In timp ce partidele si asociatiile medicale din Germania solicita frecvent introducerea obligativitatii vaccinarii[1][2][3], acest subiect este incheiat deja demult in urma luarii de pozitie concrete de catre juristi!

Agentia Federala Germana pentru Educatie Civica a publicat un comentariu civic[4] la Legea fundamentala. Autorii acestui comentariu sunt Dr. Christof Gramm, seful serviciului militar de protectie, si Stefan Ulrich Pieper, seful sectiei “Constitutie si drept, afaceri juridice”, din cadrul Biroului Prezidential al Republicii Federale Germania.

La pag. 124, pentru a raspunde la intrebarea “Are voie statul sa introduca o obligativitate vaccinala?” se face referinta la lucrarea fundamentala “Obligativitatea vaccinarii – limite constitutionale ale masurilor preventive de sanatate din partea autoritatilor“, publicata de Dan Bastian Trapp, consilier academic al Institutului de Drept Public.[5]

In lucrarea sa, dl. Trapp avertizeaza ca argumentele juridice de pe vremea obligativitatii vaccinarii antivariolice nu pot fi preluate si aplicate la vremurile actuale. Variola era cu totul si cu totul alt caz, care nu poate fi comparat cu niciuna din bolile actuale.

De asemenea, Dan Bastian Trapp analizeaza si Art. 2. alin. 2 nr. 1 din Constitutie “Orice persoana are dreptul la viata si la integritate corporala“, precum si drepturile parintilor definite in Art. 6 alin. 2 nr. 2 din Constitutie “Ingrijirea si educatia copiilor sunt dreptul natural al parintilor si datoria lor principala.”

Concluziile sale sunt comprehensibile si fara dubiu. Orice vaccinare obligatorie este neconstitutionala. Pentru si mai multa claritate, iata cateva citate din aceasta lucrare remarcabila.

“La numarul actual de cazuri, o vaccinare obligatorie impotriva rujeolei ar fi o reactie complet exagerata. Daca ne-am baza pe un risc atat de minor pentru a permite masuri medicale fortate de asemenea anvergura, atunci exista pericolul ca dreptul omului la autodeterminare sa fie anulat in functie de progresele medicale.”

“Vaccinarile cu forta la nivel national, ca masura guvernamentala de preventie, sunt incompatibile cu Art. 2 alin. 2 nr. 1 din Constitutie.”

“Ingrijirea parinteasca nu functioneaza ca un Sanepid, care sa poata fi fortat sa ia diverse masuri pe baza rezultatelor actuale ale medicinei bazate pe dovezi. Aici mai joaca si intuitia un rol legitim, aici Constitutia respecta si decizii luate pe baza de rezerve, sentimente si emotii, ceea ce nu tine intotdeauna de capacitatea de a argumenta. Rolul statului, de a veghea asupra binelui concret al copilului, nu este solicitat aici.”

Mai clar decat explica acest jurist nu se poate. Este momentul ca si politicienii, dar si medicii sa ia nota de aceste realitati juridice.

Epidemiile (unele din ele fabricate in mod grosolan) nu pot justifica in niciun fel amenintarile cu excluderea din scoli sau gradinite pentru copiii nevaccinati, nici sicanele si atacurile permanente impotriva acelor parinti care s-au informat si au luat decizia informata de a refuza vaccinarea pentru copiii lor.

Sa ne aparam drepturile fundamentale, dragi parinti, iar daca este necesar o vom face si in instanta!

Surse:

[1] Zeit online vom 15.12.2015, „CDU fordert gesetzliche Impfplicht für Kinder“, https://www.zeit.de/politik/deutschland/2015-12/cdu-beschluss-impfpflicht-kinder-masern-windpocken, abgerufen am 28.04.2018
[2] Zeit online vom 29.04.2017, „FDP fordert Impfpflicht für Kinder“, https://www.zeit.de/politik/deutschland/2017-04/fdp-parteitag-allgemeine-impfpflicht-kinder-14-jahre, abgerufen am 28.04.2018
[3] Suchanfrage auf der Seite des Berufsverbands der Kinder- und Jugendärzte e.V. mit „fordern Impfpflicht“ ergibt 291 Treffer, https://www.kinderaerzte-im-netz.de/index.php?id=81&tx_kesearch_pi1%5Bsword%5D=fordern+Impfpflicht, abgerufen am 28.04.2018
[4] Christof Gramm, Stefan Pieper: „Grundgesetz Bürgerkommentar“, Seiten: 402, Erscheinungsdatum: 01.12.2015, Erscheinungsort: Bonn, https://www.bpb.de/shop/buecher/schriftenreihe/216674/grundgesetz
[5] Trapp, D. (2015). Impfzwang – Verfassungsrechtliche Grenzen staatlicher Gesundheitsvorsorgemaßnahmen. Deutsches Verwaltungsblatt, 130(1), pp. 11-19. doi:10.1515/dvbl-2

29 martie 2019

O delegație formată din reprezentanți ai Coaliției pentru Sănătate și membri ai Parlamentului României s-a întâlnit cu conducerea Ministerului Sănătății, reprezentată de doamna Ministru Sorina Pintea, anunță organizația într-un comunicat de presă.

Tema discuțiilor a fost Proiectul Legii Vaccinării, în particular implicațiile negative pe care obligativitatea acestui act medical le-ar putea avea din perspectiva medicală, juridică, etică, socială, economică și umanitară asupra societății românești în ansamblul său.

„Reprezentanții Coaliției pentru Sănătate au susținut înlăturarea din Proiectul Legii Vaccinării a oricărei forme de obligativitate impuse pacientului în ceea ce privește accesarea acestui serviciu medical, precum și a oricărei forme de sancțiune corelativă refuzului.”, precizează sursa citată.

Iată, în continuare, informațiile prezentate în comunicatul Coaliției pentru Sănătate:

„Doamna dr. Anca Nițulescu a susținut ca, din punctul de vedere al medicului, obligativitatea vaccinării contravine jurământului lui Hippocrate, Codului de deontologie medicală, Legii nr. 46/2003 a drepturilor pacientului precum și anumitor articole din Legea nr. 95/2006 a reformei în sănătate.

“Dacă vaccinarea este un act medical, să o facem prin medici, dar respectând toate legile de mai sus. Dacă vaccinarea devine obligatorie printr-o lege specială, ea nu mai este un act medical, ci un act pur administrativ”.

Argumentul nr. 1:

Epidemia de rujeolă – o falsă campanie pro-vaccinare

De asemenea, doamna doctor a arătat că actuala epidemie de rujeolă, care s-ar datora scăderii ratei de vaccinare anti-rujeolă, este folosită ca motivație imediată pentru introducerea obligativității vaccinării.

În realitate, a arătat doamna doctor Nițulescu, numărul de cazuri de rujeolă nu se află într-o corelație matematică invers proporțională cu rata de vaccinare.

În România au existat epidemii periodice de rujeolă, și aceasta în mod independent de rata de vaccinare.

Spre exemplu, în anul 1997 au fost declarate peste 23.500 cazuri de rujeolă în condițiile unei acoperiri vaccinale de 97%; în epidemia din anii 2011-2012 au fost declarate cca. 12.100 cazuri de rujeolă, în condițiile în care rata de vaccinare a fost de 94%.

Actuala epidemie de rujeolă, în care cazurile se numără continuu din 2016, a ajuns la aprox 11.700 cazuri raportate de Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile, cifră inferioară precedentelor epidemii.

Doar pentru anul 2017 s-au raportat 8310 cazuri confirmate de rujeolă; rata de vaccinare anti-rujeolă estimată pentru 2017 este de 84,3% pentru copiii cu vârsta de 24 luni și de 66,8% pentru copiii cu vârsta de un an.

Deși rata de vaccinare anti-rujeolă a fost mai scăzută în 2017, numărul de cazuri de rujeolă a fost inferior epidemiilor din 1997 și 2012 când rata de vaccinare a depășit 90%. Putem concluziona doar că există mai mulți factori care influențează apariția cazurilor de rujeolă, nu doar vaccinarea sau lipsa ei.

Argumentul nr. 2:

Prospectele vaccinurilor sunt “șocant de incomplete”

Prof. Univ. Dr. Pavel Chirilă, medic și bioetician, a arătat că prospectele anumitor vaccinuri (spre exemplu, Imovax) sunt șocant de incomplete, în sensul că în limba română la reacții adverse apar doar 2 (două) reacții ușoare, “durere la locul injecției și roșeață”, în timp ce prospectul francez enumeră inclusiv “reacții anafilactice” și “moarte subită”!

Ca atare, a continuat dl. prof. univ. Chirilă, “promotorii legii riscă ca primul copil afectat grav de vaccinarea obligatorie, prin reacții anafilactice, paralizii, encefalită sau moarte subită să le apese conștiința pentru multă vreme, chiar dacă legea făcută de ei i-ar apăra. Autonomia persoanei umane (adulți și copii) este consacrată și sacră în toate culturile, jurisdicțiile, civilizațiile și popoarele. Nu se cunosc până acum în istorie tirani care să fi injectat cu forța o substanță farmacologic activă în trupul supușilor lor. De asemenea, există o practică a pedepsirii medicilor care vorbesc de rău vaccinurile, care juridic se numește practica delictului de opinie.”

“Obligativitatea vaccinării și delictul de opinie sunt cu adevărat rușinea societății românești contemporane”, a susținut dr. prof. univ. Chirilă.

Argumentul nr. 3:

Proiectul încalcă 84 de articole din legislația națională și internațională

Mai mult, proiectul legii vaccinării obligatorii încalcă un număr de cel puțin 84 de articole din legislația națională și internatională, atât din Directive Europene cât și din Convenții internaționale.

“Argumentul folosit de vacciniștii pro-obligativitate, precum că injectați un popor ca să salvați de la moarte câțiva copii, este fals și lipsit de onestitate, pentru că o lege fundamentală a bioeticii internaționale spune că “nici preeminența persoanei în fața comunității, nici preeminența comunității în fața persoanei”.

Prof. univ. Chirilă consideră că legea vaccinării a fost trimisă pentru revizuire de către Parlament din pricina “cinismului funciar și a disprețului față de propriul popor a funcționarilor care au lucrat-o”.

Argumentul nr. 4:

Vaccinurile se pot modifica din punct de vedere al fabricării și al compușilor

Doamna Ioana Cacovean, farmacist, a spus că atunci când se folosesc medicamente sau dispozitive medicale în tratament (vaccinurile sunt medicamente), primul aspect urmărit este siguranța pacientului.

În cazul tuturor medicamentelor există posibilitatea apariției efectelor adverse (a se urmări prospectul medicamentelor). Frecvent, ANMDM (Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale), respectiv EMA (Agenția Europeană a Medicamentului) trimit comunicate în care sunt semnalate revizuiri ale indicațiilor medicamentelor, noi atenționări și uneori întreruperea recomandării terapeutice ale acestora (același lucru se întâmplă și când se are în vedere urmărirea conformității medicamentelor).

Unul dintre cele mai recente comunicate se referă la retragerea din terapie și respectiv de pe piață a tuturor produselor farmaceutice care conțin o formă retard a asocierii dintre două substanțe folosite de zeci de ani: paracetamol și tramadol (paracetamolul se poate vinde chiar și fără rețetă singur sau în asociere).

Și lucrurile sunt cu atât mai grave în cazul vaccinurilor, pentru ca în timp ce paracetamolul și tramadolul au aceeași formulă de când au fost introduse în terapie, vaccinurile (medicamente biologice care au o monitorizare deosebită datorită multiplelor riscuri pe care le ridică) se pot modifica din punct de vedere al fabricării și al compușilor. Acesta este doar un exemplu pentru care, deși există preocuparea privind sănătatea populației, nu se poate impune cu forța folosirea fără acord a niciunui medicament sau tratament.

Argumentul nr. 5:

Textul de lege propus declară întreaga populație a țării lipsită de discernământ!

În continuare, doamna avocat Marina-Ioana Alexandru de la Alianța Părinților a spus că “este util să avem un text de lege care să reglementeze vaccinarea populației, însă trebuie să se facă o distincție conceptuală clară între vaccinare ca act medical profilactic și obligativitate și consimțământ prezumat, privind efectuarea unui act medical asupra persoanei. În calitate de co-autor al amendamentelor la proiectul de lege pentru vaccinarea populației din România și participant la toate comisiile de aviz din Camera Deputaților am constatat că toată lumea este concentrată pe noțiunea de obligativitate, iar consimțământul prezumat nu există în vocabularul nimănui deși este intrinsec legat de obligativitate. Atrag atenția că aceste două sintagme (obligativitate și consimțământ prezumat) nu pot exista în niciun text de lege, deoarece consimțământul poate fi prezumat doar în cazurile limitativ și expres prevăzute de lege motivat de faptul ca una dintre condițiile esențiale de validitate a consimțământului este discernământul.

Când nu există discernământ atunci poți considera consimțământul prezumat, care însă și în aceste condiții trebuie să fie exprimat și încuviințat de reprezentantul legal al persoanei și de către autoritățile tutelare.

Or, a legifera consimțământul prezumat indiferent de obiectul vreunei legi, cu atât mai mult când vorbim de înfăptuirea unui act medical, înseamnă a declara întreaga populație a țării lipsită de discernământ!

Și având în vedere că inclusiv persoanele din conducerea țării fac parte din populația României, fiind cetățeni ai ei, ar însemna ca aceștia să se autodeclare ca persoane lipsite de discernământ pentru că legea le incumbă și lor!

La acest moment, în forma actuala, textul de lege propus abundă de modalități de smulgere a consimțământului cetățenilor, prin toate formele viciului de consimțământ, respectiv eroarea, violența, dolul (viclenia) și leziunea.

În ceea ce privește textul și reglementările cuprinse în proiectul de lege în forma sa actuală, s-a identificat un abuz de drept nerezonabil, contrar bunei-credințe, eticii, moralității și tuturor legilor privind drepturile omului, aducându-se grave vătămari și pagube ființei umane prin:

• obligarea la actul medical al vaccinării;
• prezumarea consimțământului – în condițiile în care informarea cu privire la actul medical la care urmează să fie supusă persoana, la substanța vaccinală ce urmează a-i fi introdusă în corp și la efectele și reacțiile adverse postvaccinale ce pot aduce prejudicii și vatămări de orice natura și intensitate persoanei beneficiare, este făcută incorect, incomplet, ne-etic și ne-moral și în condiții de agresivitate și de părtinire vădită față de producătorii și distribuitorii de medicamente, transformându-se astfel actul medical într-un act de comerț ce produce grave consecințe vieții însăși;
• sancțiunile excesiv de grave și dure, ce se vor a fi luate împotriva acelor persoane presupuse că ar urma să refuze actul medical al vaccinării, nu își justifică necesitatea.
• În concluzie, textul de lege propus de Ministerul Sănătății trebuie revizuit și re-creat aproape în totalitate”.

Argumentul nr. 6:

Copiii sănătoși, dar nevaccinați, au dreptul la educație – la fel cum îl au și copiii cu hepatita B sau C, sau copiii infectați cu HIV

Au continuat să își prezinte punctele de vedere doamna Teodora Moldovan și domnul Dan Cîrstea, reprezentanți ai Alianței Părinților:

Părinții au dreptul de a se îngriji de sănătatea și dezvoltarea propriului copil atât fizic, psihic cât și intelectual, și au dreptul să o facă potrivit propriilor convingeri, însușirilor și nevoilor copilului.

Medicii trebuie să fie absolut liberi să își exprime părerea despre vaccinuri, să studieze, să solicite și să primească informații în conformitate cu normele deontologice medicale, cu propria conștiință și cu convențiile la care România a aderat. Reacțiile adverse postvaccinale se stabilesc de către medicul de familie care cunoaște istoricul și caracteristicile individuale ale fiecărui pacient, pe baza declarațiilor acestuia și pe baza unor consultații de specialitate. Este necesar să nu intervină Ministerul Sănătății din rațiuni de rentabilitate economică sau de ordin administrativ asupra deciziei medicilor de a propune sau nu un act medical numit vaccinarea.

Conform legislației actuale, copiii cu hepatita B sau C și copiii infectați cu HIV, au dreptul de a frecventa școala și nu sunt discriminați. Cu atât mai mult un copil sănătos, deși nevaccinat antihepatita B, trebuie să poată frecventa școala, el neconstituind un pericol pentru colectivitate și neputându-i-se refuza dreptul la educație. Acest drept fundamental la educație este garantat de Constituția României.

Argumentul nr. 7:

Producătorii de vaccinuri cunosc riscurile, dar le ascund

Doamnei Ministru Pintea i-a fost reamintită recenta criză din Filipine legată de vaccinarea obligatorie împotriva febrei dengue, ca argument pentru anularea oricărei forme de obligativitate a vaccinării în România. Astfel, presa internațională a relatat pe larg cum, în luna decembrie a anului 2017, guvernul filipinez a suspendat obligativitatea vaccinării și a campaniei de vaccinare cu vaccinul Dengvaxia, campanie inițiată în luna februarie a anului 2016.

Cauza suspendării a fost ca aproximativ 10% din cei peste 800.000 de elevi care au fost vaccinați, dar care nu avuseseră înainte o infecție dengue, sunt acum în pericol de a contracta „o boală gravă”, conform declarațiilor producătorului vaccinului, compania Sanofi Pasteur.

Directorul Autorității Filipineze pentru Alimente și Medicamente (FDA) a arătat că producătorul cunoștea riscurile în privința stării de sănătate comportate de vaccinul Dengvaxia cu mult timp înaintea începerii programului național de imunizare amintit. Mai mult, este posibil să dureze chiar și 5 ani până când efectele grave ale vaccinului să apară.

În continuare, au fost prezentate doamnei ministru și au fost depuse la Ministerul Sănătății: Solicitările Alianței Părinților și ale altor 125 ONG-uri partenere, referitoare la Proiectul de lege privind vaccinarea întregii populații din România. Aceste solicitări se regăsesc într-un set de amendamente la Proiectul de Lege privind Vaccinarea Populației în România, depuse împreună cu un grup de 100 de deputați semnatari, la Comisia pentru Sănătate și Familie din Camera Deputaților.

Din partea Coaliției pentru Sănătate la întâlnire au participat medicii Prof. Univ. Dr. Pavel Chirilă, Anca Nițulescu și Iorgu Dragoș Matei, farmacista Ioana Cacovean, avocata Marina-Ioana Alexandru, Teodora Moldovan și Dan Cîrstea. De asemenea, ca dovadă a preocupării trans-partinice și ca un semnal de alarmă legat de intenția de impunere cu forța a unui act medical care comportă riscuri grave, la întâlnire au participat și senatorul Vasile-Cristian Lungu, PMP, senatorul Călin-Daniel Fenechiu, PNL și deputatul Matei-Adrian Dobrovie, USR. Din partea Ministerului Sănătății a participat și secretarul de stat Cristian-Vasile Grasu.

Discuțiile au avut loc în contextul în care Comisia de Sănătate a Camerei Deputaților, care este camera decizională în acest caz, a trimis înapoi Ministerului Sănătății Proiectul Legii Vaccinării, spre a fi revizuit ca urmare a reacțiilor vehemente primite din partea populației și a societății civile.

…………………………………………….
Coaliția pentru Sănătate este o structură informală, fără personalitate juridică, constituită prin gruparea unui număr de peste 40 de asociații și organizații precum și din numeroase personalități marcante ale vieții publice, medici, juriști, bioeticieni, farmaciști, părinți, înființată în scopul derulării de acțiuni de monitorizare și intervenție pe arii de interes major, național sau zonal, pe teme de sănătate și educație pentru sănătate.

Coaliția pentru Sănătate militează pentru respectarea drepturilor și libertăților persoanei în privința accesului la și a aplicării de diverse proceduri, tratamente sau intervenții medicale de orice natură, cu asigurarea respectării principiilor supreme ale prevalenței interesului individual față de cel al societății, ale integrității și securității fizice a persoanei și al consimțământului informat.

Coaliția pentru Sănătate apără drepturile părinților în privința creșterii, îngrijirii și educării copiilor lor, firești sau adoptați, în conformitate cu art. 48 din Constituția României, îndeosebi prin obținerea acordul lor prealabil, expres și neechivoc cu privire la orice intervenții medicale sau de altă natură asupra copiilor lor, precum și, în general, apărarea și promovarea tuturor drepturilor și libertăților persoanei umane în societatea românească, prin orice mijloace prevăzute de lege.

Sursa: https://www.eromaniata.ro/unde-s-a-ajuns-cu-legea-vaccinarii-obligatorii-textul-de-lege-declara-intreaga-populatie-a-tarii-lipsita-de-discernamant-inclusiv-politicienii/

Articolul a apărut în nr. 5/2017 al revistei Curierul Judiciar.

Îi mulțumim cu adâncă recunoștință dlui. avocat Secoșan pentru acest articol, pe care îl preluăm integral din teama ca el să nu dispară de pe internet, așa cum se întâmplă cu multe din materialele critice la adresa vaccinării.

Pentru o revistă de drept, subiectul controversat al vaccinării este extrem de ofertant, pentru că implică două tabere care își opun acerb argumente ireconciliabile din care lipsește, de multe ori, un argument esențial: legea. Și anume acea parte din legea aplicabilă care obligă la luarea în considerare a datelor actuale ale științei. Cum relevă datele actuale ale științei ruleta rusească din spatele vaccinării, și care sunt implicațiile legale și practice ale unei asemenea concluzii, vom încerca să lămurim în cele ce urmează.

I. Problema

Recentul Proiect de lege privind organizarea și finanțarea activității de vaccinare din România, pus în dezbatere publică în cursul lunii aprilie a.c. pe site-ul Ministerului Sănătății, urmează unui episod epidemic de rujeolă care a afectat sau afectează peste 6.400 de copii, 22 dintre aceștia decedând ca urmare a bolii, conform datelor furnizate de ziare.com la 28.05.2017. Epidemia a acutizat controversa dintre tabăra provaccinare și tabăra antivaccinare, iar proiectul de lege înainte amintit tinde să perpetueze un statu quo al vaccinării în România care e timpul să fie regândit. Datele actuale ale științei nu mai trebuie ignorate, nu doar din exigență profesională medicală, dar și pentru că legea obligă la acest lucru.

II. Datele actuale ale științei, în lumina legii

Intrăm direct în subiect cu art. 7 lit. f) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății: „Principiile care stau la baza asistenței de sănătate publică sunt următoarele: […]decizii bazate pe cele mai bune dovezi științifice existente la momentul respectiv (sănătate publică bazată pe dovezi)”. Grija legiuitorului pentru „dovezi științifice” și pentru sănătatea publică „bazată pe dovezi” este firească, cu atât mai mult cu cât ea este avută în vedere și de autoritățile Uniunii Europene. Bunăoară, la pct. 60 din preambulul la Directiva 2001/83/CE, de instituire a unui cod comunitar cu privire la medicamentele de uz uman, sunt invocate „progresele științifice și tehnice” ca temei de inițiativă pentru Comisia Europeană în vederea unor demersuri normative legate de Directiva menționată. Prin urmare, autoritățile sanitare române sunt obligate să-și pună deciziile în acord cu datele actuale ale științei, iar proiectul de lege a vaccinării anterior menționat nu ar fi trebuit să ignore această obligație legală. Nu mai puțin obligați, nu legal, desigur, dar măcar moral, la respectarea acestui principiu, ar trebui să fie și susținătorii din ambele tabere care aprind astăzi dezbaterile publice pe marginea vaccinării.

III. Datele actuale ale științei, în lumina cercetărilor recente

78 de cercetători, 37 de articole în materie de vaccinologie și imunologie cu sute de trimiteri bibliografice științifice, câteva zeci de institute de cercetare și de medicină din lumea întreagă, de la Tel Aviv la Baltimore, Roma, Londra și Stockholm, acesta este tabloul implicat în volumul Vaccines & Autoimmunity, apărut în 2015 la John Wiley & Sons din New Jersey, USA, și tradus în România sub titlul Vaccinurile și autoimunitatea la Editura Christiana, în anul 2016. Volumul este coordonat de 3 cercetători: Yehuda Shoenfeld, de la Centrul Zabludowics pentru Boli Autoimune al Centrului Medical Sheba din Israel, Nancy Agmon-Levin, de la același Centru, și Lucija Tomljenovic, de la Grupul de Cercetări Dinamice Neuronale al Universității British-Columbia, Vancouver, Canada. Volumul nu este nici pro, nici contra vaccinării. E o culegere de articole științifice, nici mai mult, nici mai puțin. Cu date obiective, oferite direct de sursele cele mai autorizate să se exprime în această materie.

Din capul locului afirmăm că această culegere de articole este în procent de 99,99% ininteligibilă cititorului nefamiliarizat cu domeniul medical în general, și cu cel al imunologiei în special. Jargonul de specialitate este abundent, iar raționamentele autorilor se poartă într-o logică specifică a domeniului, care scapă muritorului de rând. Acești 99,99% din informație pot fi utili specialiștilor din Ministerul Sănătății și din rândul partizanilor de pe ambele pârți ale baricadei controversei legate de vaccinare. Cei 0,01% care rămân sunt afirmațiile concluzive făcute de autorii articolelor pe înțelesul oricărei persoane raționale interesate de o asemenea lectură. În fond, instanțele de judecată își opresc privirile pe concluziile rapoartelor de expertiză din dosarele lor, și nu pe conținutul tehnic al acestor rapoarte, conținut care scapă înțelegerii magistratului și a oricărei persoane nespecializate. Novici în materie de imunologie, nu ne rămâne decât să fim atenți la concluziile articolelor în cauză.

Concluziile sunt prezente încă din introducerea la volum, scrisă de cei trei cercetători înainte menționați. Astfel, ei afirmă din capul locului că „vaccinurile se folosesc de peste 300 de ani și sunt, probabil, una dintre cele mai eficiente strategii de prevenire a morbidității și mortalității asociate infecțiilor”. Tabăra provaccin poate răsufla ușurată, dar, cum spuneam, cartea nu e nici pro, nici contra. Urmează imediat și reversul medaliei, iar autoritățile sanitare române (și nu numai) ar trebui să fie foarte atente la următoarea afirmație susținută de cercetători: „faptul că vaccinurile se administrează la miliarde de oameni, fără un screening preliminar pentru depistarea susceptibilităților subiacente este de natură să ne îngrijoreze”. În această idee, spre finalul introducerii, autorii arată următoarele: „Medicii trebuie să fie conștienți de faptul că, la anumite persoane, vaccinările pot declanșa manifestarea unor boli autoimune grave, potențial debilitante și chiar fatale. Aceasta nu înseamnă că ne opunem vaccinării, deoarece ea este, într-adevăr, un instrument important de medicină preventivă. Cu toate acestea, având în vedere că vaccinurile se administrează în principal persoanelor sănătoase, ar trebui depuse eforturi pentru a identifica acei subiecți care ar putea prezenta un risc mai mare de a dezvolta reacții adverse de tip autoimun ca urmare a expunerii la vaccin. […]. Necesitatea administrării unui număr mare de vaccinuri într-o perioadă scurtă de timp ar trebui și ea analizată, deoarece efectul de tip adjuvant al vaccinărilor multiple sporește riscul manifestărilor adverse de tip autoimun și inflamator post-vaccinare”.

Aceste afirmații concluzive sunt prezente, cum spuneam, în introducere, iar articolele științifice din cuprinsul cărții nu fac decât să le confirme. Nu vom insista în prea multe detalii și ne vom opri numai la una dintre chestiunile esențiale care trebuie în mod imperativ să pună în gardă și autoritățile sanitare decidente. O problemă atent și îndelung studiată de către cercetători este efectul adjuvanților din vaccinuri asupra sistemului imunitar. Este vorba despre acele substanțe care însoțesc în formula oricărui vaccin substanța activă biologică propriu-zisă, potențându-i efectele. Sărurile de aluminiu sunt capul de listă al adjuvanților, pentru că sunt prezente de peste 80 de ani în compoziția feluritelor vaccinuri de pe mapamond. În 2011, cercetătorii Agmon-Levin și Shoenfeld, menționați deja supra, au descris sindromul autoimun/inflamator indus de adjuvanți, pe scurt A.S.I.A. Mai recent, în 2014, Romain Gherardi, Josette Cadusseau și Francois-Jerome Authier, de la Facultatea de Medicină a Universității Paris Est, au arătat într-un articol următoarele: „Demonstrarea recentă a capacității aparente a adjuvanților de a migra la organele limfoide și de a se acumula progresiv în creier justifică de ce este imperios necesar ca siguranța adjuvanților de aluminiu să fie evaluată pe termen lung, ca administrarea în doze mari a acestui compus în rândul populației să fie evitată și ca rolul susceptibilității individuale în inducerea intoleranței la adjuvanții de aluminiu să fie analizat mai îndeaproape […] Apariția miofasceitei macrofagice în Franța a demonstrat faptul că există lacune importante în cunoștințele noastre despre particulele de aluminiu, inclusiv mecanismele de acțiune, evoluția post-injectare, diseminarea sistemică și siguranța acestora pe termen lung […] ar fi de dorit ca […] să se planifice eliminarea treptată a sărurilor de aluminiu din vaccinurile umane (așa cum s-a întâmplat deja în cazul produselor cosmetice și al vaccinurilor de uz veterinar)”.

Parcurgând chiar și cu ochii novicelui în medicină informațiile oferite de cercetători în volumul aflat în discuție, se pot trage câteva concluzii simple:

• unii adjuvanți din vaccinuri pun probleme și ar trebui eliminați;
• administrarea unui număr mare de vaccinuri într-o perioadă scurtă crește riscul de reacții adverse autoimune și inflamatorii;
• vaccinarea nu ar mai trebui să se facă orbește, oricui, ci numai în urma unei evaluări a terenului genetic individual, având în vedere predispoziția genetică a unor persoane de a dezvolta mai ușor reacții de tip autoimun, nu numai la vaccinuri, ci și la stimuli obișnuiți de natură infecțioasă.

IV. Proiectul legii vaccinării ignoră unele date actuale ale științei

Concluziile expuse anterior nu sunt singurele și experții pot, desigur, identifica și altele. Important este ca, în lumina principiului legal enunțat de art. 7 lit. f) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, citat supra, autoritățile de sănătate din România să reacționeze la aceste informații oferite de știință și să normeze în concordanță cu ele. Din păcate, proiectul legii vaccinării nu oferă nicio speranță în acest sens.

Față de încă actuala O.G. nr. 53/2000 privind obligativitatea raportării bolilor și a efectuării vaccinărilor, proiectul de lege prezintă doar unele semne de nuanțare a atitudinii autorităților publice față de vaccinare. Se recunoaște în sfârșit, în mod expres, că există copii care pot avea contraindicații pentru un vaccin sau pentru orice vaccin și că vaccinurile pot provoca prejudicii, care, într-o exprimare neinspirată, se „acoperă” de către Ministerul Sănătății. În rest, principiul vaccinării cu orice preț, indistinct și paușal, aplicat de decenii în România, este perpetuat și de actualul proiect, cu toate că, așa cum am arătat, știința imunologică nu a rămas nicidecum la nivelul anilor 1950. Nu vom diseca acest proiect în toate detaliile sale și nu îi vom aduce toate criticile pe care le merită, pentru că scopul prezentului articol este altul. Vom observa doar că, așa cum prevede proiectul, sesizarea „instituțiilor abilitate” pentru săvârșirea de către părinți sau reprezentanții legali a infracțiunii de rele tratamente aplicate minorilor, „în cazul minorului care împlinește vârsta de 3 ani și nu a primit vaccinurile obligatorii corespunzătoare vârstei”, este o încercare nefericită de a strecura sub umbrela art. 197 C.pen. un tip de decizie care nu intră în sfera de aplicare a acestui text legal, pentru argumente pe care penaliștii vor fi mi îndreptățiți decât autorul prezentului articol să le ofere. Ne punem doar întrebarea dacă autorii proiectului ar fi pregătiți, în logica penală pe care ei înșiși o propun, să răspundă conform legii pentru situațiile de prejudiciu de sănătate grav produs de vaccinuri unor minori. Reamintim că proiectul recunoaște [prin art. 7 alin. (4)] că vaccinurile pot provoca prejudicii, pe care le „acoperă” Ministerul Sănătății.

V. Despre privilegiul boului. Pentru o atitudine prudentă a legiuitorului în problema vaccinării

Mai important, în schimb, ni se pare că este să atragem atenția asupra faptului că stadiul actual al științei în materie de vaccinologie și imunologie a ajuns la unele concluzii expuse în parte supra și de care inițiatorii oricărui proiect de lege a vaccinării trebuie să țină seama. Prudența la care îndemnăm există de mult în multe țări europene, în care niciun fel de vaccinare nu este obligatorie: Olanda, Luxemburg, Spania, Anglia, Austria, Elveția, Germania. Conform nu doar științei, ci și legii, vaccinul este un medicament. Mai exact, un medicament imunologic, așa cum este denumit și de Directiva 2001/83/CE, prin art. 1 pct. 4 și de Legea nr. 95/2006 prin art. 699 pct. 5. Fiind un medicament, el nu poate ocoli spectrul nedorit al reacțiilor adverse inerente oricărui medicament. Şi dacă știința a ajuns la unele concluzii privind reacțiile adverse în cazul vaccinurilor, nu înțelegem de ce un proiect de lege a vaccinării din anul 2017 mai poate reglementa, ca la 1950, voios și fanatic, obligativități de vaccinare care ignoră total prudența și principiul precauției stabilite imperativ de art. 7 lit. g) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății: „Principiile care stau la baza asistenței de sănătate publică sunt următoarele: […] în condiții specifice, decizii fundamentate conform principiului precauției”.

Ce ar fi timpul să vadă legiuitorul român? Că, potrivit datelor științei, unii adjuvanți din vaccinuri pun probleme serioase și ar trebui eliminați. Că unii oameni de știință (a se vedea supra) au constatat că adjuvanții pe bază de aluminiu au fost eliminați din produsele cosmetice și, atenție!, din cele de uz veterinar. Se spune Quod licet Iovi, non licet bovi. În speță, lucrurile stau invers. Boul are privilegiul de a-i fi permis ceea ce omului îi este încă oprit: anume accesul la produse fără adjuvanți de aluminiu. Avansăm sintagma plastică „privilegiul boului”, în ideea că existența ei ar putea atrage mai ușor atenția legiuitorului asupra problemei, îndemnându-l să reflecteze atent asupra ei și să întoarcă lucrurile în favoarea omului. Desigur, asta nu înseamnă oprirea vaccinărilor până la eliminarea totală a aluminiului din ele, ci doar respectarea art. 7 lit. g) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății: precauție maximă în decizii, inclusiv în legiferare. La precauție trebuie să îndemne și alte concluzii ale științei. Bunăoară, așa cum am arătat deja supra, s-a dovedit că administrarea unui număr mare de vaccinuri într-un timp scurt sau relativ scurt crește riscul de reacții adverse autoimune și inflamatorii. Combinată cu riscurile date de adjuvanții cu aluminiu, această concluzie ar trebui să ridice în decidenții din sănătate o întrebare legitimă: este, oare, bine să administrăm nu mai puțin de 9 vaccinuri în primele 12 luni de viață ale unui copil, așa cum indică Planul național de imunizare? Nu ar fi timpul unei selecții pe criterii, evident, științifice, astfel încât această rafală de vaccinuri să fie semnificativ diminuată? Oare de ce state avansate din Europa evită să instituie obligativitatea vaccinării și recomandă doar unele vaccinuri din seria la care sunt supuși copiii români în primele 12 luni de viață? În fine, o altă concluzie a științei este aceea că există o predispoziție genetică a unor persoane de a dezvolta mai ușor reacții de tip autoimun, nu numai la vaccinuri, ci și la stimuli obișnuiți de natură infecțioasă, motiv pentru care aceste persoane oferă terenul potrivit pentru reacții adverse postvaccinale de natură autoimună. Cercetătorii amintiți în debutul articolului nostru declară că „faptul că vaccinurile se administrează la miliarde de oameni, fără un screening preliminar pentru depistarea susceptibilităților subiacente este de natură să ne îngrijoreze”. Îngrijorarea ar trebui să fie, ca să ne exprimăm în termenii domeniului, transmisibilă. Măcar la decidenții din domeniul sănătății ar trebui să se transmită. Ideea nu este că peste noapte trebuie pus la punct un mecanism de screening care să depisteze vulnerabilitățile genetice de imunitate ale unor persoane. Şi nici că vaccinarea ar trebui, până atunci, oprită. Ci, din nou, că în fața unei îngrijorări explicit exprimate de specialiști, legiuitorul, funcționarul administrativ și ministrul trebuie să acționeze sub imperiul precauției, al prudenței. Dacă ni se semnalează în mod credibil un potențial pericol, hai să vedem cum putem diminua răspândirea pericolului, și nu hai să facem la fel ca și până acum, că altceva nu știm.

VI. Ruleta rusească a vaccinării

Găsim relevantă și o dispoziție din Directiva 2001/83/CE. Dispoziția face parte din Anexa 1, denumită Standarde Și Protocoale Analitice, Farmacotoxicologice și Clinice Pentru Testarea Medicamentelor, și se găsește la Partea a 4-a, lit. f), pct. 5: „Pentru vaccinuri și seruri, starea imunologică și vârsta populației studiate, precum și epidemiologia locală au o importanță hotărâtoare și trebuie să fie monitorizate în timpul studiului și să se facă o descriere completă a acestora”. Dispoziția privește obligații ale producătorilor de vaccinuri în ceea ce privește studiile anterioare punerii produselor pe piață. O asemenea obligație, instituită încă din 2001 pentru producători, trebuie să atragă atenția, chiar și în 2017, autorităților române în domeniu. Dacă încă din 2001 s-a observat că starea imunologică, vârsta și epidemiologia locală „au o importanță hotărâtoare”, după cum se exprimă Directiva, în procesul de vaccinare, cu atât mai mult în 2017, după ce cele mai recente studii științifice confirmă și completează cu informații aceeași stare de fapt, nu ar trebui să se mai poată concepe decizii medicale și de administrație sanitară care să ignore aceste lucruri.

În continuarea textului de Directivă înainte citat și în acord cu argumentele prezentate deja supra, avansăm o observație. Dacă starea imunologică, vârsta și epidemiologia locală „au o importanță hotărâtoare” în lansarea pe piață a unui produs vaccinal, înseamnă că medicamentul numit vaccin nu este nicidecum atât de inofensiv pe cât par să creadă, sincer sau nu, multe persoane. Altfel, nici starea imunologică, nici vârsta și nici epidemiologia locală nu ar avea vreo relevanță. Și înseamnă că pe un teren imunologic favorizant un vaccin riscă să facă rău, și nu bine. Cunoaște cineva terenul imunologic al unei persoane, copil sau nu, la momentul vaccinării, în România și nu numai? Nici gând. Factorul alea, întâmplarea, șansa sau neșansa, au fost și sunt prezente copios la fiecare dintre miliardele de vaccinări din trecut și din prezent. E ca într-un joc de noroc. Îți poate intra sau nu cartea sau zarul necâștigător. În tabăra vaccinării cu orice preț se invocă, întemeiat, rata foarte scăzută de reacții adverse, raportat la numărul total de vaccinări. Riscul e foarte mic, se spune, ceea ce este perfect adevărat. E mic, dar există. Asta înseamnă că o minoritate, nu știm cu certitudine cât de mică procentual, este destinată sacrificiului. Bolile autoimune, cu scleroza în plăci cap de listă, sunt devastatoare pentru orice om și, de regulă, închid dramatic capitolul viață pentru cei afectați. Rata exactă de risc contează mai puțin. Tabăra provaccinistă tinde să o diminueze, în timp ce tabăra anti tinde să o exagereze. Nici datele științei nu sunt certe. Există efecte adverse pe termen scurt, ușor decelabile, și efecte adverse pe termen lung, greu sau imposibil de determinat, cel puțin în stadiul actual al cunoașterii. Tot ce putem observa este că vaccinarea presupune în mod necesar, deocamdată, o minoritate de sacrificiu, un fel de reziduu ghinionist al unei majorități salvate. Problema pe care o pune această situație este și de natură etică. Avem dreptul să sacrificăm o mână de oameni pentru binele unei majorități? Putem oare să ne închipuim un fel de extensie a democrației, în care minoritatea nu doar că se supune majorității, dar sfârșește în chinuri pentru binele majorității? Jocul șansă-neșansă implicat în această situație este mai apropiat de ruleta rusească decât de jocul de zaruri. La fel ca la ruleta rusească, la fiecare a n-a vaccinare glonțul unei boli autoimune pleacă spre creierul unei persoane. Vom ilustra observațiile noastre cu câteva exemple.

VII. Între certitudinile prezumțiilor și incertitudinile științei. Jurisprudența franceză

Reputatul profesor Ion Turcu recurge inspirat la jurisprudența franceză în cartea sa, Dreptul sănătății[1], pentru a ilustra aspecte încă inedite pentru peisajul dreptului românesc. Domnia sa redă și comentează un set de câteva hotărâri ale Curții de Casație a Franței, hotărâri prin care judecătorii sparg, ca să spunem așa, gheața legăturii de cauzalitate vaccin – boală autoimună gravă de care depindea soluția în acțiunile în justiție ale unor reclamanți. Problema este următoarea: ce faci când știința nu a stabilit limpede nici cauzele sclerozei în plăci, nici pe ale altor boli autoimune, și cu atât mai mult nu a stabilit fără dubiu nici legătura cauzală vaccin-boală autoimună, dar nici absența unei asemenea legături și, cu toate acestea, la, să spunem, două luni după vaccinare, se instalează simptomele unei boli autoimune? Iar asta se întâmplă nu izolat, ci în câteva zeci de situații care fac obiectul acțiunilor în justiție. Sunt două variante. Fie mergi exclusiv pe mâna științei, și rămâi în aceeași ceață ca și ea, cât timp răspunsurile clare și definitive ale cercetătorilor întârzie. Rezultatul: respingerea acțiunii. Fie observi evidența: la scurt timp după vaccinare s-a instalat dezastrul. Evidența fiind observată și de medicii curanți ai pacientului, și de experții chemați în cauză, judecătorului nu-i rămâne decât să o constate și el însuși. Prilej cu care aplică sistemul prezumțiilor relative, existent, bunăoară și în sistemul de drept românesc, prezumții care, în principiu, reprezintă concluzia trasă pentru un fapt necunoscut pornind de la un fapt cunoscut. În speță, e necunoscută existența sau inexistența unei relații de cauzalitate vaccin-boală autoimună, pentru că știința este încă în fază de incertitudine. În schimb, e cunoscut (prin probe) că pacientul/pacienta avea o stare bună de sănătate anterior vaccinării, că antecedentele eredo-colaterale nu indicau nicio patologie similară, că primele semne de boală au apărut în interval de săptămâni sau luni după vaccinare, că știința nu exclude, conform expertizelor administrate, asemenea legături cauzale, și că, în unele situații, chiar lista de efecte adverse declarate de însuși producătorul vaccinului, care însoțește produsul administrat, prevede, între altele, scleroza în plăci. Observând o asemenea situație de fapt, judecătorul are deschisă calea a ceea ce dreptul procesual francez denumește destul de pompos „prezumții grave, precise și concordante”, ajungând la concluzia existenței legăturii de cauzalitate între administrarea vaccinului și boala autoimună. Pentru această prezumție concură, am adăuga, și o altă probă, nemenționată în hotărârile analizate, dar posibil receptată de judecători. Anume aceea că, pe fondul a zeci de acțiuni în justiție, cum vom vedea imediat, ajunse în recurs la instanța supremă franceză, toate generate de administrări de vaccin antihepatitic B, e greu să te faci că nu vezi o posibilă legătură cauzală între acest vaccin și multele scleroze în plăci ale pacienților care au apelat la justiție.

Plecând de la rândurile profesorului Ion Turcu, am căutat pe internet și am găsit o sursă de informații despre cauzele de la Curtea de Casație franceză care au avut în analiză dosarele vaccinurilor antihepatită B. Sursa are adresa de web investigationfin.canalblog.com și poate fi identificată ușor cu cuvintele cheie Revue de jurisprudence de la Cour de Cassation en matière de litiges causés par les vaccins à l’hépatite B. Sunt prezentate nu mai puțin de 47 de hotărâri judecătorești, cu link-uri către fiecare dintre ele, cu extrase semnificative și cu unele observații pe marginea lor. Jurisprudența cuprinde anii 2003-2015. Dintre cele 47 de spețe, majoritatea covârșitoare implică scleroze în plăci postvaccinare antihepatită B. Mai sunt reclamate lupusul eritematos diseminat, maladia Guillain-Baré, scleroza laterală amiotrofică, miofasceita cu macrofage ș.a. În spețe similare, hotărârile sunt contradictorii. În unele cazuri judecătorii au aplicat sistemul prezumțiilor, în altele nu, astfel că în unele cauze ei au stabilit legătura cauzală vaccin-boală autoimună, în altele au respins-o, considerând că o asemenea legătură este ipotetică, nefiind susținută de un consens științific național și internațional.

Pe acest fond jurisprudențial contradictoriu, Curtea de Casație franceză a avut în 2015 o inițiativă surprinzătoare. A sesizat din oficiu Curtea de Justiție a Uniunii Europene cu 3 întrebări preliminare.

[1] I. Turcu, Dreptul sănătății, frontul comun al medicului și al juristului, Ed. Wolters Kluwer, București, 2010.

VIII. Vaccinurile și prezumțiile la C.J.U.E. Cauza C-621/15

Pentru edificarea cititorului asupra situației de fapt, reproducem introducerea la concluziile avocatului general al CJUE, așa cum apare pe site-ul Curții: „1. În anii 1998 și 1999, M.W. a fost vaccinat împotriva hepatitei B. La scurt timp de la aceasta, a manifestat simptome ale sclerozei în plăci. Starea sa de sănătate s-a deteriorat în următorii ani. A decedat în anul 2011. 2. Membrii familiei lui M.W. (denumiți în continuare „W. și alții” sau „reclamanții”) au introdus o acțiune în despăgubiri împotriva societății Sanofi Pasteur MSD SNC, producătorul vaccinului și una dintre cele trei pârâte din această cauză (denumită în continuare „Sanofi” sau „prima pârâtă”). Reclamanții au susținut că scleroza multiplă a defunctului a fost cauzată de vaccin. Cererea lor a fost însă respinsă întrucât nu au dovedit o legătură de cauzalitate între un defect al vaccinului și prejudiciul suferit de M.W. Pentru a stabili această legătură, reclamanții s-au întemeiat pe o dispoziție din dreptul francez, potrivit căreia o legătură de cauzalitate poate fi prezumată în cazul în care o boală se manifestă la scurt timp de la administrarea medicamentului presupus defectuos și în cazul în care nu există antecedente personale sau familiale legate de boală. 3. Reclamanții au sesizat în cele din urmă cauza la Curtea de Casație din Franța, care solicită acum Curții să se pronunțe asupra interpretării Directivei 85/374 cu privire la răspunderea pentru produsele cu defect din Uniune. Mai precis, instanța de trimitere solicită să se stabilească: (i) dacă prezumțiile descrise mai sus sunt compatibile cu această directivă; (ii) dacă aplicarea sistematică a acestor prezumții este compatibilă cu directiva; (iii) dacă în cazul în care astfel de prezumții sunt incompatibile cu directiva, reclamanții trebuie să facă proba dovezii științifice a unei legături de cauzalitate”.

CJUE s-a pronunțat în această cauză în 21 iunie 2017 și  a răspuns la primele două întrebări, apreciind că aceste răspunsuri fac inutil răspunsul la cea de-a treia. Cele două răspunsuri sunt următoarele:

”1) Articolul 4 din Directiva 85/374/CEE a Consiliului din 25 iulie 1985 de apropiere a actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre cu privire la răspunderea pentru produsele cu defect trebuie interpretat în sensul că nu se opune unui regim probatoriu național precum cel în discuție în litigiul principal, în temeiul căruia, atunci când instanța de fond este sesizată cu o acțiune prin care se solicită stabilirea răspunderii producătorului unui vaccin pentru un pretins defect al acestuia din urmă, aceasta poate considera, în exercitarea puterii de apreciere cu care este învestită în această privință, că, în pofida constatării că cercetarea medicală nu stabilește și nici nu infirmă existența unei legături între administrarea vaccinului și apariția bolii de care este afectată persoana prejudiciată, anumite elemente de fapt invocate de reclamant constituie indicii grave, precise și concordante care permit să se concluzioneze că există un defect al vaccinului și o legătură de cauzalitate între acest defect și boala respectivă. Cu toate acestea, instanțele naționale trebuie să garanteze că aplicarea concretă a regimului probatoriu menționat nu conduce nici la încălcarea sarcinii probei instituite prin articolul 4 menționat, nici la afectarea efectivității regimului răspunderii instituit prin această directivă.

2) Articolul 4 din Directiva 85/374 trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim probatoriu întemeiat pe prezumții potrivit căruia, atunci când cercetarea medicală nu stabilește și nici nu infirmă existența unei legături între administrarea vaccinului și apariția bolii de care este afectată persoana prejudiciată, existența unei legături de cauzalitate între defectul atribuit unui vaccin și prejudiciul suferit de persoana prejudiciată ar fi considerată întotdeauna stabilită atunci când sunt reunite anumite indicii de fapt predeterminate de cauzalitate”.

În esență, răspunsul Curții poate fi rezumat astfel: Da, sistemul prezumțiilor este permis, cu condiția să se bazeze pe indicii pertinente și concludente, și cu condiția să fie aplicat individualizat, la fiecare speță în parte, nefiind permise indicii prestabilite în alte circumstanțe decât cele ale speței.  Se deschide astfel o cale importantă de acces la decizii definitive de despăgubire pentru mulți justițiabili din țările europene aflați în situații similare celor anterior descrise la pct. VII al prezentului articol.

IX. Concluzii

Ruleta rusească a vaccinurilor nu este mai riscantă decât ruleta rusească a oricăror altor medicamente din medicina alopată. Efectele adverse sunt de natura medicamentelor alopate. Gradul de risc este comparabil și, cu toate acestea, ușurința în prescrierea vaccinurilor este cu mult mai mare decât în cazul altor medicamente. Operează un fel de prezumție de binefacere necondiționată, o aură de leac miraculos, care scutesc de dubii deopotrivă pe decidenții din sănătate și pe mulți dintre beneficiarii lor. Tot ce încercăm să transmitem pe calea acestui articol este că, din moment ce e limpede că vorbind despre vaccinuri tot despre medicamente vorbim, atunci se cuvine în mod imperativ să adoptăm prudența care se cuvine față de orice medicament de pe lumea aceasta. Dacă medicamentele se prescriu cu grijă, se cuvine ca și vaccinurile să fie prescrise cu grijă. Campaniile vaste de vaccinare obligatorie, care implică un asediu efectiv cu vaccinuri în primele luni de viață ale copiilor români, trebuie să înceteze și să fie înlocuite cu prescripții de vaccinare țintite pe situații justificate epidemiologic și limitate la maximum posibil. Cât timp screeningul populațional în vederea identificării vulnerabilităților genetice la boli autoimune rămâne încă un vis, împiedicând o vaccinare personalizată, adaptată terenului genetic individual, singura soluție rămâne prudența. Și dacă nu ne vine să ascultăm de prudență, ar trebui găsit mecanismul legal pentru a asculta de lege. Din nou, art. 7 lit. f) și g) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății: „Principiile care stau la baza asistenței de sănătate publică sunt următoarele: […]decizii bazate pe cele mai bune dovezi științifice existente la momentul respectiv […] în condiții specifice, decizii fundamentate conform principiului precauției”. Precauția nu sucește minți și nu atrage prea mulți bani. Ceea ce, pentru unii, e o problemă.

————————————

Avocat Secoșan Ferdinand – Baroul Timiș

Articolul a apărut în nr. 5/2017 al revistei Curierul Judiciar.

Dragi colegi, dragi confraţi,

Noua lege care impune 11 vaccinuri pentru copii este o gravă eroare de sănătate publică. Ea a fost amplu evocată de presă.

Noi, profesioniştii din domeniul sănătăţii, cei care recomandăm şi/sau administrăm vaccinurile, suntem împinşi de către lege pe o cale care s-ar putea întoarce împotriva unora dintre propriii noştri pacienţi, împotriva profesiei noastre şi împotriva noastră înşine. Veţi înţelege imediat de ce. Acest apel subliniază elemente importante în legătură cu acest subiect. Citiţi-l cu atenţie înainte de a accepta să-l semnaţi.

Noi nu suntem împotriva vaccinurilor: noi ne opunem vaccinărilor sistematice şi prea numeroase înaintea vârstei de 2 ani.

Aceste proceduri expun copilaşii la complicaţii, pentru că sistemul lor imunitar nu este pregătit să primească atâtea agresiuni antigenice.

Astfel, ne putem teme de:
– moartea subită a bebeluşului, chiar dacă se întâmplă rar;
– boli autoimune cronice grave şi handicapante în anii următori vaccinării, în special din cauza prezenţei unor cantităţi prea mari de adjuvant pe bază de aluminiu în compoziţia majorităţii vaccinurilor;
– cancere specifice, ale oaselor, muşchilor, cartilagiilor, cu alte cuvinte sarcoamele, extrem de grave la adolescenţi şi adulţi tineri, detectate deja la animalele vaccinate cu vaccinuri cu adjuvant de aluminiu.

Vă priveşte personal dacă sunteţi:

– medici şi chirurgi generalişti sau specialişti,
– rezidenţi în spitale, indiferent de specialitate,
– studenţi la medicină, farmacie, fizioterapie,
– farmacişti vânzători sau din cadrul industriei,
– moaşe, infirmiere şi întregul personal din sănătate, cu diplomă sau în formare.

Dacă faceţi parte din marele public, în afara sistemului de sănătate, nu ezitaţi să propuneţi acest text celor care vă oferă îngrijire medicală. Ei sunt mai mult ca niciodată vizaţi şi responsabili.

Acest APEL este lansat de doi profesori în medicină: Prof. Luc Montagnier şi prof. Henri Joyeux.

Iată trei decizii de o gravitate extremă:
– Orice copil născut în Franţa începând cu 1 ianuarie 2018, trebuie obligatoriu să primească înainte de vârsta de 2 ani unsprezece vaccinuri, faţă de trei, cum era înainte.
– Copiii nevaccinaţi nu vor mai avea acces în „colectivitate” începând cu 1 iunie 2018.
– Părinţii refractari nu se mai încadrează în Codul sănătăţii publice, ci în Codul penal referitor la sănătatea copilului, care prevede o pedeapsă mult mai grea: doi ani de închisoare şi 30.000 de euro amendă.

Nu se dă nicio dispoziţie specifică privind starea imunităţii copiilor. Nu se spune nimic pentru a se promova alăptarea maternă, – respectându-se alegerea mamei -, care este totuşi recomandată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi care asigură, totuşi, cea mai bună protecţie naturală[1]. Alăptarea permite amânarea vaccinărilor până dincolo de vârsta de doi ani, dacă părinţii sunt sănătoşi.

Această creştere brutală a numărului vaccinurilor obligatorii şi a sancţiunilor este prezentată de ministrul Sănătăţii, Agnès Buzyn, drept mod de «restabilire a încrederii francezilor» în vaccinare.

Este vorba de o decizie eronată privind sănătatea publică, pentru care ministra – susţinută, de fapt, de producătorii de vaccinuri – vrea să facă responsabile familiile.

Totuşi:
– Este oare procedeul vaccinării un procedeu ştiinţific? Este el justificat medical? Este el oare democratic?
– Respectă el principiul precauţiei, dreptul francez şi tratatele internaţionale semnate de Franţa ?
– Este el benefic pentru sănătatea copiilor şi a publicului în general??

Dispozitivul instrumentat de lege este, din nefericire, mai mult decât neclar şi dubios, ba chiar înconjurat de opacitate.

Familiile vor trebui să ne ceară nouă, medicilor, înainte de orice vaccinare, o declaraţie de asumare a responsabilităţii în caz de complicaţii?

Pentru cele 11 boli, bebeluşul va trebui să primească, înainte de vârsta de 2 ani, cel puţin 4 injecţii intramusculare, fără a pune la socoteală şi rapelurile:

– 1 injecţie hexavalentă contra difteriei, tetanosului, poliomielitei, tusei convulsive, Haemophilus Influenzae B şi hepatitei B;
– 1 injecţie contra rujeolei-oreionului-rubeolei (3 virusuri atenuate);
– 1 injecţie contra meningitei C;
– 1 sau 2 injecţii contra pneumococilor: un vaccin contra a 13 tipuri de pneumococi (vaccin zis 13-valent) şi un vaccin contra a 23 tipuri de pneumococi (vaccin zis 23-valent).

De ce acţiunea dvs. este importantă acum

Noi, profesorul Luc Montagnier şi profesorul Henri Joyeux, lansăm astăzi acest Apel către confraţii noştri şi către întregul personal din domeniul sănătăţii din Franţa, din cauza unui pericol imediat care vă priveşte personal în calitate de profesionişti din sănătate, calitate în care veţi rămâne, în final, singura persoană responsabilă de toate actele medicale pe care le efectuaţi asupra pacienţilor.

Astăzi, ministrul Sănătăţii lasă să se înţeleagă că statul francez va «acoperi» toate cazurile de accidente sau efecte secundare legate de vaccinuri. Totuşi, mâine, noile legi asupra «recursurilor colective» («class actions») care vor fi pornite de către asociaţiile de pacienţi v-ar putea face vulnerabili faţă de urmărirea în justiţie cu procese civile, cu consecinţe potenţial dramatice pentru viaţa dvs. profesională şi personală. Acest lucru este cu atât mai adevărat cu cât fabricanţii de vaccinuri sunt scutiţi de responsabilităţi, chiar şi atunci când vaccinurile lor nu au trecut prin toate testele care sunt cerute pentru medicamentele care trebuie să obţină o autorizaţie de comercializare.

Efectele a unsprezece vaccinuri asupra sistemului imunitar imatur al copiilor mai mici de doi ani, iar asta începând cu cea de-a şasea săptămână de viaţă, aduc numeroase întrebări la care ştiinţa nu a putut răspunde până în ziua de astăzi, în special în ceea ce priveşte apariţia patologiilor inflamatorii cronice sau autoimune.

Va fi foarte complicat să susţinem contrariul în faţa justiţiei va fi foarte complicat: mai multe verdicte, inclusiv la nivel european, au condamnat deja firmele farmaceutice ca urmare a bolilor legate de prezenţa aluminiului, precum miofasciita macrofagică, dar şi alte maladii precum scleroza în plăci (vaccinul pentru hepatita B).[2]

În prezent, un proces este în curs în faţa Consiliului de Stat, la cererea a 3055 persoane, pentru a se obţine eliminarea adjuvantului de aluminiu prezent în vaccinurile obligatorii şi înlocuirea lui cu fosfatul de calciu. Ministrul Sănătăţii trebuie să răspundă cel târziu până pe 15 ianuarie 2018 în faţa Consiliului de Stat.

Posibilele consecinţe negative ale obligativităţii vaccinale generalizate ar putea expune profesioniştii din sănătate la acţionări în judecată pentru daune în caz de vătămări vaccinale. Acestea ar putea fi examinate mâine de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

De aceea vă invităm să vă poziţionaţi oficial alături de noi, cerând guvernului elemente ştiinţifice suplimentare care să-i justifice decizia.

Nu este vorba, în niciun caz, să ne opunem politicii de vaccinare sau să încurajăm vreo mişcare de «rezistenţă faţă de vaccinuri», şi cu atât mai puţin să contestăm eficacitatea vaccinurilor în ceea ce priveşte limitarea bolilor infecţioase. Niciun terapeut serios nu poate contesta eficacitatea vaccinării în numeroase cazuri.

Este vorba, în schimb, de a comunica autorităţilor întrebările şi rezervele noastre serioase, deoarece preocuparea noastră prioritară este binele şi sănătatea bebeluşilor.

A impune unsprezece vaccinuri nu corespunde vreunei necesităţi de sănătate publică. În ciuda a ceea ce afirmă autorităţile, nu există o scădere a «acoperirii vaccinale».

Pentru a-şi justifica decizia, ministrul sănătăţii a evocat într-adevăr, în mai multe rânduri, «o acoperire vaccinală care nu încetează să scadă». Acest lucru este inexact. Datele oficiale de sănătate publică din Franţa indică exact contrariul: în 2015, acoperirea la copii de 2 ani contra difteriei, tetanosului, poliomielitei, tusei convulsive şi Haemophilus influenzae B depăşea 95%, după ce între 2000-2013 oscilase între 87% şi 91%.

Rata de acoperire la celelalte vaccinuri[3] a progresat în acelaşi fel. Primovaccinarea bebeluşilor (3 doze) atingea 98% sau mai mult pentru DTP[4] ceea ce este «foarte ridicat şi conform obiectivelor de sănătate publică», după spusele autorităţilor.

Dacă guvernul face obligatorii astăzi unsprezece vaccinuri în loc de trei, o face dintr-un motiv perfect cunoscut, care ţine de cu totul alt registru decât cel al medicinei pure.

Este vorba de a submina o DECIZIE a Consiliului de Stat (o instituţie administrativă şi non-medicală) care îl viza pe fostul ministru al Sănătăţii.

Într-adevăr, la 8 februarie 2017, Consiliul de Stat, instituţia administrativă supremă, a cerut Ministerului Sănătăţii ca «în termen de şase luni, cu excepţia situaţiei în care legea va mări numărul de vaccinuri obligatorii, să ia masuri sau să sesizeze autorităţile competente pentru a pune la dispoziţia cetăţenilor vaccinurile care intră în categoria celor obligatorii».

Aceste «vaccinuri din categoria celor obligatorii» erau de fapt DT-Polio (diftero-tetano-polio), singurul care şi-a dovedit eficacitatea şi pe care îl solicită familiile. Petiţia pe care unul dintre noi a lansat-o pe acest subiect a fost semnată de 1.138.888 persoane, fără cea mai mică publicitate în mass media mainstream, ci dimpotrivă…

Dar vaccinul DT-Polio trivalent nu a mai fost disponibil din anul 2008, – prin calcul şi înţelegere între producători -, şi în indiferenţa strigătoare la cer a autorităţilor, care au lăsat să se epuizeze stocurile în farmacii în 7 ani. DT-Polio nu mai exista decât combinat cu alte vaccinuri, care se numesc multivalente.

De ce s-a ales această cale, când legea atunci în vigoare, pe baze ştiinţifice necontroversate, prevedea doar administrarea obligatorie a vaccinului trivalent DT-Polio?

Per total, obligativitatea celor 11 vaccinuri permite adaptarea legislaţiei vaccinării la starea de fapt impusă de producători, care au făcut de negăsit DTP-ul simplu în farmacii, fără a ţine cont de doleanţele familiilor.

Semnaţi acest APEL LA RAŢIUNE pentru a apăra interesul pacienţilor dvs. şi a solicita autorităţilor o dezbatere pe baze serioase exclusiv medicale şi ştiinţifice, dincolo de influenţa producătorilor şi a afiliaţilor lor.

Nu există justificare ştiinţifică şi medicală serioasă pentru alegerea celor 11 vaccinuri

Cele unsprezece vaccinuri devenite de-acum obligatorii erau înainte recomandate în schema de vaccinare de către autorităţi, pe baza unor date ştiinţifice care nu au fost puse sub semnul întrebării; este mai mult decât o nuanţă.

Totuşi, aceste vaccinuri nu corespund neapărat unor boli care să reprezinte un risc semnificativ pentru TOŢI copiii.

Primul ministru Edouard Philippe a invocat în discursul său de politică generală din iulie 2017 cele zece decese cauzate de rujeolă între 2008 şi 2016 pentru a justifica obligativitatea vaccinării antirujeolice.

Totuşi, după cum i-a răspuns Colegiul Naţional al Medicilor de Familie (CNGE), majoritatea persoanelor decedate sufereau de un deficit imunitar care constituia o contraindicaţie la acest vaccin. Ar trebui să credem că Primul ministru nu a fost informat de acest lucru de către consilierii săi? Unde este logica? Noi, medicii, cum mai putem să ne justificăm, să rămânem credibili în faţa pacienţilor care ne cer explicaţii??

Şi aceasta nu este tot. De ce a devenit obligatorie vaccinarea contra hepatitei B şi a meningococului C?

– Hepatita B este o boală care nu se transmite decât prin sânge şi contact sexual. Vaccinul este deci util la copiii cu cel puţin un părinte purtător al virusului. Or, există o analiză obligatorie pentru viitoarele mame la sfârşitul celui de-al doilea trimestru de sarcină.

Acest vaccin este inutil pentru cel puţin 95 % dintre bebeluşi. De ce să-i supunem la riscul, chiar şi foarte redus, al unor efecte indezirabile ale vaccinului, dacă nu există niciun avantaj?

După experţi, durata de protecţie contra virusului hepatitic B rămâne nesigură, ea ar fi lungă (>15 ani) : astfel, în prezent niciun rapel nu pare necesar. Deci abia după vârsta de 15 ani ar trebui să se vaccineze, şi numai aceia care comportă riscuri ca urmare a modului de viaţă sau a profesiei lor.

În sfârşit, a afirma că prin vaccinarea contra hepatitei B nu ar apărea vătămări neurologice înainte de 2 ani nu exclude apariţia ulterioară a acestor afecţiuni, ştiind că anual avem 25 de cazuri noi de scleroză în plăci (700 de copii în total în Franţa), începând cu 6 ani şi cu vârsta medie de 11-12 ani.

Se impune un studiu epidemiologic riguros pentru a compara cazurile de scleroză în plăci la vaccinarea contra DT-Polio trivalent cu cazurile de scleroză în plăci de la începutul distribuirii hexavalentului recomandat. Aşteptăm acest studiu.

– Infecţiile cu meningococ C sunt la risc infinitezimal în mod normal. Vaccinarea nu ar trebui să fie avută în vedere decât în caz de risc de epidemie dovedit. În afara acestui caz, într-o scrisoare deschisă adresată deputaţilor, unii confraţi medici de familie estimează că: «vaccinarea universală contra meningococului C riscă să provoace mai multe efecte indezirabile grave la bebeluşi decât beneficii în populaţia generală.»[5]. Noi le împărtăşim punctul de vedere.

În prezent, sunt cunoscute 27 de patologii bacteriene, 27 de patologii virale, 10 maladii cu paraziţi, 2 patologii micobacteriene. Decizia de a vaccina împotriva unora din aceste boli, dar nu şi împotriva altora, necesită o dezbatere ştiinţifică ce nu a avut loc.

Există o logică în aceste demersuri, dar aceasta nu este de ordin medical, nici ştiinţific.

Este o «logică» administrativă care le convine autorităţilor, ca să nu mai spunem de concernele farmaceutice.

Dar această «logică» ne cauzează nouă, profesioniştilor din sănătate, o insecuritate juridică importantă. Supunându-ne acestei logici, ne punem în dezacord cu legea franceză şi cu dreptul internaţional, după cum veţi putea verifica!!

Neconcordanţa dintre obligativitatea vaccinală din legea franceză şi dreptul internaţional

În 2005, Unesco a adoptat Declaraţia Universală asupra Bioeticii şi Drepturilor Omului cu un vot majoritar din 193 ţări, dintre care şi Franţa. Aceasta stipulează că orice intervenţie medicală preventivă nu trebuie să fie efectuată decât cu consimţământul prealabil, liber şi informat al persoanei în cauză, bazat pe informaţii suficiente.

Evident, nu este cazul vaccinării obligatorii, care este impusă părinţilor sub ameninţarea unor sancţiuni penale şi a excluderii discriminatorii din colectivităţi (excludere din scoli şi creşe începând cu 1 iunie 2018). Astfel, copiii cu o stare de sănătate precară ca urmare a chimioterapiei sau copiii cu multiple alergii, care nu pot şi nu trebuie să fie vaccinaţi, vor fi oare excluşi pentru totdeauna din colectivităţi? Nu avem precizări în această privinţă.

Pe de altă parte, Declaraţia Universală asupra Bioeticii şi Drepturilor Omului prevede în articolul 2 că «interesul exclusiv al ştiinţei sau al societăţii nu trebuie să primeze». Or, principalul argument formulat în sprijinul obligativităţii vaccinale generalizate este interesul societăţii, în numele protecţiei persoanelor care nu pot fi vaccinate din raţiuni medicale.

Ne aflăm, prin urmare, şi aici într-o contradicţie.

În plus, noua obligativitate vacinală contrazice legea din 4 martie 2002 privind dreptul pacientului, care precizează că «niciun act medical şi niciun tratament nu poate fi efectuat fără consimţământul liber şi informat al persoanei».

În sfârşit, «Principiul Precauţiei», existent în Constituţia Franceză, se opune în mod evident experimentării la nivelul întregii populaţii de nou-născuţi.

Decizia de a vaccina trebuie să rămână în responsabilitatea fiecărui medic şi a fiecărei familii, fără să li se impună acţiuni care nu ţin cont nici de ereditate, nici de predispoziţiile noului-născut, nici de cadrul său de viaţă şi nici de riscul real de infecţie pentru fiecare maladie. Acestea sunt informaţii pe care medicul trebuie să le obţină şi este de neconceput ca el să le ignore: nu se vaccinează orbeşte.

Aşa se obişnuieşte în cea mai mare parte a ţărilor europene, unde copiii nu sunt mai infectaţi decât în Franţa, din moment ce acolo vaccinarea nu este obligatorie.

Nu ar fi mai judicios ca guvernul să gândească în termeni de recomandări şi nu de obligaţie-sancţiune? Medicii şi pacienţii lor nu sunt proşti. Este binecunoscut faptul că responsabilizarea dă rezultate mai bune decât culpabilizarea.
Oare ministra sănătăţii crede cu adevărat că va restaura încrederea în vaccinuri lăsând să planeze atâtea nelinişti pe umerii părinţilor şi ai profesioniştilor din sănătate?

Nu există consens medical sau cetăţenesc asupra celor 11 vaccinuri obligatorii

A avut loc o consultare cetăţenească, însă, contrar a ceea ce afirmă astăzi autorităţile şi cea mai mare parte a mass mediei, aceasta nu s-a pronunţat în favoarea obligaţiei vaccinale.

Le Monde Diplomatique din ianuarie 2018 reaminteşte că preşedintele acestei consultări cetăţeneşti privind vaccinurile, colegul Alain Fischer, «nu a notat în declaraţia sa publică de interese că primise în 2013 un premiu de € 100.000 de la Sanofi-Institut Pasteur. În plus, concluziile prezentate de acesta nu reflectau consultarea în punctele majore.»

Profesorii Olivier Saint-Lary şi Vincent Renard, preşedintele şi vicepreşedintele Colegiului Naţional al Medicilor din Învăţământ (CNGE) au amintit foarte clar acest lucru în Cotidianul Medicului din 27 noiembrie 2017 (p. 15), sub titlul: «Obligativitatea vaccinală: balanţa beneficiu-risc pare defavorabilă»: «Dacă o consultare cetăţenească a avut loc cu adevărat, niciuna din grupele consultate (clienţi şi profesionişti) nu s-a pronunţat în favoarea acestei obligaţii.»

Ne aflăm deci în faţa unui regres democratic. Acest element ar putea şi el să se întoarcă împotriva deciziei Ministerului Sănătăţii.

Comitetul de orientare al consultării cetăţeneşti asupra vaccinării a fost dealtfel denunţat de către fostul secretar general al Conferinţei naţionale a sănătăţii, Thomas Dietrich[6] ca «o veritabilă operaţiune de propagandă (…)pentru a-i încuraja pe francezi să se vaccineze»; Dietrich a denunţat absenţa transparenţei în legătură cu aspecte legate de sănătate.

Conform Asociaţiei pentru o informare medicală independentă Formindep, această consultare este «un eşec complet», redând «un tablou alarmant al democraţiei noastre sanitare».

Problema adjuvanţilor, mai ales a aluminiului din vaccinuri, nu este rezolvată

Antigenii prezenţi în vaccinuri sunt combinaţi cu ADJUVANŢI care nu sunt fără riscuri[7], destinaţi stimulării într-un mod nespecific a sistemului imunitar în formare al bebeluşului.

Cel mai utilizat în Franţa este hidroxidul de aluminiu

Când ministra Agnès Buzyn linişteşte părinţii afirmând că acest adjuvant este utilizat şi suportat bine de 90 ani încoace, ea nu ţine cont de cantitatea injectată, nici de efectele secundare, printre care creşterea reacţiilor alergice. Aceste efecte secundare nu au fost până de curând mai deloc raportate, iar efectul lor otrăvitor era mai mic, deoarece înainte se folosea mai puţin aluminiu. Ca să nu mai spunem că practica recentă a injectării intra-musculare a vaccinului îl face şi mai nociv.

În plus, modificările considerabile ale mediului nostru (poluare chimică a alimentelor prin erbicide, perturbatori de natură endocrină şi, poate, de asemenea, poluarea electromagnetică) ar putea slăbi răspunsurile imunitare la vaccinuri, în acelaşi timp favorizând penetrarea aluminiului în creierul bebeluşilor.

Când ministra încearcă, în mass media, să înspăimânte familiile, se mândreşte cu deciziile luate, îi denigrează pe cei care – fără a fi împotriva vaccinurilor – sunt în favoarea unei administrări a vaccinurilor adaptată la vârsta şi la starea bebeluşilor, pe răspunderea medicului, ea nu adoptă o atitudine responsabilă.

Nu trebuie ignorat că:

– Aluminiul a fost eliminat din vaccinurile veterinare ca urmare a apariţiei sarcoamelor (cancere foarte grave), de exemplu la pisici, în locul administrării vaccinului sau în alte locuri, în sistemul osos, în cartilagii sau muşchi. Un studiu italian asupra fibrosarcoamelor la câini la locul injectării vaccinurilor este foarte clar, mai ales în introducere: «depunerile de aluminiu au fost detectate în 8 fibrosarcoame canine la locul unde probabil fuseseră administrate injecţiile, precum şi în 11 fibrosarcoame postvaccinale feline detectate prin metoda acidului aurintricarboxilic.»[8]

Cerem să se realizeze fără întârziere cercetări în acest sens la tinerii care suferă de sarcoame, indiferent de localizarea acestora.

– Aluminiul a fost retras din produsele cosmetice deoarece absorbţia transcutanată ar putea creşte riscurile de cancer la sân. Ca atare animalele şi produsele de frumuseţe sunt “sanctuarizate”. Dar nu şi vaccinurile pentru copii, din moment ce aici aluminiul este injectat direct în muşchi, ocolind protecţiile (bariera intestinală, epiderma).

Cele 11 vaccinuri obligatorii pentru bebeluşi conţin 3,8 mg. de aluminiu, injectate în muşchi, ceea ce depăşeşte de departe limitele permise pentru adulţi.

În ciuda a ceea ce se repetă în numeroase mijloace de informare prost informate, şi chiar de către ministra Buzyn însăşi, toxicitatea aluminiului din vaccinuri a fost clar stabilită prin cercetările prof. Romain Gherardi[9], publicate în reviste ştiinţifice internaţionale de cel mai înalt nivel.

De asemenea, echipa profesorului Christopher Exley, specialist în aluminiu cu o vechime de 30 ani, a putut detecta recent prezenţa toxică a aluminiului în creierul persoanelor autiste decedate. Unele din aceste persoane aveau abia 14-15 ani. «Aluminiul este intracelular. În neuroni şi mai ales în celule care nu sunt neuronale. Este vorba de celulele proinflamatorii. Celule care vin din corp şi care traversează bariera hematoencefalică, luând aluminiul cu ele.»

Calea de administrare este crucială, deoarece, luat pe cale digestivă, aluminiul este în mod normal eliminat “la deşeuri” şi deci fără pericol, ceea ce nu se compară cu injectarea lui pe cale intramusculară, aşa cum unii caută să ne convingă, deoarece în acest caz aluminiul vaccinal este absorbit şi apoi reţinut în sistemul imunitar aproape în totalitate.

Hidroxidul de aluminiu din vaccinuri are inconvenientul de a persista foarte mult timp (mai mulţi ani) în organism. Această biopersistenţă cauzează:
– miofasciita macrofagică în locul administrării vaccinului: pe 22 decembrie 2017, o femeie a obţinut despăgubiri ca urmare a dezvoltării unei miofasciite macrofagice după vaccinarea cu vaccinul antihepatitic B care conţine adjuvanţi din aluminiu;
– efecte în alte locuri în organism, precum organele limfoide, creierul, oasele, rinichii etc., cu efecte pe termen lung care nu trebuie ascunse populaţiei.

Riscul morţii subite a bebeluşului ca urmare a vaccinării!

Totalitatea vaccinurilor, administrate prea devreme nou-născuţilor, poate declanşa un răspuns inflamator puternic, prin eliberarea de proteine speciale fabricate de către un sistem imunitar agresat, citocinele[10], putând antrena moartea subită a bebeluşului.

O corelaţie de temporalitate este recunoscută în anumite cazuri precise.

În SUA, în 2017, o publicaţie[11] indică 20.231 de cazuri de complicaţii raportate după vaccinarea contra hepatitei B, dintre care 51% la copii sub 2 ani, iar 197 cu Sudden Infant Death Syndrome (SIDS), adică morţi subite ale bebeluşilor. La alţi copii, între 1 lună şi 2 ani, s-au observat mai ales vătămări ale sistemului nervos.

Mai demult, o lucrare din Consumer Health (Volumul 22, din 4 aprilie, 1999) a Dr. Viera Scheibner raporta 41 de cazuri de copii morţi în primele 21 de zile după primul vaccin. Peste trei sferturi din morţile subite erau corelate cu vaccinarea. Dr. Scheibner înregistrase şi analizase tulburările respiratorii la bebeluşi înainte şi după vaccinare. Ea dădea ca referinţă cartea sa «Vaccination: The Medical Assault on the Immune System» (Vaccinarea: Atacul medical asupra sistemului imunitar).

În Japonia, în 1975, au fost raportate 37 cazuri de moarte subită asociate cu vaccinurile. Prin urmare, vaccinările înainte de vârsta de doi ani au fost oprite de către guvernul japonez între 1975 şi 1988. Cazurile de decese subite au dispărut, până când s-a reluat libertatea de vaccinare între vârstele de 3 luni şi 48 de luni, după care numărul de morţi subite a reînceput să crească.

În 1982, în revista Neurology, William C. Torch, pediatru neurolog, publică «Diphtheria-pertussis-tetanus (DPT) immunization: a potential cause of the Sudden Infant Death Syndrome (SIDS)» (Imunizarea cu vaccinul DTP: o potenţială cauză a Sindromului Morţii Subite a Bebeluşului)[12]. Din 200 de cazuri luate la întâmplare, el raportează 70 de cazuri de moarte subită a bebeluşului, dintre care două treimi fuseseră vaccinaţi într-o perioadă de trei săptămâni înainte de deces. El a observat de asemenea o creştere a numărului de cazuri când se lua în calcul o perioadă mai lungă după vaccinare.

Evident, toate aceste cercetări au fost atacate puternic şi agresiv. Dar nu putem nega relaţia temporală între vaccinarea precoce şi moartea subită. Aşadar, acest risc nu poate fi trecut sub tăcere. Trebuie să fiţi informaţi, astfel încât să cunoaşteţi exact posibilele pericole ale acestor 11 vaccinuri injectate bebeluşilor înainte de vârsta de 2 ani.

Considerăm că este indispensabil ca aceste informaţii să vă fie aduse la cunoştinţă.

În 2017, un număr de medici indieni raportează printre morţile subite după vaccinarea hexavalentă (primele 6 din cele 11 vaccinuri astăzi obligatorii) 93,3% decese în rândul bebeluşilor mai mici de un an în primele 10 zile după vaccinare, cu o concentrare în primele 3 zile, şi 7% în următoarele 10 zile.

La copiii de peste un an, 83% din decese au fost înregistrate în primele 10 zile şi 17% după a zecea zi.[13] Publicaţia prezintă raportul confidenţial (n°19) furnizat autorităţilor europene (EMA, European Medical Agency) de firma GlaxoSmithKline (GSK) pe acest subiect. Colegii indieni cer autorităţilor din sistemul medical din ţara lor să-şi revizuiască încrederea în afirmaţiile făcute de EMA.

Iată de ce numai medicul, pe propria răspundere, ar trebui să aibă autoritatea de a recomanda , având încrederea familiilor, un vaccin sau altul pentru bebeluşi, copii sau adulţi, în funcţie de starea lor de sănătate şi de nevoile lor de protecţie, în funcţie de mediul lor şi de modul lor de viaţă.

Pentru o recunoaştere reală a complicaţiilor asociate vaccinării

Marea reticenţă a familiilor faţă de cele 11 vaccinuri obligatorii se explică de asemenea prin ignorarea oficială a complicaţiilor legate de vaccinuri, mai numeroase şi mai grave decât o afirmă autorităţile din sănătate. Cazurile de autism[14], de fibromialgie, de oboseală cronică, de narcolepsie şi de alte patologii autoimune puse de către pacienţi pe seama vaccinărilor rămân prea numeroase[15] pentru a fi date la o parte definitiv.

Într-adevăr, după profesorul Daniel Floret, preşedinte al Comitetului Tehnic al Vaccinării, «este în mod general admis că 1 până la 10 % din efectele secundare grave asociate cu medicamentele fac obiectul unei declaraţii către centrele regionale de farmacovigilenţă»[16], ceea ce înseamnă că zdrobitoarea majoritate a acestor cazuri nu este analizată.

În special, nu s-a demonstrat că nu se va stabili niciodată o legătură cu vaccinarea, mai ales pentru cazurile de cancer observate la copii şi la tineri, precum sarcoamele, cancere foarte grave, care au fost asociate cu aluminiul la animale, în diferite părţi ale corpului, dar care rămân, la copii şi la tineri, fără cauze recunoscute, cu excepţia „imunodeprimării majore”.

Confruntaţi cu aceste riscuri foarte reale, încrederea nu va fi restaurată decât propunându-se cele mai bune vaccinuri necesare, injectate separat în funcţie de vârsta copilului, testate ca şi medicamentele obişnuite, şi care să nu mai conţină adjuvanţi nocivi.

Un mare NU pripelii

Până în prezent, autorităţile franceze se fac că nu aud şi nu-i ascultă nici pe cetăţenii care îşi spun părerea, ei fiind imediat catalogaţi drept “complotişti” şi “anti”, dar nici pe profesioniştii din sănătate, care sunt îngrijoraţi. Cei care îndrăznesc să ia parte la dezbatere sunt prea puţini şi deci foarte uşor etichetaţi drept «antivaccinişti». Această ostracizare este aplicată de toţi cei care vor să impună vaccinările în mare grabă, fără să studieze în detaliu consecinţele posibile.

Aceasta nu corespunde absolut deloc poziţiei noastre, care este prudentă, fundamentată ştiinţific şi medical, şi care reuneşte concluziile a numeroşi experţi independenţi de producătorii de vaccinuri.

Astăzi, decizia pripită a guvernului de a impune cele unsprezece vaccinuri obligatorii pune întreaga profesie medicală într-o poziţie mai mult decât inconfortabilă.

Înainte de a se produce primele consecinţe ale aplicării legii, vă invităm să semnaţi acest APEL LA RAŢIUNE pentru a putea pune întrebări şi a solicita o dezbatere deschisă despre bazele medicale şi ştiinţifice ale vaccinării.

Ne aflăm în democraţie, iar forţa numărului este indispensabilă pentru a întreţine dezbaterea şi a împiedica închiderea într-o politică de constrângere, autoritară şi oarbă, ale cărei daune colaterale sunt cunoscute dinainte.

Astăzi, suntem asiguraţi că totul va fi bine. Scandalurile recente cu Médiator şi alte medicamente, în care numeroşi medici au fost incriminaţi, dovedesc că asigurările autorităţilor sunt iluzorii.

Ele nu sunt, în orice caz, în concordanţă cu jurământul lui Hipocrate şi cu principiul responsabilităţii medicului.

De aceea vă invităm să semnaţi Apelul nostru la Raţiune şi să transmiteţi acest mesaj tuturor medicilor pe care îi cunoaşteţi.

Încă o dată, nu este vorba în niciun caz de a ne opune principiului vaccinării, ci, din contră, de a-l reafirma în faţa unei politici riscante care nu poate decât să conducă la sporirea îndoielilor în minţile oamenilor!!!

Conform Vaccine Confidence Project («Proiectul privind încrederea în vaccinuri»), ale cărui rezultate au fost publicate în EBioMedicine în septembrie 2016, 41% dintre francezii intervievaţi consideră că vaccinurile nu sunt sigure, un record mondial, în ciuda unei intense propagande pro-vaccinare.

Fenomenul nu mai poate fi ignorat. El depăşeşte cu mult cercul militanţilor antivaccin, care rămâne foarte marginal şi cu care prea frecvent se încearcă să fim asociaţi, fără cel mai mic discernământ.

Pentru a restaura încrederea, să cerem guvernului dialog, transparenţă, o dezbatere ştiinţifică adevărată bazată pe dovezi medicale, pentru o decizie cu adevărat conformă cu binele fiecăruia.

În concluzie, solicităm ca autorităţile din sistemul medical să se angajeze formal şi oficial în următoarele 5 puncte:

– Nici un vaccin obligatoriu înainte de vârsta de 2 ani a unui copil, cu excepţia unei necesităţi justificate şi recomandate de medicul responsabil.
– Luarea în calcul a protecţiei anticorpilor din laptele maternal, astfel încât un număr maxim de copii să poate beneficia de această protecţie (iar aceasta în funcţie de libera alegere a mamei), conform recomandărilor OMS.
– Supunerea imperativă a vaccinurilor la teste adaptate, inspirate din testele la care sunt supuse medicamentele pentru a obţine autorizaţia de punere pe piaţă.
– Eliminarea vaccinării antihepatitice B a nou-născuţilor, care este inutilă după a 6-a săptămână de viaţă.
– Dezvoltarea de adjuvanţi netoxici pentru vaccinuri, precum fosfatul de calciu, care este inofensiv, întrucât dovezile ştiinţifice absolut sigure ale toxicităţii aluminiului sunt deja stabilite.

Numai cu acest preţ va putea fi restabilită în ţara noastră încrederea în vaccinuri.

Nu ezitaţi să distribuiţi acest APEL LA RAŢIUNE tuturor persoanelor din sistemul medical pe care le cunoaşteţi. Ei înşişi trebuie protejaţi pentru a putea rămâne în serviciul pacienţilor lor.

Cu mulţumiri,

Prof. Luc Montagnier
(Premiul Nobel în medicină pentru descoperirea HIV)

Pr Henri Joyeux
(Premiul Internaţional de Cancerologie pentru activitatea sa în nutriţie)

alături de CÂTEVA MII DE PROFESORI ŞI DOCTORI ÎN MEDICINĂ (Semnăturile Apelului: https://www.11vaccinsobligatoires.com/appel-montagnier-joyeux/ )

(Sursa apelului, original: AICI-LINK

şi pe pag. de Facebook: AICI-LINK

***

Notele de subsol:

[1] Concentrations of granulocyte colony-stimulationg factor in human milk after in vitro simulations of digestion. DA Calhoun, M Lunoe, Y Du, SL Staba, RD Christensen. Pediatr Res 1999 ; 46(6) : 767-71.

– Breastfeeding provides passive and likely long-lasting active immunity. LA Hanson. Ann All Asthma Immunol 1998 ; 81(6) : 523-33.

[2] Curtea de Justitie a Uniunii Europene, procesul C-621/15, « N. W. e. a. contra Sanofi Pasteur MSD SNC e. a. », hotărârea din 21 iun. 2017.

[3] Pneumococ, 91 % ; hepatita B, 88 % ; ROR, 78 %, meningococ C, 70 %.

[4] Diphtérie-tétanos, poliomyélite, coqueluche

[5] https://30ansplustard.wordpress.com/2017/10/16/lettre-ouverte-aux-deputes-contre-le-projet-dextension-de-lobligation-de-vaccination-des-nourrissons/

[6] Thomas Dietrich, Démocratie en santé, Les illusions perdues, contribuţie la raportul de inspecţie generală a afacerilor sociale asupra pilotajelor în legătură cu democraţia în sănătate în cadrul ministerului de afaceri sociale şi de sanatate, 19 feb. 2016.

[7] Aluminium in brain tissue in autism – Matthew Molda, Dorcas Umarb, Andrew Kingc, Christopher Exleya – Journal of Trace Elements in Medecine and Biology – –

– Non-linear dose-response of aluminium hydroxide adjuvant particles : Selective low dose neurotoxicity – Crépeaux Gu. & all – Toxicology jan.2017 Vol: 375, Page: 48-57

[8] Vascellari M, Melchiotti E, Bozza MA, Mutinelli F. Fibrosarcomas at presumedsites of injection in dogs: characteristics and comparison with non-vaccinationsite fibrosarcomas and feline post-vaccinal fibrosarcomas. J Vet Med A Physiol Pathol Clin Med. 2003 Aug; 50(6):286-91.

[9] Cercetări la nivel internaţional explicate cu toate referinţele ştiinţifice în cartea sa Toxic Story, Ed. Actes-Sud 2017.

[10] Se vorbeşte de… furtună citokinikă!

[11] Safety of currently licensed hepatitis B surface antigen vaccines in the United States, Vaccine Adverse Event Reporting System (VAERS), 2005-2015. – Haber P1, Moro PL2, Ng C2, Lewis PW2, Hibbs B2, Schillie SF3, Nelson NP3, Li R2, Stewart B4, Cano MV2. Vaccine. 2017 Dec 11. pii: S0264-410X(17)31722-X. doi: 10.1016/j.vaccine.2017.11.079. [Epub ahead of print]

[12] American Academy of Neurology, 34th Annual Meeting, Apr 25-May 1, 1982. Neurology 32(4):pt.2).

[13] Infanrix hexa and sudden death: a review of the periodic safety update reports submitted to the European Medicines Agency- Jacob Puliyel, C Sathyamala – Indian Journal of Medical Ethics – DOI: 10.20529/IJME.2017.079

[14] Aluminium in brain tissue in autism, Christopher Exley, Andrew King, Matthew Mold et Dorcas Umar, Journal of Trace Elements in Medicine and Biology, vol. 46, Elsevier, Amsterdam, mars 2018 (online din le 26 novembre 2017).

[15] A se vedea, de exemplu, recent în presă: https://www.francetvinfo.fr/sante/politique-de-sante/il-ny-a-plus-de-solution-a-part-se-mettre-hors-la-loi-le-desarroi-des-parents-refractaires-aux-nouveaux-vaccins-obligatoires_2536671.html

[16] Cum se face pedagogie în jurul unui vaccin? Actualitate şi dosar în sănătatea publică, Daniel Floret, n°71, Haut Conseil de la Santé Publique, Paris, juin 2010.

Mulţumim tuturor celor care au contribuit la traducerea materialului!!

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Stimate / Stimată dle / dnă dr. ________________,

Mai mulți medici din județul Constanța şi din Bucureşti au semnat un memoriu prin care, cu argumente de ordin legal, solicită renunțarea la vaccinarea obligatorie prevăzută în proiectul de lege votat recent de Senat.

Memoriul a fost publicat pe o rețea de socializare de dr. Cătălina Rudencu, președintele Asociației Eduvit.

(Sursa: https://www.activenews.ro/stiri-sanatate/Memoriul-prin-care-medicii-din-Constanta-cer-eliminarea-obligativitatii-vaccinarii.-%E2%80%9EMedicul-trebuie-sa-se-asigure-ca-interesul-si-binele-fiintei-umane-prevaleaza-interesului-societatii-ori-al-stiintei-147071)

Iată conținutul acestui memoriu.

ZECE argumente de ordin LEGAL împotriva obligativităţii vaccinării

Subsemnații, medici în județul Constanța, având în vedere controversa pe marginea proiectului de lege a vaccinării în România care ne afectează direct atât ca medici, cât și ca cetățeni ai acestei țări, solicităm eliminarea obligativității vaccinării prin aplicarea unor amendamente la proiectul de lege amintit.

Motivăm această solicitare prin următoarele:

1. În România vaccinurile sunt înregistrate ca medicamente la Agenția Națională a Medicamentului, deci se supun aceluiași regim juridic și de practică medicală;

2. Vaccinarea este o intervenție medicală, conform art. 1 pct. d) din Legea Nr. 46/2003 care spune:

„prin intervenție medicală se înțelege orice examinare, tratament sau alt act medical în scop de diagnostic, preventiv, terapeutic ori de reabilitare”;

3. Conform legii drepturilor pacientului și Codul de deontologie medicală al Colegiului Medicilor din România, niciun act medical nu poate avea loc fără consimțământul pacientului:

Legea 46/2003 art.13: „Pacientul are dreptul să refuze sau să oprească o intervenție medicală asumându-și, în scris, răspunderea pentru decizia sa; consecințele refuzului sau ale opririi actelor medicale trebuie explicate pacientului”;

4. Codul de deontologie art.11:

„(1) Nicio intervenție în domeniul sănătății nu se poate efectua decât după ce persoană vizată și-a dat consimțământul liber și în cunoștință de cauză. 

(2) În aceleași condiții, consimțământul se poate retrage în orice moment de persoană vizată”;

5. Proiectul de lege, prin situarea binelui societății înaintea binelui ființei umane, încalcă art. 4 din Codul de deontologie medicală care spune:

„În toate deciziile cu caracter medical, medicul va trebui să se asigure că interesul și binele ființei umane prevalează interesului societății ori al științei”;

6. Vaccinarea obligatorie de masă încalcă art. 5 din Cod care stipulează tratarea individuală a fecărui caz:

„Medicul trebuie să depună toate diligențele și să se asigure că decizia profesională pe care o ia sau intervenția cu caracter medical respectă normele și obligațiile profesionale și regulile de conduită specifice cazului respectiv”;

7. Acest proiect de lege încalcă independența profesională a medicului stipulată în art. 6 al Codului care precizează:

„Medicul este dator să stăruie și să își apere independența profesională, fiind interzisă orice determinare a actului medical ori a deciziei profesionale de rațiuni de rentabilitate economică sau de ordin administrativ”;

8. Acest proiect de lege încalcă art. 8 al Codului, care stipulează că pacientul trebuie să beneficieze de maximum de garanții în raport cu situațiile concrete, adică în condițiile în care există un risc, nimeni nu poate fi obligat să și-l asume împotriva voinței sale;

9. Acest proiect de lege încalcă, prin „acordul prezumat” cu privire la vaccinare stipulat la art.21 alin.(3), articolul 14 din Cod care spune:

„(1) Medicul va solicită și va primi consimțământul numai după ce, în prealabil, persoana respectivă sau cea îndreptățită să își dea acordul cu privire la intervenția medicală a primit informații adecvate în privința scopului și naturii intervenției, precum și în privința consecințelor și a riscurilor previzibile și în general acceptate de societatea medicală. 

(2) Pe cât posibil, medicul va urmări că informarea să fie adecvată și raportată persoanei care urmează să își manifeste consimțământul”;

10. Acest proiect de lege încalcă Constituția României, art. 22, 26 și 53:

1. În condițiile în care vaccinarea devine obligatorie, aceasta poate fi asimilată atingerii dreptului la viață și integritate fizică și psihică dacă produce patologie fizică, psihică sau deces, precum și torturii dacă se efectuează împotriva voinței cuiva, contravenind art. 22 care stipulează:

„(1) Dreptul la viață, precum și dreptul la integritate fizică și psihică ale persoanei sunt garantate. 

(2) Nimeni nu poate fi supus torturii și nici unui fel de pedeapsă sau de tratament inuman ori degradant.”

2. Obligativitatea vaccinării încalcă dreptul persoanei fizice de a dispune de ea însăși, drept consfințit de art. 26:

„(2) Persoană fizică are dreptul să dispună de ea însăși, dacă nu încalcă drepturile și libertățile altora, ordinea publică sau bunele moravuri.”

3. Proiectul de lege privind vaccinarea aduce restrângerea unor drepturi și libertăți, așa cum au fost discutate anterior, deși art. 53 din Constituție arată clar condițiile foarte particulare în care acest lucru poate fi făcut. Menționăm că proiectul de lege privind vaccinarea nu se adresează unor situații de pericol iminent ci, dimpotrivă, după cum menționează Art. 1 alin.(1) „…pe durata vieții…”, deci se situează cu totul în afara cadrului constituțional stipulat de art. 53 care spune:

„(1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. 

(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsură trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.”

Cu respect,

Semnatarii

* * * * * * * * *

În contextul actual deosebit de controversat al faptului că Guvernul doreşte introducerea vaccinării obligatorii, prin constrângere şi sancţiuni, vă rog prin prezenta, în calitate de medic al familiei noastre şi pentru menţinerea unei relaţii de încredere reciprocă, să-mi trimiteţi în scris cât se poate de urgent dacă aderaţi la acest memoriu.

Cu mulţumiri şi deosebită consideraţie,

_______________________

[Nume şi semnătură]

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Modelul de scrisoare îl puteţi descărca aici: Adresa medici – memoriu privind legea vaccinarii

Medicul sucevean Mircea Puşcaşu explică de ce “epidemia de rujeolă din România este o epidemie mediatică”. Este unul din cele mai raţionale discursuri medicale de când a început în România propaganda de frică pentru impunerea legii vaccinării obligatorii.

La dezbaterea de la Comisia de Sănătate a Senatului din 26 septembrie 2017 privind proiectul legii vaccinării, doamna dr. Anca Niţulescu, membru al Consiliului Medical al Asociaţiei Pro Decizii Informate, nu s-a lăsat intimidată de ironiile senatorilor (“Fiecare are poezia lui“!!) şi a continuat neabătută să ofere explicaţii ştiinţifice şi juridice pentru care VACCINAREA NU POATE FI OBLIGATORIE şi, conform Codului de Deontologie Medicală, medicii nu pot fi sancţionaţi dacă prezintă informaţii ştiinţifice care contrazic dogma vaccinării.

Aici este intervenţia extraordinară a dnei dr. Anca Niţulescu de la dezbaterea din Senat. Îi aducem profunde mulţumiri şi tot respectul nostru pentru luarea de atitudine fără compromisuri!

Discursul dnei dr. Anca Niţulescu (+ sursele afirmaţiilor acesteia):

Mă numesc Anca Nițulescu, sunt medic, vreau să încep cu ceva ce nu s-a spus până acum.

În articolul 59 din lege scrie: „Personalul medico-sanitar și farmaceutic este obligat să nu furnizeze informații eronate, nedovedite științific, părtinitoare”, și mai mult, la articolul 71: „ Nerespectarea acestor obligații constituie o abatere disciplinară gravă și se sancționează de către Colegiul Medicilor”.

În afară de aceasta, la articolul 11, se spune, în schimb: „Societățile comerciale producătoare de vaccinuri pot să deruleze campanii publice de informare a populației, cu privire la efectele doar pozitive și avantajele vaccinării, singure, sau în parteneriat cu Ministerul Sănătății”. În condițiile în care societățile comerciale producătoare de vaccinuri ele însele furnizează un prospect în care sunt menționate efecte adverse, dar au dreptul să faca campanii publice de informare numai asupra efectelor pozitive, iar noi, ca medici, nu avem dreptul să vorbim despre efecte adverse, cine va informa populația despre efectele adverse? Societățile comerciale sunt comerciale prin natura lor…

[Întrerupere din partea unui senator: „Aveți o poezie pe care trebuie s-o terminați neapărat?”; dna dr. Nițulescu: „Fiecare are o poezie, eu vreau s-o spun pe a mea până la capăt!”]

Societățile comerciale sunt societăți comerciale  și au ca principiu profitul, noi suntem medici și am depus jurământul lui Hipocrat. Legea vaccinării obligatorii ne pune într-o situație de conflict cu jurământul lui Hipocrat și cu Codul de deontologie medicală. Vaccinarea este bună, dar nu poate fi obligatorie. În momentul în care știm, și pe prospectele vaccinurilor există reacții adverse enumerate, noi ca medici nu avem dreptul să obligăm populația să facă așa ceva. Și sunt nenumărate articole în Codul de deontologie medicală.

Un alt lucru pe care vreau să îl spun din poezia mea este că legea prevede vaccinarea obligatorie a personalului medical. Vreau să vă aduc aminte o situație creată în Franța, în anul 1998, când s-a derulat o campanie masivă de vaccinare globală cu vaccinul hepatită B. În urma campaniei, au fost vaccinați, în primul rând, cei din personalul medical, probabil în proporție de 100%. Încet-încet, au început să apară cazuri de scleroză multiplă la populația vaccinată, au fost 24.000 de cazuri de scleroză multiplă, dintre care 8.000 invalidante. Aceste victime s-au organizat într-o asociație, care au acționat în justiție oficiali din Ministerul Sănătății francez și au câștigat procesul.

Baza științifică au fost studiile care arată că, din nefericire, există o similitudine moleculară între structura virusului hepatitei B și structura tecii de mielină umane, și atunci, când produci anticorpi împotriva virusului hepatitei B, se întâmplă că aceștia devin auto-anticorpi împotriva tecii de mielină. De ce, atunci, populația sau personalul medical trebuie să fie vaccinat cu vaccinul hepatită B?

În afară de aceasta, tot din poezia mea, referitor la reacțiile adverse, vreau să menționez doar faptul că există nenumărate probleme de contaminare biologică a vaccinurilor. Virusurile vaccinale cresc pe niște celule animale de obicei, și fiind, prin natura lor, parazite și versatile, au capacitatea de a îngloba în propriul lanț de ADN ADN din țesutul de cultură. În acest fel, preiau ADN din celulele animale, și, prin mecanismul calului troian, le introduc în organismul-gazdă și s-a demonstrat prin studii că virusuri provenind din țesuturile animale, cum este virusul SV40 (Simian virus 40), se regăsesc astăzi în tumorile canceroase la om. Virusul provine din rinichiul de maimuță pe care s-a cultivat vaccinul polio și este tumorigen LA OM.  Mai mult decât atât, se știe că tumorile SV40 pozitive sunt rezistente la iradiere.

În afară de acest lucru, iată un articol al unei cercetătoare – doctor în genetică, care, după ce a lucrat 20 de ani în laboratoare de genetică și în produse comerciale imunologice și cu acțiune genetică, spune că în anul 1988 țesutul animal pe care s-a cultivat vaccinul ROR (rubeolă-oreion-rujeolă) a fost schimbat cu celule fetale de la embrion uman avortat. În felul acesta, ea și-a explicat de ce, după anul 1988, autismul la copii în Marea Britanie (pt. că ea acolo lucrează), a „sky-rocketed”, adică a crescut exponențial. Și ea își explică prin faptul că virusul cultivat a preluat ADN din celulele fetale pe care se cultivă, le-a introdus în organismul copiilor sănătoși care au fost vaccinați și aceștia au dezvoltat procese de auto-imunitate care s-au manifestat, la diferite niveluri, printre care și la nivelul creierului, și au dat această boală.

[Completare Pro Decizii Informate: Cercetătoarea este dr. Teresa Deisher, cu doctorat în fiziologie moleculară şi celulară la Universitatea Stanford, iar despre studiile ei privind legătura dintre celulele fetale şi autism puteţi citi AICI-LINK.]

În afară de aceasta, revenind la virusul rujeolei, există nenumărate scandaluri de corupție în Statele Unite. CDC (Center for Disease Control) a inițiat în anul 2004 un studiu propriu, sub presiunea medicilor și părinților care se plângeau că există o legătură între autism și vaccinul ROR, au întreprins un studiu propriu, ale cărui rezultate OFICIALE au fost că nu există nici o legătură între autism și ROR. După zece ani, în 2014, un insider a ieșit în față și a arătat cum rezultatele studiului au fost falsificate. El este apărat de legea Whistleblower: în Statele Unite o persoană se poate constitui ca „Whistleblower”, care încalcă regulamentele instituției în care lucrează, dacă constată că acțiunile de acolo încalcă sănătatea, binele public sau interesele oamenilor.

Întrebare (de la senatori): Care este rezolvarea?

Răspuns: Rezolvarea este că se știe acum că acest studiu a fost fraudat și s-a arătat cum: au schimbat grupele de încadrare în vârstă, deci întâi au spus între 0 și 1 an, apoi, când s-a văzut că există o creștere de trei ori mai mare a autismului la băieți, la copiii de sex masculin, și a fost evident lucrul acesta, au schimbat grupele de vârstă, au făcut grupă de la 0 la 9 luni, de la 9 la 18 luni, au scos din studiu copiii..

Întrerupere: Ce propuneți?

Răspuns: Propun ca vaccinarea să nu fie obligatorie, ca personalul medical să nu fie vaccinat obligatoriu, să nu se interzică medicilor să prezinte aspectele negative ale vaccinurilor.

* * * * *

Aici puteţi urmări interviul dat de dna dr. Anca Niţulescu după terminarea dezbaterii.

Ministra franceză a sănătăţii Agnès Buzyn a confirmat marţi, 26 septembrie 2017, că (dacă legea va trece de Parlament!) vaccinarea împotriva a 11 boli va fi obligatorie pentru copiii născuţi începând cu 1 ianuarie 2018, dar că părinţii care vor refuza vaccinarea nu vor fi sancţionaţi.

Unsprezece vaccinuri obligatorii, începând cu 1 ianuarie 2018. Acesta ar fi planul.

În prezent, în Franţa sunt obligatorii prin lege trei vaccinuri (difterie, tetanos, polio), în timp ce alte opt, precum rujeolicul sau hepB, sunt doar recomandate.

Evident, există în Franţa multe posibilităţi de a EVITA vaccinarea, pentru cei care NU o doresc.

«Obligativitatea nu va fi retroactivă. Copiii născuţi începând cu 1 ianuarie 2018 vor trebui vaccinaţi conform calendarului vaccinal», a declarat ministra postului BFM-TV.

«O miză planetară»

«În prezent, opt copii din zece primesc deja aceste  11 vaccinuri obligatorii. (…) Dorim să nu mai existe epidemii, iar pentru aceasta trebuie să crească acoperirea vaccinală, să fie vaccinaţi nouă copii din zece, pentru a evita epidemiile. Este o miză planetară», a adăugat Buzyn.

Ministra a ţinut să sublinieze că unele boli, precum rujeola, încă ucid în Franţa.

[Comentariu PDI: Cum, chiar acum, în epoca “tutulor” progreselor ştiinţifice moderne, se moare brusc de pojar când în anii ’60, ’70, ’80 şi ’90 nu murea cam nimeni din cei diagnosticaţi cu pojar?? Este medicina mai neputincioasă acum decât acum 50 de ani?? Cine crede asemenea minciuni??]

Familiile care vor refuza vaccinarea copiilor nu vor putea obţine excepţii, a indicat ministra, invocând o imposibilitate juridică, dar «nu vor exista sancţiuni penale şi nici amenzi pentru familiile care spun nu».

«Obiectivul acestei măsuri nu este de a sancţiona, ci de a reda încrederea în vaccinuri», a spus Buzyn. «Când vaccinurile sunt obligatorii, oamenii au încredere. Nimeni nu se îndoieşte de siguranţa vaccinului DT-Polio, pe care îl face toată lumea (…)».

[Comentariu PDI: Ceva mai oligofren nu am auzit în ultimii ani!]

Agnès Buzyn a indicat cu aceeaşi ocazie că, în cadrul măsurilor generale de protecţie a copiilor, un copil care va rămâne cu vreun handicap din cauza absenţei vreunui vaccin va avea «dreptul de a le intenta proces penal părinţilor săi», caz în care aceştia riscă doi ani de închisoare şi o amendă de 30.000 de euro.

[Comentariu PDI: Corectăm comentariul de mai sus, am găsit, iată, ceva şi mai oligofren!]

Sursa articolului: https://www.ouest-france.fr/sante/france-11-vaccins-obligatoires-des-2018-mais-sans-sanction-en-cas-de-refus-5272292

* * * * *

Noi concluzionăm astfel:

Guvernul francez speră că va reuşi să impună vaccinarea şantajând părinţii să nu-şi poată înscrie copiii la creşă sau grădiniţă fără vaccinuri efectuate, cum se încearcă în Italia sau Belgia. Mai există însă copiii cu contraindicaţii, amestecul celor incluşi în această lege (născuţi după 1 ianuarie 2018) cu cei care nu vor fi incluşi în această lege (născuţi înainte de 1 ianuarie 2018)… Va fi un haos imens!

În plus, va apărea un scandal imens când copiii vor fi privaţi de acces şi discriminaţi în creşele sau şcolile publice plătite din banii contribuabililor, iar francezii nu prea ştiu de glumă când li se încalcă drepturile.

Declaraţiile tot mai halucinante ale doamnei Buzyn demonstrează că guvernul încearcă să iasă cu faţa curată din mocirlă, dar nu prea ştie cum. Vom vedea rezultatele votului Parlamentului, în octombrie 2017.

* * * * *

Ce se întâmplă concomitent în Germania?

În acelaşi timp, în Germania dl. Lothar H. Wieler, directorul Institutului Robert Koch (autoritatea supremă în materie de vaccinuri) acordă un interviu Revistei Farmaciştilor şi, surpriză, se pronunţă ÎMPOTRIVA unei vaccinări obligatorii!!

Argumentul lui ar trebui să ajungă neapărat la urechile doamnei Buzyn din Franţa, dar mai ales la parlamentarii români:

«Introducerea unei vaccinări obligatorii pentru a reduce cazurile de pojar ar fi chiar contraproductivă, deoarece ar putea submina total încrederea oamenilor în vaccinuri.»

Mai departe, Wieler a subliniat că introducerea unei obligativităţi a vaccinării ar declanşa o avalanşă de acţiuni ale celor care se opun vaccinării, încât resursele de personal ale medicilor şi ale DSP-urilor vor fi efectiv îngropate în muncă, nemaiputând să se ocupe de alte sarcini. Din nou: avertisment parlamentarilor români!!

Wieler se mai teme că dacă s-ar introduce obligativitatea vaccinării antirujeolice, complianţa la celelalte vaccinuri ar scădea. Acest lucru a fost deja demonstrat prin studiul cercetătorilor din Erfurt (Betsch Böhm – Detrimental effects of introducing partial compulsory vaccination) şi Aachen.

Parlamentul României ar face bine să ia aminte la avertismentele dlui Wieler!!

NOTA BENE: Franţa vrea vaccinare obligatorie ca să “redea încrederea în vaccinuri”, iar Germania refuză vaccinarea obligatorie tocmai pentru ca oamenii să nu-şi piardă încrederea în vaccinuri.

România pe care drum o va lua? Vom afla în octombrie 2017.

Guvernul României a înaintat Parlamentului un proiect de lege prin care dorește să legifereze vaccinarea obligatorie a copiilor și adulților, propunând sancționarea cetățenilor care refuză să se supună sau să își supună propriii copii unui act medical care comportă riscuri pentru sănătatea și viața lor.

Acest proiect de lege ne preocupă în calitatea noastra de asistenți sociali din următoarele considerente:

1. Pe de o parte încalcă principii enunțate în diverse acte normative naționale (legi organice, Constitutia Romaniei) și conventii internaționale.
2. Pornește de la premisa eronată că refuzul vaccinării copilului de către părinte constituie „neglijare medicală” și chiar „rele tratamente aplicate minorului”.
3. Încălcarea dreptului fundamental la educație al copilului, inducând falsa idee ca un copil sănătos, dar nevaccinat, este periculos pentru comunitate.

1. Încălcarea mai multor dispoziții legale, constituționale și internaționale

Proiectul de lege încalcă principii enunțate în diverse documente internaționale și naționale, inclusiv Constituția României, obligând toți cetățenii României să fie vaccinați exclusiv în forma și cu respectarea procedurii propuse de Minister. Astfel se propun măsuri care încalcă grav drepturi precum:

• Dreptul la viață și la integritate fizică și psihică a persoanei,
• Dreptul la respectarea vieţii private,
• Dreptul de a nu fi supus unui act medical sau unei intervenţii medicale fără consimţământ,
• Principiul inviolabilităţii persoanei şi dreptul de a dispune de ea însăşi,
• Dreptul la educaţie,
• Dreptul copilului de a fi crescut în conditii care sa permita dezvoltarea sa fizica, mentală, spirituala, morală și socială,
• Dreptul la libertatea conștiinței şi libertatea religioasă,
• Dreptul pacientului la consimțământ informat,
• Drepturile parentale
• Confidentialitatea prelucrarii datelor personale medicale.

Sunt încălcate prevederi ale diferitelor convenții internaționale, precum Declarația de la Helsinki privind experimentele și cercetările biomedicale (1962-1989) (Art. 3-10, 16-18, 25-32 ), art. 2 și 5 ale Convenției de la Oviedo (ratificate de România prin Legea nr. 17/2001), Declaraţia de la Helsinki privind experimentele și cercetările biomedicale (1962-1989) (Art. 3-10, 16-18, 25-32 ), Codul Nuremberg (1947) (Punctele 1, 2, 4, 5, 6, 7, 9, 10), Raportul Belmont (1978) (Cap. 2, 3, 4, 6), Declaraţia de la Geneva (1948), Declarația Universală a Drepturilor Omului (1948) (în special art. 3, 18, 25, 36), Tratatul privind Uniunea Europeană (2007) (Art. 2, 3 şi 6 referitoare la respectarea libertăţilor şi drepturilor omului, protecţia specială a drepturilor copilului), Codul Internațional al Eticii Medicale (1949), Convenția Europeană asupra Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale (1950), Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice (1966, ratificat de România în 1974), Charta Socială Europeană (1961), Declarația de la Lisabona privind Drepturile Pacientului (1981), Convenția privind Drepturile Omului și Biomedicina (2000).

2. Premisa că refuzul vaccinării copilului de către părinte constituie „neglijare medicală” și chiar „rele tratamente aplicate minorului”.

Faptul care ne îngrijorează cel mai mult este acela că refuzul vaccinării copilului este asimilat unui act de neglijare medicală a copilului sau chiar cu rele tratamente aplicate minorului.
Mai mult, în ultimele luni, în repetate rânduri, primul ministru al României, dl. Mihai Tudose, precum și ministrul sănătății, dl. Florin Bodog, au transmis prin intermediul mass media mesajul conform căruia părinții care nu își vaccinează copilul îl condamnă practic la moarte, iar noi, prin serviciile sociale, trebuie să intervenim în sensul de a identifica și analiza cazurile de abuzuri asupra copiilor consistând din absența vaccinării. S-a transmis de asemenea mesajul că „deja s-a discutat cu „Protecția copilului” și totul este stabilit, rămâne să se trimită listele cu părinții copiilor nevaccinați”.

Prin urmare, imaginea asistentului social care lucrează în domeniul protecției drepturilor copilului, a asistentului social comunitar, riscă să fie asociată cu a unui agent de control al statului care amenință să ia copiii din familie pentru orice motiv pe care, într-o manieră discreționară și abuzivă, statul îl poate legifera la un moment dat.

Or, asistentul social este un profesionist a carui menire este sa analizeze și sa puna în balanță drepturile, riscurile și nevoile beneficiarilor cu care și pentru care lucrează. Este neîndoielnic faptul că o asemenea lege și asemenea atribuții ar pune asistentul social în pozitia de a încălca drepturi fundamentale ale beneficiarilor și principii etice ale profesiei sale (dreptul la autodeterminare, demnitatea persoanei, dreptul la viață, dreptul copilului de a crește alături de părinții săi), precum și de a ignora cu bună știință riscuri și nevoi identificate.

Sursa foto: YouTube

Vaccinarea reprezintă un act medical care are atât beneficii (prevenirea unor boli contagioase), cât și riscuri (efecte secundare și reacții adverse, prevăzute în prospectele vaccinurilor).
Trei categorii de copii nu sunt vaccinați în acest moment:
– Copii care trăiesc în comunități în care nu au fost disponibile vaccinuri, așadar din vina exclusivă a statului.
– Copii neînscriși la medicul de familie (uneori și fără acte de identitate și trăind în comunități cu sărăcie extremă);
– Copii ai căror părinți refuză vaccinarea, fie din motivul că au avut deja un copil sau mai mulți care au suferit reacții adverse grave și foarte grave ale unor vaccinuri, fie pentru că riscurile vaccinării (afirmate în prospecte) îi îngrijorează mai mult decât riscurile contactării unei boli infectocontagioase precum oreionul, rujeola etc. Dupa cum înseși autoritățile au recunoscut, acești părinți sunt, de regulă, absolvenți de studii superioare, preocupați de sănătatea copiilor lor, refuzul vaccinării în cazul lor nereprezentand o expunere inconștientă la boli posibil a fi prevenite prin vaccinare (chiar dacă nu 100%), ci prevenirea riscului de a expune copilul la afectări neurologice severe, boli autoimune, autism, posibile efecte mutagene și cancerigene sau chiar deces.

Este cunoscut ca vaccinurile, ca și orice altă procedură medicală, nu sunt nici eficace, nici sigure în proportie de 100%. Printre reacțiile adverse și efectele secundare ale vaccinurilor se numără boli grave, precum paralizie, neuropatie, nevrită, hipotensiune arterială, vasculită, eritem polimorf, artrită, slăbiciune musculară, sindrom Guillain-Barre, encefalopatie, encefalită, meniningită, trombocitopenie, purpură
trombocitopenică, mielite transverse, boli autoimune, alergii, astm, afectări cognitive etc. și chiar deces.
Aceste efecte adverse sunt prezentate în studii medicale publicate în reviste științifice indexate în baze de date internaționale, într-o vasta literatura de specialitate, precum și în înseși prospectele vaccinurilor redactate de producătorii acestora. Mai mult, o mare parte dintre prospectele vaccinurilor precizează că nu s-au studiat efectele mutagene și cancerigene ale vaccinurilor respective.

Inclusiv Guvernul României, prin acest proiect de lege, recunoaște aceste riscuri, propunând despăgubirea persoanelor „invalidate” de vaccinuri, dar o face într-o manieră improprie, stipulând că despăgubirile vor fi platite din bugetul statului, deci din buzunarul cetățeanului.
Este fapt cunoscut că România are una dintre cele mai mari rate de vaccinare BCG și totodată cea mai mare rată de îmbolnăvire de tuberculoză din Europa.
Or, prevenția bolilor se face nu numai prin vaccinare, ci în special prin măsuri elementare care din păcate la ora actuală lipsesc uneori cu desăvârșire din zone înregi ale țării, cum ar fi accesul la apa potabilă, la locuințe și toalete salubre, la hrană suficientă și de bună calitate. Rata sărăciei la copiii români este printre cele mai ridicate din Europa.

În aceste condiții, considerăm că Guvernul României comite o imensă eroare când încearcă să legifereze asemenea atribuții pentru asistentul social, cu încălcarea compentelor sale esențiale, de protecție a beneficiarilor săi, iar Parlamentul României va crea premisele unei dictaturi medicale și unor abuzuri fără precedent aprobând o astfel de lege.

Iată câteva exemple recente:

– În anul 2016, 32 de copii cu vârsta sub 2 ani au fost diagnosticați cu sindrom hemolitic-uremic, care, conform raportului corpului de control al primului ministru, au în comun doar faptul că au fost vaccinați cu vaccinul Hexaxim destinat pieței din Kazahstan.
– În anul 2012, peste 200 de nou-născuți au avut reacții severe la un vaccin BCG, produs în Danemarca, reacții care au necesitat tratament antituberculos și intervenții chirurgicale, iar unii bebeluși au decedat.
Județe întregi nu raportează nici o reacție adversă post-vaccinală. În România, vaccinurile par să aibă mai puține reacții adverse ca în orice altă țară, mai puține chiar decât probabilitatea estimată în prospecte. În realitate, acestea nu sunt recunoscute ca atare și nici raportate. Ca urmare, a legifera obligativitatea actului medical al vaccinării, împotriva voinței pacientului, în condiții de siguranță incerte, reprezintă mai degrabă un abuz, o manifestare a unei dictaturi medicale, decât o măsură de sănătate publică.
În ce măsură un părinte care ia cunoștință de aceste reacții adverse și își face griji pentru posibila afectare a sănătății și chiar decesul copilului în urma vaccinării, poate fi acuzat de „neglijare medicală”?

3. Încălcarea dreptului fundamental la educație al copilului, inducând falsa idee ca un copil sănătos, dar nevaccinat, este periculos pentru comunitate.

Interzicerea frecventării grădiniței sau școlii fără carnetul de vaccinari la zi sau calendarul de recuperare a vaccinărilor omise sau amânate reprezintă o încălcare flagrantă a dreptului fundamental al copilului la educației, drept protejat prin Constituția României și a cărui respectare este unul dintre obiectivele pe care le urmărim în profesia noastră.
Un copil seropozitiv sau un copil care are hepatită B are dreptul de a frecventa școala și este una dintre activitățile noastre ca asistenți sociali aceea de a-l sprijini în exercitarea acestui drept. Cum poate fi un copil nevaccinat antihepatită B, boală care se transmite identic cu virusul HIV (prin sânge sau contact sexual), deci care nu este purtător dovedit de virus, să constituie un pericol pentru colectivitate?
Teoria „imunității de turmă” utilizată ca justificare pentru vaccinarea în masă este contrazisă atât de membri valoroși ai comunității științifice mondiale, cât și de fapte precum: limitarea în timp a imunității conferite de vaccinuri, absenta vaccinării/vaccinarea extrem de redusă la adulti, eșecul în producerea de anticorpi și epidemiile declanșate în comunități integral vaccinate.

Concluzii

Delegarea de către statul român către asistenții sociali a unor sarcini polițienești și de intimidare a părinților în scopul forțării acestora să accepte administrarea unor acte medicale copiilor lor, împotriva propriilor convingeri și riscurilor evidente ale acestora, reprezintă atât o gravă încălcare a drepturilor omului, cât și o atingere gravă a imaginii profesiei de asistent social.
Un stat care definește abilitățile parentale în funcție de vaccinarea sau non-vaccinarea copilului și impune acest lucru și profesioniștilor care dețin competența în a evalua aceste abilități, reprezintă un stat autoritarist, dictatorial. Asistentul social nu poate fi complice unei asemenea atitudini, rolulul său fiind acela de a promova respectarea drepturilor omului și ale copilului. Considerăm că acest proiect de lege aduce
grave atingeri unor drepturi umane fundamentale și afectează imaginea profesiei de asistent social asociind-o cu aceea a unui agent de control social care „ia copiii” din familie, în funcție de legi dictatoriale.

Vă adresăm rugămintea de a vă opune acordării unui aviz favorabil acestui proiect de lege, de către Comisia pentru drepturile omului, culte si minorități din care faceți parte.
Vă rugăm să reamintiți puterii executive a statului român, problemele sociale cu care se confruntă copiii și familiile din România, precum și necesitatea unei abordări coerente și bazate pe analiza chestiunilor cu adevarat grave.
Vă rugăm să vă exercitați mandatul în slujba poporului care v-a ales și a viitorului său, a copiilor noștri.
Promovarea sănătății, inclusiv prin prevenția bolilor prin vaccinare, trebuie să se facă prin informare, nu prin constrângere, și în depline condiții de siguranță, precum evaluarea subiectului anterior efectuarii vaccinarii (alergologic, neurologic, imunologic, genetic etc.), monitorizarea strictă a reacțiilor adverse postvaccinale, garantarea siguranței vaccinurilor, răspunderea producătorilor de vaccinuri pentru siguranța acestora, recunoașterea și raportarea vătămărilor provocate de vaccinuri și compensarea victimelor, și nu prin legiferarea obligativității vaccinării.

E. S.
F. M.
V. V.
M. V.
N. V.
R. N.

[Numele reale sunt cunoscute Asociației Pro Decizii Informate, fiind anonimizate pentru protecția persoanelor]