisotopesbyuseofMicrozymas.pdf

1997 – Dr. Louis de Brouwer: Vaccination : Erreur médicale du siècle (versiunea în lb. română: Vaccinarea, eroarea medicală a secolului)

2014 – Prof. Gheorghe Mustaţă (Univ. Iaşi): Microbiomul, arma secretă a medicinei moderne

2014 – Prof. Gheorghe Mustață, Mariana Mustață, The Microbiome – The Secret Weapon of Modern Medicine, Int. Journal of Medical Dentistry, Vol. 4, Issue 2

Lb. germană:

1855 – Prof. Max von Pettenkofer: Untersuchungen und Beobachtungen über die Verbreitungsart der Cholera

1869 – Prof. Max von Pettenkofer: Boden und Grundwasser in ihren Beziehungen zu Cholera und Typhus

1881 – Prof. Max von Pettenkofer: Der Boden und sein Zusammenhang mit der Gesundheit des Menschen

1882 – Robert Koch: Die Ätiologie der Tuberculose, Berliner Klinische Wochenschrift. Bd. 19, Nr. 15

1890 – Prof. Max von Pettenkofer: Die Verunreinigung der Isar durch das Schwemmsystem von München

1890 – Robert Koch: Über Bakteriologie (Tuberkulin), Berliner Kongreß Jakob Henle – Postulatele lui Henle (https://de.wikipedia.org/wiki/Henle-Koch-Postulate)

Revista satirica „Der wahre Jakob“

2005 – Volker Stollorz: Der große Irrtum des Dr. Koch, FAZ Sept/2005

Lb. engleză:

1684 – Antony van Leeuwenhoek: An Abstract of a Letter […], Philosophical Transactions of the Royal Society, 14: 568-574

1860 – Florence Nightingale: Notes on Nursing

1911 – Dr. M.L. Leverson: Pasteur the Plagiarist

1923 – Ethel Douglas Hume: Bechamp or Pasteur; a lost chapter in the history of biology

1926 – Paul de Kruif: The Microbe Hunters

1932 – Walter Cannon: The Wisdom of the Body; ed. Norton

1942 – R. B. Pearson: Pasteur – plagiator, impostor; the theory of germs exploded

1959 – René Dubos – Mirage of Health: Utopias, Progress and Biological Change

1995 – Prof. Gerald Geison: The Private Science of Louis Pasteur, Univ. Princeton

1997 – Prof. Daniel Thomas: Captain of Death. The Story of Tuberculosis, ed. Rochester

1997 – Edward Golub: The Limits of Medicine: How Science Shapes our Hope for the Cure, Univ. of Chicago Press

2004 – Jeremy Nicholson: The Challenges of Modelling Mammalian Biocomplexity, Nature Biotechnology Oct/2004, p. 1270

2004 – Horace Judson: The Great Betrayal. Fraud in Science, ed. Harcourt 2004 – Michael McCarthy: Lies, Damn Lies and Scientific Research, Lancet Nov/2004, p. 1657

2009 – Christoph Gradmann: Laboratory Disease, Robert Koch’s Medical Bacteriology

2013 – Dr Suzanne Humphries, Roman Bystrianyk: Dissolving Illusions, CreateSpace Independent Publishing Platform

Boala: Invazie din exterior, intamplare sau efort al organismului de a restabili echilibrul?

admin — Wed, 15 Jul 2015 14:16:10 +0000

“Aoleu, ati auzit? Circula un virus nasol!”…
“Vai, am luat un virus”…
“Ne-am pricopsit cu ceva bacterii”…
“M-am infectat cu un virus”…
“Of, copilului i-au gasit microbul X la analize”…
“Am avut o viroza”…
“Of, m-a pocnit o gripa”…
“Aia mici au adus nu stiu ce crocobaur de la gradinita”…

Va suna cunoscute toate aceste afirmatii? Va recunoasteti? Nu exista zi sa nu le citim pe Facebook sau sa le auzim de la foarte multe mamici ingrijorate, in diverse variatiuni. Ideea din spatele lor este una singura: mentalitatea adanc inradacinata (dar falsa) cum ca in permanenta am fi amenintati de tot felul de dusmani invizibili, de boli contagioase, de care se simt amenintati, evident, toti cei care inca mai cred ca bolile “se iau”: Oh, atentie, te pandeste un inamic! Ai grija cine iti tuseste in fata! Fii atent sa nu te contaminezi! Esti vaccinat? Te speli pe maini de douazeci de ori pe zi? Si tot asa…

Cuvantul-cheie aici, care ne-a fost inoculat ca o mantra, este preventia. Evident, industria farmaceutica impreuna cu personalul medical (care -cu mici exceptii- a invatat teoria gresita inca de la primele cursuri ale facultatilor de specialitate) incearca sa ne convinga ca aceasta “preventie” nu poate veni decat din varful unui ac de seringa. Si totusi, cu toata “preventia” si cu toate miliardele de doze de vaccinuri injectate spre “protectie”, se pare ca oamenii -si aici mai ales cei care cred in “protectia” din seringa- nici acum nu si-au invins panica de “molipsire”, de “infectare” etc. si tot ei stau cu drobul de sare in ceafa si cu spaima in san sa nu se imbolnaveasca, ei sau mai ales copiii lor. De ce oare? Adica daca se pretinde ca medicii au intotdeauna totul sub control, ca stim ce e de facut pentru a preveni o imbolnavire si ca avem de cele mai multe ori si mijloacele de a opri sau trata o boala (ca doar stiinta a progresat, nu-i asa?), atunci de ce mai e nevoie sa ne temem? Nu cumva stam cu frica in continuare pentru ca nici “preventia” si nici “tratamentul” nu functioneaza, iar noi de fapt in sinea noastra stim prea bine asta?

Mai exista, in opinia medicului german August Zoebl, si un alt tip de mentalitate gresita si paguboasa: boala este un accident, o intamplare, o lovitura a destinului! Nu numai ca boala ne apare ca un eveniment dirijat de soarta/ghinion/intamplare (vorba medicului Crina Veres: “de fapt ti-ai intamplat o boala!!”), dar medicina clasica sustine in continuare ca aparitia unor simptome este un eveniment intamplator si arbitrar, n-are logica, n-are sens, n-are niciun rol si niciun folos, adica este o simpla greseala a organismului nostru sau a “sistemului imunitar” si trebuie tratata cat mai repede, pentru ca simptomele sa dispara. Mai bajbaie ei pe acolo si despre genetica, despre predispozitie si factori de risc, dar in final ramane intepenita convingerea ca oricand putem fi victimele vreunei boli cu care ne loveste destinul sau intamplarea.

“E ceva organic” = “nu suntem responsabili”

Convingerea ca boala e ceva intamplator, accidental, o coincidenta etc. ne elibereaza de orice raspundere, DAR ne transforma si in niste zombie neajutorati. Pentru a evita si a preveni cu adevarat bolile, trebuie sa luam decizii mai intelepte in viata si pentru a putea face asta trebuie sa ne asumam raspunderea pentru propria sanatate si imbolnavire. Dar cum sa facem asta cand intreaga profesie medicala ne repeta ca o mantra ca bolile sunt “ceva organic“, deci ca organul bolnav ar fi in realitate responsabil pentru boala de care suferim, in timp ce in realitate simptomele organice sunt doar simptome si nu cauza bolii, iar organul este doar locul unde se manifesta simptomele, nicidecum cauza acestora! Sigur ca in fata unei asemenea atitudini nu avem de ales decat sa ne supunem, sa suportam, sa rabdam, sa devenim pacienti. Este conditia in care autoritatile medicale ne doresc si ne manevreaza permanent sa ramanem blocati acolo.

“Propaganda bolilor infectioase provocate de germeni e foarte eficace,
astfel se tine sub control peste 85% din populatie.”
– Dr. Daniel H. Duffy –

Dar sa revenim la boli si simptome din domeniul fantezist al bolilor “transmisibile” prin germeni. Astfel, lumea foloseste pe banda rulanta antibiotice la orice fel de “infectie” (diagnosticata uneori la un simplu “rosu in gat”), prin asta creand o rezistenta tot mai mare a bacteriilor la toate antibioticele produse pana acum.

De asemenea, se vaccineaza intr-o veselie ca sa ne “protejam” pe noi si copiii nostri, dar unii devin agresivi cand altii decid sa nu-si vaccineze copiii, deoarece (in cazul cel mai inofensiv) primii cred in teoria imunitatii de turma, care ne-a spalat creierii ca nevaccinatii ar “ameninta” starea de sanatate a vaccinatilor. Am spus ca in cazul cel mai inofensiv e vorba de ignoranta, pentru ca mai exista si niste cazuri de anonimi care se dau drept parinti sau viitori parinti dar in realitate sunt doar raspandaci si postaci galagiosi, care umplu blogosfera cu clisee de propaganda penibila.

Totusi, strategia divide et impera, aplicata cu viclenie de industria farmaceutica, inca da roade si determina unii parinti sa se sfasie intre ei, cam ca in puscariile comuniste de pe vremuri, cand anumiti detinuti erau spalati pe creier si deveneau la randul lor cei mai bestiali tortionari! Indiferent de domeniul public in care te misti, cat de trist trebuie sa fie sa traiesti ca o marioneta care nu vede sforile ce o manevreaza si care participa vocal si agresiv la manevrele corupte ale celor care -la adapostul fraudelor stiintifice devenite dogme- ne vor cat mai bolnavi si mai imputinati pe planeta asta…

Unul dintre argumentele mucenicilor seringii este acela ca vaccinurile sunt ieftine, iar tratamentele bolilor “prevenibile” ar fi mult mai scumpe, deci iata cum prin vaccinare industria farmaceutica si medicii ar iesi in pierdere daca ne-ar vrea bolnavi. Dar actionarii firmelor farma ce zic? Oare se compara un “tratament” la pojar sau la oreion cu niste tratamente costisitoare pe termen lung precum cele pentru diabet, astm si restul de boli autoimune care ii fac pe copii pacienti pe viata si aduc pt. GlaxoSmithKline & Co. castiguri de miliarde de dolari?? Ganditi-va si la asta, data viitoare cand va duceti la farmacie respectuosi, cu privirea la pantofi si cu retetuta de Singulair in mana!

Biologul Stefan Lanka afirma dealtfel:

“Protagonistii si practicienii medicinei scolastice au nevoie de paralizarea, imbecilizarea si teama distructiva induse de fantoma virusurilor patogene ca baza centrala pentru desfasurarea activitatii lor profesionale:
– in primul rand pt. a aduce prejudicii cat mai multor oameni, prin vaccinare, cu scopul de a-si crea o clientela cu afectiuni cronice (deci permanent rentabile);
– in al doilea rand pt. a nu fi nevoiti sa admita ca medicina alopata a esuat total in incercarea de a trata afectiunile cronice si in acelasi timp a facut mai multe victime decat toate razboaiele luate la un loc.“

Si ca sa nu ni se reproseze ca am baga toti medicii in aceeasi oala, sa va spunem si despre admirabila organizatie MEZIS (Mein Essen zahle ich selbst – Imi platesc singur mancarea), organizatie infiintata la initiativa unui numar de medici cu cabinete, angajati in diverse clinici sau membri ai Transparency International Deutschland, medici care s-au saturat de colegii lor corupti, de conflictele de interes ale expertilor care recomanda vaccinarea si in acelasi timp detin pozitii de “consilieri” in firmele producatoare de vaccinuri, medici care s-au saturat de mitele pe care le ofera reprezentantii farma (invitatii la simpozioane prin Monte Carlo, concedii prin tari exotice, invitatii la restaurante, computere etc.).

MEZIS este o asociatie care lupta impotriva influentei tot mai puternice a industriei farmaceutice asupra medicilor si asupra tratamentelor si retetelor oferite de medici. Medicii care sunt membri ai acestei asociatii nu mai primesc in vizita niciun fel de reprezentanti farma in cabinetele lor, nu mai primesc cadouri, esantioane sau alte “atentii”, refuza sa prescrie medicamente noi despre care nu exista suficiente studii de siguranta si eficacitate, lucreaza cu un software special care nu este produs de industria farmaceutica si deci pe monitorul lor nu apare la fiecare 2 minute cate o reclama la un medicament, acesti medici merg doar la simpozioane care nu sunt organizate de industria farmaceutica si se informeaza din surse medicale independente; in cabinetele lor nu exista brosuri farmaceutice. Cu alte cuvinte, acesti medici nu se vand pe un pix si-o bucata de friptura. Ce ziceti, dragi medici verticali si onesti care mai cititi pe aici, pe cand o asemenea initiativa si in Romania?In alta ordine de idei, in ultimele decenii ne confruntam cu o crestere masiva a numarului de oameni (mai ales tineri) obezi sau suferinzi de boli autoimune, diabet etc. Tot mai multi copii sunt extrem de supraponderali si sunt diagnosticati cu o multitudine de alergii si boli autoimune tot mai grave, lucru care are consecinte dezastruoase pentru sanatatea si viata lor.

In ciuda eforturilor de a face publice aceste probleme, in ciuda campaniilor de constientizare, problema se agraveaza constant. In ciuda tuturor tratamentelor bazate pe diete (reducerea caloriilor, a grasimilor, a zaharului) si pe sport sau pe medicatie cu cortizon si alte substante care distrug pe termen lung glandele suprarenale, rezultatele arata clar ca drumul este gresit. Unii experti afirma de exemplu ca obezitatea, diabetul, bolile autoimune au luat chiar proportii epidemice. Acest termen face iar o legatura mentala cu ideea de a “lua” ceva, de a “capata” ceva, de a “mosteni” ceva. Da, poate ca ai “luat-o” de la mama ta sau de la bunica ta; poate ai “capatat-o” mancand ceea ce nu trebuie. Sau o fi genetic si iar ne scuteste de raspundere? Conceptul este insa asemanator cu acela care ne-a fost inoculat ca sa credem ca putem “lua” o boala infectioasa si ca noi nu purtam raspunderea pentru propria sanatate.

Permanent auzim despre CEVA periculos care ni se “transmite” fie de la o alta persoana, fie din mediul inconjurator. Toate discutiile medicale in ziua de azi sunt purtate aratand cu degetul spre o cauza exterioara care sa explice de ce ne imbolnavim. De fapt, oamenii nici nu mai realizeaza ca un simplu diagnostic este -vorba Crinei Veres- o “eticheta pe borcan” si nu inseamna ca am primi o explicatie despre cauza bolii respective… dar asa suntem noi, ne plac denumirile (cu cat mai pompoase si complicate, cu atat ne linistesc mai tare), iubim definitiile, incadrarile fixe… Cu bolile, avem ideea preconceputa ca ori e ceva genetic, ori luam de undeva… esential este sa excludem factorul responsabilitate din aceasta ecuatie. La fel se intampla si cu nutritia ca aspect vital al sanatatii noastre: multi oameni cauta disperati cate un guru care sa le spuna ce sa manance, cat sa manance, cum sa manance, eventual si cand sa manance, ei asteptand permanent sa li se dea totul mura in gura, fara a face vreun efort personal si, evident, pentru a avea si pe cine da vina cand esueaza cu ceva.

Ei, frica asta de boli “transmisibile” pleaca de la ideea fixa (si bine fixata in creierele spalate de catre “vanatorii de microbi“) ca ceea ce ne imbolnaveste vine musai din afara. Dom’le, ce sa facem, suntem niste victime-victimutze, boala e cauzata de un germen strain care patrunde miseleste in corpul nostru, care cauta si tot cauta pana isi gaseste locul ideal si acolo incepe sa faca ravagii, isi incepe procesul distructiv, evident fara a fi deranjat de vreo interventie a organismului nostru. Mai concret, conform teoriei alopate, al naibii virus/bacterie/inamic biologic se strecoara neobservat pe langa toate sistemele de aparare cu care ne-a inzestrat mama natura pentru a pastra echilibrul intern al organismului nostru, dupa aia sare in sange, ca doar asa se calatoreste cel mai rapid in corpul uman (iar un microb saracul are o viata limitata, nu vrea sa piarda prea mult timp), dupa care pluteste asa lin, in croaziera, pe unde il duce sangele… Intre timp, in fiecare secunda trece pe langa el cate o “patrula de politie” (limfocitele), dar microbul ramane evident invizibil (o avea mantia lui Harry Potter). Ei bine, cand ajunge la destinatia finala, adica la statia unde trebuie sa se dea jos, caci microbii specifici au evident locuri speciale in organism unde “cauzeaza” infectiile (ceea ce medicina alopata nu stie sa explice), ei bine, microbul nostru isi ridica tabara acolo si incepe sa “procreeze”, adica sa se inmulteasca. Evident, pentru asta are nevoie ca toate celulele care-l inconjoara sa-l ignore complet. Ei, si abia atunci, dupa ce si-a stabilit in liniste domiciliul, teoria alopata ne spuna ca acest raufacator isi incepe -brusc si din senin, nu-i asa- procesul de distrugere, ucigand celula dupa celula ca un adevarat ninja biologic, iar tesutul celular evident ar fi prea prost ca sa dea alarma sau sa opuna rezistenta.

Cam asa ne este prezentat modul de imbolnavire de catre medicina alopata, pornind de la ipoteza ca infectiile vin de undeva din afara organismului nostru. Uimitor, nu? Cu alte cuvinte, la niste ciulamale de substante straine produse in laborator (vaccinurile) si injectate in organism, organismul intra imediat in stare de alarma si se apara (ba mai dezvolta -dupa teoria alopata- si memorie imunitara acolo unde nici natura nu a prevazut asa ceva, cum ar fi tetanosul!!), dar in schimb cand ne invadeaza cate un “germen patogen” nu se mai sinchiseste nicio celula decat atunci cand deja e prea tarziu si microbul a facut ravagii in corp?? Alo, e cineva acasa la capitolul logica? Chiar credeti ca trebuie sa cititi 10 mii de pagini de “virusologie” ca sa realizati cat de absurda este teoria alopata?

Paranteza. Citat de pe Facebook despre teoria contagiozitatii cu virusuri: “Fizic, nu se transmite niciun ‘virus’, corpul tau de fapt primeste informatia la nivel energetic, aceasta da comanda glandelor sa produca neurotransmitatori, astia dau comanda sa produca ‘virusuri’ (vezicule de transport celular) si gata »contagiatul«. Desigur ca si conjunctura e de asa natura ca tu sa stai intr-un camp vibrational rezonant cu simptomele care ti se potrivesc. Daca nu reactionezi la acel camp energetic, poti sa te tot freci de varicosi si leprosi, ca nu e momentul. Toate teoriile medicale asta sint, teorii, si noi tinem ca orbii de bata de ele, fara sa vedem ca nu pusca. Daca ar fi valabila chestia cu contagiozitatea, atunci toti ar trebui sa fim vesnic bolnavi de ceva. De ce intr-o grupa la gradinita cu 4 copii care stau la aceeasi masa si ling aceleasi jucarii nu fac toti varicela sau bronsita? Ca daca e lege n-ar mai trebui sa fie tocmeala, nu?“

Ei bine, dragii mei, avem vesti bune pentru voi. Nu mai e cazul sa stati cu frica in san si nici sa va panicati! Stim acum ca teoria infectiei este gresita. Stim acum ca nu exista virusuri patogene. Stim acum ca boala nu vine niciodata din exterior (evident, cu exceptia otravirilor). Spunem “acum”, dar de fapt asta se stie de vreo doua secole! Pe vremea lui Pasteur, marele sustinator al ideii ca orice boala infectioasa ar fi cauzata de germeni care invadeaza organismul (organism pe care altfel el il considera complet aseptic, ceea ce demonstreaza marile erori ale reprezentantului sfant al dogmei vaccinarii!!), oamenii de stiinta, biologii, microbiologii determinasera deja ca nu exista nicio invazie.Acesti experti sustineau inca de atunci ca orice proces infectios este demarat de propriile noastre celule. Cand acele celule sunt vatamate in numar foarte mare (sau cand ele s-au inmultit cu un scop anume si la un moment dat trebuie eliminate fiindca nu mai e nevoie de ele), rezulta o descompunere tisulara masiva. Din interiorul acestor “daramaturi” celulare si in mod specific pentru fiecare tesut (cu comanda pornind din creier, din straturile germinale care coordoneaza tesuturile respective, vezi cele cinci legi biologice), abia cand este necesara evacuarea acelor celule sunt produsi microbii (ca joc nevinovat de cuvinte, ganditi-va ca microb = mic rob), microbii fiind echipa de curatenie care ajuta la dezintegrarea tesuturilor vatamate, distruse.

“Bolile sunt crize de purificare, de dezintoxicare.”
– Hippocrate –

Profesorul Antoine Béchamp, un om de stiinta foarte respectat in epoca lui pentru cercetarea extraordinara cu care a contribuit la progresele biologiei, a stabilit ca in aparitia oricaror simptome de infectie terenul este totul si microbul nu este nimic. Cu ajutorul cercetarilor lui, el a concluzionat de asemenea inca de atunci ca germenii apar de fapt mult mai tarziu in procesul infectios, fiind rezultatul si nu cauza simptomelor.

Ca fapt divers, spre deosebire de plagiatorul si falsificatorul de experimente Pasteur, care nu era decat un chimist mediocru cu ambitii enorme si multe relatii, prof. Antoine Béchamp era

Master of Pharmacy
Doctor of Science
Doctor of Medicine
Professor of Medical Chemistry and Pharmacy at Montpellier
Fellow and Professor of Physics and Toxicology – Strasbourg Higher School of Pharmacy
Professor of Chemistry at Strasbourg
Professor of Biological Chemistry and Dean of Faculty of Medicine of Lille; etc., etc.

Dupa Béchamp, foarte multi oameni de stiinta au ajuns si ei in mod independent la aceleasi concluzii, dintre care biologul Gaston Naessens (pe la jumatatea secolului trecut) a demonstrat in sfarsit intregul ciclu de dezvoltare. Dintr-un articol numit “Istoria secreta a medicinii“, putem citi: Béchamp a lansat o teorie conform careia in fiecare organism viu exista un microorganism, o particula denumita microzima. Si alti savanti inaintea lui au vazut această mica „granulatie moleculara”, dar n-au avut nicio idee despre ceea ce ar putea fi.

Gaston Naessens a descoperit somatidele. Sunt acestea totuna cu microzimele lui Béchamp? Multi cred ca da. Microzima face parte din „echipa de curatare” care activeaza in interiorul fiecarui organism viu. Sangele nu este un lichid, ci este un tesut mobil, in miscare (Béchamp a fost primul care a descris astfel sangele). Componentele sangelui sunt vii, iar un anumit lucru nu-l poate pricepe si nici accepta medicina moderna: anume ca o bacterie se poate transforma in functie de nevoile organismului intr-o drojdie, dupa care intr-un fungus, dupa care intr-o ciuperca. Acest proces poarta numele de pleomorfism, pleo insemnand „multe” iar morfis „corp”. Gaston Naessens a documentat pe larg ciclul de viata al somatidelor. Una dintre extrem de interesantele descoperiri ale lui Naessens in ceea ce priveste somatidele este aceea ca acestea sunt practic indestructibile. Ele rezista la radiatii, la temperaturi de pana la 392°C si ridiculizeaza pana si cei mai agresivi acizi! Naessens a cartografiat ciclul de viata pleomorfic al somatidelor (microzimelor). Printre altele, a documentat schimbarile pleomorfice in bacterie, virus, fung si ciuperca. Prin structura somatidelor se explica perfect modul in care se curata si se indeparteaza in orice organism toate structurile tisulare vatamate. Daca va informati cum trebuie, veti avea bucuria de a constientiza ca organismul uman este cea mai buna masina de sanatate. Si noua medicina germanica explica minunat rolul bine stabilit al microbilor in acest mecanism.

De asemenea, daca doriti sa aprofundati, prietenul quibono a mai facut mai demult si un rezumat al articolului “To be or not to be? 150 Years of Hidden Knowledge” de Christopher Bird (Nexus Magazine April 1992), pe care vi-l prezinta sub titlul “Misterul microorganismelor pleomorfice“.

“… nu bacteria produce boala, ci dezechilibrul la nivelul metabolismului celular. Daca metabolismul corpului uman este intr-un echilibru perfect, bolile nu apar.”
– Dr. Raymond Obomsawin –

By the way, intr-o prelegere a prof. Lipton (link mai jos), gasim un citat sugestiv despre “stiinta moderna”: “misiunea stiintei moderne este de a obtine cunostinte care sa poata fi utilizate pentru a domina si controla natura“. Citatul ar proveni de pe la 1650, dar se pare ca in aroganta lor nemarginita, oamenii de stiinta se agata si azi cu dintii de aceste iluzii.

Ei, dar daca se stiu demult toate aceste lucruri pe care vi le-am redat mai sus si ele constituie o realitate stiintifica, de ce oare scolile si sistemul medical raman blocate in aceeasi paradigma si permeate de aceleasi eforturi de a transmite permanent frica fata de un “dusman exterior”? Haideti sa ne intrebam ce anume este necesar pentru ca un numar mare de fiinte sa se grupeze si sa traga si sa se miste impreuna in aceeasi directie in acelasi timp? Raspuns: sa li se dea un dusman comun! Asta a fost si ramane cea mai efectiva metoda de manipulare si control.

Ei, deci daca oamenii se simt amenintati de acelasi pericol exterior, se vor strange toti la un loc, se vor face mici-micuti de tot si vor solicita protectie si conducere de la liderii lor. Oare cine conduce dansul asta? Expertii, evident! In acest caz specific, vorbim despre profesia medicala, expertii autoproclamati ai bolilor (nota bene: ei nu se autoproclama experti si in sanatate!). De la cine asteptam protectie? Pai, de la doctori si tolba lor cu minuni. Cine este in postura de a cunoaste “inamicul” si a ne spune ce e de facut? Pai, doctorul si tolba lui cu minuni. Tot ce stim noi despre inamic este ceea ce ne spun specialistii din profesiile medicale despre acest inamic. Fara frica inoculata de “specialisti” si megafoanele lor corupte, nimeni nu s-ar mai duce la doctor. Fara frica inoculata de “specialisti”, niciun parinte nu si-ar mai vaccina bebelusul. Si tot asa…Ni se spune ca nimeni altcineva nu poate cerceta mai bine “inamicul”. Toti cei care se incumeta sa faca cercetari pe cont propriu nu pot fi luati in serios, evident, fiindca nu sunt experti. Ei nici nu pot deveni experti, chiar daca studiaza intens problematica, pentru ca -nu-i asa- vor face afirmatii diferite despre “inamic”. Sau daca altii care ataca dogma au deja statut de experti, adica sunt la randul lor medici, biologi, imunologi, specialisti, ei trebuie taiati rapid de pe lista fiindca s-au transformat peste noapte in imbecili. asta ni se spune de catre autoritatile medicale si megafoanele lor din mass media platita sa dezinformeze.

Culmea ridicolului este ca, pe vremea lui, Pasteur nu numai ca n-a reusit sa-i convinga pe expertii de atunci despre teoria atacului unui inamic din exterior, dar chiar a fost ridiculizat si ii infuria pe oamenii de stiinta adevarati datorita eternelor lui experimente falsificate si concluziilor fanteziste, fortate cu un anumit scop. Ei, dar Pasteur a reusit in schimb sa-i convinga pe investitorii care aveau interese mari in promovarea noilor tehnologii si noii abordari chimice a sanatatii. Impreuna, ei au creat povesti de succes; impreuna, ei au falsificat statistici; impreuna, ei au purces sa experimenteze pentru a demonstra ceea ce era stabilit de dinainte ca trebuie demonstrat. Asa s-a nascut celebrul ménage à trois: specialistii (autoritatea medicala), industria si mass media. Aceasta structura corupta a supravietuit (si infloreste!) pana astazi.

In aceasta structura corupta, omul (pacientul) este doar un mijloc pentru atingerea unui scop, iar scopul este profitul, in niciun caz sanatatea. Oare cat de diferita ar fi abordarea medicala daca am accepta cu totii in sfarsit ca nu exista niciun inamic extern, ca suntem alcatuiti din mai multe bacterii decat celule si ca toti germenii se inmultesc (cu un scop biologic bine determinat) la comanda organismului nostru? Sa recapitulam. Daca nu exista nicio amenintare exterioara prin microorganisme-ninja, nu avem nevoie de nicio “protectie” injectata. Daca nu exista nicio amenintare exterioara, nu avem nevoie de experti care sa ne informeze si sa ne “inoculeze” permanent cu virusul panicii sau sa ne terorizeze din cand in cand cu cate-o pandemie inscenata la modul cel mai ridicol cu putinta.Daca fiecare proces de infectie este in realitate expresia unei destabilizari energetice interioare si a incercarilor organismului de a restabili echilibrul natural, atunci germenii devin prietenii nostri (microb = mic rob) si fiecare proces de boala devine o chestiune individuala; fiecare infectie, indiferent de tipul de germeni care se afla la locul reparatiilor, devine un proces specific si individual. Ceea ce inseamna ca, oricat am tanji noi dupa asta, nu exista o protectie universal valabila, nu exista solutii universale, iar fiecare dintre noi este capabil si responsabil in exclusivitate de a schimba modul in care functioneaza si deci modul in care se manifesta “debris”-ul celular.

Einstein a demonstrat ca intreaga materie este de fapt energie. Intreg universul este energie, iar materia este o expresie comprimata a acestei energii. Orice modificare a materiei poate fi explicata doar prin schimbari in echilibrul campului energetic din care se naste materia. Cu alte cuvinte, de aproape un secol se stie ca materia nu este importanta si cu siguranta materia nu ne poate da niciodata raspunsurile despre modificarile care apar in organismul nostru cand starea noastra oscileaza intre sanatate si ceea ce numim boala. De ce nu se predau aceste cunostinte la facultatile de specialitate si de ce se persista in conceptia ca invaziile din exterior ar fi cauza, iar interventiile chimice ar fi tratamentul “bolilor”?

In plus, inca de prin anii ’80 oamenii de stiinta au demonstrat ca emotiile noastre se “traduc” la nivel molecular, in structuri fizice, in materie. Aceste noi descoperiri sprijina afirmatiile lui Einstein, dar oare autoritatile s-au simtit obligate sa deschida ochii la o schimbare de paradigma? Nu, absolut deloc. A aparut vreo diferenta cand Noua Biologie a prof. Lipton de exemplu a demonstrat ca fiecare celula din organismul nostru comunica cu mediul inconjurator prin vibratii, campuri asemanatoare celor electromagnetice si prin unde luminoase, in niciun caz prin intermediul substantelor chimice? Nu, absolut deloc. Autoritatile nu numai ca nu doresc ca noi sa aflam aceste informatii, dar si-au dublat eforturile pentru a ne convinge de contrariu. Campanii imense de marketing concepute de industria farmaceutica si popularizate prin intermediul mass media continua sa sustina ad nauseam vechea poveste cu inamicul care ne ataca din exterior!

De aproape doua sute de ani, oamenii de stiinta au demonstrat ca germenii sunt rezultatul bolilor, nu cauza, si ca ei apar intotdeauna din insesi tesuturile vatamate. De aproape o suta de ani, oamenii de stiinta au demonstrat ca materia este energie, iar modul in care materia ia nastere si functioneaza este determinat de campul energetic originar. De peste treizeci de ani, oamenii de stiinta au demonstrat ca toate celulele produc propria materie ca reactie la stimuli energetici din mediu si nu in urma contactului cu alte substante din jurul lor. Ei, si ce daca? Se pot scoate bani din aceste adevaruri? Nu? Atunci nu intereseaza pe nimeni. Ramanem calare pe dogma si sarim la beregata tuturor celor care vor sa evadeze din sistem.

“Ii acuz pe medici ca au incurajat cu buna stiinta superstitiile si escrocheriile
din teoria bolilor provocate de germeni. […]
Microorganismele sunt rezultatul si nicidecum cauza bolii.
Ele sunt »hienele«, adica mancatorii de cadavre, iar sarcina lor legitima
este de a asigura »canalizarea« organismului.
Microorganismele sunt ajutoare benefice si importante pentru corpul nostru.“

– Dr. Alexander Ross, profesor de igiena –

Din ruinele unei cercetari stiintifice exemplare, discreditate de autoritati in complicitate cu industria farmaceutica, de bani si goana dupa profit, inca straluceste un adevar simplu. Fie ca va place fie ca nu, orice “boala” este o chestiune strict personala. Orice simptome reflecta si simbolizeaza incercarile organismului de a rezolva un dezechilibru individual, un conflict intre lumea exterioara si cea interioara a unui om. Cand tensiunea dintre aceste doua forte devine prea greu de suportat, materia fizica nu mai poate fi exprimata la fel ca pana atunci; ea se schimba. Atunci omul devine bolnav. Cand tesuturile locale nu mai pot curata singure acel haos de reziduuri (debris) celulare, organismul produce germeni care sa ajute la actiunea de curatenie, de dezintoxicare, de dez-infectare. In acelasi timp organismul porneste si un proces de ardere a reziduurilor (febra, inflamatii etc.), care nu trebuie in niciun caz obstructionat prin interventii chimice.

Este intotdeauna o chestiune personala daca reactionam la mediu permitand tensiunii interioare sa se tot acumuleze si sa se tot acumuleze. Cum apar asa-numitele “epidemii”? Uneori se poate ca un numar mai mare de oameni sa raspunda concomitent in mod similar la o situatie identica, astfel producand o tensiune crescuta in cadrul aceluiasi camp energetic. Astfel, ei vor prezenta in acelasi timp simptome asemanatoare (retineti, asemanatoare si niciodata identice!). Dar nu toata lumea va fi afectata. In orice “epidemie”, oricat de exagerate sunt cifrele umflate de masina de propaganda mediatica, dintotdeauna au fost si intotdeauna vor fi indivizi care nu vor dezvolta niciun simptom.Cauza este una singura: acei indivizi care nu sunt afectati sunt “imuni” la acele vibratii specifice din mediul inconjurator. Cu alte cuvinte, ei sunt rezistenti la tensiunea din acea situatie, in acel moment si in acel mod specific. Cu alte cuvinte, “o stare de sanatate beton se intretine printr-un sistem limfatic curat, care se obtine prin echilibru sufletesc, ganduri si emotii pozitive si hrana alcalina” Retineti: nutritia este importanta, dar in aceasta constelatie ea este pe ultimul loc in pastrarea echilibrului interior! Cu alte cuvinte, degeaba va alimentati exemplar, daca nu va faceti curatenie interioara si nu va eliberati de gunoaiele, dependentele si pietrele de moara pe care le carati cu voi la nivel emotional! Emotiile, gandurile si echilibrul interior sunt factorii esentiali care ne definesc matricea vitala individuala!Ei bine, cu cat suntem sunt mai puternici, mai stapani pe gandurile si pe emotiile noastre, cu atat mai mici sansele de a dezvolta simptome, deoarece echilibrul interior nu ne este torpilat. Evident, “puternic” in acest context nu se masoara in termeni de analiza sangelui, tensiune arteriala, colesterol, fier, vitamine sau orice alta valoare artificiala, de laborator. Forta interioara se masoara prin capacitatea individului de a se detasa de influentele puternice si potential perturbatoare din mediu si de a fi stabil in mozaicul lui de fericire si armonie interioara.Prof. Bruce Lipton explica in prelegerea lui ca intreaga noastra biologie este controlata de … perceptie! Cu alte cuvinte, asa cum stim de la dr. Hamer si noua medicina germanica, modul in care noi percepem viata ne decide soarta, deoarece perceptia este constientizarea elementelor din mediul inconjurator prin senzatii fizice.

Ca atare, indivizii puternici care nu se imbolnavesc, nu se lasa coplesiti de frica si nici nu cad prada dezechilibrelor energetice, sunt complet focusati pe eul lor interior, nu pe ceea ce ar dori sau ar avea nevoie lumea din jur. Acesti indivizi nu se tem de mediul in care traiesc, fiindca exista o armonie si un echilibru solid intre fiinta lor interioara si mediul exterior. De multe ori, de exemplu, spunem “trebuie sa ma protejez mai bine” sau “trebuie sa-mi trasez mai bine granitele personale”. Ei bine, adevaratul respect fata de granitele personale il aratam si atunci cand alegem constient sa traim in armonie cu propriile principii si adevaruri, fiindca abia CAND STIM EXACT CINE SUNTEM ne putem deosebi de ceilalti fara a ne teme de ei; ii percepem drept cine sunt cu adevarat si ne distantam de ei daca percepem vibratii negative. Si apoi e simplu: atunci cand suntem cu adevarat puternici si in armonie cu noi insine, vom fi mereu sanatosi.

Esti ceea ce gandesti.
“Subconstientul nu este interesat daca gandurile noastre sunt bune sau rele,
ci pur si simplu raspunde in deplina conformitate cu natura acestor ganduri.
El nu ne va contrazice niciodata, ci va accepta mereu ceea ce afirmam in mod constient.
Prin urmare, trebuie sa fim decisi sa alegem viata, sanatatea si iubirea.
Renuntand la vechile tipare inradacinate in subconstient, vom castiga o viata sanatoasa.”
– Valeriu Popa –

Cu frica bine inoculata si cu ideea de “protectie” fixata, ne distrugem si din punct de vedere biologic, genetic, deoarece avem perceptii gresite si nu ne putem folosi energia vitala pentru a face progrese (la copii pentru a creste!), ci ne-o pierdem ca sa ne “protejam” si sa stam permanent cu drobul de sare in ceafa… Frica pe post de barometru care sa declanseze reactii la pericole acute este ok, tine de bagajul nostru genetic. Problematica este insa toxicitatea acelei frici cronice, cronicizate, care devine un factor al modului cum ne percepem viata zi de zi! Cu cat ne fixam mai mult pe ideea de frica si pe nevoia de “protectie”, cu atat avem mai putina energie la dispozitie pentru dezvoltarea personala, iar nevoia de protectie promovata de medicina alopata, dupa cum explica prof. Lipton, este doar “un sistem de credinte si se fac bani grei din ea”, asa ca aveti grija in ce capcane va lasati atrasi!

Frica, parazitul care ucide – un articol extraordinar scris de Livia Bonarov!

Citez:

Atentie! Noi cream frica din cauza legii minimei rezistente. Nu-i deloc nevoie de energie suplimentara, nu ne consuma deloc energia atunci cand continuam s-o lasam sa curga in directia unui obicei pe care ni l-am instalat. Nu implica in mod constient si activ constiinta noastra. In mod inconstient am creat teama. Teama, odata creata, se instaleaza, contracta nadi-urile si ne mananca energia ca un parazit. Ne trebuie energie suplimentara, efort constient, ca sa scapam de parazit, implicit de frica, cat si de obiceiuri proaste. Ne trebuie multa energie ca sa redirectionam constient energia sa nu mai hraneasca parazitul, sa nu mai perpetueze obiceiul prost. Unul dintre cele mai proaste obiceiuri posibile este sa ne facem griji si sa nu actionam spre a le inlatura si anihila.

Suntem niste fiinte tare lenese, fiindca ne lasam viata condusa si dominata de obiceiurile pe care ni le formam. Practic, ajungem sa traiasca obiceiurile in locul nostru, iar noi traim prin ele experiente extrem de limitate. Ajungem sa traim doar prin putina energie care ne ramane dupa strangularea, contractia fricii, dupa ce frica insasi se hraneaste. Obiceiurile pot fi schimbate, dar cine are curaj sa-si infrunte fricile? Sa se confrunte sincer cu sine? Presupunand ca suferiti de o boala incurabila, in termeni medicali, asta inseamna ca toate zilele care v-au ramas de trait trebuie sa le traiti in intuneric si tristete? Fie si numai o zi daca va ramane de trait, puteti gasi infinite motive s-o traiti in lumina si bucurie.

Nimeni nu-si infrunta fricile de buna voie, voluntar, in mod normal, de asta evitam lucrurile de care ne temem. Depinde numai de noi sa ne luam viata in propriile maini si s-o schimbam in bine. Depinde de noi sa intelegem ca fricile ne intuneca viata, ne creeaza necazuri si ne impiedica sa traim viata la maxim si sa ne bucuram de ea. Cea mai simpla cale e sa ne victimizam, sa ne autocompatimim, sa ne plangem, sa ne para rau ca traim ceea ce traim, in loc sa punem mana si sa ne schimbam obiceiurile, sa ne anihilam fricile. Putem face asta daca incepem sa aplicam expansiunea. O puteti aplica in toate situatiile si circumstantele vietii dvs. Va puteti alege metoda potrivita, stiind ca energia expansiva va va elibera mereu si va va imbunatati considerabil viata.

Dupa cum ne explica si noua medicina germanica, un om este fie fericit si in deplina armonie cu eul sau interior, fie intr-un conflict (de cele mai multe ori neconstientizat) care va duce mai devreme sau mai tarziu la dezvoltarea unor simptome pentru restabilirea echilibrului. Cu cat conflictul dureaza mai mult, iar individul respectiv este mai “fracturat” intre realitatea interioara si cea exterioara, cu atat simptomele pe care le va avea vor fi mai serioase. Ca atare, adevarata preventie consta in trairea unei vieti frumoase, implinite, echilibrate, armonioase, in a fi oameni autentici, cu caracter si cu suflet curat!

Noi, adultii, suntem responsabili si pentru echilibrul interior si fericirea copiilor nostri. Bolile copilariei, de pilda, nu sunt altceva decat incercari ale organismului de a restabili un echilibru deja perturbat si de a rezolva niste conflicte suferite de copii, cum ar fi (cele mai importante) conflictele de separare, de abandon sau de devalorizare; copiii au nevoie de iubire si de atentie, iar cand nu le primesc suficient (dupa criteriile lor, nu ale noastre!), ei vor somatiza.

In plus, copiii mai pun in act prin imbolnavire sau agresiuni si toate disfunctionalitatile intregii familii, toate problemele neconstientizate de adulti, nu uitati asta!

“Nu exista copil bolnav intr-o familie sanatoasa.”

Nu subestimati niciodata capacitatea copiilor de a reactiona violent (cu cate-o boala grava sau o “alergie”) la astfel de conflicte: cu cat copiii sunt mai mici si deci mai dependenti de adultii din jurul lor si cu cat conflictele vor fi traite mai izolativ (si in plus negate de adulti!), cu atat simptomele vor fi mai puternice si mai frecvente, fiindca la un moment dat se intra deja pe o sina/circuit si cercul vicios se poate repeta pana cand simptomele devin cronice!! Copiii care manifesta de ex. multe simptome cand sunt lasati la gradinita, cand sunt dusi la bunici, cand simt tensiuni in familie si nu pot verbaliza ceea ce simt, deci simptome care vor recidiva de multe ori (si o vor face tot mai des pe masura ce incercati doar sa suprimati simptomele, fie ca o faceti alopat, fie ca o faceti naturist!!), sunt exact acei copii care traiesc si somatizeaza cel mai intens aceste conflicte de separare, abandon si devalorizare, eventual cu cireasa pe tort data de conflictele de teama existentiala atunci cand copilul simte si preia toate tensiunile familiale latente!De asemenea, cand copiii manifesta simptome pe care voi le numiti “boala”, ganditi-va de doua ori si inainte de a aplica “tratamente” gen pus picaturi cu forta, facut inhalatii cu forta etc., pentru ca astfel nu faceti decat sa ii brutalizati si sa-i traumatizati ingrozitor si le veti submina increderea atat in ei insisi (in capacitatea lor de autovindecare) cat si in voi ca parinti care le vor binele! La fel se intampla si cand ii duceti la vaccinare, unde sunt traumatizati masiv in primul rand prin atacul injectarii de substante straine in organism, la fel se intampla si cand ii duceti sa li se ia sange si sa le faceti analize doar pentru linistea voastra si cu absolut niciun beneficiu pentru ei!!La simptome gen rosu in gat (care mai are putin si va fi declarat boala in sine, la cate medicamente se prescriu doar pentru atat!!), la raceala, durere de urechi, tuse, febra, moleseala, muci, laringita, conjunctivita, bronsita, bronsiolita si tot ce mai scrie pe “etichetele de pe borcan” numite diagnostic, incercati sa vedeti simptomele ca pe un barometru care va indica in mod clar ca aveti in familie o perturbare energetica! Priviti in oglinda! Cautati problema intotdeauna la voi, nu la copil! Daca va faceti temele cum trebuie si aprofundati cele cinci legi biologice, tipul de simptome va indica de obicei si conflictul care tocmai s-a desfasurat.In rest, este nevoie (si este suficient) doar sa ii fiti 100% alaturi copilului, sa fiti prezenti total alaturi de el, sa-l intelegeti si sa-l sustineti sufleteste, sa-l ajutati sa-si recapete echilibrul interior. Nu uitati ca, odata aparute simptomele, asta e semnul ca s-a intrat in faza de vagotonie si deci conflictul a fost rezolvat. Cand apar simptomele, voi trebuie doar sa asistati; constient si cu incredere in capacitatea de autovindecare a copilului, incredere pe care trebuie sa incercati sa i-o transmiteti si copilului! Vi se pare putin sau prea simplu? Nu e deloc simplu, ca dovada ca atat de putini parinti sunt capabili s-o faca!!Ca la un examen de maturitate emotionala, o asemenea atitudine va solicita intreaga fiinta, intreaga energie, intreaga putere de constientizare a propriului mod de viata si a rolului covarsitor pe care-l joaca acesti factori in mentinerea sanatatii copiilor vostri!! Credeti ca e usor sa fii un parinte constient si responsabil? Nu e usor deloc. Oh, da, este mult mai simplu (si complet iresponsabil) sa bagati un supozitor, sa-i dati in prostie siropuri sau pastile de scazut febra (asa solicitati dezvoltarea de boli grave!!), este mult mai comod sa practicati interventii daunatoare sub pretextul ca-l “ajutati” pe copil, cand in realitate voi nu vreti decat sa dispara simptomele! Fiti sinceri. Ori simptomele sunt prieteni, nu dusmani, dragii mei, simptomele sunt pietre de hotar importante pe un drum care duce la restabilirea starii de eutonie (sanatate). Cand suprimati simptomele, intarziati sau chiar impiedicati vindecarea.

Copilul care se simte “bolnav” (deci se afla practic in plin proces de recuperare a starii de sanatate) stie exact ce trebuie sa faca: sa se odihneasca, sa se refaca, sa doarma, sa fie tinut in brate de parintii iubitori si atenti, ca sa-i acorde organismului timp si sa-i transmita energie pozitiva pentru restabilirea echilibrului. Atat.

Apoi, nu uitati ca toate conflictele care nu sunt gestionate adecvat se vor reflecta si in imbolnaviri frecvente la copii, in simptome tot mai grave (care evident se vor agrava daca le veti “trata” doar cu chimicale). Nu uitati ca orice tensiune are influenta negativa asupra copiilor atat la nivel psihologic cat mai ales la nivel celular, strict biologic. In plus, stresul permanent oxideaza, un organism acidizat va incerca pe toate caile sa se dez-intoxice, asta va duce la eliminarea tesuturilor vatamate si deci la simptome gen raceli frecvente etc. (pe care daca dati chimicale/medicamente nu le lasati sa se vindece cum trebuie si ele vor reveni, atata timp cat nu rezolvati cauza!!). Si aici trebuie mai intai iesit din cercul vicios si adultii sunt responsabili pentru asta!!

Daca vreti sa aveti un copil sanatos, aveti in primul rand grija de echilibrul sufletesc, de stabilitatea energetica, fiti constienti, autentici si oferiti copilului siguranta constanta, viata constienta si multa dragoste neconditionata!!

Nimanui nu-i convine sa i se puna oglinda in fata si sa-si vada atat de clar greselile care duc la imbolnavirea copiilor, dar in acelasi timp speram din tot sufletul ca sanatatea copiilor vostri va este mai importanta decat propriul ego si bagatul capului in nisip. Si noi am invatat multe lectii de acest gen.

Pentru mai multa inspiratie, va recomandam cu drag si prelegerea prof. Bruce Lipton: Nature, Nurture and the Power of Love.

Iata cat de diferita ar fi lumea daca toti am pricepe adevarata semnificatie si adevaratele cauze ale “bolilor”! In concluzie: Nu e cazul sa ne temem si nu exista niciun inamic biologic exterior care ne imbolnaveste, simptomele apar doar daca noi o luam pe drumul gresit in viata si permitem sa ni se distruga echilibrul interior. Nu avem nevoie de statistici oficiale (mai ales cele falsificate grosolan, adica majoritatea), nu avem nevoie de studii comandate pe bani grei de industria farmaceutica. Nu avem nevoie de o mentalitate belicoasa. Nu avem nevoie de arme chimice si strategii de injectare a “sanatatii” si a “preventiei” bolilor.

Noi suntem cei care stim cel mai bine ce se intampla cu noi, noi suntem cei responsabili pentru viata si sanatatea noastra. Ceea ce fac ceilalti este lipsit de orice relevanta pentru echilibrul nostru! Ceea ce conteaza este fiinta noastra proprie, sa fim in armonie cu noi insine si cu modul cum ne traim viata. Ceea ce conteaza este ceea ce e important pentru noi si pentru nimeni altcineva. Ceea ce conteaza este ca suntem si raspunzatori, si capabili de a raspunde pentru propria noastra sanatate. Tot ce conteaza suntem noi, fiecare in individualitatea sa unica si irepetabila.

Sigur, puteti sa “luati” boli mai departe, daca asta vreti. Sau puteti sa va faceti temele la modul serios despre propriul vostru organism si sa va refaceti echilibrul interior, care va va reda puterea de a fi stapani pe propria viata!

Va dorim sanatate si intelepciune!

* * * * *

sursa (cu traducere, adaptare, completare): Patrick Quanten, MD

Alte surse:
http://www.aegis.at/downloads/impuls_d/Band%2031.pdf

http://www.jurnaltv.ro/video/BRUCE_LIPTON_-_Natura_educatie_si_puterea_iubirii

Dr.-Ing. Joachim Grätz – Presupusii agenti patogeni – dusmanul imaginar al medicinei alopate

admin — Wed, 15 Jul 2015 12:38:59 +0000

Traducere si adaptare/completare dupa articolul original al dr.-ing. Joachim Grätz
aparut in revista Impuls Nr. 13 (AEGIS)

Virusuri, bacterii, fungi

La baza medicinei “moderne” se afla inca de mai bine de un secol teoria germenilor patogeni. Pe ea se bazeaza intreaga metoda de diagnosticare si intreaga paleta de “terapii”, devenita intre timp o industrie cu profituri de miliarde de euro. La marea majoritate a medicilor, antibioticele, cortizonul, vaccinurile etc. etc. etc. sunt instrumentele preferate de “tratament” sau “preventie”. Medicina conventionala functioneaza pe un singur principiu: sa gasim “agentul” [patogen] prezent in procesul bolii, sa-l anihilam… si gata cu boala! Aceasta teorie este insa in continuare o simpla iluzie si ne duce intr-o fundatura tot mai periculoasa, caci legile biologice ale naturii vorbesc in mod clar un cu totul alt limbaj, iar “tratamentele” medicinei alopate se dovedesc a avea in timp consecinte tot mai devastatoare. Niciodata nu au existat in intreaga lume atat de multi oameni suferinzi de boli cronice, inclusiv copii. In afara de asta, tendinta spre si mai multe imbolnaviri cronice la copii creste in mod alarmant.

Sa ne lamurim mai bine ce este cu microbii, microorganismele care traiesc in noi si alaturi de noi in natura. Daca ne informam temeinic la acest capitol, fiecare om isi poate folosi propriul discernamant ca sa inteleaga ce se intampla cu sanatatea lui; nu e nevoie sa fi studiat medicina pentru asta. Ca sa intelegem mai bine intreaga constelatie a microbilor pe care in ziua de azi mai toata lumea ii considera “agenti patogeni rai”, s-o luam sistematic.

Cele doua faze ale bolilor

Una din cele mai importante legi biologice ale naturii [asa cum au fost ele postulate de dr. Hamer – n.tr.] este legea conform careia orice imbolnavire parcurge doua faze, incepand cu faza de simpaticotonie si apoi trecand prin faza de vagotonie pentru a ajunge din nou la starea de sanatate. Schema este putin simplificata, ea excluzand asa-numita “criza epileptoida”, care apare la jumatatea fazei 2, fazei de vindecare, insa deocamdata este suficient daca ramaneti cu aceasta imagine a bifazicitatii bolilor.

Organismul uman aflat in stare de sanatate oscileaza permanent intre cele doua caracteristici ale sistemului nervos vegetativ sau autonom (SNV), adica a acelei parti din sistemul nervos care serveste functiilor vegetative (reglarea proceselor biologice interioare care sunt inconstiente si independente de vointa noastra constienta, precum si adaptarea lor la solicitarile mediului in care traim). Acest sistem nervos vegetativ este alcatuit din asa-numitul sistem nervos simpatic (responsabil cu activitatea, alerta, stresul) si sistemul nervos parasimpatic sau vagoton (responsabil cu regenerarea si punerea in starea de odihna a organismului). Simpaticul domina in situatii biologice cum ar fi lupta, stresul, fuga si apararea si mobilizeaza toate fortele organismului pentru a castiga “lupta”, pentru a ajunge in siguranta, in timp ce parasimpaticul se ocupa de odihna, refacere si regenerarea fortelor. Sub controlul sistemului parasimpatic (vagoton) lucreaza in principal organele de digestie, pentru a asimila substantele vitale din hrana si a le depozita in celule, pentru ca organismul sa aiba energie si in urmatoarea zi (in sens vegetativ vorbind). Privind lucrurile in mod global si oarecum mai superficial, este vorba despre ritmul zi-noapte.

Starea de sanatate, asa-numita eutonie, inseamna o stare de inervare normala si este caracterizata prin alternarea continua a partii simpatice cu partea parasimpatica din SNV. Aceasta oscilatie uniforma este tulburata in mod grav in cazul unei imbolnaviri. Organismul intra automat intr-o stare prelungita de simpaticotonie, adica – din perspectiva nervala – se creeaza o stare de stres permanent si un timp nu se mai poate intra in faza vagotona de regenerare. Aceasta faza vegetativa de stres continuu poate fi identificata prin faptul ca avem mainile si picioarele reci, nu prea avem apetit, dormim putin si prost, suntem nelinistiti, la copii observam de ex. ca sunt si mofturosi, irascibili, nimic nu le convine etc. Majoritatea parintilor cunosc asemenea situatii, in care mamele percep o schimbare la copiii lor si spun “Cred ca asta micu’ coace ceva”… Cand copiii incep sa dea semnele cunoscute de boala si uneori cad tintuiti la pat, ei se gasesc in realitate deja in faza a doua a bolii, care merge mana in mana cu febra si starea de moleseala, ceea ce a fost pana acum interpretat in mod gresit ca boala propriu-zisa. Aceasta stare prelungita de vagotonie este initiata si dominata de inervarea sistemului parasimpatic. In aceasta stare apar dupa vechea perceptie “bolile” precum bronsita, scarlatina, pneumonia, dar la fel de bine si puseele de neurodermita, atacurile de epilepsie, durerile reumatice acute si multe, multe altele! In esenta este vorba de fazele de vindecare ale unor imbolnaviri care au inceput mult mai devreme, prin faza de simpaticotonie prelungita. Aceasta faza poate incepe uneori inca din perioada gestatiei, deci de dinainte de nastere (cand mamele insarcinate sunt extrem de incordate, nelinistite, angoasate etc.).

Aparitia microbilor, a asa-zisilor “agenti patogeni”

Orice imbolnavire, de la o raceala banala si pana la cancer, se desfasoara dupa un anumit tipar. Ea este de asemenea intotdeauna bifazica (exceptand situatiile in care din cauza vatamarii extrem de grave nu se mai intra deloc in faza a doua) si este controlata in mod esential de creier. Se incepe cu asa-zisa faza de stres, in care domina starea simpaticotona, apoi urmeaza a doua faza, care este de fapt deja faza de vindecare, respectiv starea de vagotonie. Ei bine, abia in faza a doua apar in numar mare “agentii patogeni”, care nu sunt nicicum cauza bolii, ci in cel mai bun caz doar indicatorii acesteia. De fapt, prezenta microbilor indica faza a doua a unei imbolnaviri, care a fost precedata de o perioada simpaticotona de stres puternic. Microbii sunt activati si dirijati din creier si sunt responsabili cu sarcini distincte de a curata tesuturile vatamate, distruse, in functie de legatura lor cu straturile germinale.
Fiecare grupa de microbi “lucreaza” astfel numai cu anumite grupe de organe, tot in functie de legatura acestora cu straturile germinale, lucru care este prestabilit din punct de vedere ontogenetic (principiile sistemului ontogenetic al microbilor). Astfel, ceea ce medicina alopata numeste “virusuri” (in realitate vezicule de transport celular) sunt dirijate intotdeauna din cortexul cerebral si apartin de ectoderm (stratul germinal exterior), in timp ce fungii (ciupercile) intotdeauna vor fi dirijati de trunchiul cerebral (cea mai veche parte a creierului) si apartin de endoderm (stratul germinal interior). Mezodermul (stratul germinal de mijloc) este partial controlat de cerebel si partial de maduva cerebrala, care dirijeaza alte grupe de microbi cum ar fi bacteriile. Fiecare organ (respectiv parti ale organelor) este inervat si controlat doar de una din aceste parti ale creierului si apartine de un singur strat germinal, ceea ce inseamna ca la imbolnavirea fiecarui organ intervin grupe distincte de microbi, cu rol specific. “Virusurile” (proteine cu informatie genetica) au sarcina de a se ocupa de tesuturile care in faza prelungita de simpaticotonie a bolii au fost vatamate (prin ulceratie) si de a le reface in faza vagotona de vindecare. La fungi lucrurile stau exact invers: ele au sarcina de a evacua acele celule din tesuturi care in prima faza a bolii au proliferat excesiv.

Cu alte cuvinte, microbii ajuta organismul in recuperarea starii de sanatate! Microbii nu isi pot indeplini in mod optim sarcinile decat la anumite temperaturi de lucru – este ceea ce cunoastem sub numele de febra. Acesta este motivul pentru care este foarte periculos sa intervenim ca sa suprimam febra. De asemenea, momentul interventiei microbilor nu depinde, cum se crede gresit inca, de factori externi, ci este controlat exclusiv de creierul nostru. Febra si microbii au un rol fiziologic extrem de important in procesul de vindecare, in ciuda dogmei alopate conform careia microbii ar “ataca” si “infecta” organismul.

Disparitia microbilor, a asa-zisilor “agenti patogeni”

Cu alte cuvinte, este o mare idiotenie sa tot “luptam” ca sa anihilam microbii “periculosi”, caci microbii dispar automat in clipa cand organismul nu mai are nevoie de ei. Asa-zisa “lupta” observata sub microscop nu este nici o lupta, este un fenomen de procese imunologice care apar in faza tarzie de vindecare. Mai intai sunt activati microbii, in functie de apartenenta lor la anumite straturi germinale si deci la anumite organe, pentru a prelua sarcinile biologice de curatare a tesuturilor vatamate de boala (ceea ce medicina alopata numeste “infectie”), iar dupa ce munca microbilor a luat sfarsit, acestia sunt eliminati la randul lor (incepand cu momentul E din graficul de mai sus) de catre leucocite, macrofagi, anticorpi etc., cu alte cuvinte de catre elementele pe care in mod global le numim sistem imunitar sau sistem de aparare; numai ca aici nu putem vorbi despre o adevarata aparare, intrucat – cu f.f.f. putine exceptii – nu exista un agresor extern. Microbii sunt intotdeauna produsi in organismul nostru si sunt activati central de catre propriul nostru creier, sunt simple fenomene imunologice naturale. Asa functioneaza legile biologice ale naturii.

Asa-zisul sistem imunitar, microbii si terenul

Ideea unui sistem imunitar implicat in lupta binelui contra raului nu mai are credibilitate. Un sistem imunitar in sensul avut pana acum nici nu exista de fapt. Exista doar actiunile biologice necesare, dar nu un asa-zis sistem. Asta nu inseamna insa ca reactiile biologice ar fi inofensive, ba dimpotriva, in anumite conditii ele pot fi extrem de puternice si sa extenueze complet un organism, iar in unele cazuri aceasta duce la moarte (in functie de intensitatea si durata fazei simpaticotone anterioare). Aparitia microbilor este insa intotdeauna un indicator pentru faza a doua a bolii, perioada vagotona de vindecare. Cu alte cuvinte, asa-numitii “agenti patogeni” apar doar in prezenta unui mediu specific si ca rezultat al unei inervari specifice dictate de creier. Microbii nu apar niciodata in numar mare la un organism aflat in stare de sanatate (eutonie), la care sistemul nervos vegetativ este in echilibru perfect intre simpaticotonie si vagotonie. Abia cand terenul fiziologic se modifica (de exemplu in urma unei vatamari sau a unei intoxicari indelungate prin alimentatie gresita etc.), se porneste si programul biologic special care favorizeaza si stimuleaza aparitia si inmultirea microbilor, pentru a elimina tesuturile vatamate. Pana si Pasteur a reusit in ultimii ani de viata sa-si corecteze greseala si sa-i dea dreptate oponentului sau, prof. Béchamp, admitand ca mai intai se imbolnaveste organismul, iar abia apoi consecinta bolii este aparitia bacteriilor si virusurilor. Intr-un final a facut celebra afirmatie: “Le microbe n’est rien, le terrain est tout” (Microbul nu este nimic, terenul este totul). […]

Agentii “patogeni” fara patogenitate

Conform legilor biologice ale naturii (asa cum au fost ele formulate de dr. Hamer), orice imbolnavire are un curs bifazic (in cazul cand organismul rezista pana la faza a doua), curs dirijat de pupitrul de comanda numit creier. Cu ajutorul tehnologiei moderne (tomografii, adica CT-uri, dar fara substanta de contrast!), se poate fotografia acest proces, care poate fi dovedit si reprodus stiintific.
Intrucat microbii apar cu un scop abia in a doua faza a bolii intr-un numar considerabil, ei nu au cum sa fie agenti patogeni (adica sa cauzeze boala). Insusi termenul “agent patogen” este complet nefondat. Acesti microbi sunt in cel mai bun caz barometrul celei de-a doua faze a bolii, care este de fapt faza de vindecare! Aceasta faza de vindecare, sa repetam, este precedata de o faza de stres permanent a sistemului nervos vegetativ (vezi grafic). Microbii apar cu alte cuvinte abia cand este creat terenul propice, intr-o anumita stare specifica, anume vagotonia. Acest program biologic special favorizeaza inmultirea unor microbi specifici, intotdeauna in functie de organul si tesutul afectat. Aparitia microbilor este declansata si controlata de creierul nostru, ei avand functia biologica si fiziologica precisa, in functie de apartenenta la stratul germinal: fie trebuie reparate tesuturile si “umplute” la loc prin productia de puroi (tesuturi care fusesera distruse in faza activa a bolii), fie trebuie descompuse si eliminate tesuturile care proliferasera exagerat. Cand microbii nu mai sunt necesari, ei dispar. Imaginea unui sistem imunitar ca o lupta intre bine si rau in corpul nostru, precum si teoria “antigene-anticorpi” sunt complet depasite.Vaccinurile – cauza unui sistem imunitar slabit

“Imunitatea” nu are cum sa fie introducerea fortata de microbi in organism pentru stimularea productiei anumitor anticorpi. Introducerea unor microbi (impreuna cu toate substantele chimice si DNA-ul strain din vaccinuri) cu scopul de a “antrena” sistemul imunitar, iar asta intr-o stare de perfecta eutonie (deci cand copilul este perfect sanatos!) are fara indoiala consecinte devastatoare. Organismul nu este pregatit absolut deloc pentru interventia microbilor si nu are nevoie de ei in stare de sanatate! Cu atat mai putin este pregatit pentru o invazie atat de puternica a multor microbi de diferite tipuri, care nu are loc in acest fel niciodata in mod natural! Cum ar putea vreodata un bebelus sa se imbolnaveasca concomitent de difterie, tuse convulsiva, tetanos, meningita si polio? Vaccinurile nu au cum sa fie “antrenament” pentru sistemul imunitar, ci sunt doar cauza pentru care sistemul imunitar este dat complet peste cap!

Teoria antigene-anticorpi – de la bun inceput defecta si “cosmetizata”

Intrucat in dogma alopata imunitatea este echivalata cu prezenta unor anticorpi specifici in sange, perspectiva asupra bolilor se reduce la o gandire absolut mecanica, materialista, care implica intotdeauna tentativa de a crea in mod artificial anticorpi precum si atacul impotriva microbilor in cazurile acute. Insa sistemul nostru imunitar este mult mai complex si nu se reduce la componente pur materiale cum ar fi simpla prezenta a unor concentratii de diferiti anticorpi; o asemenea optica este mult prea simplista si pe deasupra complet gresita! Vaccinurile vor sa stimuleze productia de anticorpi pe post de imunizare, DAR la SIDA tocmai numarul mare de anticorpi se vrea “dovada” ca omul e bolnav?? Ce logica mai e si asta?

Combaterea sau manipularea microbilor – o abordare eronata a conceptului de tratament

Una din doctrinele medicinei alopate este aceea ca microbii trebuie permanent combatuti, distrusi, fara a tine cont ca prin aceasta se saboteaza direct procesul vindecarii. Prin masurile “terapeutice” alopate, echilibrul natural al organismului este dat complet peste cap, fara ca aceasta sa aiba vreun efect asupra adevaratelor cauze ale bolii. Acest lucru nu este nicaieri mai evident decat in cazul “tratamentelor” cu antibiotice si cortizon. Cortizonul – un hormon de stres, care afecteaza direct creierul mare prin faptul ca reprima faza de vindecare a bolii si arunca pacientul direct inapoi in faza de stres (simpaticotonie prelungita)! La neurodermita vedem cel mai clar acest cerc vicios. Aceasta pare sa se “vindece” prin administrarea de cortizon, caci – nu-i asa – dispar simptomele, insa in realitate procesul este reversat si pacientul este aruncat din nou in faza de inceput a bolii (simpaticotonie), ceea ce inseamna ca in cazul unei noi incercari de vindecare (prin vagotonie), eczema si celelalte simptome vor reaparea, si adesea mult mai puternic decat inainte (legile biologice isi urmeaza neincetat drumul). In cazul cand simptomele tipice nu mai apar, asta nu inseamna in nici un caz ca boala s-a vindecat de la cortizon, de regula apar alte tulburari cum ar fi astmul bronsic, bronsita spastica, atacurile epileptice etc., in functie de predispozitiile si starea generala a organismului. Inabusirea simptomelor este un fenomen foarte raspandit: astfel “dispare” o boala (de fapt dispar doar simptomele, si asta doar temporar) si apar alte boli, mult mai grave, cronice. Din punct de vedere energetic, este vorba de fapt despre aceeasi boala, nu s-a schimbat decat centrul de manifestare. In plus, medicamentele supresive adancesc boala si o trimit in profunzime, creand si mai multe complicatii. Aceasta regula se aplica – mutatis mutandis – si la asa-numitele boli infectioase care sunt “tratate” cu antibiotice sau medicamente imunosupresive; un exemplu ar fi recidiva de scarlatina. Prin cabinetul meu au trecut copii care facusera de 8 ori scarlatina! Scarlatina este o boala a copilariei total inofensiva. Abia cand excesul de medicatie impiedica procesul natural imbolnavire-vindecare, astfel incat faza finala de eruptie nu mai poate avea loc, scarlatina poate deveni periculoasa si poate crea complicatii ulterioare. Aceasta situatie se poate aplica la aproape toate bolile. […]”

* * * * *

O asemenea perspectiva poate fi greu de digerat pentru cei care o viata intreaga au inghitit minciunile propagate de industria farmaceutica si din pacate si de catre majoritatea medicilor (caci asa au invatat si ei pe de rost la facultate), poate este greu de acceptat de catre cei care traiesc intr-o continua frica de boli si care dau fuga la farmacie pentru orice muc si pleaca de acolo cu pungile de medicamente, dar incercati sa va informati mai mult si nu in ultimul rand incercati sa va imprieteniti cu ideea ca natura nu doreste sa ne distruga! “Vaccinati-va” din interior, daca vreti, lasati lumina naturii sa-si faca treaba, incercati sa va descoperiti compasul interior, adevaratul centru de control energetic al organismului, ridicati-va vibratiile si energia vitala pe care o avem cu totii, incercati sa intelegeti mai bine legile biologice prin transcenderea gandirii mecaniciste care este sclava medicinei alopate! Evolutia constiintei si a spiritualitatii, daca o permiteti, va va duce la un nivel de vindecare interioara si de reconectare cu adevaratul miez al fiintei voastre adevarate, va va ajuta sa creati un echilibru interior la care poate nici nu visati! Aceasta este adevarata sanatate!

Intelepciune si pace sufleteasca va dorim!

Teoria infectiei se prabuseste ca un castel de carti

admin — Sat, 04 Jul 2015 22:06:04 +0000

Pe 14 mai 2013, a 217-a aniversare a primului vaccin administrat de Edward Jenner, un grup de cercetatori europeni si mari sustinatori ai teoriei infectiei au publicat (dupa DOI ANI de asteptare de la depunerea lucrarii!!) rezultatele cercetarilor lor despre “patogenul” Mycoplasma pneumoniae.Interesanta (si plina de o modestie neobisnuita) este deja fraza de introducere a studiului: “Se crede ca bacteria mycoplasma pneumoniae este o cauza obisnuita a infectiilor cailor respiratorii la copii”. Ei bine, iata concluziile la care au ajuns cercetatorii: toti “agentii patogeni” pe care i-au cautat in organismul copiilor studiati exista intotdeauna (in aceeasi forma si in acelasi numar, daca nu chiar in numar mai mare) si in organismul copiilor sanatosi (numiti -in studiu- strategic “copii asimptomatici”, pai cum altfel?)!

Cine a reusit sa iasa din paradigma alopata nu se mai mira de aceste descoperiri, avand in vedere ca esenta vietii este de fapt simbioza, cooperarea tuturor fiintelor si organismelor vii! La nivelul bacteriilor, celulelor, tesuturilor si organelor NU EXISTA LUPTE, niciodata nu a fost dovedit ca ar exista asa ceva! Nimic nu se intampla in contradictie cu natura, ci doar cu modul cum intelegem si interpretam noi fenomenele naturale.Cercetatorii din grupul condus de “virologul gripei aviare si porcine” Albert D.M.E. Osterhaus au incercat initial sa demonstreze prezenta celei mai “perfide” bacterii, mycoplasma pneumoniae, in organismul copiilor bolnavi. Ca toate bacteriile, aceasta bacterie este insa prezenta peste tot, cu toate ca este descrisa oficial ca “super periculoasa”, fiind foarte mica si neavand perete celular.

In dogma alopata se tot sustine ca mycoplasma pneumoniae cauzeaza pneumonii si meningite extrem de periculoase, ca “ataca” tot ce prinde (nervi, creier, urechi, inima, sange etc.), desi -ca in intreaga teorie a infectiei- nu au existat niciodata niciun fel de dovezi stiintifice pentru asemenea afirmatii. Cand rezultatele testelor (teste fabricate tot de industria farmaceutica, sa nu uitam!!) arata prezenta acestei bacterii, se inchid scoli, gradinite, iar bietilor copii “infectati” li se prescriu antibiotice dintre cele mai puternice!

La inceputul studiului, cercetatorii au intentionat sa demonstreze ca prezenta acestei bacterii in corpul uman agraveaza alte boli infectioase.

Si brusc s-a intamplat minunea

Pentru prima oara in istoria teoriei infectiei, cercetatorii au publicat experimentele de control! S-a constatat ca atunci cand au cautat bacteria mycoplasma pneumoniae in corpul copiilor sanatosi cu aceeasi metoda cu care o cautau in corpul copiilor bolnavi, ea era prezenta peste tot.

Ba mai mult, cercetatorii si-au extins cautarile la mai multi “agenti patogeni” si au constatat si aici acelasi lucru: organismele pe care le cautau ei pe post de cauza a bolii (continuand sa le numeasca “patogeni”) erau prezente la fel de bine si in organismele sanatoase!! Ba stati sa vedeti nebunie curata: pe musiu staphylococcus aureus (buhuu, stafilococul auriu, baubaul mamicilor cu bebelusi mici-mici!) l-au gasit intr-o “frecventa semnificativ mai mare” tocmai la grupa de “asimptomatici”!! La fel, specimene identificate ca rinovirus, bocavirus si parainfluenza virus 4 au fost constatate mai mult la copiii “asimptomatici” (adica sanatosi)!

Evident, cercetatorii nu sunt pregatiti sa admita ca tot ceea ce au invatat si au aplicat pana acum in cadrul teoriei infectiei este fals, inutil si periculos. De aceea, pe baza teoriei “mostenirilor genetice” si a ingineriei genetice, la fel ca si in cercetarea cancerului, au introdus conceptul de “infectiologie individuala”. Cu alte cuvinte, in urmatorii 10-20 de ani urmeaza sa fie cercetat modul in care genomul uman interactioneaza cu genomul “agentilor patogeni”, caci in opinia lor depasita “infectarea” si “boala” nu pot fi explicate si tratate decat individual! In studiu se precizeaza ca

“simpla prezenta a unuia sau mai multi presupusi patogeni in tractul respirator superior pare sa nu fie unicul factor determinant in dezvoltarea unei infectii simptomatice a cailor respiratorii. Reactia imunitara a gazdei, momentul colonizarii, prezenta altor patogeni si cantitatea initiala de bacterii si virusuri prezente pot determina in mod colectiv daca prezenta acestora duce la infectie sau nu. Studii viitoare vor trebui de aceea sa se concentreze pe modalitatea de a defini cu acuratete o infectie a cailor respiratorii si daca aceasta are sau nu nevoie de tratament“.

Ne putem da seama ce joc de-a baba oarba se petrece in capul acestor cercetatori, asta in caz ca ei chiar nu realizeaza cum stau lucrurile! Sau sa nu-i banuim chiar pe toti fie de ignoranta, fie de coruptie, poate ca unii mai au un dram de constiinta si chiar s-au straduit sa formuleze mai ambiguu anumite chestii, astfel incat sa se inteleaga ce este de inteles, dar totusi sa nu-si dea foc la valiza si sa-si vada lucrarea respinsa.

Sa continuam. Pana acum teoria infectiei sustinea ca oamenii vin in contact cu “agentii patogeni”, adica ne ataca ceva din afara, care nu exista in noi si care ne imbolnaveste. “Am luat un virus”, “am prins un virus”, “m-a lovit un virus” – asa se exprima oamenii cand incep sa aiba diverse simptome. Nici vorba sa ne asumam raspunderea pentru propria sanatate si cea a copiilor nostri, se cauta mai intotdeauna cauza in exterior, la un inamic invizibil, pe care nu-l vede decat medicina alopata cu testele ei de laborator.

Toata propaganda sindicatului alopat ne spala creierii cu detergentul fricii si ne dreseaza cum sa evitam pe cat posibil contactul si “infectarea” cu acesti agenti patogeni. O industrie intreaga, care face castiguri de miliarde de dolari, traieste din argumentul ca suntem permanent atacati de germeni patogeni, ca trebuie sa ne dezinfectam la greu si la cel mai mic simptom sa folosim chimicale antibacteriene si antivirale.

Si iata ca se confirma oficial, intr-o revista medicala de specialitate, ca bacteriile, care au fost mereu etichetate de dogma alopata ca si cauza a bolilor, in realitate coexista pasnic si in organismul oamenilor sanatosi. Iaca surpriza! Cum adica? Nu vine cineva din afara sa ne atace? Nu trebuie sa ne aparam impotriva “patogenilor”? Ei bine, nu.

Teoria infectiei este in mod oficial si public invalidata

Ganditi-va putin logic. Daca aceasta teorie ar fi fost corecta, atunci nu ar mai exista niciun om sanatos pe lumea asta, fiindca toti am fi si suntem “invadati” permanent de “agenti patogeni”. Ca atare, nicio bacterie nu poate fi in sine un agent patogen.

Ei, dar autoritatilor dogmei nici prin gand nu le trece sa admita oficial ca teoria infectiei este pur si simplu falsa, ci se sare pur si simplu de la o ipoteza nedovedita la urmatoarea ipoteza nedovedita si se modifica teoria infectiei, afirmandu-se acum mai nou ca pentru “activarea unei infectii” este nevoie de o interactiune a unei “gene” umane cu o “gena” a bacteriei. Ce vreti, asa e omul, cand se gasesc argumente impotriva teoriei care aduce un profit atat de fermecator, nu-i nimic, se modifica teoria si se adapteaza in asa fel incat sa se potriveasca tot pe spuza celor care au painea si cutitul in medicina!

Tipic este insa ca teoria devine tot mai dubioasa, de la modificare la modificare. Chiar daca am admite ca stiinta a demonstrat existenta “genelor”, se sustine in continuare ipoteza gresita ca acestea ar fi ceva static. Dar daca avem niste gene care activeaza bacteria XYZ, de ce genele alea stau cuminti ani de zile si brusc le vin piticii pe cap si activeaza bacteria si ne imbolnavim, iar o saptamana sau doua mai tarziu iar nu mai activeaza nimic si suntem iar sanatosi?… Si tot asa, ciclic… Caci bacteria -conform descoperirilor publicate de cercetatori- este in permanenta prezenta, fie ca suntem sanatosi, fie ca suntem bolnavi. Dupa cum se vede, aceasta ipoteza suna chiar mai ridicol decat ipoteza clasica a infectiei.

Concluzii: De peste 100 de ani teoria infectiei ne este prezentata de catre apostolii alopati ai injectiilor si pastilelor ca fiind o realitate irefutabila. Si iata ca acum se publica in sfarsit date care demonstreaza ca era vorba doar de o simpla teorie, de care industria farmaceutica s-a agatat cu dintii in ciuda lipsei de dovezi stiintifice! Ce vor face acum cercetatorii cu aceasta teorie modificata? O postuleaza iar ca pe o dogma, pe care toti trebuie s-o creada, si incearca iar alti 100 de ani sa ne convinga de realitatea lor, pana cand contradictiile vor deveni din nou prea clare? O vor modifica dupa aceea din nou? Nu cumva a sosit timpul sa acceptam cum lucreaza natura si biologia cu adevarat si sa aruncam in sfarsit la gunoi toate ipotezele false si paguboase pentru sanatate?

Sursa (adaptata si completata): Dr. rer. nat. Stefan T.J. Lanka / Christoph H. Hannemann

* * * * * *
Sursa
Sursa
Sursa

* * * * *

Completare:
În interiorul organismului uman şi pe suprafaţa pielii trăiesc populaţii imense de fiinţe – majoritatea microscopice – care ne influenţează viaţa, în bine sau în rău. Oamenii de ştiinţă au reuşit să catalogheze cea mai mare parte din această „faună” extraordinară, după un efort de cinci ani.

Proiectul grandios intitulat Human Microbiome Project a ajuns în ultimele stadii, după o jumătate de deceniu de strădanii.Rezultatele au apărut în 16 ample articole ştiinţifice, publicate în revista Nature şi mai multe jurnale din grupul Public Library of Science (PLoS).Organismele care trăiesc pe şi în corpul nostru sunt de 10 ori mai numeroase decât celulele proprii ale organismului uman. Aceste organisme “conlocuitoare” fac parte din diferite grupuri sistematice: bacterii – marea majoritate -, archee, protozoare, virusuri, ciuperci microscopice din grupul drojdiilor, viermi paraziţi.

În cadrul Human Microbiome Project, oamenii de ştiinţă au inventariat aproximativ 10.000 de specii de organisme, estimând că această cifră reprezintă între 81% şi 99% din totalul microbiomului întâlnit în corpul unui individ uman sănătos.

Pentru catalogarea microbiomului uman, specialiştii de la diferite instituţii de cercetare implicate în proiect au folosit probe biologice recoltate de la 242 de voluntari americani sănătoşi, colectând mostre din 15 regiuni ale corpului la bărbaţi şi din 18 regiuni la femei. Munca laborioasă de identificare a speciilor a fost posibilă graţie progreselor tehnologiei de secvenţiere a ADN-ului, care a făcut ca analizele genetice să poată fi făcute mai rapid şi mai ieftin.

Scopul proiectului este de a descoperi localizarea şi concentraţiile de microorganisme din organismul uman şi de a înţelege în ce mod influenţează acestea starea de sănătate a omului.

Se ştie că între populaţia de bacterii din intestin şi sistemul imunitar există relaţii complexe, că prezenţa preponderentă a anumitor specii în microbiomul intestinal are implicaţii în metabolism, este legată de predispoziţia la anumite boli etc., dar conexiunile sunt extrem de numeroase şi subtile, astfel încât mai rămân foarte multe de descoperit.

* * * * *
Sursa: http://www.descopera.ro/dnews/9750294-in-corpul-nostru-traiesc-trilioane-de-vietuitoare-din-10000-de-specii

Dr. Stefan Lanka – Unde sunt dovezile pentru existenţa virusurilor patogene?

admin — Sat, 04 Jul 2015 17:16:50 +0000

Izolarea virusurilor

Prin izolarea unui virus se înţelege izolarea lui din celule, lichide umorale sau culturi de celule, precum şi purificarea (curăţarea) lui de orice fel de particule străine. Acesta este primul pas în izolarea virusurilor şi este o procedură simplă din două motive:

În primul rând, spre deosebire de celulele vii, virusurile au de felul lor întotdeauna aceeaşi dimensiune şi aceeaşi formă. Ele pot fi uşor separate de celelalte fragmente celulare, datorită densităţii lor sau a proprietăţilor de sedimentare, şi astfel izolate.

În al doilea rând, există deja de mult timp fluide speciale, ca de exemplu din “biluţe de silicon”, care nu exercită presiuni osmotice şi care permit astfel păstrarea intactă a virusurilor în “izolare”. Pentru reprezentare grafică, virusurile pot fi fotografiate în microscopul electronic, unde trebuie să arate exact la fel ca şi particulele observate în celule, în lichidele umorale sau în culturile celulare. Căci deseori, mai ales în placentă, în ţesuturile cancerigene, dar şi frecvent şi spontan în culturile celulare, pot fi observate particule care “seamănă” cu virusurile (virus-like particles), dar care în realitate nu sunt virusuri.

În continuare trebuiesc separate, în funcţie de mărimea lor, în câmp electric, proteinele care alcătuiesc membrana virusului şi care înconjoară substanţa genetică. În aceasta etapă trebuiesc de asemenea efectuate fotografii cu microscopul electronic. Acelaşi lucru trebuie în continuare făcut cu substanţa genetică a virusurilor, care constă din ADN sau ARN, trebuiesc separate şi fotografiate proteinele respective.

Abia în momentul în care aceste trei etape sunt documentate, iar virusul analizat se deosebeşte în componenţa proteică şi a substanţei sale genetice de alte virusuri cunoscute, se poate vorbi despre un nou virus.

Cu alte cuvinte, nu are nicio importanţă de unde anume a fost recoltat acest virus: lichide corporale, culturi de celule, plasma sau ser. La un virus complet izolat şi purificat nu mai putem vedea din ce mediu celular provine.

Despre fotografiile cu virusuri aşa-zis izolate

În legătură cu toate fotografiile, trebuie spus că acestea, respectiv autorii lor nu pot pretinde că ar prezenta un virus, atâta timp cât nu există publicaţiile ştiinţifice unde să se menţioneze şi să se descrie exact că respectivul “virus” a fost văzut şi unde anume şi cum a fost izolat acesta. Aceste publicaţii pentru pretinsele “virusuri patogene” nu există şi de aceea nici nu pot fi citate ca surse ştiinţifice doveditoare. Pentru oricine este uşor de verificat această afirmaţie, dacă va solicita autorităţilor publicaţia respectivă.

Fotografia unui virus izolat! În orice lucrare acesta este cel mai rapid criteriu pentru a verifica dacă este ceva izolat acolo sau nu, deci dacă se poate pretinde că există un virus, că acesta a fost analizat biochimic şi este disponibil pentru alte experimente, de exemplu pentru producţia unui vaccin.

Definiţia unui agent patogen după postulatul lui Koch:

să fie găsit mereu în leziunea unei boli;

să fie izolat de la gazda infectată şi crescut într-o cultură pură;

inocularea unui asemenea agent într-o altă gazdă ar trebui să iniţieze aceeaşi boală;

să fie recuperat din nou de la a 2-a gazdă.

În realitate, nu există în întreaga literatură medicală nici măcar o singură publicaţie în care, pentru “virusurile” revendicate de medicina alopată, să fie îndeplinit fie şi doar primul postulat al lui Koch. Adică o publicaţie în care să se facă dovada că în organismul oamenilor cu o anumită boală au fost văzute şi izolate de fiecare dată “virusurile” care ar provoca respectiva afecţiune. Cu toate acestea, astfel de lucruri sunt susţinute în public de către virologi sau autorităţile medicale.

Despre fotografiile care, fără a se specifica o sursă verificabilă, pretind că ar reprezenta virusuri, trebuiesc spuse următoarele:

Multe fotografii sunt colorate, ceea ce dovedeşte că un designer s-a „jucat“ de-a fotograful. Fotografiile făcute cu microscopul electronic sunt întotdeauna alb-negru (respectiv tonuri de gri).

Foto “virusuri” variola

De exemplu, aşa-zisele fotografii cu HIV, „virusul rujeolic“ (Masern) şi variolic (Pocken) arată clar că avem de-a face acolo doar cu celule în care s-ar găsi „virusuri“. Nu a fost izolat nimic! Fotografiile arată celule, în interiorul cărora se pot vedea substanţe de tot felul, proprii celulelor. Aceste structuri sunt deja cunoscute, ele sunt vezicule care realizează „transportul” în şi din celule. Spre deosebire de virusuri (care sunt întotdeauna de aceaşi mărime şi forma în cadrul unui anumit tip de virus), aceste structuri sunt diferite ca mărime, formă şi compoziţie şi de aceea nu pot fi izolate şi caracterizate biochimic.

Foto “virus” urlian (oreion)

Foto “virus” rujeolic

Pentru „virusurile” de oreion şi rujeolă se dau numai indicii despre experimente pe maimuţe (1934), cultivarea virusurilor în embrioni (1945) şi în culturi celulare (1954 şi 1955), dar nu există niciun citat despre vreo izolare a „virusurilor”! În publicaţiile din 1945, 1954 şi 1955 nu este menţionată nici măcar o singură etapă a izolării sau o caracterizare biochimică a acestor „virusuri”.

Foto “virus” gripal (influenza)

Foto “virus” Ebola

Foto “virus” herpes simplex

În cazurile „virusurilor” de Influenza, Ebola, herpes şi gripă deseori ne este prezentată doar o particulă, despre care nimeni nu susţine că ar fi o particulă izolată din vreun organism uman. Aceste particule sunt componente celulare, respectiv artefacte tipice, deci structuri apărute spontan în urma operaţiilor de extragere, fixare şi deshidratare a probelor în vederea studierii acestora cu microscopul electronic. (În acest context este relevantă declaraţia lui Luc Montagnier în interviul deja celebru luat de Djamel Tahi, în care recunoaşte că nu a efectuat niciodată purificarea „HIV”).

Foto “virus” polio

În cazul fotografiei „virusului” poliomielitei, care pare izolat, este în fapt vorba de particule create artificiale, prin aspirarea în vid printr-un filtru foarte fin a unei mase preparate artificial, particule care au cu totul alte caracteristici structurale în comparaţie cu aceleaşi particule aflate încă în interiorul celulelor. Intenţia de falsificare şi înşelăciune devine aici deosebit de clară, mai ales că nicăieri, în nicio publicaţie de specialitate, nu poate fi găsită o caracterizare biochimică a presupusului „virus” izolat.

În fotografiile oficiale (CDC) care ar reprezenta „virusurile” hepatitei B nici nu sunt prezentate structuri izolate, ci este vorba de un aglutinat, adică un conglomerat de proteine din sânge, tipic de exemplu în procesele de coagulare. În timpul coagulării apar în mod tipic, în funcţie de starea probei de sânge, asemenea structuri cristaline.

În concluzie, trebuie spus că în niciuna din aceste fotografii nu este vorba de virusuri, mai ales virusuri izolate.

Surse secundare

Orice persoană care începe să investigheze pe cont propriu va descoperi afirmaţii cum că primul postulat al lui Koch nu poate fi aplicat la virusuri. (de ex. Grossgebauer: „O scurtă istorie a microbilor”, „Eine kurze Geschichte der Mikroben” – Editura pentru ştiinţă aplicată, 1997).

Extrasele din manuale, de exemplu Portsmann, Collier&John, Fields et al. etc., care sunt mereu invocate de institutele medicale, nu răspund la întrebarea despre dovezile existenţei virusurilor. Un manual nu este o lucrare ştiinţifică, ci reprezintă printre altele o sursă a lucrărilor ştiinţifice pe care se bazează informaţiile din acel manual. Din toate aceste manuale lipsesc trimiterile la publicaţii ştiinţifice care să facă dovada izolării şi caracterizării biochimice a respectivelor „virusuri patogene”.

A vorbi despre structuri şi componente ale unui virus fără a exista în prealabil o izolare şi caracterizare a virusului respectiv poate fi o fraudă cu urmări fatale. Acele virusuri care există şi a căror existenţă este dovedită şi publicată, de exemplu virusurile bacteriilor (aşa-numitele fage sau bacteriofage) sau virusul Ectocarpus siliculosus, pe care l-am izolat şi publicat eu (dr. Lanka), nu sunt nicăieri descrise ca patogene.

Dogma bolilor infecţioase

Dogma bolilor infecţioase şi a patogenităţii microbilor, dezvoltată de Robert Koch în 1882 prin fraudă ştiinţifică la comandă politică şi din interese financiare, avea mare nevoie de inventarea virusurilor patogene. Devenise clar tuturor că bacteriile „patogene” nu produc „toxine” (substanţe metabolice toxice) decât într-un mediu complet anaerob (lipsit de oxigen), în cadavre (iar acolo abia după apariţia propriilor enzime de putrefacţie produse de organism!), deci era nevoie să se postuleze existenţa unor patogeni „invizibili” sub microscop, care erau vezi Doamne şi mai mici decât bacteriile şi ar fi produs „toxine” inclusiv în organismul viu (în latină, virus = otravă).

Având la bază teoriile din sec. XIX despre infecţii şi contagiozitate, autorităţile medicale, profesorii universitari, medicii bine plătiţi ca şi consilieri ai concernelor farma, prin teoriile pe care le susţin şi deciziile pe care le iau, pentru a ne referi aici de exemplu doar la vaccinuri şi „terapiile” antivirale şi cu citostatice, cauzează de decenii daune sănătăţii pacienţilor, suferinţă şi moarte (prin fanteziste „virusuri” cauzatoare de cancer, hepatite, SIDA, Ebola, plus prin testele “genetice” fictive şi prin administrarea de otrăvuri chimioterapeutice).

Virusurile au fost de la bun început folosite ca „explicaţie” pentru diverse îmbolnăviri care erau de fapt fie vătămări vaccinale, fie consecinţa sărăciei extreme, a foametei, a traumelor şi intoxicaţiilor de orice fel. Astfel, hepatita B a fost descrisă şi considerată ca epidemie pentru prima oară în 1885 ca şi consecinţă a vaccinării variolice. Nemaivorbind de celebra „gripă spaniolă“ care a apărut ca urmare a isteriei vaccinurilor din timpul primului război mondial. Documentele statistice au fost întotdeauna „duşmanul de moarte“ al invenţiilor şi minciunilor medicale.

Repet, inclusiv Robert Koch şi colaboratorii săi, plus prof. Rush, prof. Max von Pettenkofer, prof. Virchow şi alţii au arătat prin experimente şi aplicarea postulatelor Henle-Koch că prin transmiterea de bacterii, presupusul „contagium vivum“ nu a provocat niciodată vreo boală, darămite să provoace aceeaşi boală! Tocmai de aceea Robert Koch ulterior a eliminat cel de-al treilea postulat al lui Henle, susţinând că o bacterie poate fi considerată infecţioasă când provoacă simptome asemănătoare în teste pe cobai (vezi Großgebauer: „O scurtă istorie a microbilor”).

Toate publicaţiile dinainte de începutul anilor ’70, care vorbesc de existenţa şi caracterizarea „virusurilor” nu sunt altceva decât fraude, deoarece abia de la începutul anilor ’70 biochimia a dezvoltat tehnicile necesare pentru a realiza dovada existenţei virusurilor, izolarea lor, precum şi caracterizarea proteinelor şi acizilor nucleici.

Lucrurile acestea erau bine ştiute şi de Organizaţia Mondială a Sănătăţii; în 1971, când OMS a formulat criteriile de „izolare” a virusurilor variolei, procedurile biochimice nu erau încă dezvoltate. În consecinţă, s-au stabilit doar criterii biologice: morfologia variolică a membranei coriollantois a embrionului de găină. Formulare ciudată, dar care nu înseamnă altceva decât apariţia unor pete, transformarea spongioasă şi în final necrozarea totală a respectivei membrane (care este membrana exterioară, prin care embrionul respiră). Conform OMS, aceste procese ar reprezenta atât DOVADA existenţei virusului variolei cât şi SIMPTOMUL variolei în experimentele pe animale.

Virusurile: de unde vin? Ce fac ele? Care există cu adevărat?

În cadrul interviurilor, seminarelor sau lucrărilor scrise, am descris (dr. Lanka) de mai multe ori rolul pe care virusurile îl joacă în viaţa biologică, de unde provin aceste virusuri şi care virusuri anume există în realitate.

După ce în 1931 fizicianul berlinez Ruska a creat microscopul electronic, cu care pentru prima oară exista posibilitatea de a vedea concret structuri atât de mici precum un virus, au tăcut brusc o mare parte a „savanţilor” din medicină care până atunci teoretizau despre tot felul de virusuri care ar fi provocat tot atâtea feluri de boli. Nici unul dintre presupusele „virusuri” de până atunci nu au putut fi efectiv vizualizate cu ajutorul noii tehnologii, nici în animale, nici în oameni, nicidecum să fie izolate, purificate şi demonstrate că există. Domeniul de „cercetare“ al acestor savanţi erau (şi din păcate au redevenit) experimentele sadice pe animale; savanţii noştri sunt specialişti în a imobiliza animalele şi a le injecta tot felul de lichide în creier (vezi cercetarea rabiei), în stomac, plămâni sau în embrioanele de pui (vezi cercetarea cancerului).

Întrucât în acele lichide nu erau găsite bacterii, încă de la Pasteur medicii au rămas atârnaţi de ideea fixă cum că simptomele erau contagioase şi, dacă nu-i bacterie, atunci musai „agentul patogen” trebuie să fie ceva mai mic, mult mai mic, ca şi inexistent.

În vremurile celui de-al treilea Reich au fost făcute experimente pe evrei, ţigani, slavi, homosexuali, copii etc., fără a se putea demonstra vreo infecţiozitate. După război, americanii au continuat cu acest tip de experimente. Astfel, până în 1972 s-a efectuat un mare studiu pe membrii unei secte religioase din deşertul Nevadei, care se oferiseră voluntari (1200 de persoane – proiectul „White Coat”). Cercetătorii americani au injectat în aceşti cobai umani tot ce se putea imagina că poate fi agent patogen mai periculos, dar … nu se transmitea nimic!

Până în ziua de azi [2001 – data redactării articolului – n.t.], acele structuri documentate ştiinţific care sunt numite „virusuri“ şi care toate îndeplinesc sarcini pozitive nu au fost observate şi demonstrate ştiinţific decât la bacterii (aşa-zisele bacteriofage), la o algă verde unicelulară de apă dulce şi la două alge filiforme de apă sărată. În cazul acestor virusuri avem de a face cu structuri fără metabolism propriu, care sunt produse de celule, pentru a livra altor celule energie şi „material genetic“.

Pentru ca bacteriile să producă aceste particule, este necesară încălzirea sau iradierea acestora. Dacă aceste bacterii mor, aceste particule ajută la formarea altor bacterii. Cu ajutorul aşa-numitelor virusuri bacteriene (fage), este transportată şi substanţa informaţională în formă de ADN pentru formarea de noi proteine. Totul este în favoarea păstrării energiei şi a vieţii. O acţiune negativă a acestor structuri nu a fost încă observată.

În algele filiforme de apă sărată, din care eu (dr. Lanka) am reuşit ca şi student să izolez virusuri, au fost de asemenea observate numai acţiuni pozitive (transport de informaţie, energie şi material de construcţie). În organele algelor, în care în mod normal se formează sporii şi gameţii, se pot forma virusuri doar atunci când algelor le este “prea cald”. Astfel, virusurile vor fi preluate numai de spori sau gameţi, căci ele nu posedă membrană, şi cu ajutorul acestora ajung în celule.

Toate celulele care posedă un nucleu sunt rezultatul evolutiv al convieţuirii mai multor feluri de celule şi/sau bacterii, cum este cazul de exemplu şi în unirea dintre ovul şi spermatozoid. Doar aşa, împreună, pot realiza mai mult decât bacteriile sau celulele izolate. În biologie acest proces este denumit endosimbioză. (Vezi şi Teoria simbiozei celulare a dr. Heinrich Kremer).

Mitocondriile si endosimbiontii

În celulele umane, numai mitocondriile, care au un rol esenţial în respiraţie, au aspect de bacterii, deoarece chiar provin din bacterii. O altă parte componentă a celulei, centrozomul, nu mai arată ca o bacterie şi chiar şi-a „predat” ADN-ul nucleului celulei. Centrozomul se dublează înaintea diviziunii celulare şi joacă un rol foarte important în desăvârşirea diviziunii celulare. În celulele muşchilor, centrozomul, care provine fără îndoială din bacteriile spiralate, s-a transformat în fusul neuromuscular, iar în neuroni s-a transformat în filamentele nervoase, de aceea celulele mature din muşchi şi neuronii nu se mai pot divide. Şi alte părţi ale celulei umane sunt evident de origine bacteriană, dar la unele dintre ele acest lucru nu mai este atât de evident.

Din două motive, virusurile sunt în mod evident endosimbionţi:

Au o misiune pozitivă, transportă energie, „material de construcţie” şi informaţie, în timp ce îşi menţin „independenţa”, putând să părăsească celula-gazdă. Proprietăţi negative nu au fost observate niciodată. Experimentele de laborator cu aceste structuri, care la o privire superficială par a avea acţiune negativă, sunt în fapt rezultatul cultivării forţate în condiţii extreme de laborator, care în mod normal în natură nu apar şi au fost niciodată observate.
ADN-ul lor este întotdeauna circular, la fel ca ADN-ul tuturor bacteriilor. Cromozomul din celulele cu nucleu celular sunt însă întotdeauna filiforme.

Modelele virusurilor „patogene” din lexicoane, manuale sau de pe diverse site-uri din Internet sunt doar artefacte, construcţii artificiale, inventate.

Ce se vede în fotografii?

Imaginile luate cu microscopul electronic, care chipurile arată „virusuri”, ne prezintă în realitate fie particule din celule special preparate în eprubetă (tratate cu diferite substanţe, care provoacă stress fiziologic celulelor, astfel încât acestea elimină anumite particule), fie vezicule care realizează procesul de import şi export (transport intercelular) dintre celule. În cazul fictivului virus polio sau al altor virusuri despre care se susţine că ar provoca tumori cancerigene, există imagini făcute cu microscopul electronic, dar acolo este vorba de particule cristaline create „artificial” în vid care sunt în mod fals numite virusuri!

Fotografiile din broşurile informative care cu foarte mare dărnicie ni se pun la dispoziţie de către Casele de sănătate, Ministerul Sănătăţii, institutele de cercetări sau broşurile care duc campanii pro-vaccinare, şi despre a căror „sursă” nu ni se dau niciodată explicaţii (studiu sau lucrare ştiinţifică publicate în jurnalele de specialitate), se deconspiră singure ca fiind simple fraude, deoarece culturile de celule respective au fost special „preparate” în laborator, iar particulele prezentate în imagini sunt artificiale, lipsind analiza compoziţiei lor structurale precum şi certificarea oricărei patogenităţi.

Astfel, orice „amator” poate verifica singur dacă o anumită ipoteză asupra existenţei unui anumit virus patogen este fundamentată ştiinţific sau nu, în momentul în care va solicita autorităţilor de sănătate o listă cu studiile şi lucrările ştiinţifice publicate în literatura de specialitate pe tema respectivă şi în care se face dovada izolării, purificării, fotografierii, analizei şi descrierii biochimice a structurii proteice şi a ADN-ului, respectiv ARN-ului unui “virus patogen”. O astfel de publicaţie NU EXISTĂ!

Notă Pro Decizii Informate: Chiar vă invităm să faceţi asta! Bombardaţi autorităţile cu scrisori, mailuri, întrebări incomode! Trimiteţi scrisori la:

Ministerul Sănătăţii
Comitetul de Vaccinologie
Academia de Pediatrie
Catedra de Microbiologie-Epidemiologie a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“
Institutul de Boli Infecţioase „Matei Balş“
Institutul Naţional de Sănătate Publică
Societatea Naţională de Medicina Familiei
DSP-urile locale

Testele indirecte

Toate articolele şi studiile din jurnalele ştiinţifice asupra „virusurilor patogene” se bazează pe teste indirecte, de exemplu pe identificarea unei anumite proteine sau a unui fragment de ADN (ARN) din celule, ceea ce este considerat a fi, prin consens, „izolarea” virusului. Dar nu există niciun fel de dovezi cum că aceste proteine şi fragmente ar fi într-adevăr componente ale unui anumit virus. Numai lucrările şi dovezile publicate în revistele de specialitate pot fi luate în considerare. Orice alt fel de speculaţii, broşuri, pliante, articole fanteziste etc. nu mai poate fi considerat ştiinţă. Desigur că într-o publicaţie de specialitate, lucrarea care prezintă şi pretinde descoperirea unui nou virus trebuie însoţită şi etapele izolării, purificării virusului, precum şi de imaginile luate cu microscopul electronic şi care prezintă acel virus atât in vivo cât şi in vitro.

În cadrul prezentării dovezilor pentru existenţa unui virus, un rol principal îl ocupă caracterizarea proteinelor şi a acizilor nucleici. În lipsa descrierii exacte a acestor caracteristici, nici un test de relevare a prezenţei „virusului” respectiv într-un organism NU POATE FI STANDARDIZAT! Este vorba aici de aşa-numitul „Standard de aur” în ştiinţă. Cum poate funcţiona un test care să detecteze proteine sau acizi nucleici ai unui virus dacă acel virus nu a fost niciodată izolat?

Caracteristicile proteinelor si ale acizilor nucleici se pot studia cu ajutorul unui procedeu care se numeşte electroforeză în gel. În cadrul acestui procedeu, proteinele sunt „despărţite în lungime” şi apoi colorate. Se obţine astfel un tipar format din fâşii, care oferă informaţii asupra numărului şi mărimii proteinelor diferite din care este format virusul. Este absolut necesar ca această procedură şi rezultatele ei să fie parte componentă a studiului ştiinţific de izolare a respectivului virus. Pentru niciunul dintre virusurile considerate a fi patogene nu există astfel de analize prezentate în lucrările ştiinţifice.

Prin aceeaşi procedură de electroforeză în gel sunt şi acizii nucleici separaţi de proteine şi analizaţi. Se naşte astfel un alt model de benzi, care reprezintă acizii nucleici ai virusului. Aceste benzi mai sunt denumite şi „amprenta genetică” a virusului. Desigur că şi aceste rezultate ale analizei acizilor nucleici trebuiesc fotografiate şi prezentate în lucrarea respectivă.

Toate aceste proceduri sunt în fapt atât de simple, încît şi un amator, dacă respectă indicaţiile procedurilor, în două zile poate obţine caracteristicile biologice ale unui virus. Şi totuşi nu există în nicio lucrare ştiinţifică despre „virusuri patogene” o astfel de documentare a caracteristicilor biochimice.

Virusurile de acelaşi fel au toate aceeaşi mărime şi greutate. În cazul în care într-o fotografie vedeţi particule de diferite mărimi, acestea nu sunt virusuri.

Prin metode indirecte (de exemplu aşa-zisele teste de anticorpi) nu au cum să fie identificate proteine care nu au fost în prealabil identificate direct în acele virusuri. Şmecheria este foarte străvezie în acest caz: anumite proteine din sânge (globulinele) sunt declarate a fi anticorpi. În funcţie de condiţiile de laborator, aceste globuline „se leagă” la anumite substanţe sau nu. În cazul unei „legări”, se consideră că aceasta ar fi o dovadă indirectă a virusului (!!). Această prezumţie este o fraudă istorică ce are consecinţe dramatice.

În prezent mai este foarte des folosită metoda PCR (polimerizare în lanţ), prin care se pot multiplica acizii nucleici. Această metodă poate avea sens numai în cazul în care ar exista doar o cantitate foarte mică de acizi nucleici şi DOAR în cazul în care s-a efectuat înainte izolarea corectă a virusului, ceea ce nu s-a întâmplat până acum cu niciunul din pretinsele “virusuri patogene”. Dacă ar exista în eprubetă sau în lichidele din corpul uman măcar câteva mii de virusuri, nu ar mai fi nevoie de proceduri complicate pentru a multiplica acizii nucleici în mod artificial, ca să se poată afirma „Iată acidul nucleic al virusului”.

Prin metoda de testare indirectă PCR, pe care virologii o declară ca fiind directă, se pot face tot felul de manipulări. În funcţie de acidul nucleic folosit în testul PCR (deci fie ADN, fie ARN ca punct de plecare), oamenii pot fi testaţi după bunul plac atât „pozitiv” cât şi „negativ”.

~~ traducere initiala: qui bono ~~

Dr. P. Maas – Virusurile si bacteriile – Schimbarea paradigmei alopate

admin — Sat, 04 Jul 2015 16:28:15 +0000

~~ traducere preluata si adaptata de pe site-ul pretios al prietenului Quibono ~~

Virusurile şi bacteriile “răufăcătoare” pe care medicina alopată se străduie încă de la apariţia ei să le combată prin mijloace cât mai agresive cu putinţă sunt în realitate germeni vii care trăiesc în simbioză cu mediul lor biologic. Medicina alopată acţionează în realitate ÎMPOTRIVA VIEŢII, lucru oglindit cel mai clar în cuvântul ANTIBIOTIC.

Societatea modernă industrializată consideră boala o chestiune de „destin“, de soarta, de nenoroc! Odată se îmbolnăveşte unul, altădată altul. În timpurile vechi se arunca vina pe demoni şi spirite rele, mai apoi s-a născut ideea “agenţilor patogeni periculoşi”. De atunci consensul medical susţine un singur lucru: virusurile şi bacteriile ne aduc molimele şi moartea. Omul e o simplă victimă. Începând cu a doua jumătate a secolului XIX, o dată cu dezvoltarea tehnologică, a apărut şi teoria foarte periculoasă, dar repede îmbrăţişată de medicină, a luptei chimice împotriva agresorului extern, demonizatul microb. De aproape 150 de ani medicina se ţine cu dinţii de această idee devenită între timp dogmă.

Ce este de fapt boala? Oare cauza ei se află în afara noastră sau înăuntrul nostru? Intrebări pe care medicina atotştiutoare nu vrea să şi le pună! Hipocrat ne-a învăţat încă din antichitate: bolile apar doar în noi şi prin noi. Medicina alopată se cramponează să caute un singur vinovat pentru orice boală, privind boala ca pe un eveniment izolat şi uitând să privească viaţa în ansamblu, ca un întreg. A sosit momentul unei schimbari de paradigmă.

Un chimist “cercetător” pe nume Pasteur

Există oameni care au rămas celebri în istorie. Unii pe drept, alţii pe nedrept. Unii pentru fapte măreţe, alţii pentru crime monstruoase. Din ce categorie face parte Pasteur?

S-a născut în 1822. Un cercetător celebru. Şi dacă este să ne luăm după însemnările sale private, care abia prin anii ’70 au putut fi citite de către altcineva în afara membrilor familiei, Pasteur a fost un escroc şi plagiator la fel de celebru care a furat munca altor cercetători si şi-a falsificat experimentele (vezi cartea prof. Gerald Geison – The private science of Louis Pasteur). Pasteur este cel care a introdus fierberea laptelui pentru a ucide germenii. În onoarea lui, procedeul a fost denumit pasteurizare şi se foloseşte până în ziua de azi.

Ca şi chimist, Pasteur se ocupa mai ales cu bacterii, cu procese de fermentare, cu bolile viermilor de mătase şi combaterea lor. Concepţia lui fixă era aceea că bolile sunt provocate de agenţi patogeni proveniţi din afara corpului. Germenii periculoşi ar sta permanent la pândă în aer ca să atace organismul uman. De unde proveneau însă aceşti germeni patogeni? Pasteur nu avea habar.

Boala este o simplă coincidenţă, susţinea el. Iar omul trebuie să se apere contra „loviturilor sorţii“. Contra agenţilor patogeni trebuia luptat cu orice mijloc. O concepţie care se potrivea perfect unei epoci post-napoleoniene în care Bismark ataca şi înfrângea Franţa, în care totul se regla cu arma în mână, iar Franţa avea mare nevoie de o “victorie” ştiinţifică pentru a alina durerea înfrângerii politice.

Pentru a preveni bolile, Pasteur recomanda „vaccinarea preventivă“. A mers chiar atât de departe încât compara omul cu un butoi de bere sau vin, în care germenii periculoşi pătrundeau din exterior şi provocau daune. Teoria lui a găsit aprobare în medicina clasică (subvenţionată deja de oameni întreprinzători), care şi-a asumat imediat misiunea de a combate cu chimicale germenii-kamikaze. Omenirea trebuia să fie apărată de bacterii. Faptul că avem mult mai multe bacterii în corp decât celule proprii i-a scăpat lui Pasteur, el era pus pe distrugere cu orice preţ.

Treptat boala a încetat să mai fie o problemă personală, individuală şi a devenit o chestiune politică. Sau mai bine zis o „afacere“ politică. De atunci miliardele din banii publici tot curg în cercetarea medicală, iar milioane de animale îşi pierd viaţa în laboratoare pe altarul teoriilor lui Pasteur. Scopul scuză mijloacele, nu? Aşa a început necruţătorul război împotriva microbilor. Oriunde se descopereau microbi, ei trebuiau exterminaţi. Parola era “lupta împotriva bolilor infecţioase”. Se dezvoltau vaccinuri şi medicamente care se vindeau în întreaga lume. Un rol esenţial (nava-mamă) în lupta contra agenţilor patogeni îl juca mereu institutul Pasteur (fondat în 1888 cu ajutorul unui val de sponsorizări care au urmat experimentului falsificat cu vaccinul antirabic).

Pasteur nu era doar cercetător, ci şi un foarte bun om de afaceri. Teoria lui despre “germenii periculoşi” l-a făcut celebru în istorie, iar industria farmaceutică, datorită panicii faţă de microbi induse de teoria lui Pasteur, a devenit una dintre cele mai rentabile afaceri mondiale. Pasteur a fost declarat “binefăcătorul omenirii”.

Oponentul lui Pasteur

Teoria germenilor a lui Pasteur a stârnit, evident, şi controverse în lumea medicală. Unul dintre contemporanii lui, profesorul Antoine Béchamp, susţinea o concepţie complet opusă, invalidând astfel teoria lui Pasteur. Béchamp era medic şi cercetător, profesor universitar, una dintre minţile cele mai remarcabile ale sfârşitului de secol XIX, care preda la universitate conform cu convingerile lui Hipocrat că bolile apar doar în noi şi prin noi. Béchamp nu considera germenii ca fiind ceva străin şi separat de corpul omenesc, ceva duşmănos care venea din „afară“, ci pur şi simplu ca pe însăşi premiza vieţii.

În acea vreme ştiinţa credea că viaţa este legată indisolubil de celulă. Deoarece aceasta din urmă se divide, se considera că fiecare celulă provenea dintr-o altă celulă. Dar se ridicau aici două probleme: 1) de unde provenea totuşi prima celulă, care prin diviziune dădea „naştere“ celorlalte? 2) în ce mod s-au dezvoltat dintr-o singură celulă iniţială toate plantele, insectele, animalele şi chiar omul? La aceste întrebări nu exista încă un răspuns când privim cu ochelarii de cal ai medicinei alopate.

Cercetările profesorului Béchamp au arătat drumul de ieşire din această fundătură. El a fost primul care a respins ideea precum că celula ar fi cea mai mică unitate vie. Mai degrabă, spunea el, celula este ea însăşi formată din unităţi vii „adunate“ împreună (simbioza celulară a lui Kremer şi tot ce ştim astăzi din microbiologie confirmă pe deplin intuiţia lui Béchamp). Béchamp a denumit acele unităţi vii care stăteau la baza formării celulei microzime, adică organisme minuscule de fermentare, care sunt germenii vieţii. Ele formează celulele, dar nu sunt legate indisolubil de acestea.

Microzimele sunt cele mai mici unităţi vitale şi sunt prezente în toate sectoarele vieţii. Ele susţin metabolismul sau, aşa cum spunea Béchamp: „microzimele organizează materia“. Ele sunt permanent în mişcare şi formează „mediul hrănitor“ din care apar diferitele forme de viaţă şi în care acestea se reîntorc. Fără germeni nu există viaţă!

De la naştere până la moarte, germenii aparţin de organismul uman. Ei formează celule, se ocupă de aprovizionarea energetică şi „îndepărtează“ celulele după ce acestea mor. Germenii construiesc organismul, îl menţin şi îl „descompun“ după moartea acestuia.

Profesorul Béchamp susţinea cu tărie că organismele vii NU sunt niciodată lipsite de germeni, contrar afirmaţiilor lui Pasteur. Germenii nu au un caracter fix, definit, ei sunt poliformi (îmbracă forme diferite), nu au un anumit „loc fix“ şi în nici un caz nu se comportă aleatoriu, ci conform legilor biologice ale vieţii. Înmulţirea lor nu are loc necontrolat, aşa cum susţine încă şi astăzi medicina „pasteurizată“.

Despre teoria lui Pasteur cum că microbii ar fi organisme duşmănoase, întotdeauna gata de atac asupra oamenilor, profesorul Béchamp spunea că este „o idee sinistră“. Pe baza teoriei lui Pasteur, boala devenise deja destin implacabil (la care omul însuşi nu poartă evident nici o răspundere).

Din păcate, concepţia profesorului Béchamp nu era „rentabilă“. Cu aşa ceva nu se puteau face bani, nu se băga frica în oasele nimănui. Şi pentru aşa ceva nu era nevoie de vaccinuri, chimioterapii, medicamente antibiotice sau antivirale. Aşa se face că explicaţiile medicale convingătoare ale profesorului Béchamp nu-şi găsesc locul în manualele medicinei „pasteurizate“.

Lumea sănătoasă a microbilor

Unde există viaţă sunt prezenţi şi germenii. Numărul lor este infinit, fiecare având propriile lor funcţii. Germenii se transformă, se unesc şi se despart pentru a se întoarce la forma lor originară. Virusurile, bacteriile, fungii sunt diferite forme de dezvoltare ale germenilor, care la rândul lor au nenumărate forme intermediare. Pentru fiecare formă de dezvoltare esenţial este mediul de hrană. Aceasta este în esenţă concepţia profesorului Béchamp. Laptele este de pildă un mediu hrănitor viu compus din germeni. Germenii se transformă în bacterii. După o oră, sunt deja zeci de mii, iar câteva ore mai târziu, sute de mii. Prin metabolismul lor, aceste bacterii produc fermentarea laptelui.

Ori Pasteur susţinea tocmai contrariul. El afirma că laptele în starea lui naturală ar fi complet lipsit de germeni. Germenii, conform lui Pasteur, s-ar afla în afara laptelui, în aer, de unde ajung în lapte sau în oricare alte alimente. Atunci când laptele se acrea, când mustul fermenta sau marmelada făcea mucegai, pentru Pasteur asta însemna că germenii, bacteriile şi sporii se „strecuraseră“ din aer în aceste produse, atacându-le.

Profesorul Béchamp nu împărtăşea această idee. El afirma că orice mediu nutritiv este compus din germeni. Aceştia transformă mediul prin simplul fapt că se hrănesc (metabolism), deci digeră şi elimină resturile digestiei. Prin permanenta grupare şi re-grupare a germenilor se formează noi structuri de viaţă, care la rândul lor au propriul metabolism precum şi proprietatea de a se înmulţi şi transforma.

Observaţiile lui Béchamp au deschis încă de atunci noi posibilităţi de înţelegere a apariţiei formelor superioare de viaţă. Prima fază a evoluţiei se desfăşoară în zona microscopică şi deci nu poate fi observată cu ochiul liber. Din asocierea microbilor rezultă forme mai mari de viaţă, până când treptat ele devin suficient de mari pentru a putea fi observate cu ochiul liber.

Brusc se observa cu groază că anumite produse se alterau, iar în altele apăreau viermi. Aceşti “musafiri nedoriţi” apar însă în toate alimentele naturale şi reprezintă treapta de dezvoltare premergătoare insectelor. De îndată ce există condiţiile necesare, apar şi organismele respective. Nu aţi observat niciodată că vara din fructele care intră în fermentare apar şi musculiţele binecunoscute (drosofila)? Aceste musculiţe nu vin din exterior, ci apar din partea intrată în putrefacţie a fructelor.

În cele din urmă, până şi Pasteur şi-a recunoscut greşeala. Pe patul de moarte a rostit celebra frază: „Microbul nu este nimic, mediul este totul“.

Ce este boala?

Pasteur credea iniţial că viaţa este alcătuită exclusiv din procese „mecanice“, iar aceste procese mecanice puteau fi dereglate prin pătrunderea din afară a germenilor. Astfel definea el boala, iar medicina alopată a preluat orbeşte teoria lui Pasteur. Astfel, medicina alopată nu face decât să investească miliarde în cercetarea “inamicului” şi în războiul împotriva acestui “inamic” imaginar. Mediul şi germenii continuă până în ziua de astăzi să fie privite în mod separat de către medicina clasică.

Adepţii profesorului Béchamp privesc însă germenii şi mediul ca pe un singur proces biologic. Fiecare organism respectă legile biologice ale naturii, fiind rezultatul unui anumit mediu hrănitor. Natura nu-şi risipeşte forţele. Astfel, pentru a nu fi create din nou în permanenţă noi forme de viaţă, cele existente au capacitatea de a se reproduce. Principiul însă rămâne acelaşi: crearea unei fiinţe vii, sănătatea ei precum şi înmulţirea ei depind toate de mediul în care se dezvoltă. Fiecare organism trebuie să se hrănească, să prospere, să se transforme, apoi să se reintegreze în circuitul naturii prin procesul de putrefacţie. Omul nu constituie o excepţie.

Viaţa este un permanent schimb de substanţe, iar natura este într-un permanent echilibru. Totul serveşte individului şi fiecare individ serveşte întregului (sau aşa ar fi ideal). Ori această lege este încălcată brutal prin modul de viaţă nesănătos pe care-l aleg mulţi oameni. Este vorba de droguri, alcool, nicotină şi toate celelalte otrăvuri şi toxine ale lumii de astăzi, precum şi o alimentaţie greşită (alimente prelucrate, zahăr, sare de bucătărie, conservanţi, întăritori, coloranţi, etc.). În organismul slăbit şi vătămat, eliminarea toxinelor (deci acţiunea de „curăţare“) este încetinită semnificativ. Otrăvurile şi toxinele se adună, iar vitalitatea scade.

Din acest mediu se nasc evident microbii, pe care natura îi pune la treabă ca să ne vindece. “Boala” se manifestă prin acţiuni puternice de eliminare, cum ar fi transpiraţia, stările de vomă, diareea, producţia de puroi, precum şi bolile de piele. Toate servesc aceluiaşi scop: eliminarea toxinelor din ţesuturi şi restabilirea echilibrului. Boala este în realitate un proces de vindecare. De asemenea, boala se exprimă şi prin simptome de epuizare, constipaţie, febră, inflamaţii, dureri. Iar medicina “pasteurizată” sare în ajutor cu pilule şi injecţii, altceva nu oferă. Să dispară simptomele. Ulterior dereglările apar tot mai frecvent şi sub o formă tot mai gravă. În cele din urmă pacientul ajunge pe masa de operaţie, se lasă anesteziat, radiat, “tratat” cu citostatice, hrănit artificial etc. Medicul „interior“ este redus la tăcere, iar adevăratele cauze ale bolii rămân necunoscute.

Să luăm exemplul hranei industriale. Totul apare într-un mediu artificial. Fructe, salate, legume se cresc cu chimicale şi se prelucrează industrial, se pasteurizează, se sterilizează, se rafinează, se stropesc, se radiază, se congelează, se fierb, se gătesc până este eliminată şi ultima vitamină; în plus, se adaugă arome artificiale sau vitamine care în formă anorganică nici nu pot fi asimilate de organismul uman… Mâncarea din ziua de azi ajunge pe mesele noastre clonată, sterilizată, chimizată şi împachetată în plastic, după ce este transportată mii de kilometri. Culmea progresului actual este “hrana” (dacă mai poate fi denumită aşa) obţinută din culturi de substrat fără pământ adevărat, precum şi din laboratoarele genetice.

Alimentele prelucrate industrial sunt HRANĂ MOARTĂ. Germenii vitali sunt distruşi sau deformaţi în aşa măsură încât devin periculoşi. Comunitatea lor este distrusă. La momentul potrivit germenii însă se refac. Funcţiile lor se adaptează la mediu şi astfel ei încep imediat să dezintegreze structurile nebiologice, neviabile. Laptele se împute, carnea decongelată putrezeşte în mod ciudat; în schimb margarina (o “creaţie” industrială care se deosebeşte de plastic doar prin câteva molecule) stă o lună pe masă şi nu se strică!

Alimentele „modificate“ perturbă întreg echilibrul organismului uman. Apare astfel un mediu care din punct de vedere strict biologic trebuie fie vindecat, fie eliminat. Aşa îşi fac apariţia bacteriile, ciupercile, particulele celulare denumite gresit “virusuri” (deoarece virus = otrava in latina), structuri biologice care au menirea naturală de a contribui la procesul de vindecare sau eliminare a ţesuturilor care strică echilibrul natural.

Dar despre toate acestea cercetarea medicinei pasteurizate nu vrea să ştie nimic. În optica lor reducţionistă, microbii “ticăloşi” trebuie combătuţi şi distruşi, iar omenirea trebuie “ferită” de bolile “molipsitoare” prin vaccinuri, vaccinuri, tot mai multe vaccinuri.

Sigur că microbii pot trece de la un organism la altul, natura este în continuă mişcare şi transformare, asta este esenţa vieţii. Stagnarea înseamnă moarte. Microbii îşi îndeplinesc rolul în funcţie de mediul de hrană pe care îl descoperă în organismul respectiv. Un mediu sănătos nu are nevoie de virusuri sau bacterii care să-l cureţe. În schimb în comunităţile extrem de sărace, lipsite de hrană sănătoasă şi de îngrijire adecvată, bolile apar ca “epidemiile” deoarece toti acei oameni împărtăşesc acelaşi mod de viaţă nesănătos (popoarele africane însă nu şi-au ales singure soarta, spre deosebire de europenii şi americanii îmbuibaţi!).

Sa privim întregul

Germenii care ne “îmbolnăvesc” (în opinia medicinei alopate) sunt prezenţi peste tot, în aer, în apă, în alimente şi chiar şi în corpul nostru. Şi cu toate acestea nu suntem în permanenţă bolnavi. Dacă o boală aşa-zis “contagioasă” apare într-o şcoală, într-o firmă, într-o familie, nu se îmbolnăveşte întotdeauna toată şcoala, toată firma sau toţi membrii familiei. La cei sănătoşi, microbii nu au găsit un mediu hrănitor propice unde să se înmulţească pentru a-şi îndeplini funcţia biologică de curăţare. Iar mediul hrănitor deficient, unde “boala” se desfăşoară tot ca proces de vindecare, nu l-au cauzat microbii, ci l-am cauzat tot noi, oamenii. Boala este semnul că omul respectiv avea deja un dezechilibru biologic interior care se cerea rezolvat. Poate că avea un sistem imunitar slăbit, o tulburare metabolică, un mod de viaţă sau o atitudine nesănătoase, poate avea foarte multe toxine în organism sau un stres psihic şi emoţional deosebit.

Tehnologia modernă pătrunde în toate domeniile vieţii. Chimicale, seminţe clonate şi modificate genetic. Poluarea constantă, radiaţiile de tot felul modifică şi universul microbilor. Ploaia acidă distruge viaţa pământului. Pomii mor de foame în adevăratul sens al cuvântului. Salmonela si aflatoxinele se înmulţesc peste măsură. Melcii devin o “plagă” a grădinilor, “paraziţii” apar şi înfloresc într-un mediu modificat în mod artificial, chemaţi sa dezintegreze structurile de viaţă neviabile.

Şi în organismul uman, programaţi biologic fie să vindece ce mai poate fi salvat, fie să elimine ceea ce este deja mort, germenii se pot transforma în agenţi patogeni “ucigaşi”. Ei nu fac însă altceva decât să „descompună“ organismul devenit inutil dinspre înăuntru către înafară, o dezagregare în etape, aşa cum înainte îl construiseră în etape, anume prin microorganisme ca fungi, bacterii, virusuri etc.

Omenirea se află în pragul distrugerii prin lumea artificială pe care ea însăşi a construit-o. Vindecarea nu poate veni decât printr-o schimbare de atitudine faţă de viaţă! Trebuie să renunţăm la mentalităţile vechi şi depăşite. Nu există alternative la legile biologice ale naturii. Şi în nici un caz alternative „chimice“. Dacă nu ne trezim la realitate, viitoarelor generaţii le va fi tot mai greu să corecteze gravele erori ale chimizării totale pe care o trăim în prezent.

Natura funcţionează de miliarde de ani cu o exactitate şi o inteligenţă ce nu pot fi îmbunătăţite, indiferent ce crede omul în aroganţa lui. Iar omul este o parte componentă a acestui sistem cosmologic şi ecologic. Dacă vrem să trăim în armonie cu tehnica şi natura, trebuie să învăţăm mai multe despre adevăratele legi ale evoluţiei, să le înţelegem şi să le aplicăm cu înţelepciune.

PRO DECIZII INFORMATE » Teoria Infectiei

Cum se izoleaza un virus

Cap. 5 – Virologie generala – Hans J. Eggers

Dr. Patrick Quanten – Originea germenilor

Scientismul dogmatic

Secolul XIX – Pasteur sau Béchamp?

Postulatele Henle-Koch

Microscopul universal

Gaston Naessens

Concluzii

Istoria vaccinarii – Un lant de ipoteze eronate; capitolul II – Teoria infectiei

Boala: Invazie din exterior, intamplare sau efort al organismului de a restabili echilibrul?

Dr.-Ing. Joachim Grätz – Presupusii agenti patogeni – dusmanul imaginar al medicinei alopate

~~ Traducere si adaptare/completare dupa articolul original al dr.-ing. Joachim Grätz aparut in revista Impuls Nr. 13 (AEGIS) ~~

Virusuri, bacterii, fungi

Teoria infectiei se prabuseste ca un castel de carti

Dr. Stefan Lanka – Unde sunt dovezile pentru existenţa virusurilor patogene?

Izolarea virusurilor

Despre fotografiile cu virusuri aşa-zis izolate

Surse secundare

Dogma bolilor infecţioase

Virusurile: de unde vin? Ce fac ele? Care există cu adevărat?

Mitocondriile si endosimbiontii

Ce se vede în fotografii?

Testele indirecte

Dr. P. Maas – Virusurile si bacteriile – Schimbarea paradigmei alopate

Traducere si adaptare/completare dupa articolul original al dr.-ing. Joachim Grätz
aparut in revista Impuls Nr. 13 (AEGIS)