Teoria vaccinarii ne transmite un mesaj simplu: ne vaccinam, corpul produce anticorpi si prin aceasta devenim imuni la boala respectiva.

In realitate, lucrurile sunt mult mai complicate.

Majoritatea oamenilor cred ca prin vaccinare vor deveni imuni la o boala si confunda vaccinarea cu „imunitatea”. Nu degeaba propaganda foloseste mereu cuvantul „imunizare” in loc de vaccinare.

Firmele care vand vaccinuri (si care in mod suspect isi fac propriile lor studii de punere pe piata!!) nu trebuie sa demonstreze decat ca dupa un vaccin apare un numar de asa-zisi anticorpi in sange. Nu exista insa nicio dovada stiintifica pentru teoria conform careia anticorpii aceia reprezinta imunitate si protejeaza de boala.

Autoritatile medicale din Germania (Institutele Robert Koch si Paul Ehrlich) nici nu pomenesc de faptul ca un anume titru de anticorpi ar proteja de imbolnavire. Dimpotriva, ele admit ca persoanele pot fi protejate si fara un titru de anticorpi si de asemenea ca poate sa nu existe protectie in ciuda unui titru mare de anticorpi.[1]

In revista medicala germana „arzneitelegramm” din aprilie 2001 se precizeaza:
„Cresterea titrului de anticorpi prin vaccinare este un criteriu surogat fara credibilitate in ce priveste eficacitatea vaccinurilor. Prin asemenea metode nu se pot trage concluzii despre beneficiile sau riscurile vaccinarii. Autoritatile medicale trebuie sa reexamineze cerintele pe care le au de la producatorii de vaccinuri.”[2]

Vedeti deci ca acest concept de „imunitate” este inteles si folosit gresit.

Ce este „imunitatea de turma”?

Presiunea tot mai crescanda asupra populatiei, de a se vaccina sau a-si vaccina copiii mai nou „in numele binelui social”, se bazeaza pe presupunerea ca ar exista si un fenomen numit „imunitate de turma”:

„Imunitate de turmă: o situaţie în care un procent suficient din populaţie este imun la o boală infecţioasă (prin vaccinare şi/sau boală de care au suferit anterior), astfel încât transmiterea bolii de la o persoană la alta este puţin probabilă. Chiar şi indivizii care nu sunt vaccinaţi (cum ar fi nou-născuţii şi cei cu afecţiuni cronice) beneficiază de o anumită protecţie, deoarece boala are puţine şanse să se răspândească în comunitate.”[3]

De unde vine insa acest concept?

Ei bine, intr-o lucrare epidemiologica din 1993 intitulata „Imunitatea turmei: istoria, teoria, practica”[4], autorul Paul E.M. Fine noteaza ca prima „utilizare publica” a termenului de imunitate de turma „pare sa fi fost” intr-o publicatie din 1923, intitulata „Raspandirea infectiilor bacteriene: problema imunitatii turmei.”[5]
Din lucrarea lui Fine reiese ca teoria imunitatii turmei a fost dezvoltata initial pe niste observatii facute asupra unor experimente pe cobai si pe niste „formulari matematice simple”, insa lucrarea nu precizeaza clar daca teoria a fost vreodata validata printr-un proces stiintific de peer review – asa cum este cazul cu teoriile care ulterior sunt acceptate ca stiintifice.

Cu alte cuvinte, conform acestei ipoteze nedemonstrate stiintific, daca marea majoritate a persoanelor ar fi imune impotriva unui agent infectios, atunci si persoanele „neimune” ar fi automat protejate, caci s-ar intrerupe lantul infectiei.

Campaniile oficiale de vaccinare au probleme uriase de logica, pe care le vom clarifica in acest articol.

Cand se vorbeste de imunitate – mai ales in contextul cazurilor de rujeola – se tot vehiculeaza ideea de „imunitate de turma”.

In revista germana Bundesgesundheitsblatt (Revista Medicala Federala) din 2009, gasim urmatoarele afirmatii:

„Imunitatea turmei explica faptul ca acele persoane neprotejate si neimune profita de starea de imunitate creata in populatie prin vaccinare. Daca multi oameni sunt imuni, se reduce circulatia agentului infectios, astfel incat si persoanele care nu pot fi vaccinate – cum ar fi de exemplu cele imunodeficiente sau nou-nascutii – au doar un risc minor de a se infecta. Astfel, o imunitate de turma la nivel mondial este premiza indispensabila pentru eliminarea unui agent infectios si presupune intotdeauna rate de vaccinare ridicate. Eradicarea variolei prin vaccinare pe plan mondial este dovada istorica pentru valabilitatea acestui concept. Ca atare, este in interesul public, chiar global, sa avem rate de vaccinare inalte la nivel national.”[6]

Teoretic se sustine deci ca imunitatea de turma este „eficienta” cand o mare parte a unui grup – in cazul pojarului cel putin 95% – este alcatuita din persoane vaccinate. Astfel, in Revista Farmacistilor din Germania (iulie 2015), putem citi:

„Asa-numita imunitate de turma functioneaza doar cand aproape toti oamenii (la rujeola cel putin 95%) sunt vaccinati. Atunci anumite boli nu mai pot fi transmise, lucru care ii protejeaza pe acei putini care – din cauza unor imunodeficiente, boli sau alergii – nu pot fi vaccinati.”[7]

Cu alte cuvinte, acei putini oameni care nu sunt vaccinati ar fi niste paraziti sociali, facand „blatul” in autobuzul imunitatii si profitand de majoritatea oamenilor, care sunt vaccinati. In acest citat se foloseste expresia „aproape toti oamenii”, retineti!

Institutul Central Federal pentru Informare privind Sanatatea (BZgA) a publicat pe pagina sa de internet „impfen-info” cifra magica de 95% pentru rata vaccinarii la rujeola cu care s-ar realiza imunitatea de turma.[8]

Literatura stiintifica nu furnizeaza absolut nicio dovada solida pentru cifra magica de 95%.

In 1933, Dr. Hedrich din Chicago studia epidemiile de pojar intre anii 1900-1930 in Boston. El a constatat ca atunci cand aprox. 68% din copii trecusera prin boala, imbolnavirile se opreau. In Baltimore, in anii 1930, Dr. Hedrich a observat acelasi lucru, dar dupa ce 55% din copii facusera boala.[9]

Acele observatii au dus ulterior la campaniile de vaccinare in masa. Cand Institutul Public de Sanatate din SUA a inceput campania de vaccinare rujeolica in masa, au planificat sa vaccineze 55% din copii si au anuntat ca se asteapta eradicarea rujeolei pana in 1967. Cand planul a dat gres, autoritatile au sustinut ca trebuie sa vaccineze 70-75% ca sa asigure „imunitatea de turma”. Cand nu au reusit sa eradicheze nimic nici asa, au plusat pana la 80%, 83%, 85% si apoi 90%.Nu se stie nici pana acum prin ce modalitate se vehiculau asemenea procente. Se bazau oare pe vreo metodologie stiintifica sau pur si simplu se simteau presati sa indeplineasca promisiunea de a eradica rujeola?

Intre timp am ajuns la 95% si, dupa cum vom vedea mai jos, nici cu o rata de vaccinare de 95% tot nu se va realiza nimic!!

Rata vaccinarii si rata imunitatii sunt lucruri diferite

Dupa cum am explicat mai sus, vaccinarea nu este imunizare.
In realitate, „imunitatea de turma” este un argument politic, nu medical.
In realitate, „a fi vaccinat” nu echivaleaza in nici un caz cu „a fi imun”, caci si vaccinatii se pot imbolnavi, si vaccinati pot fi la fel de bine purtatori si transmitatori ai agentilor infectiosi („vectori de infectie”).
In realitate, nu este suficient ca cel putin 95% sa fie vaccinati impotriva rujeolei, ci este necesar ca acesti „cel putin 95%” sa fie imuni la rujeola.

O rata de vaccinare de 95% (la copiii de 6 ani) nu echivaleaza cu 95% imunitate la rujeola, caci pana si cei mai vehementi pro vaccinisti sustin ca exista intotdeauna aprox. 5% non-responderi (cei la care nu „prinde” vaccinul). Institutul Robert Koch (RKI) scrie in Buletinul Medical 48/2013:

„Pentru o eliminare a rujeolei este absolut necesara o imunitate permanenta la cel putin 95% din oameni, in toate grupele de varsta.”[10]

Nota bene: Aici mentioneaza, corect, rata imunitatii si nu rata vaccinarii!
Foarte interesanta este si precizarea „in toate grupele de varsta”!
Deci cel putin 95% nu numai dintre copii si adolescenti, ci din toate grupele de varsta, trebuie sa fie imuni pentru ca rujeola sa poata fi eliminata!

Imunizare si protectie prin vaccin?

Majoritatea oamenilor inteleg din conceptul de „protectie vaccinala” faptul ca vaccinul ii ajuta sa nu se imbolnaveasca niciodata de boala respectiva. Altfel de ce s-ar mai vaccina? Pentru presupuneri si ipoteze nefondate stiintific?

Ei bine, din manualul „Protectie fata de infectii si epidemiologia infectiilor” editat de Institutul Robert Koch din Germania citam definitiile:

„Protectie vaccinala: Protectia vaccinala individuala este estimata pe baza vaccinarilor efectuate (= statut vaccinal)”
„Statut vaccinal: Numarul si tipul de vaccinuri administrate unei persoane; de aici se poate estima protectia vaccinala probabila, dar nu se pot trage concluzii sigure despre o imunitate vaccinala”
„Imunitate: Nesusceptibilitate de a se imbolnavi, rezistenta organismului la anumiti agenti infectiosi”

Ei bine, reiese clar ca autoritatile medicale germane estimeaza „protectia vaccinala” in functie de numarul de vaccinuri administrate oamenilor, nu se ia nicidecum in considerare ca vaccinatii sa fie imuni si sa nu se imbolnaveasca!

Evident, sintagma „protectie vaccinala” este utilizata in acest context intr-un mod fraudulos.

Cum se determina „imunitatea”?

Dupa cum am explicat si la inceputul articolului, parametrul-surogat pentru imunitatea la infectii este considerat asa-numitul titru de anticorpi din sange. Cantitatea de anticorpi este o notiune la fel de nesigura si de speculativa ca si imunitatea. In publicatiile stiintifice gasim de multe ori valori diferite ale titrului de anticorpi asa-zis „protectori”.[11][12]

In 2012 a reiesit dintr-un studiu ca anticorpii nici macar nu sunt necesari pentru imunitate si ca anticorpii aparuti dupa vaccinare nu pot oferi o imunitate adecvata.[13]

In plus, la vaccinati se stie ca sunt gasite in mod frecvent titruri de anticorpi sub nivelul de „protectie” si intre timp s-a introdus si alt concept fictiv, acela de „infectie subclinica”[14][15] pentru a explica de ce persoanele nevaccinate si care nu facusera nici boala aveau dintr-o data „anticorpi”.

Din studiul german KiGGS reiese si despre copiii germani ca aproape 50% din tinerii nevaccinati, cu varste intre 14-17 ani, nu aveau un titru de anticorpi negativ desi nu avusesera niciodata pojar![16]

Un alt exemplu: un profesor al unei scoli antroposofice (Waldorf, evident) facuse impreuna cu un medic analize pentru toti copii nevaccinati din clasa lui, iar rezultatul a fost ca 25% din acesti copii nevaccinati aveau un titru chiar mare de anticorpi la pojar, desi nu facusera boala![17]

Nu e nici un mister: in realitate, testele de anticorpi nu sunt standardizate si rezultatele sunt un fel de alba-neagra in functie de cum sunt calibrate testele in laborator, dupa cum a explicat Feli Popescu in 2016 la conferinta despre pojar.

Titruri de anticorpi dupa vaccinare

Desi vaccinurile sunt medicamente biologice produse pe banda rulanta si administrate de parca toti oamenii ar fi clone, este evident ca fiecare om reactioneaza altfel la un vaccin „raspunsul imun al gazdei”). Astfel, la unii se formeaza doar putini anticorpi, la altii nu se formeaza deloc. Denumirea „stiintifica” este „esec primar la vaccin”, iar cei care se incapataneaza sa nu reactioneze la vaccin sunt numiti „non-responderi” („care nu raspund”). Se sustine ca un titru mic de anticorpi dupa vaccinare ar avea cauze genetice.[18]

Oamenii care nu dezvolta anticorpi dupa prima doza au un risc semnificativ mai mare de a se imbolnavi dupa ce primesc o a doua doza de vaccin!

„Chiar daca primesc o a doua doza de vaccin, non-responderii la prima doza de vaccin au un risc de sase ori mai mare de a se imbolnavi daca vin in contact cu virusul salbatic de rujeola.”[19]

Mai exista si un „esec secundar la vaccin”, cand numarul de anticorpi scade semnificativ in timp.[20]

In studiul german KiGGS, 12,6% din copiii si adolescentii vaccinati de doua ori antirujeolic nu aveau un titru de anticorpi pozitiv dupa 6 ani de la vaccinare.[16]

Clinica Mayo din SUA a publicat un studiu conform caruia peste 75% din tinerii vaccinati cu doua doze de vaccin nu aveau titru de anticorpi pozitiv![21]

95% din intreaga populatie!

Dati-ne voie sa va anuntam (daca nu ati realizat si singuri pana acum) ca mult trambitata „eliminare a rujeolei” este un vis irealizabil!

Promotorii vaccinarii sustin ca “protectia” prin „imunitate de turma” ar aparea abia cand 95% din intreaga populatie ar fi vaccinati! Deci retineti, nu este vorba doar de bebelusi si copii, cum s-ar putea crede.

Dar ce ne facem ca, de exemplu in Germania, rata vaccinarii intregii populatii este intre aprox. 22%! Statisticile ratei vaccinarii includ doar date despre copiii pana la 6 ani, DAR aceasta grupa reprezinta doar 0,8% din intreaga populatie!

In 2010 s-a facut in Germania un sondaj de opinie de catre Institutul pentru Demoscopie Allensbach. Abia 7% din participantii peste 16 ani au indicat ca si-ar fi facut rapelul la vaccinul antirujeolic.[21a]

In Germania Federala vaccinul a fost introdus abia in 1973, deci toti cei nascuti inainte de 1970 nu aveau cum sa fie vaccinati antirujeolic (cel mult la 6-8 ani, dar cine mai vaccineaza atunci, cand schema incepe de la 12 luni, iar a doua doza de vaccin a inceput sa fie recomandata in Germania abia in 1991?).[21b] Ei bine, aceasta categorie de oameni reprezinta 57% din populatie in prezent, adica aprox. 46 milioane de oameni nevaccinati antirujeolic! Nu mai vorbim de cei nascuti inainte de 1960!

Cu alte cuvinte, chiar daca am porni de la ipoteza ca o mare parte din oamenii mai in varsta ar fi imuni la pojar datorita faptului ca ar fi facut boala in copilarie, o imunitate la rujeola de cel putin 95% in intreaga populatie este o utopie totala si definitiva.

Conceptul de „imunitate de turma” este utilizat mai intotdeauna pentru rujeola, dar sa nu uitam ca el mai este vehiculat si pentru alte boli, de ex. gripa (influenza), oreion, rotavirus, boala pneumococica, varicela sau poliomielita.[22][23] Conceptul a fost folosit si in legatura cu variola, dupa cum putem citi in Bundesgesundheitsblatt (Revista Medicala Federala) din 2009.[6]

Retineti: se sustine ca cel putin 95% din intreaga populatie ar trebui vaccinati, dar dupa cum am explicat, in realitate din punct de vedere al dogmei alopate ar fi nevoie de o rata de imunitate de cel putin 95%, nu numai de o rata a vaccinarii de 95%, asa incat cliseele propagandei vaccinare ar trebui revizuite urgent.

Termenul „imunitate de turma” nu se justifica

In martie 2015, intr-un articol legat de epidemia de rujeola declarata in California (Disneyland!) s-a afirmat ca ar fi nevoie chiar de o rata a vaccinarii de peste 96% pentru a garanta imunitatea de turma la rujeola intr-o comunitate.[24]

Peste 96% ar putea insemna 97%, de exemplu. [Ne amintim ca Romania a avut in 1997 o epidemie cu peste 20.000 de cazuri, pe vremea cand rata vaccinarii chiar era de 97%!!].

Pentru a intelege mai bine ce e cu procentele astea, sa luam un exemplu concret.

Trei clase de elevi au in total 100 de elevi, din care 97 ar trebui sa fie vaccinati pentru ca si cei 3 elevi nevaccinati sa fie protejati impotriva pojarului. Deci aproape toti copiii trebuie sa fie vaccinati. Dar atunci notiunea de „imunitate de turma” induce in eroare.

Hai sa ducem exemplul un pic la extrem, pe baza ratelor de vaccinare din China: daca 99 din 100 de copii trebuie vaccinati ca sa fie si cel nevaccinat protejat, aici nu mai poate fi vorba de nicio „imunitate de turma”, din moment ce cam toti trebuie vaccinati!

Ah, daca „doar” 70-80% ar trebui vaccinati pentru a fi protejati si restul de 20-30%, atunci conceptul de „imunitate de turma” ar fi justificat, dar nu cand peste 95% trebuie vaccinati! “Logica” asta este deja ridicola!

In plus, realitatea oricum arata altfel: cand mai izbucneste vreo epidemie in vreo scoala, imediat celor cativa nevaccinati li se interzice sa mai frecventeze scoala cel putin doua saptamani. Ca atare, „logica” asa-zisei „imunitati de turma” nu este aplicata in viata reala, caci in mod evident nici autoritatile nu cred in aceasta teorie.

Rujeola la vaccinati

In toata povestea asta teoretica privind imunitatea si eliminarea rujeolei, se mai porneste in mod gresit si de la ipoteza ca acei copii vaccinati nu ar mai face boala. De aceea, copiilor vaccinati li se permite si in caz de epidemii sa frecventeze scolile.

Dar realitatea asa-zisei “protectii vaccinale” este cu totul alta.

In special in SUA, tara cu vaccinuri obligatorii si cu cea mai bogata schema de vaccinuri din lume, sunt documentate cu exactitate epidemii de rujeola in care majoritatea cazurilor (pana la 89%!) erau la persoane vaccinate!

Retineti: conform teoriei, TOTI bolnavii de rujeola sunt contagiosi, deci si vaccinatii care fac rujeola vor fi contagiosi si nu mai au cum sa contribuie la „imunitatea de turma”.

Neil Z. Miller descrie in cartea lui „Vaccinurile – Sunt cu adevarat sigure si eficiente?” multe epidemii printre vaccinati din anii 1980 si 1990.

De exemplu, in anul 1988 s-au publicat date conform carora 69% din copiii de varsta scolara din SUA care contractasera pojar fusesera vaccinati.[25]

In 1989, chiar 89% din victimele pojarului printre elevii din SUA fusesera vaccinati.[26]

Asa-zisa „Pink Book” a CDC-ului (actualizata in 2015), despre „toate bolile infectioase prevenibile prin vaccinare”, intrece chiar si descrierile lui Neil Z. Miller. Sa citam:

„Inainte de 1989, majoritatea epidemiilor de rujeola apareau la scoli generale, licee si facultati. Pana la 95% din persoanele afectate de boala primisera cel putin o doza de vaccin antirujeolic.”

Multi oameni nu cunosc faptul ca insusi CDC admite ca pana in anul 1989 aproape 95% din imbolnaviti erau vaccinati! Deci unde era protectia?

Citind aceste detalii, nu poti sa nu te mai intrebi ceva: oare chiar o fi fost posibil dupa 1963 (introducerea vaccinarii antirujeolice in masa in SUA) ca doar in cativa ani incidenta bolii printr-o singura doza de vaccin sa scada cu 95%?

Ceva e putred aici si acest ceva se cheama rediagnosticare. In loc de a primi eticheta de „rujeola”, incepand cu introducerea vaccinarii in masa simptomele au inceput sa fie redenumite: rujeoleta, pojarel, eczema post-virala, eruptie virala, exantem benign, eczema rujeoliforma, exantem viral, fenomen cataral, exantem morbilliform, eritem infectios, fruste morbiloide, catar naso-bronsic si tot asa.

Sa citam mai departe din Pink Book:

„O a doua doza de vaccin antirujeolic a fost introdusa incepand cu anul 1989 pentru toti copiii si elevii, dupa care toate statele din SUA au preluat recomandarile de a administra doua doze de vaccin antirujeolic tuturor copiilor cu varsta scolara. Rezultatul a fost ca s-au rarit epidemiile.”

Aceasta afirmatie nu este tocmai adevarata, daca analizam ultimii ani in SUA:
In 2011, de exemplu, intr-o epidemie in New York, primul caz cunoscut aparuse la o femeie de 22 de ani, care in copilarie primise doua doze de vaccin. [Asta ca sa nu mai intrebam de la cine se imbolnaveste persoana considerata „primul caz”, daca tot sustin ei ca boala se ia…]

Din perspectiva vaccinistilor, tanara de 22 ani era oficial imuna la rujeola. Si totusi s-a imbolnavit. Mai departe, la toti pacientii din acea epidemie se constatase ca aveau doua doze de vaccin ROR sau le iesise pozitiv testul de anticorpi rujeolici. Ca atare, toti erau din punct de vedere oficial „imuni” si toti se imbolnavisera de rujeola.[27]

Un alt articol stiintific al Clinicii Mayo din ianuarie 2012 indica faptul ca in ultimii ani au tot aparut epidemii de rujeola in tarile dezvoltate, unde un procent mare al bolnavilor fusesera vaccinati.
Din 2005, se spune in articol, apar si in SUA epidemii de rujeola in care surprinzator de multi oameni primisera cel putin o doza de vaccin cu componenta rujeolica. Astfel, in anul 2011, pana in luna septembrie, se raportasera astfel 15 epidemii cu 211 de cazuri confirmate, cel mai mare numar de cazuri din 1996 incoace.[28]

In acelasi articol al Clinicii Mayo se precizeaza si statisticile pentru Europa pentru anul 2011 (pana in luna septembrie): 33 de tari europene ar fi raportat peste 30.000 de cazuri de rujeola.
Marea Britanie declarase in 2011 rujeola ca fiind din nou endemica. In Franta se raportasera pana in septembrie 2011 deja 14.025 de cazuri, iar in Spania 1.777. In niciuna din aceste tari nu se ducea lipsa de vaccinuri si nici infrastructura sistemului medical nu era problematica.

Din datele existente se poate trage concluzia (de catre vaccinisti) ca nu fusesera destui vaccinati, dar si (cu propriul nostru discernamant) ca la foarte multi oameni vaccinurile pur si simplu nu functionasera.
In acelasi articol stiintific se mentioneaza ca, in cadrul unei epidemii din Canada in octombrie 2011, din cele 98 de persoane imbolnavite 50% fusesera vaccinate cu doua doze de vaccin antirujeolic. Citam in continuare pasajul cu adevarat interesant din acel raport:

„Prin urmare, epidemiile de rujeola apareau si in populatiile puternic vaccinate, datorita esecurilor vaccinale primare si secundare, ceea ce duce la un numar tot mai mare de persoane susceptibile si de epidemii, cand rujeola este ‚importata’ din alte parti. Astfel, se ajunge la situatia paradoxa ca, in comunitatile puternic vaccinate, rujeola apare in primul rand printre persoanele vaccinare.”[29]

Din acest citat si din informatiile de mai sus (precum si cele ce vor urma mai jos) rezulta clar ca pentru rujeola NU are cum sa existe vreo imunitate de turma datorata unui numar mare de vaccinati. Dimpotriva, in foarte multe epidemii de rujeola se imbolnavesc mai ales vaccinatii, ceea ce contrazice flagrant teoria imunitatii de turma!

In articolul din luna mai 2011 al Clinicii Mayo se mentioneaza ca intr-un studiu cu 763 de persoane adulte nu fusese gasit absolut nicio legatura intre titrul de anticorpi si imunitate. Toate persoanele testate fusesera vaccinate in ultimii sapte ani cu doua doze de vaccin antirujeolic si nu avusesera contact cu nici un bolnav de rujeola. Ei bine, doar 23% din cele 763 de persoane studiate apareau ca ar fi protejate impotriva rujeolei (prin titrul de anticorpi care depasea limita stabilita ca si prag de „imunitate”, de 1.841 mIU/mL). In concluzie, articolul precizeaza:

„Intrucat raspunsul imun corelat cel mai bine cu protectia impotriva bolilor reprezinta prezenta anticorpilor functionali si neutralizatori, studiile precum acesta contribuie la o estimare mai buna a susceptibilitatii populatiilor vaccinate de a se imbolnavi de rujeola.”[30]

Ei bine, asemenea fraze nu veti gasi in mass media. Explicat in mod mai simplu, acest paragraf al lucrarii din mai 2011 spune urmatoarele: Vaccinatii antirujeolic sunt relativ frecvent in pericol de a se imbolnavi de rujeola in ciuda vaccinului – si chiar se imbolnavesc!

Nu uitam nici epidemia din Romania din 1997, cand s-au raportat peste 20.000 de cazuri, iar 58% din cazurile confirmate erau vaccinati!

Si in cazul „epidemiei” din California, de la Disneyland, din 2015, s-a spus ca din 133 de cazuri (raportate pana pe 16.03.2015) poate ca doar 50%, dar „probabil mai putin de 86%” fusesera vaccinati contra rujeolei.

Daca luam 86% ca punct de plecare, deci pornim de la premiza ca 86% din bolnavi fusesera vaccinati, nu prea da bine ca „dovada” ca vaccinatii ar fi cumva protejati…

Asta ca sa nu mai vorbim de cazurile de pojar declansat chiar de vaccin:

“Foarte rar poate aparea in urma vaccinarii cu vaccinul ROR si pojarul clasic, iar asta nu numai imediat dupa vaccinare, a fost chiar documentat clar un caz de pojar declansat de vaccin, cu simptome clasice, la mai mult de 5 saptamani dupa administrarea vaccinului” (Murti 2013).

Vaccinatii sunt contagiosi – in mod oficial

Institutul Robert Koch scrie in brosura de informare despre rujeola urmatoarele:

„Forma mitigata (atenuata) de pojar este observata la oamenii la care replicarea virala este slabita sau perturbata si la care exista o viremie redusa datorita existentei anticorpilor materni sau substituiti (nou-nascuti sau persoanele tratate cu substitutie de anticorpi) sau la persoanele [vaccinate!] care nu si-au format o imunitate vaccinala completa. La aceste persoane, exantemul nu se dezvolta complet, astfel incat un diagnostic clinic este ingreunat, DAR trebuie pornit de la premisa ca aceste persoane sunt contagioase.”[31]

Inclusiv intr-un manual german de microbiologie si infectiologie se precizeaza ca atat cei „vizibil bolnavi” cat si cei „reinfectati in mod inaparent” pot transmite pojarul.[32]

Damien et al (1998) au publicat despre faptul ca persoanele considerate imune la rujeola (deci care au dezvoltat un numar suficient de anticorpi) pot fi totusi purtatori de virus rujeolic asimptomatici si il pot transmite mai departe, infectandu-i pe altii. Acest fenomen este cunoscut sub denumirea stiintifica de raspuns imun secundar asimptomatic si se aplica atat la cei care au trecut prin boala cat si la vaccinati, numai ca vaccinatii sunt de 5-8 ori mai susceptibili!

„Printre elevii de liceu vaccinati antirujeolic, ca. 22–33% au fost considerati susceptibili la un raspuns imun secundar (infectie rujeolica asimptomatica). O a doua doza de vaccin nu a parut sa micsoreze aceasta incidenta.”[33]

Insasi Organizatia Mondiala a Sanatatii a publicat in 2000 date conform carora infectiile subclinice pot aparea la vaccinati, care devin contagiosi.[34]

Organizatia Mondiala a Sanatatii voia sa finanteze chiar un studiu pe aceasta tema si facuse chiar un apel in 2013 asteptand propuneri de proiecte pe tema: „Rolul infectiilor rujeolice subclinice in transmiterea virusurilor rujeolice”.[35]

Foarte curios (!!!), dar de atunci si pana in prezent nu a aparut nicio publicatie de la OMS pe acest subiect, semn ca studiile (daca or fi fost facute) nu au corespuns cu propaganda. In schimb, OMS se plangea la ultimul meeting din februarie 2017 despre calitatea slaba a datelor despre rujeola, printre altele datorita subraportarii din motive de cazuri de infectii subclinice.[36]

Aceasta situatie este inca un factor care torpileaza total, dar TOTAL, orice idee de imunitate de turma sau de eliminare a bolii, din moment ce informatiile pe plan global despre „infectiile subclinice” sunt catastrofale.

Intelegeti deci in sfarsit ca toti copiii, tinerii si adultii vaccinati pot reprezenta un pericol pentru comunitate, deoarece vaccinul ROR este produs cu „virus viu atenuat”, iar vaccinatii elimina timp de cel putin 28 de zile dupa vaccinare „virusuri vaccinale” si alte componente ale vaccinului. Acest lucru este precizat si in Manualul de Imunologie si Imunochimie:

„Virusurile atenuate din vaccinuri, pastrându-si capacitatea de multiplicare în organismul vaccinat, se raspândesc în populatie”[37]

Intr-un articol din ianuarie 2015, de asemenea cu privire la epidemia de rujeola din California, se precizeaza ca vaccinatii cu ROR pot raspandi ei insisi rujeola.[38] Acolo se face referire la un raport oficial publicat in Revista de Microbiologie Clinica („Journal of Clinical Microbiology”) din anul 1995. In acel raport se precizeaza clar ca fusesera gasite „virusuri rujeolice” la persoanele vaccinate antirujeolic.[39]

Si inca un exemplu referitor la rata de protectie foarte modesta a vaccinurilor antirujeolice: in primavara lui 2015, dupa 12 ani fara nici un deces pus in carca rujeolei, a fost raportat in SUA un caz de deces de rujeola.[40] Numai ca femeia care murise “de rujeola” in Washington fusese vaccinata![41][42]
Ca „explicatie” pentru ca dezvoltase rujeola si murise ni se serveste argumentul ca avea alte probleme de sanatate si lua medicamente si, vezi Doamne, acestea i-ar fi “diminuat protectia vaccinala”… Cine crede asemenea povesti inventate?

In aprilie 2018, iata ca izbucneste si in Ucraina o epidemie cu peste 12.000 de cazuri de rujeola, dupa ce se TRIPLASE cu un an inainte rata vaccinarii! Oare chiar nu vedeti legatura?

In plus, in Ucraina in 2006 rata vaccinarii era de 98%[43] si tot au avut 42.742 de cazuri de rujeola.[44] UNDE era imunitatea turmei??

Peste 99% vaccinati si tot neimunizati!

Last but not least, China este exemplul perfect pentru a demonstra absurditatea teoriei de imunitate de turma la rujeola. Avand peste 99% rata de vaccinare (!!), in China au fost raportate 700 de epidemii de rujeola doar in 2009 si 2012! Toti copiii chinezi primesc prima doza de vaccin rujeolic-rubeolic (RR) la 8 luni si a doua doza de vaccin rujeolic-oreion-rubeolic (ROR) la 18-24 luni. In ciuda asa-zisei „protectii” vaccinale, cel putin 8,6% din copii tot se imbolnavesc.

Intr-un studiu recent se precizeaza:

„Rata vaccinarii impotriva rujeolei-rubeolei (RR) si impotriva rujeolei-oreionului-rubeolei (ROR) este peste 99% in provincia Zhejiang. Cu toate acestea, incidenta rujeolei, oreionului si rubeolei ramane mare.”[45]

Intr-un alt studiu s-a constatat ca „Numarul de cazuri de rujeola raportate in primele 10 luni ale anului 2013 – respectiv 26.443 cazuri – era de 3 ori mai mare decat numarul de cazuri din intreg anul 2012”.[46]

Retineti ca vorbim de sute de epidemii intr-o tara cu peste 99% rata de vaccinare rujeolica!!

Ce vrem mai clar de atat?

Bolnavi de oreion in ciuda vaccinarii

Pe scurt si despre oreion, o boala pentru care se postuleaza – la fel ca si pentru rujeola – o imunitate de turma, iar cifrele reale ale asa-zisei „protectii” vaccinale arata cam la fel de jalnic ca si la rujeola: la marea epidemie de oreion din Elvetia din 1999-2001, 79% din bolnavii anului 1999 erau vaccinati.[47]

Pentru SUA exista de asemenea nenumarate exemple de epidemii de oreion in ultimii 20-30 de ani, in care un numar foarte mare de cazuri au aparut la vaccinati. Una din aceste epidemii a izbucnit intr-un liceu unde 98% din studenti fusesera vaccinati contra oreionului:

„Din ianuarie pana in iulie 1991 a aparut o epidemie de oreion in judetul Maury din Tennessee. La liceul afectat, unde 98% din studenti erau vaccinati, au aparut 68 de cazuri de oreion printre cei 1.116 studenti (rata de imbolnavire de 6,1%).”[48]

Cum ramane si aici cu iluzia imunitatii de turma, daca nici la oreion o rata de vaccinare de 98% nu este eficienta?

Concluzie

1. O rata mare de vaccinare nu este echivalenta cu o rata mare de protectie sau „imunitate”.
2. S-a inceput prin a cere ca „turma” sa fie vaccinata in proportie de 55% si acum cerem 95% „turma” vaccinata!
3. Chiar daca peste 95% dintr-o comunitate (adica toate grupele de varsta!) ar fi teoretic „imuni” (cu o rata de vaccinare de 100% in toata populatia!), tot ar fi un esec, din cauza faptului ca in realitate multi vaccinati tot se imbolnavesc!
4. Vaccinurile creeaza la randul lor noi bolnavi, lucru care spulbera imediat teoria imunitatii de turma.
5. Propaganda pro vaccinare este foarte periculoasa, deoarece induce oamenii in eroarea de a se considera „imuni” la o boala, cand in realitate ei se pot imbolnavi oricand de boala respectiva!
6. Conceptul fictiv al „imunitatii de turma” este un instrument de propaganda si de teroare pentru a impune vaccinarea, in conditiile in care parintii informati o refuza deoarece riscurile sunt infinit mai mari decat ipoteticele beneficii.

Multa sanatate si decizii informate va dorim!

Autori:
Wolfram Klingele, Netzwerk Impfentscheid
Angelika Müller, EFI Deutschland Eltern für Impfaufklärung
Feli Popescu, European Forum for Vaccine Vigilance

Surse:

[1] http://impfkritik.de/antikoerpertiter
[2] https://www.arznei-telegramm.de/html/2001_04/0104041_01.html
[3] http://www.cdc.gov/vaccines/about/terms/glossary.htm#commimmunity
[4] Paul E.M. Fine, Herd Immunity: History, Theory, Practice, Epidemiologic Reviews, Johns Hopkins University School of Hygiene and Public Health, Vol. 15 No. 2, 1993
[5] Topley W.W.C., Wilson G.S., The Spread of Bacterial Infection. The Problem of Herd-Immunity, J Hyg (Lond). 1923 May; 21(3): 243-249
[6] Impfen. Prof. Dr. Hartmut Hengel, Prof. Dr. Rüdiger von Kries. Bundesgesundheitsblatt 2009. 52:1003-1005
[7] Impf-Mythen und Wahrheiten im Check (Analiza miturilor si realitatilor despre vaccinare). Christian Steinmüller, 16.07.2015, Apotheken-Umschau B05/15
[8] Herdenimmunität: Schutz für den Einzelnen und die Gemeinschaft (Imunitatea turmei: Protectie pentru individ si pentru comunitate). impfen-info.de
[9] A.W. Hedrich, Monthly estimates of the child population ‘susceptible’ to measles, 1900-1931, Baltimore, Maryland; American Journal of Epidemiology; May 1933 – Oxford University Press
[10] Buletinul Medical 48/2013 al Institutului Robert Koch, 02.12.2013
[11] Griffin D.E., The Immune Response in Measles. Virus Control, Clearance and Protective Immunity. Viruses. 2016;8
[12] Plotkin: Correlates of Protection Induced by Vaccination, CLINICAL AND VACCINE IMUNOLOGY, July 2010, p. 1055-1065, Vol. 17. No. 7
[13] Moseman E.A. et al., B Cell Maintenance of Subcapsular Sinus Macrophages Protects against a Fatal Viral Infection Independent of Adaptive Immunity, Immunity. 2012 Mar 23;36(3): 415-426
[14] Sanders R., Dabbagh A. et al., Risk analysis for measles reintroduction after global certification of eradication. The Journal of Infectious diseases 2011; 204 Suppl 1: S71-7
[15] Whittle H.C., Aaby P. et al., Effect of subclinical infection on maintaining immunity against measles in vaccinated children in West Africa. Lancet 1999; 353:98-102
[16] Poethko-Muller C., Mankertz A., Sero-epidemiology of measles-specific IgG antibodies and predictive factors for low or missing titres in a German population-based cross-sectional study in children and adolescents (KiGGS). Vaccine. 2011; 29: 7949-7959
[17] Traut, Maserntiter nach Impfung, durchgemachten Masern und bei Ungeimpften ohne Masernanamnese, Der Merkurstab 2011; 64(4):296-297
[18] Haralambieva et al., The genetic basis for interindividual immune response variation to measles vaccine: new understanding and new vaccine approaches, Expert rev vaccines 2013; 12(1): 57-70
[19] Poland GA, Variability in immune response to pathogens: using measles vaccine to probe immunogenetic determinants of response, Am J Hum Genet 62, 215-220 (1998)
[20] RKI, Schutzimpfung gegen Masern: Häufig gestellte Fragen und Antworten, 20.04.2017, http://www.rki.de/SharedDocs/FAQ/Impfen/MMR/FAQ-Liste_Masern_Impfen.html
[21] Haralambieva I.H., Ovsyannikova I.G et al., A large observational study to concurrently assess persistence of measles- specific B-cell and T-cell immunity in individuals following two doses of MMR vaccine. Vaccine. 2011; 29: 4485-4491
[21a] http://de.statista.com/statistik/daten/studie/880/umfrage/regelmaessige-impfauffrischungen-bei-bestimmten-krankheiten
[21b] Wolfram Klingele, Masern und andere Kinderkrankheiten, Verlag Netzwerk Impfentscheid, Band 3, 1. Auflage 2016
[22] Community Immunity („Herd Immunity”). NIH (National Institute of Allergy and Infectious diseases)
[23] Herdenimmunität: Schutz für den Einzelnen und die Gemeinschaft (Imunitatea turmei: Protectie pentru individ si pentru comunitate). impfen-info.de
[24] „Measles Mary”: O persoana vaccinata transmite pojarul. Revista Medicala Germana Ärzteblatt, aprilie 2014
[25] CDC. „Measles”, MMWR 1989; 38:329-330
[26] Resnick, S. K., Should you get vaccinated against measles?, Natural Health (ian-febr 1992):30
[27] Outbreak of Measles Among Persons With Prior Evidence of Immunity, New York City, 2011 – Clin Infect Dis (2014) doi:10.1093/cid/ciu105, first published online: February 27, 2014
[28] Poland, G.A., Prof. Lowell Leary M. Et al., The Re-Emergence of Measles in Developed Countries: Time to develop the Next-generation Measles Vaccines?, Vaccine. 2012 Jan 5; 30(2): 103-104. Doi:10.1016/j.vaccine.2011.11.085
[29] Haralambieva I.H., Ovsyannikova I.G et al., A large observational study to concurrently assess persistence of measles- specific B-cell and T-cell immunity in individuals following two doses of MMR vaccine. Vaccine. 2011; 29: 4485-4491
[30] Scott Hensley, Vaccination Gaps Helped Fuel Disneyland Measles Spread, Npr.org, March 16, 2015 1:15 PM ET
[31] https://www.rki.de/DE/Content/Infekt/EpidBull/Merkblaetter/Ratgeber_Masern.html
[32] Medizinische Mikrobiologie und Infektiologie, editia a 8-a, Springer; 2016
[33] Damien B. Et al., Estimated susceptibility to asymptomatic secondary immune response against measles in late convalescent and vaccinated persons, J Med Virol. 1998 Sep;56(1):85-90. PMID: 9700638
[34] Biologicals, World Health Organization. Report of a meeting on research related to measles control and elimination, Geneva, 27-29 March 2000; Geneva: WHO/V&B/00.31
[35] http://www.who.int/vaccine_research/proposals/measles_announcement/en – disponibil acum la linkul: https://web.archive.org/web/20040818053515/http://www.who.int/vaccine_research/proposals/measles_announcement/en
[36] Report on Immunization and Vaccine-Related Implementation Research (IVIR), Advisory Committee Meeting, http://who.int/immunization/sage/meetings/2017/april/1_IVIRAC_Execitive_Summary_Feb2017_Final.pdf?ua=1
[37] G. Mihaescu, Manual de Imunologie si Imunochimie, Editura Universitatii din Bucuresti, 2001
[38] Sayer Ji, The Vaccinated Spreading Measles: WHO, Merck, CDC Documents Confirm, 30 January 2015
[39] Rota PA et al., Detection of measles virus RNA in urine specimens from vaccine recipients, J Clin Microbiol. 1995 Sep, 33(9): 2485-2488. PMCID: PMC228449
[40] Martha Bellisle, Clallam County Woman first to die from measles in US since 2003, Associated Press, Jul 2, 2015, http://komonews.com/news/local/clallam-co-woman-first-to-die-from-measles-in-us-since-2003-11-21-2015-144447656
[41] Woman who died of measles WAS vaccinated: First patient to die of disease in U.S. for 12 years succumbed to disease because of other health problems, Daily Mail UK, July 3, 2015
[42] Mike Adams, Masernopfer in USA war geimpft – Versagen des Impfstoffs wird vertuscht, Kopp Verlag 2015
[43] http://apps.who.int/immunization_monitoring/globalsummary/timeseries/tswucoveragemcv2.html
[44] http://apps.who.int/immunization_monitoring/globalsummary/timeseries/tsincidencemeasles.html
[45] Wang Z., Rui Yan et al., Difficulties in Eliminating Measles and Controlling Rubella and Mumps: A Cross-Sectional Study of a First Measles and Rubella Vaccination and a Second Measles, Mumps and Rubella Vaccination, PloS One. 2014; 9(2): e89361
[46] Chao Ma, Lixin Hao et al., Monitoring progress towards the elimination of measles in China: an analysis of measles surveillance data, Bull World Health Organ. 2014 May 1; 92(5): 340-348
[47] Epidemiologisches Bulletin Nr. 23/2003, RKI, 6.6.2003
[48] Briss PA, Fehrs LJ et al., Sustained transmission of Mumps in a highly vaccinated population: Assessment of primary vaccine failure and waning vaccine-induced immunity, Journal of Infect Dis. 1994 Jan;169(1): 77-82

Din 2009 şi până în prezent, Feli Popescu a tradus zeci de articole şi materiale medicale, scrise de medici şi biologi. Pagina noastră a preluat multe din materialele traduse de ea, pentru care îi mulţumim.

În luna noiembrie 2017, Feli Popescu, care trăieşte din 1990 în Germania, a fost invitată să dea un interviu pentru Congresul online în limba germană având ca temă “Decizia privind vaccinarea” (“Die Impfentscheidung“).

Puteţi viziona acum acest interviu cu subtitrare în limba română.

Vă dorim sănătate şi înţelepciunea de a lua decizii informate!

Articolul a apărut în nr. 5/2017 al revistei Curierul Judiciar.

Îi mulțumim cu adâncă recunoștință dlui. avocat Secoșan pentru acest articol, pe care îl preluăm integral din teama ca el să nu dispară de pe internet, așa cum se întâmplă cu multe din materialele critice la adresa vaccinării.

Pentru o revistă de drept, subiectul controversat al vaccinării este extrem de ofertant, pentru că implică două tabere care își opun acerb argumente ireconciliabile din care lipsește, de multe ori, un argument esențial: legea. Și anume acea parte din legea aplicabilă care obligă la luarea în considerare a datelor actuale ale științei. Cum relevă datele actuale ale științei ruleta rusească din spatele vaccinării, și care sunt implicațiile legale și practice ale unei asemenea concluzii, vom încerca să lămurim în cele ce urmează.

I. Problema

Recentul Proiect de lege privind organizarea și finanțarea activității de vaccinare din România, pus în dezbatere publică în cursul lunii aprilie a.c. pe site-ul Ministerului Sănătății, urmează unui episod epidemic de rujeolă care a afectat sau afectează peste 6.400 de copii, 22 dintre aceștia decedând ca urmare a bolii, conform datelor furnizate de ziare.com la 28.05.2017. Epidemia a acutizat controversa dintre tabăra provaccinare și tabăra antivaccinare, iar proiectul de lege înainte amintit tinde să perpetueze un statu quo al vaccinării în România care e timpul să fie regândit. Datele actuale ale științei nu mai trebuie ignorate, nu doar din exigență profesională medicală, dar și pentru că legea obligă la acest lucru.

II. Datele actuale ale științei, în lumina legii

Intrăm direct în subiect cu art. 7 lit. f) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății: „Principiile care stau la baza asistenței de sănătate publică sunt următoarele: […]decizii bazate pe cele mai bune dovezi științifice existente la momentul respectiv (sănătate publică bazată pe dovezi)”. Grija legiuitorului pentru „dovezi științifice” și pentru sănătatea publică „bazată pe dovezi” este firească, cu atât mai mult cu cât ea este avută în vedere și de autoritățile Uniunii Europene. Bunăoară, la pct. 60 din preambulul la Directiva 2001/83/CE, de instituire a unui cod comunitar cu privire la medicamentele de uz uman, sunt invocate „progresele științifice și tehnice” ca temei de inițiativă pentru Comisia Europeană în vederea unor demersuri normative legate de Directiva menționată. Prin urmare, autoritățile sanitare române sunt obligate să-și pună deciziile în acord cu datele actuale ale științei, iar proiectul de lege a vaccinării anterior menționat nu ar fi trebuit să ignore această obligație legală. Nu mai puțin obligați, nu legal, desigur, dar măcar moral, la respectarea acestui principiu, ar trebui să fie și susținătorii din ambele tabere care aprind astăzi dezbaterile publice pe marginea vaccinării.

III. Datele actuale ale științei, în lumina cercetărilor recente

78 de cercetători, 37 de articole în materie de vaccinologie și imunologie cu sute de trimiteri bibliografice științifice, câteva zeci de institute de cercetare și de medicină din lumea întreagă, de la Tel Aviv la Baltimore, Roma, Londra și Stockholm, acesta este tabloul implicat în volumul Vaccines & Autoimmunity, apărut în 2015 la John Wiley & Sons din New Jersey, USA, și tradus în România sub titlul Vaccinurile și autoimunitatea la Editura Christiana, în anul 2016. Volumul este coordonat de 3 cercetători: Yehuda Shoenfeld, de la Centrul Zabludowics pentru Boli Autoimune al Centrului Medical Sheba din Israel, Nancy Agmon-Levin, de la același Centru, și Lucija Tomljenovic, de la Grupul de Cercetări Dinamice Neuronale al Universității British-Columbia, Vancouver, Canada. Volumul nu este nici pro, nici contra vaccinării. E o culegere de articole științifice, nici mai mult, nici mai puțin. Cu date obiective, oferite direct de sursele cele mai autorizate să se exprime în această materie.

Din capul locului afirmăm că această culegere de articole este în procent de 99,99% ininteligibilă cititorului nefamiliarizat cu domeniul medical în general, și cu cel al imunologiei în special. Jargonul de specialitate este abundent, iar raționamentele autorilor se poartă într-o logică specifică a domeniului, care scapă muritorului de rând. Acești 99,99% din informație pot fi utili specialiștilor din Ministerul Sănătății și din rândul partizanilor de pe ambele pârți ale baricadei controversei legate de vaccinare. Cei 0,01% care rămân sunt afirmațiile concluzive făcute de autorii articolelor pe înțelesul oricărei persoane raționale interesate de o asemenea lectură. În fond, instanțele de judecată își opresc privirile pe concluziile rapoartelor de expertiză din dosarele lor, și nu pe conținutul tehnic al acestor rapoarte, conținut care scapă înțelegerii magistratului și a oricărei persoane nespecializate. Novici în materie de imunologie, nu ne rămâne decât să fim atenți la concluziile articolelor în cauză.

Concluziile sunt prezente încă din introducerea la volum, scrisă de cei trei cercetători înainte menționați. Astfel, ei afirmă din capul locului că „vaccinurile se folosesc de peste 300 de ani și sunt, probabil, una dintre cele mai eficiente strategii de prevenire a morbidității și mortalității asociate infecțiilor”. Tabăra provaccin poate răsufla ușurată, dar, cum spuneam, cartea nu e nici pro, nici contra. Urmează imediat și reversul medaliei, iar autoritățile sanitare române (și nu numai) ar trebui să fie foarte atente la următoarea afirmație susținută de cercetători: „faptul că vaccinurile se administrează la miliarde de oameni, fără un screening preliminar pentru depistarea susceptibilităților subiacente este de natură să ne îngrijoreze”. În această idee, spre finalul introducerii, autorii arată următoarele: „Medicii trebuie să fie conștienți de faptul că, la anumite persoane, vaccinările pot declanșa manifestarea unor boli autoimune grave, potențial debilitante și chiar fatale. Aceasta nu înseamnă că ne opunem vaccinării, deoarece ea este, într-adevăr, un instrument important de medicină preventivă. Cu toate acestea, având în vedere că vaccinurile se administrează în principal persoanelor sănătoase, ar trebui depuse eforturi pentru a identifica acei subiecți care ar putea prezenta un risc mai mare de a dezvolta reacții adverse de tip autoimun ca urmare a expunerii la vaccin. […]. Necesitatea administrării unui număr mare de vaccinuri într-o perioadă scurtă de timp ar trebui și ea analizată, deoarece efectul de tip adjuvant al vaccinărilor multiple sporește riscul manifestărilor adverse de tip autoimun și inflamator post-vaccinare”.

Aceste afirmații concluzive sunt prezente, cum spuneam, în introducere, iar articolele științifice din cuprinsul cărții nu fac decât să le confirme. Nu vom insista în prea multe detalii și ne vom opri numai la una dintre chestiunile esențiale care trebuie în mod imperativ să pună în gardă și autoritățile sanitare decidente. O problemă atent și îndelung studiată de către cercetători este efectul adjuvanților din vaccinuri asupra sistemului imunitar. Este vorba despre acele substanțe care însoțesc în formula oricărui vaccin substanța activă biologică propriu-zisă, potențându-i efectele. Sărurile de aluminiu sunt capul de listă al adjuvanților, pentru că sunt prezente de peste 80 de ani în compoziția feluritelor vaccinuri de pe mapamond. În 2011, cercetătorii Agmon-Levin și Shoenfeld, menționați deja supra, au descris sindromul autoimun/inflamator indus de adjuvanți, pe scurt A.S.I.A. Mai recent, în 2014, Romain Gherardi, Josette Cadusseau și Francois-Jerome Authier, de la Facultatea de Medicină a Universității Paris Est, au arătat într-un articol următoarele: „Demonstrarea recentă a capacității aparente a adjuvanților de a migra la organele limfoide și de a se acumula progresiv în creier justifică de ce este imperios necesar ca siguranța adjuvanților de aluminiu să fie evaluată pe termen lung, ca administrarea în doze mari a acestui compus în rândul populației să fie evitată și ca rolul susceptibilității individuale în inducerea intoleranței la adjuvanții de aluminiu să fie analizat mai îndeaproape […] Apariția miofasceitei macrofagice în Franța a demonstrat faptul că există lacune importante în cunoștințele noastre despre particulele de aluminiu, inclusiv mecanismele de acțiune, evoluția post-injectare, diseminarea sistemică și siguranța acestora pe termen lung […] ar fi de dorit ca […] să se planifice eliminarea treptată a sărurilor de aluminiu din vaccinurile umane (așa cum s-a întâmplat deja în cazul produselor cosmetice și al vaccinurilor de uz veterinar)”.

Parcurgând chiar și cu ochii novicelui în medicină informațiile oferite de cercetători în volumul aflat în discuție, se pot trage câteva concluzii simple:

• unii adjuvanți din vaccinuri pun probleme și ar trebui eliminați;
• administrarea unui număr mare de vaccinuri într-o perioadă scurtă crește riscul de reacții adverse autoimune și inflamatorii;
• vaccinarea nu ar mai trebui să se facă orbește, oricui, ci numai în urma unei evaluări a terenului genetic individual, având în vedere predispoziția genetică a unor persoane de a dezvolta mai ușor reacții de tip autoimun, nu numai la vaccinuri, ci și la stimuli obișnuiți de natură infecțioasă.

IV. Proiectul legii vaccinării ignoră unele date actuale ale științei

Concluziile expuse anterior nu sunt singurele și experții pot, desigur, identifica și altele. Important este ca, în lumina principiului legal enunțat de art. 7 lit. f) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, citat supra, autoritățile de sănătate din România să reacționeze la aceste informații oferite de știință și să normeze în concordanță cu ele. Din păcate, proiectul legii vaccinării nu oferă nicio speranță în acest sens.

Față de încă actuala O.G. nr. 53/2000 privind obligativitatea raportării bolilor și a efectuării vaccinărilor, proiectul de lege prezintă doar unele semne de nuanțare a atitudinii autorităților publice față de vaccinare. Se recunoaște în sfârșit, în mod expres, că există copii care pot avea contraindicații pentru un vaccin sau pentru orice vaccin și că vaccinurile pot provoca prejudicii, care, într-o exprimare neinspirată, se „acoperă” de către Ministerul Sănătății. În rest, principiul vaccinării cu orice preț, indistinct și paușal, aplicat de decenii în România, este perpetuat și de actualul proiect, cu toate că, așa cum am arătat, știința imunologică nu a rămas nicidecum la nivelul anilor 1950. Nu vom diseca acest proiect în toate detaliile sale și nu îi vom aduce toate criticile pe care le merită, pentru că scopul prezentului articol este altul. Vom observa doar că, așa cum prevede proiectul, sesizarea „instituțiilor abilitate” pentru săvârșirea de către părinți sau reprezentanții legali a infracțiunii de rele tratamente aplicate minorilor, „în cazul minorului care împlinește vârsta de 3 ani și nu a primit vaccinurile obligatorii corespunzătoare vârstei”, este o încercare nefericită de a strecura sub umbrela art. 197 C.pen. un tip de decizie care nu intră în sfera de aplicare a acestui text legal, pentru argumente pe care penaliștii vor fi mi îndreptățiți decât autorul prezentului articol să le ofere. Ne punem doar întrebarea dacă autorii proiectului ar fi pregătiți, în logica penală pe care ei înșiși o propun, să răspundă conform legii pentru situațiile de prejudiciu de sănătate grav produs de vaccinuri unor minori. Reamintim că proiectul recunoaște [prin art. 7 alin. (4)] că vaccinurile pot provoca prejudicii, pe care le „acoperă” Ministerul Sănătății.

V. Despre privilegiul boului. Pentru o atitudine prudentă a legiuitorului în problema vaccinării

Mai important, în schimb, ni se pare că este să atragem atenția asupra faptului că stadiul actual al științei în materie de vaccinologie și imunologie a ajuns la unele concluzii expuse în parte supra și de care inițiatorii oricărui proiect de lege a vaccinării trebuie să țină seama. Prudența la care îndemnăm există de mult în multe țări europene, în care niciun fel de vaccinare nu este obligatorie: Olanda, Luxemburg, Spania, Anglia, Austria, Elveția, Germania. Conform nu doar științei, ci și legii, vaccinul este un medicament. Mai exact, un medicament imunologic, așa cum este denumit și de Directiva 2001/83/CE, prin art. 1 pct. 4 și de Legea nr. 95/2006 prin art. 699 pct. 5. Fiind un medicament, el nu poate ocoli spectrul nedorit al reacțiilor adverse inerente oricărui medicament. Şi dacă știința a ajuns la unele concluzii privind reacțiile adverse în cazul vaccinurilor, nu înțelegem de ce un proiect de lege a vaccinării din anul 2017 mai poate reglementa, ca la 1950, voios și fanatic, obligativități de vaccinare care ignoră total prudența și principiul precauției stabilite imperativ de art. 7 lit. g) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății: „Principiile care stau la baza asistenței de sănătate publică sunt următoarele: […] în condiții specifice, decizii fundamentate conform principiului precauției”.

Ce ar fi timpul să vadă legiuitorul român? Că, potrivit datelor științei, unii adjuvanți din vaccinuri pun probleme serioase și ar trebui eliminați. Că unii oameni de știință (a se vedea supra) au constatat că adjuvanții pe bază de aluminiu au fost eliminați din produsele cosmetice și, atenție!, din cele de uz veterinar. Se spune Quod licet Iovi, non licet bovi. În speță, lucrurile stau invers. Boul are privilegiul de a-i fi permis ceea ce omului îi este încă oprit: anume accesul la produse fără adjuvanți de aluminiu. Avansăm sintagma plastică „privilegiul boului”, în ideea că existența ei ar putea atrage mai ușor atenția legiuitorului asupra problemei, îndemnându-l să reflecteze atent asupra ei și să întoarcă lucrurile în favoarea omului. Desigur, asta nu înseamnă oprirea vaccinărilor până la eliminarea totală a aluminiului din ele, ci doar respectarea art. 7 lit. g) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății: precauție maximă în decizii, inclusiv în legiferare. La precauție trebuie să îndemne și alte concluzii ale științei. Bunăoară, așa cum am arătat deja supra, s-a dovedit că administrarea unui număr mare de vaccinuri într-un timp scurt sau relativ scurt crește riscul de reacții adverse autoimune și inflamatorii. Combinată cu riscurile date de adjuvanții cu aluminiu, această concluzie ar trebui să ridice în decidenții din sănătate o întrebare legitimă: este, oare, bine să administrăm nu mai puțin de 9 vaccinuri în primele 12 luni de viață ale unui copil, așa cum indică Planul național de imunizare? Nu ar fi timpul unei selecții pe criterii, evident, științifice, astfel încât această rafală de vaccinuri să fie semnificativ diminuată? Oare de ce state avansate din Europa evită să instituie obligativitatea vaccinării și recomandă doar unele vaccinuri din seria la care sunt supuși copiii români în primele 12 luni de viață? În fine, o altă concluzie a științei este aceea că există o predispoziție genetică a unor persoane de a dezvolta mai ușor reacții de tip autoimun, nu numai la vaccinuri, ci și la stimuli obișnuiți de natură infecțioasă, motiv pentru care aceste persoane oferă terenul potrivit pentru reacții adverse postvaccinale de natură autoimună. Cercetătorii amintiți în debutul articolului nostru declară că „faptul că vaccinurile se administrează la miliarde de oameni, fără un screening preliminar pentru depistarea susceptibilităților subiacente este de natură să ne îngrijoreze”. Îngrijorarea ar trebui să fie, ca să ne exprimăm în termenii domeniului, transmisibilă. Măcar la decidenții din domeniul sănătății ar trebui să se transmită. Ideea nu este că peste noapte trebuie pus la punct un mecanism de screening care să depisteze vulnerabilitățile genetice de imunitate ale unor persoane. Şi nici că vaccinarea ar trebui, până atunci, oprită. Ci, din nou, că în fața unei îngrijorări explicit exprimate de specialiști, legiuitorul, funcționarul administrativ și ministrul trebuie să acționeze sub imperiul precauției, al prudenței. Dacă ni se semnalează în mod credibil un potențial pericol, hai să vedem cum putem diminua răspândirea pericolului, și nu hai să facem la fel ca și până acum, că altceva nu știm.

VI. Ruleta rusească a vaccinării

Găsim relevantă și o dispoziție din Directiva 2001/83/CE. Dispoziția face parte din Anexa 1, denumită Standarde Și Protocoale Analitice, Farmacotoxicologice și Clinice Pentru Testarea Medicamentelor, și se găsește la Partea a 4-a, lit. f), pct. 5: „Pentru vaccinuri și seruri, starea imunologică și vârsta populației studiate, precum și epidemiologia locală au o importanță hotărâtoare și trebuie să fie monitorizate în timpul studiului și să se facă o descriere completă a acestora”. Dispoziția privește obligații ale producătorilor de vaccinuri în ceea ce privește studiile anterioare punerii produselor pe piață. O asemenea obligație, instituită încă din 2001 pentru producători, trebuie să atragă atenția, chiar și în 2017, autorităților române în domeniu. Dacă încă din 2001 s-a observat că starea imunologică, vârsta și epidemiologia locală „au o importanță hotărâtoare”, după cum se exprimă Directiva, în procesul de vaccinare, cu atât mai mult în 2017, după ce cele mai recente studii științifice confirmă și completează cu informații aceeași stare de fapt, nu ar trebui să se mai poată concepe decizii medicale și de administrație sanitară care să ignore aceste lucruri.

În continuarea textului de Directivă înainte citat și în acord cu argumentele prezentate deja supra, avansăm o observație. Dacă starea imunologică, vârsta și epidemiologia locală „au o importanță hotărâtoare” în lansarea pe piață a unui produs vaccinal, înseamnă că medicamentul numit vaccin nu este nicidecum atât de inofensiv pe cât par să creadă, sincer sau nu, multe persoane. Altfel, nici starea imunologică, nici vârsta și nici epidemiologia locală nu ar avea vreo relevanță. Și înseamnă că pe un teren imunologic favorizant un vaccin riscă să facă rău, și nu bine. Cunoaște cineva terenul imunologic al unei persoane, copil sau nu, la momentul vaccinării, în România și nu numai? Nici gând. Factorul alea, întâmplarea, șansa sau neșansa, au fost și sunt prezente copios la fiecare dintre miliardele de vaccinări din trecut și din prezent. E ca într-un joc de noroc. Îți poate intra sau nu cartea sau zarul necâștigător. În tabăra vaccinării cu orice preț se invocă, întemeiat, rata foarte scăzută de reacții adverse, raportat la numărul total de vaccinări. Riscul e foarte mic, se spune, ceea ce este perfect adevărat. E mic, dar există. Asta înseamnă că o minoritate, nu știm cu certitudine cât de mică procentual, este destinată sacrificiului. Bolile autoimune, cu scleroza în plăci cap de listă, sunt devastatoare pentru orice om și, de regulă, închid dramatic capitolul viață pentru cei afectați. Rata exactă de risc contează mai puțin. Tabăra provaccinistă tinde să o diminueze, în timp ce tabăra anti tinde să o exagereze. Nici datele științei nu sunt certe. Există efecte adverse pe termen scurt, ușor decelabile, și efecte adverse pe termen lung, greu sau imposibil de determinat, cel puțin în stadiul actual al cunoașterii. Tot ce putem observa este că vaccinarea presupune în mod necesar, deocamdată, o minoritate de sacrificiu, un fel de reziduu ghinionist al unei majorități salvate. Problema pe care o pune această situație este și de natură etică. Avem dreptul să sacrificăm o mână de oameni pentru binele unei majorități? Putem oare să ne închipuim un fel de extensie a democrației, în care minoritatea nu doar că se supune majorității, dar sfârșește în chinuri pentru binele majorității? Jocul șansă-neșansă implicat în această situație este mai apropiat de ruleta rusească decât de jocul de zaruri. La fel ca la ruleta rusească, la fiecare a n-a vaccinare glonțul unei boli autoimune pleacă spre creierul unei persoane. Vom ilustra observațiile noastre cu câteva exemple.

VII. Între certitudinile prezumțiilor și incertitudinile științei. Jurisprudența franceză

Reputatul profesor Ion Turcu recurge inspirat la jurisprudența franceză în cartea sa, Dreptul sănătății[1], pentru a ilustra aspecte încă inedite pentru peisajul dreptului românesc. Domnia sa redă și comentează un set de câteva hotărâri ale Curții de Casație a Franței, hotărâri prin care judecătorii sparg, ca să spunem așa, gheața legăturii de cauzalitate vaccin – boală autoimună gravă de care depindea soluția în acțiunile în justiție ale unor reclamanți. Problema este următoarea: ce faci când știința nu a stabilit limpede nici cauzele sclerozei în plăci, nici pe ale altor boli autoimune, și cu atât mai mult nu a stabilit fără dubiu nici legătura cauzală vaccin-boală autoimună, dar nici absența unei asemenea legături și, cu toate acestea, la, să spunem, două luni după vaccinare, se instalează simptomele unei boli autoimune? Iar asta se întâmplă nu izolat, ci în câteva zeci de situații care fac obiectul acțiunilor în justiție. Sunt două variante. Fie mergi exclusiv pe mâna științei, și rămâi în aceeași ceață ca și ea, cât timp răspunsurile clare și definitive ale cercetătorilor întârzie. Rezultatul: respingerea acțiunii. Fie observi evidența: la scurt timp după vaccinare s-a instalat dezastrul. Evidența fiind observată și de medicii curanți ai pacientului, și de experții chemați în cauză, judecătorului nu-i rămâne decât să o constate și el însuși. Prilej cu care aplică sistemul prezumțiilor relative, existent, bunăoară și în sistemul de drept românesc, prezumții care, în principiu, reprezintă concluzia trasă pentru un fapt necunoscut pornind de la un fapt cunoscut. În speță, e necunoscută existența sau inexistența unei relații de cauzalitate vaccin-boală autoimună, pentru că știința este încă în fază de incertitudine. În schimb, e cunoscut (prin probe) că pacientul/pacienta avea o stare bună de sănătate anterior vaccinării, că antecedentele eredo-colaterale nu indicau nicio patologie similară, că primele semne de boală au apărut în interval de săptămâni sau luni după vaccinare, că știința nu exclude, conform expertizelor administrate, asemenea legături cauzale, și că, în unele situații, chiar lista de efecte adverse declarate de însuși producătorul vaccinului, care însoțește produsul administrat, prevede, între altele, scleroza în plăci. Observând o asemenea situație de fapt, judecătorul are deschisă calea a ceea ce dreptul procesual francez denumește destul de pompos „prezumții grave, precise și concordante”, ajungând la concluzia existenței legăturii de cauzalitate între administrarea vaccinului și boala autoimună. Pentru această prezumție concură, am adăuga, și o altă probă, nemenționată în hotărârile analizate, dar posibil receptată de judecători. Anume aceea că, pe fondul a zeci de acțiuni în justiție, cum vom vedea imediat, ajunse în recurs la instanța supremă franceză, toate generate de administrări de vaccin antihepatitic B, e greu să te faci că nu vezi o posibilă legătură cauzală între acest vaccin și multele scleroze în plăci ale pacienților care au apelat la justiție.

Plecând de la rândurile profesorului Ion Turcu, am căutat pe internet și am găsit o sursă de informații despre cauzele de la Curtea de Casație franceză care au avut în analiză dosarele vaccinurilor antihepatită B. Sursa are adresa de web investigationfin.canalblog.com și poate fi identificată ușor cu cuvintele cheie Revue de jurisprudence de la Cour de Cassation en matière de litiges causés par les vaccins à l’hépatite B. Sunt prezentate nu mai puțin de 47 de hotărâri judecătorești, cu link-uri către fiecare dintre ele, cu extrase semnificative și cu unele observații pe marginea lor. Jurisprudența cuprinde anii 2003-2015. Dintre cele 47 de spețe, majoritatea covârșitoare implică scleroze în plăci postvaccinare antihepatită B. Mai sunt reclamate lupusul eritematos diseminat, maladia Guillain-Baré, scleroza laterală amiotrofică, miofasceita cu macrofage ș.a. În spețe similare, hotărârile sunt contradictorii. În unele cazuri judecătorii au aplicat sistemul prezumțiilor, în altele nu, astfel că în unele cauze ei au stabilit legătura cauzală vaccin-boală autoimună, în altele au respins-o, considerând că o asemenea legătură este ipotetică, nefiind susținută de un consens științific național și internațional.

Pe acest fond jurisprudențial contradictoriu, Curtea de Casație franceză a avut în 2015 o inițiativă surprinzătoare. A sesizat din oficiu Curtea de Justiție a Uniunii Europene cu 3 întrebări preliminare.

[1] I. Turcu, Dreptul sănătății, frontul comun al medicului și al juristului, Ed. Wolters Kluwer, București, 2010.

VIII. Vaccinurile și prezumțiile la C.J.U.E. Cauza C-621/15

Pentru edificarea cititorului asupra situației de fapt, reproducem introducerea la concluziile avocatului general al CJUE, așa cum apare pe site-ul Curții: „1. În anii 1998 și 1999, M.W. a fost vaccinat împotriva hepatitei B. La scurt timp de la aceasta, a manifestat simptome ale sclerozei în plăci. Starea sa de sănătate s-a deteriorat în următorii ani. A decedat în anul 2011. 2. Membrii familiei lui M.W. (denumiți în continuare „W. și alții” sau „reclamanții”) au introdus o acțiune în despăgubiri împotriva societății Sanofi Pasteur MSD SNC, producătorul vaccinului și una dintre cele trei pârâte din această cauză (denumită în continuare „Sanofi” sau „prima pârâtă”). Reclamanții au susținut că scleroza multiplă a defunctului a fost cauzată de vaccin. Cererea lor a fost însă respinsă întrucât nu au dovedit o legătură de cauzalitate între un defect al vaccinului și prejudiciul suferit de M.W. Pentru a stabili această legătură, reclamanții s-au întemeiat pe o dispoziție din dreptul francez, potrivit căreia o legătură de cauzalitate poate fi prezumată în cazul în care o boală se manifestă la scurt timp de la administrarea medicamentului presupus defectuos și în cazul în care nu există antecedente personale sau familiale legate de boală. 3. Reclamanții au sesizat în cele din urmă cauza la Curtea de Casație din Franța, care solicită acum Curții să se pronunțe asupra interpretării Directivei 85/374 cu privire la răspunderea pentru produsele cu defect din Uniune. Mai precis, instanța de trimitere solicită să se stabilească: (i) dacă prezumțiile descrise mai sus sunt compatibile cu această directivă; (ii) dacă aplicarea sistematică a acestor prezumții este compatibilă cu directiva; (iii) dacă în cazul în care astfel de prezumții sunt incompatibile cu directiva, reclamanții trebuie să facă proba dovezii științifice a unei legături de cauzalitate”.

CJUE s-a pronunțat în această cauză în 21 iunie 2017 și  a răspuns la primele două întrebări, apreciind că aceste răspunsuri fac inutil răspunsul la cea de-a treia. Cele două răspunsuri sunt următoarele:

”1) Articolul 4 din Directiva 85/374/CEE a Consiliului din 25 iulie 1985 de apropiere a actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre cu privire la răspunderea pentru produsele cu defect trebuie interpretat în sensul că nu se opune unui regim probatoriu național precum cel în discuție în litigiul principal, în temeiul căruia, atunci când instanța de fond este sesizată cu o acțiune prin care se solicită stabilirea răspunderii producătorului unui vaccin pentru un pretins defect al acestuia din urmă, aceasta poate considera, în exercitarea puterii de apreciere cu care este învestită în această privință, că, în pofida constatării că cercetarea medicală nu stabilește și nici nu infirmă existența unei legături între administrarea vaccinului și apariția bolii de care este afectată persoana prejudiciată, anumite elemente de fapt invocate de reclamant constituie indicii grave, precise și concordante care permit să se concluzioneze că există un defect al vaccinului și o legătură de cauzalitate între acest defect și boala respectivă. Cu toate acestea, instanțele naționale trebuie să garanteze că aplicarea concretă a regimului probatoriu menționat nu conduce nici la încălcarea sarcinii probei instituite prin articolul 4 menționat, nici la afectarea efectivității regimului răspunderii instituit prin această directivă.

2) Articolul 4 din Directiva 85/374 trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim probatoriu întemeiat pe prezumții potrivit căruia, atunci când cercetarea medicală nu stabilește și nici nu infirmă existența unei legături între administrarea vaccinului și apariția bolii de care este afectată persoana prejudiciată, existența unei legături de cauzalitate între defectul atribuit unui vaccin și prejudiciul suferit de persoana prejudiciată ar fi considerată întotdeauna stabilită atunci când sunt reunite anumite indicii de fapt predeterminate de cauzalitate”.

În esență, răspunsul Curții poate fi rezumat astfel: Da, sistemul prezumțiilor este permis, cu condiția să se bazeze pe indicii pertinente și concludente, și cu condiția să fie aplicat individualizat, la fiecare speță în parte, nefiind permise indicii prestabilite în alte circumstanțe decât cele ale speței.  Se deschide astfel o cale importantă de acces la decizii definitive de despăgubire pentru mulți justițiabili din țările europene aflați în situații similare celor anterior descrise la pct. VII al prezentului articol.

IX. Concluzii

Ruleta rusească a vaccinurilor nu este mai riscantă decât ruleta rusească a oricăror altor medicamente din medicina alopată. Efectele adverse sunt de natura medicamentelor alopate. Gradul de risc este comparabil și, cu toate acestea, ușurința în prescrierea vaccinurilor este cu mult mai mare decât în cazul altor medicamente. Operează un fel de prezumție de binefacere necondiționată, o aură de leac miraculos, care scutesc de dubii deopotrivă pe decidenții din sănătate și pe mulți dintre beneficiarii lor. Tot ce încercăm să transmitem pe calea acestui articol este că, din moment ce e limpede că vorbind despre vaccinuri tot despre medicamente vorbim, atunci se cuvine în mod imperativ să adoptăm prudența care se cuvine față de orice medicament de pe lumea aceasta. Dacă medicamentele se prescriu cu grijă, se cuvine ca și vaccinurile să fie prescrise cu grijă. Campaniile vaste de vaccinare obligatorie, care implică un asediu efectiv cu vaccinuri în primele luni de viață ale copiilor români, trebuie să înceteze și să fie înlocuite cu prescripții de vaccinare țintite pe situații justificate epidemiologic și limitate la maximum posibil. Cât timp screeningul populațional în vederea identificării vulnerabilităților genetice la boli autoimune rămâne încă un vis, împiedicând o vaccinare personalizată, adaptată terenului genetic individual, singura soluție rămâne prudența. Și dacă nu ne vine să ascultăm de prudență, ar trebui găsit mecanismul legal pentru a asculta de lege. Din nou, art. 7 lit. f) și g) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății: „Principiile care stau la baza asistenței de sănătate publică sunt următoarele: […]decizii bazate pe cele mai bune dovezi științifice existente la momentul respectiv […] în condiții specifice, decizii fundamentate conform principiului precauției”. Precauția nu sucește minți și nu atrage prea mulți bani. Ceea ce, pentru unii, e o problemă.

————————————

Avocat Secoșan Ferdinand – Baroul Timiș

Articolul a apărut în nr. 5/2017 al revistei Curierul Judiciar.

Legatura vaccinuri-cancer

A fost dat publicitatii primul raport ce admite o posibila cauzalitate vaccin-cancer.

De 18 ani incoace, comisiile speciale de investigatie au incercat sa raspunda la mii de cazuri de imbolnaviri grave si decese ale militarilor italieni, investigand cauzele si luand in considerare expunerea la factori multipli de risc.

Toate indoielile au fost acum spulberate: vaccinarea profilactica este printre factorii patogeni care au declansat aceasta situatia alarmanta in armata italiana!

Comisia a examinat cazurile in care vaccinarea condus la reactii adverse cu aparitia de boli autoimune si neoplastice la o parte din populatia militara vaccinata ce nu fusese supusa altor factori de risc in afara celor asociati cu vaccinarea.

Citam:

“In lumina probelor adunate, Comisia confirma existenta unei legaturi semnificative statistic intre boli neoplastice [cancer!], limfoproliferative si alte boli (de ex. boli autoimune) si administrarea de vaccinuri conform regulamentelor militare pentru vaccinare profilactica.
Comisia considera ca o legatura de cauzalitate nu poate fi exclusa.”

Recomandari de vaccinare cu doze monovalente

Astfel, “pentru Fortele Armate Comisia parlamentara recomanda ca vaccinarea sa se faca cu vaccinuri monovalente si sa nu se administreze mai mult de 5 vaccinuri simultan, in conformitate cu principiul precautiunii confirmandu-se necesitatea pentru:

• o examinare pre-vaccinala temeinica [Comisia a decis ca soldatii care nu trec aceste teste nu vor mai fi acceptati in armata]

• evaluarea personalizata a riscului

• monitorizarea efectelor pe termen lung pentru fiecare individ.”

Mentiuni: vaccinurile administrate soldatilor italieni sunt administrate si copiilor; dozele de vaccin nu sunt adaptate la greutatea corporala!
5 vaccinuri monovalente simultan administrate la un adult inseamna mai putin per kg corp decat ce primeste in prezent un bebelus.

Indoieli privind siguranta vaccinurilor

Comisia a subliniat ca exista inca multe indoieli privind siguranta vaccinurilor aprobate pentru uz militar si civil (care sunt identice).
Riscurile ca vaccinarea sa duca la probleme de sanatate cresc atunci cand se administreaza vaccinuri plurivalente sau cand organismul nu a avut suficient timp sa elimine adjuvantii, excipientii si substantele contaminante din vaccinuri [din cercetarile profesorului Romain Gherardi si ale doctorului Chris Exley stim ca aluminiul persista in creier cel putin SAPTE ANI!].

In timp ce politicienii nostri sustin ca riscurile mentionate nu ar fi sustinute de cercetarea medicala, Comisia recomanda acum ca tuturor militarilor sa li se administreze doar vaccinuri monobalente! Riscurile unei proceduri medicale obligatorii [in Italia] care poate periclita sanatatea sau viata copiilor nu pot fi musamalizate sau bagatelizate de guvern sau de doctori.

Vaccinuri contaminate?

Contaminarea vaccinurilor este demonstrata in tabelele de la pag. 157, 159, 169 si in fotografia de la pag. 165 din raportul comisiei.

Nu numai ca vaccinurile sunt contaminate cu multe substante declarate de companiile farmaceutice, dar autoritatile nu au dorit sa analizeze vaccinurile in mod independent. Mai multe asociatii germane, italiene, franceze si americane au efectuat de-a lungul anilor diverse analize ale vaccinurilor, solicitand multor autoritati sa reconfirme rezultatele alarmante si sa faca propriile lor analize. Toate aceste solicitari au fost ignorate. De fiecare data au incercat sa atace metodologia analizelor, dar niciodata nu au facut comparatii cu alte analize si nici nu au incercat sa reproduca sau sa demonteze rezultatele.

Raspunsul la intrebarea “Sunt vaccinurile contaminate?” este “DA, ABSOLUT”, insa pentru a intelege cantitatile reale, analizele trebuie facute in laboratoare independente si fara conflicte de interes, nu in cele sponsorizate de stat. Dar cine are interes sa faca asemenea analize?

Citate din raport

«Reactiile adverse raportate in prospectele si fisele tehnice ale vaccinurilor, chiar luate in considerare in mod individual, confirma necesitatea unor analize risc-beneficiu personalizate cu privire la vaccinarea profilactica, precum si necesitatea monitorizarii periodice pe termen lung a fiecarui vaccin in parte.»
(pag. 154)

«Desi Comisia cunoaste faptul ca reactiile adverse difera intre adulti si copii, nu trebuie subestimata cantitatea totala de aluminiu administrata personalului militar in decursul intregului proces de profilaxie, intrucat la adulti gradul mai mare de dezvoltare al sistemului imunitar si sistemului nervos, precum si posibilele forme de autoimunitate fiziologica pot induce reactii limfopoliferative si boli autoimune, dupa cum se arata in lista de efecte indezirabile, reactii adverse si contraindicatii continuta in prospectele tehnice ale companiilor farmaceutice.»
(pag. 160)

«Dupa cum s-a subliniat si in raportul interimar din iulie, vaccinarea implica riscuri cu privire la probleme imunosupresive, de hiperimunizare, autoimunitate si hipersenzitivitate. Aceasta afirmatie a fost confirmata de analiza documentelor vaccinurilor, cum ar fi prospectele si sumarul caracteristicilor produsului, rezumate in urmatorul tabel.»
(pag. 168)

«S-au descoperit informatii importante in urma analizei efectelor adverse, evenimentelor adverse si contraindicatiilor. Per total, au fost descoperite reactii adverse de la 10% pana la “frecventa necunoscuta”.»
(pag. 174)

«Mai mult decat atat, datele trimise de compania farmaceutica arata o serie de boli autoimune ca efecte indezirabile sau reactii adverse ale vaccinarii.»
(pag. 185)

«Trebuie remarcat ca monitorizarea reactiilor adverse este efectuata doar pentru un scurt timp dupa vaccinare, motiv pentru care reactiile adverse imediate sunt mult mai frecvente, in timp ce reactiile rare sunt legate de patologii pe termen lung, care necesita un esalon de populatie mult mai mare pentru studii, iar aceasta nu se realizeaza in timpul fazei post-marketing. De aceea, reactiile adverse non-acute sunt in mod semnificativ subestimate.»
(pag. 185)

Aici-link gasiti in josul paginii un alt link ce duce la raportul integral, tradus in engleza.

Noi intrebam: DE CE cand e vorba de adulti, personal militar etc., ies la iveala realitatile tragice ale vaccinarii, dar cand este vorba de copii toata lumea baga capul in nisip? Va lasam sa raspundeti singuri la aceasta intrebare!

P.S. Recomandam si urmatoarele informatii despre soldatii americani vatamati de vaccinuri in cel de-al doilea razboi mondial! Generalul Eisenhower relateaza in 1950 despre cei 6.000 de soldati aflati in spitale (!!), fara ca vreunul sa fi fost ranit. Acesti soldati erau crème de la crème in materie de sanatate (47% erau per total respinsi pentru serviciul militar, deci cei acceptati plezneau de sanatate!), dar cand ajungeau in cazarmi primeau baxul de vaccinuri si alte medicamente, ajungand invalizi fizic si psihic!

Studiu epidemiologic privind asocierea dintre vaccinul Bexsero și sindromul nefrotic

În luna mai 2014, copiii/tinerii cu vârsta cuprinsă între 2 luni și 20 de ani din regiunea Saguenay-Lac-Saint-Jean au fost vaccinați cu noul vaccin tetravalent meningococic B (4CMenB) comercializat sub numele de Bexsero. Datorită experienței clinice limitate cu acest vaccin, a fost efectuată o supraveghere activă privind siguranța acestui vaccin.

Trei cazuri de sindrom nefrotic (SN) au fost raportate pentru perioada de șase luni după administrarea celei de-a doua doze de vaccin printre cei aprox. 10.000 de persoane supravegheate. Aceasta corespunde unei incidențe de 60 la 100.000 persoane-ani (p.-a), o rată mare față de incidența așteptată de 1-4 la 100 000 p-a.

Sindromul nefrotic este o afecțiune renală care determină pierderea proteinelor în urină, scăderea proteinelor plasmatice și edemul generalizat.

În contextul unei campanii de vaccinare pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 luni și 4 ani într-o altă regiune, directorul național de sănătate publică din Quebec a comandat un studiu epidemiologic pentru a clarifica excesul de cazuri de sindrom nefrotic posibil asociate cu vaccinul meningococic B, pentru a identifica factorii de risc asociați cu sindromul nefrotic și a oferi intervenții adecvate după caz.

Rezultate: Analiza dosarelor medicale a celor trei cazuri identificate prin supravegherea activă a arătat că acestea îndeplineau toate criteriile (edeme generalizate, hipoalbuminemie <30g/L și proteinurie ≥ 3g/l) care definesc un sindrom nefrotic confirmat.

Pe baza dosarului administrativ de spitalizare din Quebec (MED-ÉCHO), ancheta a identificat pacienții cu vârsta sub 20 de ani care fuseseră internați în spital pentru prima dată cu sindrom nefrotic. În Quebec, au existat 408 de cazuri de spitalizare între aprilie 2006 și martie 2016 (10 ani), deci o rată de spitalizare de 2,23 la 100.000 p.-a- Această rată era similară cu cea din Saguenay-Lac-Saint-Jean în cei opt ani anteriori campaniei de vaccinare (2,03 la 100.000 p-a). Pe de altă parte, la tinerii cu vârste cuprinse între 1 și 9 ani, rata provinciei a fost de două ori mai mare decât cea din Saguenay-Lac-Saint-Jean (3,5 vs 1,6 la 100.000 p-a).

Această investigație a identificat un al patrulea caz confirmat de sindrom nefrotic postvaccinal care nu participase la supravegherea activă. Cele patru cazuri confirmate de sindrom nefrotic erau în vârstă de 2-5 ani și nici unul nu prezentase antecedente de afecțiuni renale. La doi pacienți, simptomele începuseră înainte să primească a doua doză. Trei pacienți au fost internați, iar celălalt a fost tratat ambulator. Niciunul dintre pacienți nu a avut biopsie renală, dar deoarece “au răspuns bine la corticosteroizi”, diagnosticul prezumtiv este “sindrom nefrotic cu leziuni minime”. Un pacient a avut recidive și i se prescrie o terapie cu imunosupresive.

Cele 4 cazuri printre vaccinați în cele 13 luni de la începerea campaniei de vaccinare duc rata de incidență în regiunea 02 la 7,5 din 100.000 persoane-ani (95% CI între 2,4 și 18,2) pentru persoanele între 0-20 de ani, dar avem o rată de 16,3 la 100.000 (95% CI între 5,2 și 39,4) pentru copiii între 1-9 ani, unde dealtfel apar toate cazurile de sindrom nefrotic.

Atunci când se exclud cazurile de tratament ambulatoriu, rata de spitalizare pentru copiii vaccinați cu vârsta cuprinsă între 1-9 ani a fost de 12,3 la 100.000 p.-a (95% CI între 3,1 și 33,4), ceea ce este semnificativ mai mare decât rata observată în această grupă de vârstă a regiunii respective în cei 8 ani de dinaintea campaniei de vaccinare (raportul de spitalizare 7,65, 95% CI 1,02 – 57,09). Această rată a fost de asemenea de 3,5 ori mai mare decât rata la cei din provincie, dar fără a atinge pragul de semnificație statistică (p = 0,11).

Concluzie: Cu doar patru cazuri, chiar dacă probabilitatea atinge nivelul de semnificație statistică uzuală, nu se poate exclude nici faptul că această asociere se poate datora întâmplării. Deși în prezent nu există mecanisme cunoscute care să poată furniza o plauzibilitate biologică unei legături de cauzalitate, identificarea a patru cazuri este un semnal de îngrijorare ținând cont de raritatea sindromului nefrotic. Pentru a confirma sau infirma dacă aceste cazuri sunt legate cauzal de vaccinul meningococic 4CMenB, va trebui verificat dacă această asociere se manifestă și în alte țări sau teritorii unde acest vaccin este administrat copiilor între 1-9 ani.

Întrebarea crucială este: CINE se va oferi să finanțeze astfel de studii?

Articol preluat de pe site-ul Initiative Citoyenne.

Rezultatele sunt inspaimantatoare.

Printre altele, MERCURUL este inca prezent in vaccinurile pediatrice, dupa am informat noi si in alt articol si in alt articol.

Redam mai jos tabelul cu elementele chimice gasite in vaccinuri. Originalul este aici-link.

Compusi de mercur in vaccinurile pediatrice – DA sau NU?

Se vehiculeaza permanent in propaganda pro vaccinare afirmatia ca vaccinurile pediatrice nu ar mai contine compusi de mercur. Sa fie adevarat?

Vorbim aici de Tiomersal (Merthiolat; Na-Ethylmercuritthiosalicylat).

Institutul german Paul Ehrlich (echivalentul Agentiei Medicamentului): „Tiomersal este un compus organic de aluminiu, care contine in cantitate de 49% mercur (Hg). Este cunoscut faptul ca mercurul si compusii lui, categorie in care intra si Tiomersalul, etilmercurul si metilmercurul, au efecte neurotoxice si nefrotoxice, bineinteles in doze mult mai mari decat cele utilizate in vaccinuri.”[1]

Noi nu stim si nu avem de unde sa stim daca efectele neurotoxice si nefrotoxice sunt legate doar de dozele mai mari decat cele din vaccinuri, avand in vedere ca NU EXISTA studii controlate dublu-orb cu placebo care sa fi analizat aceste efecte!

Istoria compusilor de mercur

„De la prima descriere (ROBINSON 1937), s-a observat o sensibilizare crescanda a populatiei la compusii de mercur. Cauza cea mai frecventa: Tiomersal-ul din vaccinuri, precum si solutia folosita pentru lentilele de contact (VAN KETEL 1980, PEDERSEN 1978, RIETSCHEL 1982, TOSTI 1986, 1988, WILSON 1981, LINDEMAYR 1984, PODMORE 1989, MITZUTANI 1973, EPSTEIN 1963, MACKENZIE 1974, REISMAN 1969). La oameni tineri, in special la soldati, s-a observat o crestere a reactiilor pozitive la test in urma administrarii vaccinului antitetanos (HANSSON 1970, 1971, FORSTRÖM 1980, NOVAK 1985, SEIDENARI 1990, MITZUTANI 1973)”[2]

Cum actioneaza compusii de mercur

„Tiomersal-ul este un compus chimic din acid tiosalicilic si etilmercur. El se descompune deja in fiola de vaccin in aceste doua componente si contine apoi 50% mercur pur (Hg). Tiomersal-ul actioneaza astfel impotriva ciupercilor (fungicid), impotriva bacteriilor (bactericid) si antiinflamator, motiv pentru care este adaugat in vaccinuri. Vatamarile neuronale sunt ireversibile, pot aparea si la saptamani dupa vaccinare si afecteaza mai ales bebelusii si copiii ai caror neuroni abia se dezvolta.”[3a]

„Metilmercurul este de departe cel mai toxic compus de mercur si dealtfel singurul compus care in lista M A K este clasificat ca si teratogen (vatama grav fetusul). Metilmercurul este resorbit in proportie de 80% prin plaman si tractul gastrointestinal. Compusii de metilmercur se depun in sistemul nervos central – concentratii mari se gasesc si in par, in ficat si rinichi. Acesti compusi patrund dincolo de placenta si au efecte teratogene, fetusul reactionand de 3-4 ori mai sensibil la metilmercur decat gravida. Compusii organici de mercur sunt eliminati in principiu prin vezica biliara, iar cantitati mici pot fi eliminate si prin urina sau lapte matern. Simptome de intoxicare apar incepand cu ingestia a 200mg, insa –spre deosebire de mercurul metalic- aceste simptome se manifesta abia dupa cateva saptamani. Asupra unui adult, cantitati de 350mg de metilmercur pot avea efecte letale. In anii ’50 in Japonia si in anii 1971-1972 in Irak (boala Minamata) s-au inregistrat catastrofe de otravire prin compusi organici de mercur.”[3b]

A nega potentialul vatamator al Tiomersalului este foarte periculos si inacceptabil.

Pediatrul  german dr. Steffen Rabe declara: „Ca majoritatea compusilor de mercur, si Tiomersal-ul are efect neurotoxic, deci vatama ireversibil sistemul nervos central si perifer. Este de neinteles de ce nu s-au facut mai din timp studii despre efectele Tiomersalului asupra dezvoltarii creierului copiilor vaccinati.”[4]

Tiomersal in vaccinurile pediatrice

Aici trebuie sa luam in considerare procesul de productie a vaccinurilor. Producatorii nu sunt obligati sa declare toate componentele unui vaccin. Iata in acest context un comunicat al Institutului Paul Ehrlich: „Antigenele virale sunt curatate si apoi, daca se doreste acest lucru, ele sunt amestecate cu alte antigene pentru a obtine o compozitie vaccinala multivalenta. Productia de vaccinuri are loc de obicei in incaperi sterile, iar conservanti cum ar fi Tiomersalul sunt adaugati la anumiti pasi ai procesului de productie, pentru a minimiza sau preveni cresterea bacteriilor.”[5]

Acelasi Institut Paul Ehrlich ne spune: „Un copil imunizat in prezent cu vaccinuri plurivalente dupa schema recomandata de Comisia STIKO nu mai primeste injectie cu Tiomersal, respectiv I SE INJECTEAZA DOAR CANTITATI REZIDUALE.”

Acest lucru inseamna ca Tiomersal-ul poate fi gasit in vaccinuri si NU este declarat, caci prospectele si specificatiile produsului nu il mai mentioneaza.

Ce spune stiinta

Journal of Toxicology and Environmental Health:

„Un singur produs depasea clar cantitatea minima admisa: Infanrix Hexa, care era la acel moment singurul vaccin hexavalent autorizat pentru Europa. Produsul concurentei, vaccinul Hexavac, fusese scos de pe piata in 2005. Infanrix Hexa, vaccinul hexavalent cu care aproape toti bebelusii au fost si sunt injectati de 3 ori in primul an de viata, continea mercur in cantitate de 10 micrograme per litru. Cercetatorii australieni au repetat testul cu mostre de Infanrix Hexa si din alte loturi si au gasit la toate valori asemanatoare; astfel, s-a putut exclude posibilitatea unei contaminari intamplatoare.”[6]

Trebuie intotdeauna luat in considerare faptul ca declaratia „fara Tiomersal” nu inseamna ca produsul nu ar contine Tiomersal. Producatorii de vaccinuri, sustinuti de autoritati, au voie sa declare „fara Tiomersal” atunci cand produsul contine URME de Tiomersal!

Din analizele publicate de asociatia AGBUG (pag. 21 din acest document) reiese clar ca vaccinul Infanrix Hexa contine in continuare 4,69 micrograme de mercur per litru!

Mai gasim acolo si 6,44 micrograme de ARSENIC per litru! Asta doar in paranteza.

Unul din argumentele „forte” ale vaccinistilor suna asa: „Tiomersalul este descompus in organism sub forma de etilmercur si apoi este eliminat, nu persista in corpul uman.”

Asemenea afirmatii sunt de-a dreptul iresponsabile, cu atat mai mult cu cat autoritatile fac cu totul alte afirmatii.

De exemplu, Ministerul Bavarez pentru Protectia Consumatorilor si a Mediului Inconjurator declara astfel:

„Compusii organici de mercur: Compusii organici de mercur sunt resorbiti aproape in intregime din tractul gastrointestinal si apoi sunt imprastiati prin sange in intregul organism. Acesti compusi ajung direct in creier, patrund si prin placenta si persista in creier, in maduva spinarii, iar la gravide in sangele fetal. Cel mai expus la toxicitate la copii si la adulti este sistemul nervos central. Semnele vatamarii sistemului nervos central sunt, mai ales la copii, tulburari de dezvoltare si de comportament.”[7]

„Compusii anorganici de mercur (de exemplu Tiomersal): Compusii anorganici de mercur, spre deosebire de compusii organici, intra in organism prin alimente doar in cantitati mici si sunt absorbiti din tractul gastrointestinal de asemenea in cantitati mici. Mercurul anorganic se depune inainte de toate in rinichi, apoi ajunge in cantitati mai mici si in ficat, in tiroida, in creier si la testicule. Cei mai expusi la toxicitate sunt rinichii, care sunt vatamati si nu mai functioneaza corect. In experimente cu animale au fost observate efecte cancerigene ale compusilor organici si anorganici de mercur.”[7]

Retineti!

ORICE vaccin asa-zis „inactivat” poate contine Tiomersal. Daca si in ce cantitate contine, asta nu se stie oficial, caci producatorii nu sunt obligati legal sa declare URMELE de mercur! Din lista de analize a asociatiei AGBUG reiese ca si vaccinul ROR cu denumirea comerciala Priorix contine urme de mercur!

Informati-va direct de la autoritati sau de la producator!

Solicitati lista TUTUROR componentelor vaccinurilor, din TOATE etapele procesului de productie!

* * * * *

Toxicitate prin sinergie

Nu doar mercurul si aluminiul sunt problematice; de exemplu despre tungsten (prezent si el, dupa cum apare in rezultatul analizelor publicate mai sus), se stie ca inlocuieste molibdenul in unele enzime si este carcinogen. Poate forma un soi de polimeri care creeaza multe probleme prin mecanisme aproape deloc intelese si extrem de putin studiate. Bariul, galiul… toate sunt cu probleme. In plus, chiar daca un metal este prezent, in teorie, intr-o cantitate mai mica, NIMENI nu stie cum se comporta acel metal cand vine in contact cu alte metale toxice.

NU exista studii de sinergie, pentru toxicitatea cauzata de sinergia substantelor. Exista studii ce arata ca administrezi mercur sobolanilor in doze in care decesul va fi de 1 la 100; apoi adaugi plumb in doze ce omoara 1 sobolan din 1000. Ceea ce se obtine este uluitor: deces 100%!

Si “agentiile stiintifice” stiu asta, dar … Iata: “Expunerile la factori de stres combinati pot cauza consecinte in sanatate care sunt cumulative, sinergetice, antagonice sau care pot potenta raspunsul asteptat de la expunerea la componentele individuale. Aceasta este problema complexa cu care se confrunta cercetatorii mediului inconjurator si autoritatile de sanatate publica atunci cand stabilesc si implementeaza politica de sanatate publica pentru mediul inconjurator, produsele pentru consumatori, precum si pentru siguranta alimentelor si medicamentelor si protectia muncitorilor.”[8]

Surse:

[1]
http://www.pei.de/SharedDocs/Downloads/bundesgesundheitsblatt/2004/2004-thiomersal-impfungen.pdf?__blob=publicationFile&v=1

[2]
http://toxcenter.org/artikel/Thiomersal.php

[3a]
http://www.paracelsus.de/magazin/ausgabe/200002/vorprogrammierte-impfschaeden/

[3b]
http://umweltlexikon-aktuell.de/RUBwerkstoffmaterialsubstanz/Quecksilber.php

[4]
http://www.impf-info.de/inhaltsstoffe/additiva/87-thiomersal.html

[5]
http://www.google.com/patents/DE69833256T2?cl=de

[6]
https://ehgartner.blogspot.de/2011/03/monopol-babyimpfung-enthalt-noch-immer.html

[7]
https://www.vis.bayern.de/ernaehrung/lebensmittelsicherheit/unerwuenschte_stoffe/schwermetalle.htm

[8] Mixed Exposures Research Agenda – A Report by the NORA Mixed Exposures Team, CDC, Dec. 2004, https://www.cdc.gov/niosh/docs/2005-106/#exec

[9] Combined effects in toxicology–a rapid systematic testing procedure: cadmium, mercury, and lead, J Toxicol Environ Health. 1978 Sep-Nov;4(5-6):763-76

[10] Synergistic effects of some metals contaminating mussels on the cytotoxicity of the marine toxin okadaic acid. PMID: 10447554

[11] Toxicity assessment due to sub-chronic exposure to individual and mixtures of four toxic heavy metals. PMID: 25863025

Dragi colegi, dragi confraţi,

Noua lege care impune 11 vaccinuri pentru copii este o gravă eroare de sănătate publică. Ea a fost amplu evocată de presă.

Noi, profesioniştii din domeniul sănătăţii, cei care recomandăm şi/sau administrăm vaccinurile, suntem împinşi de către lege pe o cale care s-ar putea întoarce împotriva unora dintre propriii noştri pacienţi, împotriva profesiei noastre şi împotriva noastră înşine. Veţi înţelege imediat de ce. Acest apel subliniază elemente importante în legătură cu acest subiect. Citiţi-l cu atenţie înainte de a accepta să-l semnaţi.

Noi nu suntem împotriva vaccinurilor: noi ne opunem vaccinărilor sistematice şi prea numeroase înaintea vârstei de 2 ani.

Aceste proceduri expun copilaşii la complicaţii, pentru că sistemul lor imunitar nu este pregătit să primească atâtea agresiuni antigenice.

Astfel, ne putem teme de:
– moartea subită a bebeluşului, chiar dacă se întâmplă rar;
– boli autoimune cronice grave şi handicapante în anii următori vaccinării, în special din cauza prezenţei unor cantităţi prea mari de adjuvant pe bază de aluminiu în compoziţia majorităţii vaccinurilor;
– cancere specifice, ale oaselor, muşchilor, cartilagiilor, cu alte cuvinte sarcoamele, extrem de grave la adolescenţi şi adulţi tineri, detectate deja la animalele vaccinate cu vaccinuri cu adjuvant de aluminiu.

Vă priveşte personal dacă sunteţi:

– medici şi chirurgi generalişti sau specialişti,
– rezidenţi în spitale, indiferent de specialitate,
– studenţi la medicină, farmacie, fizioterapie,
– farmacişti vânzători sau din cadrul industriei,
– moaşe, infirmiere şi întregul personal din sănătate, cu diplomă sau în formare.

Dacă faceţi parte din marele public, în afara sistemului de sănătate, nu ezitaţi să propuneţi acest text celor care vă oferă îngrijire medicală. Ei sunt mai mult ca niciodată vizaţi şi responsabili.

Acest APEL este lansat de doi profesori în medicină: Prof. Luc Montagnier şi prof. Henri Joyeux.

Iată trei decizii de o gravitate extremă:
– Orice copil născut în Franţa începând cu 1 ianuarie 2018, trebuie obligatoriu să primească înainte de vârsta de 2 ani unsprezece vaccinuri, faţă de trei, cum era înainte.
– Copiii nevaccinaţi nu vor mai avea acces în „colectivitate” începând cu 1 iunie 2018.
– Părinţii refractari nu se mai încadrează în Codul sănătăţii publice, ci în Codul penal referitor la sănătatea copilului, care prevede o pedeapsă mult mai grea: doi ani de închisoare şi 30.000 de euro amendă.

Nu se dă nicio dispoziţie specifică privind starea imunităţii copiilor. Nu se spune nimic pentru a se promova alăptarea maternă, – respectându-se alegerea mamei -, care este totuşi recomandată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi care asigură, totuşi, cea mai bună protecţie naturală[1]. Alăptarea permite amânarea vaccinărilor până dincolo de vârsta de doi ani, dacă părinţii sunt sănătoşi.

Această creştere brutală a numărului vaccinurilor obligatorii şi a sancţiunilor este prezentată de ministrul Sănătăţii, Agnès Buzyn, drept mod de «restabilire a încrederii francezilor» în vaccinare.

Este vorba de o decizie eronată privind sănătatea publică, pentru care ministra – susţinută, de fapt, de producătorii de vaccinuri – vrea să facă responsabile familiile.

Totuşi:
– Este oare procedeul vaccinării un procedeu ştiinţific? Este el justificat medical? Este el oare democratic?
– Respectă el principiul precauţiei, dreptul francez şi tratatele internaţionale semnate de Franţa ?
– Este el benefic pentru sănătatea copiilor şi a publicului în general??

Dispozitivul instrumentat de lege este, din nefericire, mai mult decât neclar şi dubios, ba chiar înconjurat de opacitate.

Familiile vor trebui să ne ceară nouă, medicilor, înainte de orice vaccinare, o declaraţie de asumare a responsabilităţii în caz de complicaţii?

Pentru cele 11 boli, bebeluşul va trebui să primească, înainte de vârsta de 2 ani, cel puţin 4 injecţii intramusculare, fără a pune la socoteală şi rapelurile:

– 1 injecţie hexavalentă contra difteriei, tetanosului, poliomielitei, tusei convulsive, Haemophilus Influenzae B şi hepatitei B;
– 1 injecţie contra rujeolei-oreionului-rubeolei (3 virusuri atenuate);
– 1 injecţie contra meningitei C;
– 1 sau 2 injecţii contra pneumococilor: un vaccin contra a 13 tipuri de pneumococi (vaccin zis 13-valent) şi un vaccin contra a 23 tipuri de pneumococi (vaccin zis 23-valent).

De ce acţiunea dvs. este importantă acum

Noi, profesorul Luc Montagnier şi profesorul Henri Joyeux, lansăm astăzi acest Apel către confraţii noştri şi către întregul personal din domeniul sănătăţii din Franţa, din cauza unui pericol imediat care vă priveşte personal în calitate de profesionişti din sănătate, calitate în care veţi rămâne, în final, singura persoană responsabilă de toate actele medicale pe care le efectuaţi asupra pacienţilor.

Astăzi, ministrul Sănătăţii lasă să se înţeleagă că statul francez va «acoperi» toate cazurile de accidente sau efecte secundare legate de vaccinuri. Totuşi, mâine, noile legi asupra «recursurilor colective» («class actions») care vor fi pornite de către asociaţiile de pacienţi v-ar putea face vulnerabili faţă de urmărirea în justiţie cu procese civile, cu consecinţe potenţial dramatice pentru viaţa dvs. profesională şi personală. Acest lucru este cu atât mai adevărat cu cât fabricanţii de vaccinuri sunt scutiţi de responsabilităţi, chiar şi atunci când vaccinurile lor nu au trecut prin toate testele care sunt cerute pentru medicamentele care trebuie să obţină o autorizaţie de comercializare.

Efectele a unsprezece vaccinuri asupra sistemului imunitar imatur al copiilor mai mici de doi ani, iar asta începând cu cea de-a şasea săptămână de viaţă, aduc numeroase întrebări la care ştiinţa nu a putut răspunde până în ziua de astăzi, în special în ceea ce priveşte apariţia patologiilor inflamatorii cronice sau autoimune.

Va fi foarte complicat să susţinem contrariul în faţa justiţiei va fi foarte complicat: mai multe verdicte, inclusiv la nivel european, au condamnat deja firmele farmaceutice ca urmare a bolilor legate de prezenţa aluminiului, precum miofasciita macrofagică, dar şi alte maladii precum scleroza în plăci (vaccinul pentru hepatita B).[2]

În prezent, un proces este în curs în faţa Consiliului de Stat, la cererea a 3055 persoane, pentru a se obţine eliminarea adjuvantului de aluminiu prezent în vaccinurile obligatorii şi înlocuirea lui cu fosfatul de calciu. Ministrul Sănătăţii trebuie să răspundă cel târziu până pe 15 ianuarie 2018 în faţa Consiliului de Stat.

Posibilele consecinţe negative ale obligativităţii vaccinale generalizate ar putea expune profesioniştii din sănătate la acţionări în judecată pentru daune în caz de vătămări vaccinale. Acestea ar putea fi examinate mâine de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

De aceea vă invităm să vă poziţionaţi oficial alături de noi, cerând guvernului elemente ştiinţifice suplimentare care să-i justifice decizia.

Nu este vorba, în niciun caz, să ne opunem politicii de vaccinare sau să încurajăm vreo mişcare de «rezistenţă faţă de vaccinuri», şi cu atât mai puţin să contestăm eficacitatea vaccinurilor în ceea ce priveşte limitarea bolilor infecţioase. Niciun terapeut serios nu poate contesta eficacitatea vaccinării în numeroase cazuri.

Este vorba, în schimb, de a comunica autorităţilor întrebările şi rezervele noastre serioase, deoarece preocuparea noastră prioritară este binele şi sănătatea bebeluşilor.

A impune unsprezece vaccinuri nu corespunde vreunei necesităţi de sănătate publică. În ciuda a ceea ce afirmă autorităţile, nu există o scădere a «acoperirii vaccinale».

Pentru a-şi justifica decizia, ministrul sănătăţii a evocat într-adevăr, în mai multe rânduri, «o acoperire vaccinală care nu încetează să scadă». Acest lucru este inexact. Datele oficiale de sănătate publică din Franţa indică exact contrariul: în 2015, acoperirea la copii de 2 ani contra difteriei, tetanosului, poliomielitei, tusei convulsive şi Haemophilus influenzae B depăşea 95%, după ce între 2000-2013 oscilase între 87% şi 91%.

Rata de acoperire la celelalte vaccinuri[3] a progresat în acelaşi fel. Primovaccinarea bebeluşilor (3 doze) atingea 98% sau mai mult pentru DTP[4] ceea ce este «foarte ridicat şi conform obiectivelor de sănătate publică», după spusele autorităţilor.

Dacă guvernul face obligatorii astăzi unsprezece vaccinuri în loc de trei, o face dintr-un motiv perfect cunoscut, care ţine de cu totul alt registru decât cel al medicinei pure.

Este vorba de a submina o DECIZIE a Consiliului de Stat (o instituţie administrativă şi non-medicală) care îl viza pe fostul ministru al Sănătăţii.

Într-adevăr, la 8 februarie 2017, Consiliul de Stat, instituţia administrativă supremă, a cerut Ministerului Sănătăţii ca «în termen de şase luni, cu excepţia situaţiei în care legea va mări numărul de vaccinuri obligatorii, să ia masuri sau să sesizeze autorităţile competente pentru a pune la dispoziţia cetăţenilor vaccinurile care intră în categoria celor obligatorii».

Aceste «vaccinuri din categoria celor obligatorii» erau de fapt DT-Polio (diftero-tetano-polio), singurul care şi-a dovedit eficacitatea şi pe care îl solicită familiile. Petiţia pe care unul dintre noi a lansat-o pe acest subiect a fost semnată de 1.138.888 persoane, fără cea mai mică publicitate în mass media mainstream, ci dimpotrivă…

Dar vaccinul DT-Polio trivalent nu a mai fost disponibil din anul 2008, – prin calcul şi înţelegere între producători -, şi în indiferenţa strigătoare la cer a autorităţilor, care au lăsat să se epuizeze stocurile în farmacii în 7 ani. DT-Polio nu mai exista decât combinat cu alte vaccinuri, care se numesc multivalente.

De ce s-a ales această cale, când legea atunci în vigoare, pe baze ştiinţifice necontroversate, prevedea doar administrarea obligatorie a vaccinului trivalent DT-Polio?

Per total, obligativitatea celor 11 vaccinuri permite adaptarea legislaţiei vaccinării la starea de fapt impusă de producători, care au făcut de negăsit DTP-ul simplu în farmacii, fără a ţine cont de doleanţele familiilor.

Semnaţi acest APEL LA RAŢIUNE pentru a apăra interesul pacienţilor dvs. şi a solicita autorităţilor o dezbatere pe baze serioase exclusiv medicale şi ştiinţifice, dincolo de influenţa producătorilor şi a afiliaţilor lor.

Nu există justificare ştiinţifică şi medicală serioasă pentru alegerea celor 11 vaccinuri

Cele unsprezece vaccinuri devenite de-acum obligatorii erau înainte recomandate în schema de vaccinare de către autorităţi, pe baza unor date ştiinţifice care nu au fost puse sub semnul întrebării; este mai mult decât o nuanţă.

Totuşi, aceste vaccinuri nu corespund neapărat unor boli care să reprezinte un risc semnificativ pentru TOŢI copiii.

Primul ministru Edouard Philippe a invocat în discursul său de politică generală din iulie 2017 cele zece decese cauzate de rujeolă între 2008 şi 2016 pentru a justifica obligativitatea vaccinării antirujeolice.

Totuşi, după cum i-a răspuns Colegiul Naţional al Medicilor de Familie (CNGE), majoritatea persoanelor decedate sufereau de un deficit imunitar care constituia o contraindicaţie la acest vaccin. Ar trebui să credem că Primul ministru nu a fost informat de acest lucru de către consilierii săi? Unde este logica? Noi, medicii, cum mai putem să ne justificăm, să rămânem credibili în faţa pacienţilor care ne cer explicaţii??

Şi aceasta nu este tot. De ce a devenit obligatorie vaccinarea contra hepatitei B şi a meningococului C?

– Hepatita B este o boală care nu se transmite decât prin sânge şi contact sexual. Vaccinul este deci util la copiii cu cel puţin un părinte purtător al virusului. Or, există o analiză obligatorie pentru viitoarele mame la sfârşitul celui de-al doilea trimestru de sarcină.

Acest vaccin este inutil pentru cel puţin 95 % dintre bebeluşi. De ce să-i supunem la riscul, chiar şi foarte redus, al unor efecte indezirabile ale vaccinului, dacă nu există niciun avantaj?

După experţi, durata de protecţie contra virusului hepatitic B rămâne nesigură, ea ar fi lungă (>15 ani) : astfel, în prezent niciun rapel nu pare necesar. Deci abia după vârsta de 15 ani ar trebui să se vaccineze, şi numai aceia care comportă riscuri ca urmare a modului de viaţă sau a profesiei lor.

În sfârşit, a afirma că prin vaccinarea contra hepatitei B nu ar apărea vătămări neurologice înainte de 2 ani nu exclude apariţia ulterioară a acestor afecţiuni, ştiind că anual avem 25 de cazuri noi de scleroză în plăci (700 de copii în total în Franţa), începând cu 6 ani şi cu vârsta medie de 11-12 ani.

Se impune un studiu epidemiologic riguros pentru a compara cazurile de scleroză în plăci la vaccinarea contra DT-Polio trivalent cu cazurile de scleroză în plăci de la începutul distribuirii hexavalentului recomandat. Aşteptăm acest studiu.

– Infecţiile cu meningococ C sunt la risc infinitezimal în mod normal. Vaccinarea nu ar trebui să fie avută în vedere decât în caz de risc de epidemie dovedit. În afara acestui caz, într-o scrisoare deschisă adresată deputaţilor, unii confraţi medici de familie estimează că: «vaccinarea universală contra meningococului C riscă să provoace mai multe efecte indezirabile grave la bebeluşi decât beneficii în populaţia generală.»[5]. Noi le împărtăşim punctul de vedere.

În prezent, sunt cunoscute 27 de patologii bacteriene, 27 de patologii virale, 10 maladii cu paraziţi, 2 patologii micobacteriene. Decizia de a vaccina împotriva unora din aceste boli, dar nu şi împotriva altora, necesită o dezbatere ştiinţifică ce nu a avut loc.

Există o logică în aceste demersuri, dar aceasta nu este de ordin medical, nici ştiinţific.

Este o «logică» administrativă care le convine autorităţilor, ca să nu mai spunem de concernele farmaceutice.

Dar această «logică» ne cauzează nouă, profesioniştilor din sănătate, o insecuritate juridică importantă. Supunându-ne acestei logici, ne punem în dezacord cu legea franceză şi cu dreptul internaţional, după cum veţi putea verifica!!

Neconcordanţa dintre obligativitatea vaccinală din legea franceză şi dreptul internaţional

În 2005, Unesco a adoptat Declaraţia Universală asupra Bioeticii şi Drepturilor Omului cu un vot majoritar din 193 ţări, dintre care şi Franţa. Aceasta stipulează că orice intervenţie medicală preventivă nu trebuie să fie efectuată decât cu consimţământul prealabil, liber şi informat al persoanei în cauză, bazat pe informaţii suficiente.

Evident, nu este cazul vaccinării obligatorii, care este impusă părinţilor sub ameninţarea unor sancţiuni penale şi a excluderii discriminatorii din colectivităţi (excludere din scoli şi creşe începând cu 1 iunie 2018). Astfel, copiii cu o stare de sănătate precară ca urmare a chimioterapiei sau copiii cu multiple alergii, care nu pot şi nu trebuie să fie vaccinaţi, vor fi oare excluşi pentru totdeauna din colectivităţi? Nu avem precizări în această privinţă.

Pe de altă parte, Declaraţia Universală asupra Bioeticii şi Drepturilor Omului prevede în articolul 2 că «interesul exclusiv al ştiinţei sau al societăţii nu trebuie să primeze». Or, principalul argument formulat în sprijinul obligativităţii vaccinale generalizate este interesul societăţii, în numele protecţiei persoanelor care nu pot fi vaccinate din raţiuni medicale.

Ne aflăm, prin urmare, şi aici într-o contradicţie.

În plus, noua obligativitate vacinală contrazice legea din 4 martie 2002 privind dreptul pacientului, care precizează că «niciun act medical şi niciun tratament nu poate fi efectuat fără consimţământul liber şi informat al persoanei».

În sfârşit, «Principiul Precauţiei», existent în Constituţia Franceză, se opune în mod evident experimentării la nivelul întregii populaţii de nou-născuţi.

Decizia de a vaccina trebuie să rămână în responsabilitatea fiecărui medic şi a fiecărei familii, fără să li se impună acţiuni care nu ţin cont nici de ereditate, nici de predispoziţiile noului-născut, nici de cadrul său de viaţă şi nici de riscul real de infecţie pentru fiecare maladie. Acestea sunt informaţii pe care medicul trebuie să le obţină şi este de neconceput ca el să le ignore: nu se vaccinează orbeşte.

Aşa se obişnuieşte în cea mai mare parte a ţărilor europene, unde copiii nu sunt mai infectaţi decât în Franţa, din moment ce acolo vaccinarea nu este obligatorie.

Nu ar fi mai judicios ca guvernul să gândească în termeni de recomandări şi nu de obligaţie-sancţiune? Medicii şi pacienţii lor nu sunt proşti. Este binecunoscut faptul că responsabilizarea dă rezultate mai bune decât culpabilizarea.
Oare ministra sănătăţii crede cu adevărat că va restaura încrederea în vaccinuri lăsând să planeze atâtea nelinişti pe umerii părinţilor şi ai profesioniştilor din sănătate?

Nu există consens medical sau cetăţenesc asupra celor 11 vaccinuri obligatorii

A avut loc o consultare cetăţenească, însă, contrar a ceea ce afirmă astăzi autorităţile şi cea mai mare parte a mass mediei, aceasta nu s-a pronunţat în favoarea obligaţiei vaccinale.

Le Monde Diplomatique din ianuarie 2018 reaminteşte că preşedintele acestei consultări cetăţeneşti privind vaccinurile, colegul Alain Fischer, «nu a notat în declaraţia sa publică de interese că primise în 2013 un premiu de € 100.000 de la Sanofi-Institut Pasteur. În plus, concluziile prezentate de acesta nu reflectau consultarea în punctele majore.»

Profesorii Olivier Saint-Lary şi Vincent Renard, preşedintele şi vicepreşedintele Colegiului Naţional al Medicilor din Învăţământ (CNGE) au amintit foarte clar acest lucru în Cotidianul Medicului din 27 noiembrie 2017 (p. 15), sub titlul: «Obligativitatea vaccinală: balanţa beneficiu-risc pare defavorabilă»: «Dacă o consultare cetăţenească a avut loc cu adevărat, niciuna din grupele consultate (clienţi şi profesionişti) nu s-a pronunţat în favoarea acestei obligaţii.»

Ne aflăm deci în faţa unui regres democratic. Acest element ar putea şi el să se întoarcă împotriva deciziei Ministerului Sănătăţii.

Comitetul de orientare al consultării cetăţeneşti asupra vaccinării a fost dealtfel denunţat de către fostul secretar general al Conferinţei naţionale a sănătăţii, Thomas Dietrich[6] ca «o veritabilă operaţiune de propagandă (…)pentru a-i încuraja pe francezi să se vaccineze»; Dietrich a denunţat absenţa transparenţei în legătură cu aspecte legate de sănătate.

Conform Asociaţiei pentru o informare medicală independentă Formindep, această consultare este «un eşec complet», redând «un tablou alarmant al democraţiei noastre sanitare».

Problema adjuvanţilor, mai ales a aluminiului din vaccinuri, nu este rezolvată

Antigenii prezenţi în vaccinuri sunt combinaţi cu ADJUVANŢI care nu sunt fără riscuri[7], destinaţi stimulării într-un mod nespecific a sistemului imunitar în formare al bebeluşului.

Cel mai utilizat în Franţa este hidroxidul de aluminiu

Când ministra Agnès Buzyn linişteşte părinţii afirmând că acest adjuvant este utilizat şi suportat bine de 90 ani încoace, ea nu ţine cont de cantitatea injectată, nici de efectele secundare, printre care creşterea reacţiilor alergice. Aceste efecte secundare nu au fost până de curând mai deloc raportate, iar efectul lor otrăvitor era mai mic, deoarece înainte se folosea mai puţin aluminiu. Ca să nu mai spunem că practica recentă a injectării intra-musculare a vaccinului îl face şi mai nociv.

În plus, modificările considerabile ale mediului nostru (poluare chimică a alimentelor prin erbicide, perturbatori de natură endocrină şi, poate, de asemenea, poluarea electromagnetică) ar putea slăbi răspunsurile imunitare la vaccinuri, în acelaşi timp favorizând penetrarea aluminiului în creierul bebeluşilor.

Când ministra încearcă, în mass media, să înspăimânte familiile, se mândreşte cu deciziile luate, îi denigrează pe cei care – fără a fi împotriva vaccinurilor – sunt în favoarea unei administrări a vaccinurilor adaptată la vârsta şi la starea bebeluşilor, pe răspunderea medicului, ea nu adoptă o atitudine responsabilă.

Nu trebuie ignorat că:

– Aluminiul a fost eliminat din vaccinurile veterinare ca urmare a apariţiei sarcoamelor (cancere foarte grave), de exemplu la pisici, în locul administrării vaccinului sau în alte locuri, în sistemul osos, în cartilagii sau muşchi. Un studiu italian asupra fibrosarcoamelor la câini la locul injectării vaccinurilor este foarte clar, mai ales în introducere: «depunerile de aluminiu au fost detectate în 8 fibrosarcoame canine la locul unde probabil fuseseră administrate injecţiile, precum şi în 11 fibrosarcoame postvaccinale feline detectate prin metoda acidului aurintricarboxilic.»[8]

Cerem să se realizeze fără întârziere cercetări în acest sens la tinerii care suferă de sarcoame, indiferent de localizarea acestora.

– Aluminiul a fost retras din produsele cosmetice deoarece absorbţia transcutanată ar putea creşte riscurile de cancer la sân. Ca atare animalele şi produsele de frumuseţe sunt “sanctuarizate”. Dar nu şi vaccinurile pentru copii, din moment ce aici aluminiul este injectat direct în muşchi, ocolind protecţiile (bariera intestinală, epiderma).

Cele 11 vaccinuri obligatorii pentru bebeluşi conţin 3,8 mg. de aluminiu, injectate în muşchi, ceea ce depăşeşte de departe limitele permise pentru adulţi.

În ciuda a ceea ce se repetă în numeroase mijloace de informare prost informate, şi chiar de către ministra Buzyn însăşi, toxicitatea aluminiului din vaccinuri a fost clar stabilită prin cercetările prof. Romain Gherardi[9], publicate în reviste ştiinţifice internaţionale de cel mai înalt nivel.

De asemenea, echipa profesorului Christopher Exley, specialist în aluminiu cu o vechime de 30 ani, a putut detecta recent prezenţa toxică a aluminiului în creierul persoanelor autiste decedate. Unele din aceste persoane aveau abia 14-15 ani. «Aluminiul este intracelular. În neuroni şi mai ales în celule care nu sunt neuronale. Este vorba de celulele proinflamatorii. Celule care vin din corp şi care traversează bariera hematoencefalică, luând aluminiul cu ele.»

Calea de administrare este crucială, deoarece, luat pe cale digestivă, aluminiul este în mod normal eliminat “la deşeuri” şi deci fără pericol, ceea ce nu se compară cu injectarea lui pe cale intramusculară, aşa cum unii caută să ne convingă, deoarece în acest caz aluminiul vaccinal este absorbit şi apoi reţinut în sistemul imunitar aproape în totalitate.

Hidroxidul de aluminiu din vaccinuri are inconvenientul de a persista foarte mult timp (mai mulţi ani) în organism. Această biopersistenţă cauzează:
– miofasciita macrofagică în locul administrării vaccinului: pe 22 decembrie 2017, o femeie a obţinut despăgubiri ca urmare a dezvoltării unei miofasciite macrofagice după vaccinarea cu vaccinul antihepatitic B care conţine adjuvanţi din aluminiu;
– efecte în alte locuri în organism, precum organele limfoide, creierul, oasele, rinichii etc., cu efecte pe termen lung care nu trebuie ascunse populaţiei.

Riscul morţii subite a bebeluşului ca urmare a vaccinării!

Totalitatea vaccinurilor, administrate prea devreme nou-născuţilor, poate declanşa un răspuns inflamator puternic, prin eliberarea de proteine speciale fabricate de către un sistem imunitar agresat, citocinele[10], putând antrena moartea subită a bebeluşului.

O corelaţie de temporalitate este recunoscută în anumite cazuri precise.

În SUA, în 2017, o publicaţie[11] indică 20.231 de cazuri de complicaţii raportate după vaccinarea contra hepatitei B, dintre care 51% la copii sub 2 ani, iar 197 cu Sudden Infant Death Syndrome (SIDS), adică morţi subite ale bebeluşilor. La alţi copii, între 1 lună şi 2 ani, s-au observat mai ales vătămări ale sistemului nervos.

Mai demult, o lucrare din Consumer Health (Volumul 22, din 4 aprilie, 1999) a Dr. Viera Scheibner raporta 41 de cazuri de copii morţi în primele 21 de zile după primul vaccin. Peste trei sferturi din morţile subite erau corelate cu vaccinarea. Dr. Scheibner înregistrase şi analizase tulburările respiratorii la bebeluşi înainte şi după vaccinare. Ea dădea ca referinţă cartea sa «Vaccination: The Medical Assault on the Immune System» (Vaccinarea: Atacul medical asupra sistemului imunitar).

În Japonia, în 1975, au fost raportate 37 cazuri de moarte subită asociate cu vaccinurile. Prin urmare, vaccinările înainte de vârsta de doi ani au fost oprite de către guvernul japonez între 1975 şi 1988. Cazurile de decese subite au dispărut, până când s-a reluat libertatea de vaccinare între vârstele de 3 luni şi 48 de luni, după care numărul de morţi subite a reînceput să crească.

În 1982, în revista Neurology, William C. Torch, pediatru neurolog, publică «Diphtheria-pertussis-tetanus (DPT) immunization: a potential cause of the Sudden Infant Death Syndrome (SIDS)» (Imunizarea cu vaccinul DTP: o potenţială cauză a Sindromului Morţii Subite a Bebeluşului)[12]. Din 200 de cazuri luate la întâmplare, el raportează 70 de cazuri de moarte subită a bebeluşului, dintre care două treimi fuseseră vaccinaţi într-o perioadă de trei săptămâni înainte de deces. El a observat de asemenea o creştere a numărului de cazuri când se lua în calcul o perioadă mai lungă după vaccinare.

Evident, toate aceste cercetări au fost atacate puternic şi agresiv. Dar nu putem nega relaţia temporală între vaccinarea precoce şi moartea subită. Aşadar, acest risc nu poate fi trecut sub tăcere. Trebuie să fiţi informaţi, astfel încât să cunoaşteţi exact posibilele pericole ale acestor 11 vaccinuri injectate bebeluşilor înainte de vârsta de 2 ani.

Considerăm că este indispensabil ca aceste informaţii să vă fie aduse la cunoştinţă.

În 2017, un număr de medici indieni raportează printre morţile subite după vaccinarea hexavalentă (primele 6 din cele 11 vaccinuri astăzi obligatorii) 93,3% decese în rândul bebeluşilor mai mici de un an în primele 10 zile după vaccinare, cu o concentrare în primele 3 zile, şi 7% în următoarele 10 zile.

La copiii de peste un an, 83% din decese au fost înregistrate în primele 10 zile şi 17% după a zecea zi.[13] Publicaţia prezintă raportul confidenţial (n°19) furnizat autorităţilor europene (EMA, European Medical Agency) de firma GlaxoSmithKline (GSK) pe acest subiect. Colegii indieni cer autorităţilor din sistemul medical din ţara lor să-şi revizuiască încrederea în afirmaţiile făcute de EMA.

Iată de ce numai medicul, pe propria răspundere, ar trebui să aibă autoritatea de a recomanda , având încrederea familiilor, un vaccin sau altul pentru bebeluşi, copii sau adulţi, în funcţie de starea lor de sănătate şi de nevoile lor de protecţie, în funcţie de mediul lor şi de modul lor de viaţă.

Pentru o recunoaştere reală a complicaţiilor asociate vaccinării

Marea reticenţă a familiilor faţă de cele 11 vaccinuri obligatorii se explică de asemenea prin ignorarea oficială a complicaţiilor legate de vaccinuri, mai numeroase şi mai grave decât o afirmă autorităţile din sănătate. Cazurile de autism[14], de fibromialgie, de oboseală cronică, de narcolepsie şi de alte patologii autoimune puse de către pacienţi pe seama vaccinărilor rămân prea numeroase[15] pentru a fi date la o parte definitiv.

Într-adevăr, după profesorul Daniel Floret, preşedinte al Comitetului Tehnic al Vaccinării, «este în mod general admis că 1 până la 10 % din efectele secundare grave asociate cu medicamentele fac obiectul unei declaraţii către centrele regionale de farmacovigilenţă»[16], ceea ce înseamnă că zdrobitoarea majoritate a acestor cazuri nu este analizată.

În special, nu s-a demonstrat că nu se va stabili niciodată o legătură cu vaccinarea, mai ales pentru cazurile de cancer observate la copii şi la tineri, precum sarcoamele, cancere foarte grave, care au fost asociate cu aluminiul la animale, în diferite părţi ale corpului, dar care rămân, la copii şi la tineri, fără cauze recunoscute, cu excepţia „imunodeprimării majore”.

Confruntaţi cu aceste riscuri foarte reale, încrederea nu va fi restaurată decât propunându-se cele mai bune vaccinuri necesare, injectate separat în funcţie de vârsta copilului, testate ca şi medicamentele obişnuite, şi care să nu mai conţină adjuvanţi nocivi.

Un mare NU pripelii

Până în prezent, autorităţile franceze se fac că nu aud şi nu-i ascultă nici pe cetăţenii care îşi spun părerea, ei fiind imediat catalogaţi drept “complotişti” şi “anti”, dar nici pe profesioniştii din sănătate, care sunt îngrijoraţi. Cei care îndrăznesc să ia parte la dezbatere sunt prea puţini şi deci foarte uşor etichetaţi drept «antivaccinişti». Această ostracizare este aplicată de toţi cei care vor să impună vaccinările în mare grabă, fără să studieze în detaliu consecinţele posibile.

Aceasta nu corespunde absolut deloc poziţiei noastre, care este prudentă, fundamentată ştiinţific şi medical, şi care reuneşte concluziile a numeroşi experţi independenţi de producătorii de vaccinuri.

Astăzi, decizia pripită a guvernului de a impune cele unsprezece vaccinuri obligatorii pune întreaga profesie medicală într-o poziţie mai mult decât inconfortabilă.

Înainte de a se produce primele consecinţe ale aplicării legii, vă invităm să semnaţi acest APEL LA RAŢIUNE pentru a putea pune întrebări şi a solicita o dezbatere deschisă despre bazele medicale şi ştiinţifice ale vaccinării.

Ne aflăm în democraţie, iar forţa numărului este indispensabilă pentru a întreţine dezbaterea şi a împiedica închiderea într-o politică de constrângere, autoritară şi oarbă, ale cărei daune colaterale sunt cunoscute dinainte.

Astăzi, suntem asiguraţi că totul va fi bine. Scandalurile recente cu Médiator şi alte medicamente, în care numeroşi medici au fost incriminaţi, dovedesc că asigurările autorităţilor sunt iluzorii.

Ele nu sunt, în orice caz, în concordanţă cu jurământul lui Hipocrate şi cu principiul responsabilităţii medicului.

De aceea vă invităm să semnaţi Apelul nostru la Raţiune şi să transmiteţi acest mesaj tuturor medicilor pe care îi cunoaşteţi.

Încă o dată, nu este vorba în niciun caz de a ne opune principiului vaccinării, ci, din contră, de a-l reafirma în faţa unei politici riscante care nu poate decât să conducă la sporirea îndoielilor în minţile oamenilor!!!

Conform Vaccine Confidence Project («Proiectul privind încrederea în vaccinuri»), ale cărui rezultate au fost publicate în EBioMedicine în septembrie 2016, 41% dintre francezii intervievaţi consideră că vaccinurile nu sunt sigure, un record mondial, în ciuda unei intense propagande pro-vaccinare.

Fenomenul nu mai poate fi ignorat. El depăşeşte cu mult cercul militanţilor antivaccin, care rămâne foarte marginal şi cu care prea frecvent se încearcă să fim asociaţi, fără cel mai mic discernământ.

Pentru a restaura încrederea, să cerem guvernului dialog, transparenţă, o dezbatere ştiinţifică adevărată bazată pe dovezi medicale, pentru o decizie cu adevărat conformă cu binele fiecăruia.

În concluzie, solicităm ca autorităţile din sistemul medical să se angajeze formal şi oficial în următoarele 5 puncte:

– Nici un vaccin obligatoriu înainte de vârsta de 2 ani a unui copil, cu excepţia unei necesităţi justificate şi recomandate de medicul responsabil.
– Luarea în calcul a protecţiei anticorpilor din laptele maternal, astfel încât un număr maxim de copii să poate beneficia de această protecţie (iar aceasta în funcţie de libera alegere a mamei), conform recomandărilor OMS.
– Supunerea imperativă a vaccinurilor la teste adaptate, inspirate din testele la care sunt supuse medicamentele pentru a obţine autorizaţia de punere pe piaţă.
– Eliminarea vaccinării antihepatitice B a nou-născuţilor, care este inutilă după a 6-a săptămână de viaţă.
– Dezvoltarea de adjuvanţi netoxici pentru vaccinuri, precum fosfatul de calciu, care este inofensiv, întrucât dovezile ştiinţifice absolut sigure ale toxicităţii aluminiului sunt deja stabilite.

Numai cu acest preţ va putea fi restabilită în ţara noastră încrederea în vaccinuri.

Nu ezitaţi să distribuiţi acest APEL LA RAŢIUNE tuturor persoanelor din sistemul medical pe care le cunoaşteţi. Ei înşişi trebuie protejaţi pentru a putea rămâne în serviciul pacienţilor lor.

Cu mulţumiri,

Prof. Luc Montagnier
(Premiul Nobel în medicină pentru descoperirea HIV)

Pr Henri Joyeux
(Premiul Internaţional de Cancerologie pentru activitatea sa în nutriţie)

alături de CÂTEVA MII DE PROFESORI ŞI DOCTORI ÎN MEDICINĂ (Semnăturile Apelului: https://www.11vaccinsobligatoires.com/appel-montagnier-joyeux/ )

(Sursa apelului, original: AICI-LINK

şi pe pag. de Facebook: AICI-LINK

***

Notele de subsol:

[1] Concentrations of granulocyte colony-stimulationg factor in human milk after in vitro simulations of digestion. DA Calhoun, M Lunoe, Y Du, SL Staba, RD Christensen. Pediatr Res 1999 ; 46(6) : 767-71.

– Breastfeeding provides passive and likely long-lasting active immunity. LA Hanson. Ann All Asthma Immunol 1998 ; 81(6) : 523-33.

[2] Curtea de Justitie a Uniunii Europene, procesul C-621/15, « N. W. e. a. contra Sanofi Pasteur MSD SNC e. a. », hotărârea din 21 iun. 2017.

[3] Pneumococ, 91 % ; hepatita B, 88 % ; ROR, 78 %, meningococ C, 70 %.

[4] Diphtérie-tétanos, poliomyélite, coqueluche

[5] https://30ansplustard.wordpress.com/2017/10/16/lettre-ouverte-aux-deputes-contre-le-projet-dextension-de-lobligation-de-vaccination-des-nourrissons/

[6] Thomas Dietrich, Démocratie en santé, Les illusions perdues, contribuţie la raportul de inspecţie generală a afacerilor sociale asupra pilotajelor în legătură cu democraţia în sănătate în cadrul ministerului de afaceri sociale şi de sanatate, 19 feb. 2016.

[7] Aluminium in brain tissue in autism – Matthew Molda, Dorcas Umarb, Andrew Kingc, Christopher Exleya – Journal of Trace Elements in Medecine and Biology – –

– Non-linear dose-response of aluminium hydroxide adjuvant particles : Selective low dose neurotoxicity – Crépeaux Gu. & all – Toxicology jan.2017 Vol: 375, Page: 48-57

[8] Vascellari M, Melchiotti E, Bozza MA, Mutinelli F. Fibrosarcomas at presumedsites of injection in dogs: characteristics and comparison with non-vaccinationsite fibrosarcomas and feline post-vaccinal fibrosarcomas. J Vet Med A Physiol Pathol Clin Med. 2003 Aug; 50(6):286-91.

[9] Cercetări la nivel internaţional explicate cu toate referinţele ştiinţifice în cartea sa Toxic Story, Ed. Actes-Sud 2017.

[10] Se vorbeşte de… furtună citokinikă!

[11] Safety of currently licensed hepatitis B surface antigen vaccines in the United States, Vaccine Adverse Event Reporting System (VAERS), 2005-2015. – Haber P1, Moro PL2, Ng C2, Lewis PW2, Hibbs B2, Schillie SF3, Nelson NP3, Li R2, Stewart B4, Cano MV2. Vaccine. 2017 Dec 11. pii: S0264-410X(17)31722-X. doi: 10.1016/j.vaccine.2017.11.079. [Epub ahead of print]

[12] American Academy of Neurology, 34th Annual Meeting, Apr 25-May 1, 1982. Neurology 32(4):pt.2).

[13] Infanrix hexa and sudden death: a review of the periodic safety update reports submitted to the European Medicines Agency- Jacob Puliyel, C Sathyamala – Indian Journal of Medical Ethics – DOI: 10.20529/IJME.2017.079

[14] Aluminium in brain tissue in autism, Christopher Exley, Andrew King, Matthew Mold et Dorcas Umar, Journal of Trace Elements in Medicine and Biology, vol. 46, Elsevier, Amsterdam, mars 2018 (online din le 26 novembre 2017).

[15] A se vedea, de exemplu, recent în presă: https://www.francetvinfo.fr/sante/politique-de-sante/il-ny-a-plus-de-solution-a-part-se-mettre-hors-la-loi-le-desarroi-des-parents-refractaires-aux-nouveaux-vaccins-obligatoires_2536671.html

[16] Cum se face pedagogie în jurul unui vaccin? Actualitate şi dosar în sănătatea publică, Daniel Floret, n°71, Haut Conseil de la Santé Publique, Paris, juin 2010.

Mulţumim tuturor celor care au contribuit la traducerea materialului!!

Al treilea vaccin hexavalent după HEXACIMA si HEXAXIM, despre care ni se tot spune că sunt identice. Identice-identice, dar chiar toate trei cu trei nume diferite să fie identice? Nu este credibil.

Vaccinul Hexyon se află încă în stadiu experimental de fază IV, având prospect cu triunghi negru cu vârful în jos, semn că este nevoie de monitorizare suplimentară foarte foarte foarte atentă, deoarece SIGURANTA vaccinului nu a fost îndeajuns testată.

Este vorba, mai clar, de EXPERIMENTE PE COPII.

Incredibil, acest vaccin a fost autorizat după un studiu de faza III efectuat cu fix 546 de copii (!!), studiu în care s-au comparat efectele vaccinului Hexyon cu efectele ALTUI vaccin combinat (!!!!).
ZERO studii clinice dublu orb controlate cu placebo.
ZERO ştiinţă.

Punem un screenshot al articolului, în caz că dispare!

Ca întotdeauna, producătorul nu precizează ce “tulpini” acoperă vaccinul, din sute de tulpini despre care se afirmă că ar exista!

Prin aceste trucuri, toată lumea se spală pe mâini la orice “epidemie” în care se îmbolnăvesc exact vaccinaţii: “Ah, era o tulpină nouă, era o tulpină care suferise o mutaţie, vaccinul nu acoperă toate tulpinile, vaccinul nu protejează 100%”… ETC ETC ETC.

Iată cum se compară în studii un vaccin cu ALT vaccin sau ALTE vaccinuri, deci nici urmă de placebo!

Un grup de 1.422 nou-născuţi este injectat cu Hexyon, iar un grup de “control” (!) de 711 copii este injectat cu un vaccin tetravalent care a fost între timp retras de pe piaţă, plus un vaccin HiB+Polio!! Logic, când comparăm două vaccinuri între ele, statistic vorbind nu vom observa o mare diferenţă la reacţiile febrile, de exemplu, căci ambele grupe vor avea parte de reacţii asemănătoare, DAR numai diferenţa va fi notată în protocol. Deci dacă reacţiile la DOUA tipuri de otravă vor fi asemănătoare, concluzia “ştiinţifică” va fi că totul este în ordine.

În schimb, dacă s-ar compara un vaccin cu un PLACEBO REAL (soluţie salină), ne-ar izbi o diferenţă enormă!

Iată fişa medicală de pe site-ul EMA: http://www.ema.europa.eu/ema/index.jsp?curl=pages/medicines/human/medicines/002796/human_med_001641.jsp&mid=WC0b01ac058001d124

Iată şi sumarul caracteristicilor produsului: https://rxed.eu/ro/h/Hexyon/2/

Nicio menţiune despre mercur, nu-i aşa?

Cu toate acestea, analizele făcute la laboratoare independente din Germania arată că:

acest vaccin experimental conţine mercur.

Aici sunt rezultatele.

Aici sunt rapoartele pentru mai multe vaccinuri analizate: http://agbug.de/download/Impfstoffuntersuchung01.pdf

Luaţi decizii informate!

Sindromul Bebeluşului Scuturat sau consecinţele vaccinării?

Aceasta este întrebarea, o întrebare extrem de importantă pentru părinţii afectaţi.

Când se constată la bebeluşi hemoragii cerebrale sau meningite (inflamarea meningelui), unor părinţi li se impută că şi-ar fi abuzat copilaşii, că i-ar fi zgâlţâit/scuturat. Chiar în situaţia în care bebeluşul fusese vaccinat recent, autorităţile ignoră complet orice posibilitate de a explica traumele de mai sus ca fiind efecte postvaccinale; dimpotrivă, se apelează la Protecţia Copilului şi la procuratură şi părinţilor li se iau copiii! În Germania, eu [Marion Kammer] mă ocup în prezent de 10 astfel de cazuri (din totalul de 14 cazuri pe care le cunosc personal).

Evident că există din nefericire şi bebeluşi care sunt abuzaţi, nu încape îndoială. Pledoaria mea se referă însă la respectarea ordinii corecte a evenimentelor (a se vedea mai jos), pentru a nu pune carul înaintea boilor.

Important în acest context este faptul că simptomele principale specifice unei traume de scuturare sunt identice cu simptomele efectelor nedorite ale vaccinării, adică:

• Meningita / Hemoragia cerebrală

• Convulsiile

• Problemele respiratorii

• Apatia (în prospectul medicamentelor: somnolenţa)

Aceste efecte postvaccinale nedorite sunt trecute în parte şi pe prospectul vaccinurilor sau/şi sunt raportate către Institutul Paul-Ehrlich (PEI) [care se ocupă cu admiterea pe piaţă a vaccinurilor – n.t.]. Este important de reţinut faptul că doar 5% (conform altor estimări chiar şi mai puţin) din reacţiile postvaccinale indezirabile (RAPI) sunt raportate de către medici.

Cel mai important este să analizăm simptomele (nu doar la sindromul bebeluşului scuturat). Simptomele sunt adesea mult mai importante decât diagnosticele, căci un diagnostic nu este la urma urmei „decât” o etichetare a simptomelor. 

Se poate exclude ipoteza unei reacţii postvaccinale nedorite numai şi numai atunci când copilul nu a primit anterior traumei absolut niciun vaccin.

Doar în această situaţie putem exonera vaccinul. Chiar după criteriile OMS (Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii), toate simptomele înregistrate în decurs de 42 de zile după vaccin trebuie luate în considerare ca posibile reacţii postvaccinale, atunci când lipseşte o altă explicaţie.

Ordinea corectă

Când un copil este internat în spital şi se constată o meningită sau o hemoragie subdurală/cerebrală (ambele diagnostice fiind cele mai fatale reacţii postvaccinale), şi dacă în ultimele 6 săptămâni copilul a primit un vaccin, atunci trebuie luată în considerare înainte de orice eventualitatea unei reacţii postvaccinale. Acest vaccin este în acel context un fapt incontestabil!

Ţine de grija şi obligaţiile medicilor ca, pe planul doi, să ia în considerare şi să verifice dacă nu cumva ar putea exista un abuz asupra copilului. Dar este evident că un fapt clar, cum este vaccinul, atârnă mai greu în balanţă decât o simplă presupunere. Din acest motiv, presupunerea de „abuz” trebuie demonstrată cu date şi dovezi solide. Iar aceste dovezi clare lipsesc aproape cu desăvârşire în toate cazurile pe care le cunosc – RMN-urile nu arată nimic deosebit, nu există leziuni sau semne de vătămare, copilul nu are comportament tipic de copil abuzat (vezi detalii în tabelul de mai jos).

Concret, avem următoarea situaţie: Un sugar (cel mai frecvent cu vârsta între 3 şi 6 luni) dezvoltă probleme de sănătate în special după vaccinarea cu vaccinul hexavalent din schemă (Infanrix Hexa, Hexyon; în România Hexacima sau Hexaxim – n.t.) administrat concomitent cu vaccinul anti-pneumococcic (Prevenar, Prevenar13) şi uneori completat şi cu vaccinul de rotavirus.

Problemele de sănătate încep de cele mai multe ori cu vomă, apatie, convulsii, ţipăt encefalitic. Din acest motiv, părinţii merg de obicei de mai multe ori la medic! Deoarece starea copilului nu se îmbunătăţeşte, ci uneori chiar se înrăutăţeşte, micuţii sunt internaţi în spital. Acolo se constată o meningită sau o hemoragie cerebrală şi se pune imediat diagnosticul de „sindromul bebeluşului scuturat”, cu consecinţa fatală că părinţilor li se ia copilul. Părinţii sunt trataţi ca nişte criminali, iar de multe ori tatăl este pus sub acuzare şi devine chiar pasibil de puşcărie. Orice protest al părinţilor împotriva acestui diagnostic fals este complet ignorat după ce s-a pus deja diagnosticul de „sindromul bebeluşului scuturat”, la fel fiind ignorată şi îngrijorarea exprimată de părinţi despre posibilitatea ca simptomele să aibă legătură cu vaccinurile administrate recent.

Majoritatea părinţilor nici măcar nu au auzit despre astfel de reacţii postvaccinale. Foarte puţini medici informează corect şi complet cu privire la aceste reacţii postvaccinale rare, dar reale şi posibile.

Este şocant şi notabil faptul că medicii din spitale refuză să dea în scris părinţilor că nu vaccinul a cauzat meningita sau hemoragia cerebrală. Eu le recomand părinţilor să solicite mereu argumentele în scris din partea medicilor, dacă aceştia susţin că nu vaccinul a fost cauza. Când medicii exclud ceva, atunci trebuie să aibă şi argumente clare. Şi totuşi… nicio şansă să se primească o asemenea declaraţie!

Din acest motiv, consider că ar trebui ca în prospectul vaccinului să fie trecută la efecte secundare posibile şi decăderea din drepturile părinteşti (puşcărie), din cauza confundării reacţiilor postvaccinale precum meningita şi hemoragia cerebrală cu “sindromul bebeluşului scuturat”!

Dacă autorităţile iau copilul de la părinţi, în cazul reacţiilor postvaccinale copiii suferă dublu: în primul rând din cauza vaccinării (majoritatea bebeluşilor trebuie operaţi pentru a supravieţui) şi în al doilea rând în urma separării de mama lor, de părinţii lor. Nu e neapărat nevoie să ne explice un psiholog ce înseamnă pentru un bebeluş să fie separat de mama lui în primul an de viaţă, orice om capabil să gândească şi să simtă îşi dă seama!

Părinţii încep atunci lupta cu morile de vânt. E o luptă care durează luni de zile şi reprezintă o povară sufletească incredibilă pentru părinţi, care se trezesc absolut neputincioşi în faţa medicilor, a serviciilor de “protecţie” a copilului, în faţa procurorului şi judecătorului, care toţi împreună cântă acelaşi „refren”: „sindromul bebeluşului scuturat”!

Ce este de făcut?

Pentru un diagnostic diferenţial „reacţie postvaccinală” sau „sindromul bebeluşului scuturat”, trebuie puse întrebările corecte. De aceea am elaborat lista de mai jos, fireşte pentru cazul când copilul a fost vaccinat cu scurt timp înainte de apariţia simptomelor.

Înainte de toate trebuie ţinut cont însă de o premisă esenţială, şi anume: un copil poate dezvolta o meningită sau o hemoragie cerebrală prin scuturare doar atunci când este supus la un act de o violenţă extremă. O simplă scuturare a copilului nu este de ajuns pentru a se ajunge la diagnosticul „sindromul bebeluşului scuturat” – vezi expertiza patologilor Sperhake şi Herrmann.

În acest tabel se pot vedea diferenţele dintre cele două seturi de simptome: „sindromul bebeluşului scuturat” sau reacţie postvaccinală.

Este foarte importantă stabilirea momentului precis în care ar fi avut loc presupusul abuz!

Am avut cazuri în care medicii au diagnosticat că presupusul abuz ar fi avut loc înainte de vaccinare – pentru a muşamaliza orice posibilitate a vreunei legături cu vaccinul, numai că:

1. Copilul este consultat de un pediatru înainte de a fi vaccinat!!! Dacă pediatrul nu a constatat nimic neobişnuit la copil în timpul controlului, aceasta ipoteză a abuzului prin scuturare poate fi exclusă, deoarece un medic vaccinator ar fi observat cu siguranţă o traumă atât de masivă. Prin însăşi administrarea vaccinului, medicul a confirmat că totul era în regulă cu acel copil la momentul vaccinării.
2. Sindromul bebeluşului scuturat trebuie de asemenea eliminat ca şi posibilă cauză dacă la admiterea în spital nu au fost observate şi înregistrate semnele neurologice tipice ale acestui sindrom, precum şi semnele (comportamentale etc.) vizibile ale unui abuz fizic!

În toate cazurile în care sunt implicată, se confirmă ipotezele din coloana B! Prin urmare trebuie exclusă ipoteza „sindromului bebeluşului scuturat”, deoarece nu există dovezi concrete din coloana A.

Vaccinurile pot cauza sechele pe viaţă şi pot duce chiar la deces. În acele cazuri este dificil de clarificat cauzele exacte, însă un vaccin efectuat este înainte de toate o dovada concretă, un fapt imposibil de negat. Atâta timp cât copiii din studiile mele de caz şi-au revenit bine şi nu prezintă nici un comportament de copil traumatizat (după o presupusă brutalizare prin scuturare), şi atâta timp cât acei copii fuseseră toţi vaccinaţi cu scurt timp înainte de apariţia simptomelor, atunci ipoteza reacţiei postvaccinale este în mod evident cea mai plauzibilă, cu atât mai mult cu cât există deja tot mai multe îndoieli în general în ce priveşte diagnosticul de sindrom al bebeluşului scuturat!

Dubii despre diagnosticul „sindromul bebeluşului scuturat”

Aşa-zisul „sindrom al bebeluşului scuturat” a fost definit de Norman Guthkelch. În anul 1971, el a formulat ipoteza că scuturarea puternică a unui sugar îi poate provoca acestuia triada de simptome

(1) hematom subdural,
(2) hemoragii retiniene şi
(3) encefalopatie.

O dovada ştiinţifica, medicală, pentru a verifica corectitudinea acestei ipoteze nu a fost niciodată furnizată. Există studii ce arată însă contrariul. Cu toate acestea, „sindromul bebeluşului scuturat” s-a împământenit deja atât în practica medicală cât şi în instanţele juridice.

Chiar Guthkelch îndeamnă de curând la precauţie: cele două diagnostice „SBS” (Shaken Baby Syndrome) şi „AHT” (Abusive Head Trauma) sunt doar ipoteze formulate pentru a încerca explicarea unor fenomene care nu sunt încă înţelese în totalitate! Nu este greşit să fie formulate astfel de ipoteze, căci în acest fel progresează medicina şi ştiinţa, prin diverse ipoteze. DAR e complet greşit a nu informa părinţii şi tribunalele asupra faptului că e vorba doar de ipoteze şi nu de fapte dovedite din punct de vedere medical şi ştiinţific, la fel cum este incorect să-i atacăm pe cei care evidenţiază că aceste ipoteze sunt problematice sau care oferă explicaţii şi argumente alternative.

A acţiona corect înseamnă a spune, clar şi răspicat: „Nu ştim”. (Norman Guthkelch, Houston Journal of Health Law & Polica, 2012, ISSN 1534-7907, pag. 203).

Guthkelch ne atrage atenţia că in ziua de azi, cu posibilităţile radiologice pe care le avem la dispoziţie, se observă tot mai multe hematoame la nou născuţi, conform unui studiu 46% din nou născuţii ce nu prezintă simptome au hemoragii subdurale în urma naşterilor naturale. El sugereaza că bebeluşii care după naşterea naturală au suferit hemoragii subdurale pot fi exact cei care dezvoltă ulterior simptome, deoarece hemoragiile de la naştere pot indica anomalii grave pre-existente. (Norman Guthkelch, Houston Journal of Health Law & Polica, 2012, ISSN 1534-7907, pag. 203 ff).

In plus, diagnosticul „sindromul bebeluşului scuturat” este fără dubiu un „diagnostic prin excludere” (Deborah Tuerkheimer, Flawed Convictions, „Shaken Baby Syndrome“ and the Inertia of Injustice, 2014, Oxford University Press, pag. 18). Diagnostic prin excludere înseamnă că nu există criterii specifice ce pot duce la diagnosticul „sindromul bebeluşului scuturat”, ci doar criterii nespecifice, precum hemoragia subdurală, hemoragia retiniană şi encefalopatia, care apar toate şi în contextul altor boli şi afecţiuni.

Stabilirea unui diagnostic de „sindrom al bebeluşului scuturat” porneşte de la premisa că nu ar exista nicio altă cauză pentru hemoragia subdurală, hemoragia retiniană şi encefalopatie. Ori în practica şi literatura medicală există foarte puţin consens despre posibilele cauze care ar trebui eliminate pentru a avea voie să se pună un astfel de diagnostic de „sindrom al bebeluşului scuturat” sau dacă o asemenea excludere a altor cauze este măcar posibilă (Deborah Tuerkheimer, Flawed Convictions, „Shaken Baby Syndrome“ and the Inertia of Injustice, 2014, Oxford University Press, pag. 26).

Trebuie de asemenea menţionată lucrarea medicului Harold E. Buttram cu titlul: „Sindromul bebeluşului scuturat sau encefalita indusă de vaccinare?”.

Iată câteva citate din această carte: 
„Subiectul care trebuie clarificat aici se referă la anumite cazuri în care tatăl sau un membru al familiei sau un îngrijitor al copilului este acuzat de moartea acelui copil în baza diagnosticului de „sindrom al bebeluşului scuturat” şi unde trebuie dovedit dacă nu cumva adevarata cauză a morţii a fost o reacţie postvaccinală catastrofală.

Până în prezent nu s-au analizat îndeajuns efectele sinergice, cumulative ale vaccinurilor multiple administrate simultan, deşi administrarea a două chimicale toxice concomitent poate fi de zece ori mai toxică decât administrarea individuală, iar administrarea a trei chimicale toxice poate da efecte de o sută de ori mai toxice decât administrarea fiecăruia în parte.

Duhaime et al. au realizat un model experimental pentru a demonstra susceptibilitatea copiilor mici la scuturări. Această echipă de cercetători nu a reuşit să genereze forţa necesară pentru a provoca moartea sau o leziune gravă a creierului decât lovind capul de o suprafaţă dură. Autorii studiului au concluzionat ca pentru leziunile cerebrale necesare în diagnosticul de „sindrom al bebeluşului scuturat” este nevoie nu doar de scuturarea în sine, ci şi de impactul prin izbirea capului de o suprafaţă tare.”

Doctorul Buttram continuă:

„În plus, hemoragiile retiniene pot avea un spectru larg de cauze, inclusiv vaccinurile ROR şi DTP.

Nota bene: vaccinul pertussis (împotriva tusei măgăreşti) este folosit în cadrul experimentelor pe animale pentru a provoca encefalomielite (afecţiuni inflamatorii demielinizante ale sistemului nervos central) [Munoz et al. Cellular Immunology 1984;83:92-100].

Acest articol a fost scris pentru a arăta că teoriile pe care se bazează diagnosticul „sindrom al bebeluşului scuturat” sunt greşite şi nu au acoperire ştiinţifică; am scris articolul de asemenea pentru a arăta că aceste condamnări pe baza diagnosticului de „sindrom al bebeluşului scuturat” pot fi consecinţa unui diagnostic greşit, deoarece adevărată cauză a morţii/vătămării este legată de vaccinuri.” 

Pentru versiunea în engleză a articolului scris de doctorul Buttram, accesaţi link-ul:http://www.whale.to/v/buttram68.html

Tragediile

Nedreptatea şi suferinţa provocate părinţilor şi copiilor lor sunt incomensurabile. Întregul proces prin care trec părinţii şi copiii lor este costisitor şi dificil. Din păcate, avocaţii habar nu au ce sunt reacţiile postvaccinale. Este prin urmare extrem de dificil şi frustrant, deoarece nu se ţine cont de dovezile care demonstrează nevinovăţia părinţilor.

În timpul proceselor am văzut lucruri şi situaţii de neimaginat: expertize de medicină legală greşite (false), prognosticuri greşite, ocultarea sau muşamalizarea de către spitale a analizelor şi rezultatelor analizelor, tăcere deplină pe tema legăturii dintre simptomele copiilor şi vaccinurile administrate etc.

Părinţii cheltuiesc sume enorme de bani pentru acoperirea costurilor juridice (avocaţi, contra-expertize, etc.), unii părinţi însă nu îşi pot permite astfel de cheltuieli. Povara psihică cauzată de decăderea din drepturile părinteşti este o traumă imensă. Gândiţi-vă că asta li se întâmplă unor părinţi care şi-au vaccinat bebeluşii conform schemei, iar apoi sunt abandonaţi inclusiv de pediatrii care îi sfătuiseră cu atâta ardoare să vaccineze şi care acum nu pot accepta că vaccinurile administrate de ei au dus la aceste tragedii.

Nu uitaţi: Prin această muşamalizare a adevăratelor cauze ale meningitelor şi hemoragiilor subdurale la bebeluşi, există pericolul ca toţi copiii să fie în continuare vaccinaţi şi vătămaţi grav de vaccinuri.

Speranţa mea este ca toată această nebunie să ia sfârşit şi acest scandal al efectelor postvaccinale muşamalizate să iasă la lumină.
Marion Kammer, 54 de ani, pedagog social, Germania

****************

Bibliografie:

Herrmann, J. Sperhake – Das Shaken Baby Syndrom – Konzepte und forensische Kontroversen, 2005, Zeitschrift der DGgKV, S. 4-17

Anne-Christine Duhaime et. Al – ‘The shaken baby syndrome: A clinical, pathological, and biomechanical study,’ Journal of Neurosurgery 1987 66:409–415

Norman Guthkelch, Houston Journal of Health Law & Polica, 2012, ISSN 1534-7907

Deborah Tuerkheimer, Flawed Convictions, „Shaken Baby Syndrome“ and the Inertia of Injustice, 2014, Oxford University Press

Dr. Harold E. Buttram – Shaken Baby Syndrome or Vaccine-Induced Encephalitis? (http://www.whale.to/v/buttram68.html)

Munoz JJ, Bernard CC, Mackay IR. Elicitation of experimental encephalomyelitis in mice with the aid of pertussigen. Cellular Immunology 1984;83:92-100

Dr. F. Edward Yazbak – The NON-Shaken Baby Syndrome: The rest of the cases: http://www.vaccinationnews.org/content/non-shaken-baby-syndrome-rest-cases

Dr. Archie Kalokerinos – Sudden Infant Death and the Shaken Baby Syndrome; How they are connected (http://www.freeyurko.bizland.com/kuparch.html)

http://healthimpactnews.com/2015/mainstream-media-finally-exposing-shaken-baby-syndrome-as-false-diagnosis-how-many-innocent-parents-have-suffered/#sthash.fqql0djY.AxXp83z0.dpuf

https://medicalkidnap.com/2016/11/13/dr-squier-wins-appeal-but-banned-from-telling-the-truth-in-court-about-shaken-baby-syndrome/

Unul din cazurile dramatice ale unei familii afectate: http://www.freeyurko.bizland.com/

Vă oferim mai jos capitolele despre diverse boli, împreună cu anotaţiile noastre.

DIFTERIA

OREIONUL

RUJEOLA şi RUBEOLA

SCARLATINA

TUBERCULOZA

VARICELA

VARIOLA

Bonus:

BOALA SERULUI

DIVERSE SERURI

SERUL ANTIDIFTERIC

Sperăm că aceste surse medicale istorice vă vor ajuta să luaţi decizii informate!