Cu cativa ani in urma, am publicat traducerea unui articol al biologului german Dr. Stefan Lanka, privind faptul ca nu exista dovezi stiintifice pentru niciunul din asa-zisele “virusuri patogene”.

Va prezentam in continuare traducerea capitolului despre “virusuri” din Manualul de Microbiologie Medicala publicat in anul 2001 de cercetatorii germani Köhler, Eggers, Fleischer, Marre, Pfister, Pulverer. In acest manual este descrisa detaliat metoda clasica de izolare a virusurilor.

Cap. 5 – Virologie generala – Hans J. Eggers

5.1 Virusuri umane patogene – Generalitati

5.1.1 Originea istorica a denumirii de virus

Termenul de „virus” (substantiv neutru: un virus, doua virusuri) inseamna in general o excretie cleioasa de la plante sau animale, in mod special: otrava. Provine probabil din cuvantul sanscrit visam = otrava.

Literatura medicala a preluat notiunea si a utilizat-o in microbiologie in sens de secretie sanguinolenta, otrava, miasma sau contagium, pentru agenti infectiosi, indiferent ca era vorba de bacterii sau virusuri in sensul din prezent.

In 1897, Loeffler si Frosch au folosit denumirea de virus pentru un anumit tip de agenti infectiosi: cautand agentul raspunzator pentru „febra aftoasa” la vaci („Maul- und Klauenseuche”), au descoperit ca acest agent trecea prin filtrul utilizat pentru izolarea bacteriilor („ultrafiltrabil”), nu era vizibil in microscopul optic („ultravizibil”) si nu putea fi cultivat pe niciun fel de culturi celulare cunoscute la acel moment („necultivabil”).

5.1.2 Definitia virusului: Virusurile nu sunt microorganisme

Cu timpul, definitia clasica a virusurilor ca agenti ultrafiltrabili, ultravizibilei si necultivabili a devenit inadecvata, mai ales cand s-a constatat ca existau si bacterii cu aceste caracteristici. In prezent, virusurile sunt caracterizate prin 3 criterii:
1. Virusurile contin doar un singur tip de acid nucleic, fie ADN, fie ARN.
2. Virusurile nu au organele precum mitocondriile sau ribozomii. Virusurile nu au sisteme enzimatice pentru a obtine energie si nu au un aparat care sa se sintetizeze proteine. Ele nu sunt organizate celular.
3. Virusurile nu se inmultesc prin crestere si apoi prin diviziune. Masinaria de sinteza a celulei infectate produce, respectiv modifica la comanda informatiei genetice a virusului componentele individuale ale virusului in diverse „compartimente celulare”. Dupa aceea componentele individuale virale sunt recompuse in particula virala completa (virion).

Componenta chimica

Metode de purificare a virusului

Inainte ca si compozitia unui virus sa poata fi analizata, este necesar sa se prepare o concentratie suficient de mare de particule virale uniforme, care pe cat posibil sa fie curatate/purificate complet de alte substante din celula-gazda.

Pentru purificarea virusului sunt utilizate procedurile uzuale ale chimiei macromoleculare: diversele metode de ultracentrifugare, cromatografie, electroforeza etc. In continuare descriem metoda ultracentrifugarii, care este cea mai raspandita in virologie.

Primul pas in purificarea virusului consta frecvent in centrifugarea diferentiala a materialului brut (de exemplu un omogenat cu celule infectate): Prin centrifugare alternativa la turatie mica si turatie mare multe impuritati se desprind de virus. Astfel, omogenatul se centrifugheaza initial la turatie mica, ca. 3.000 de rotatii/min (rot/min), prin care se sedimenteaza deseurile celulare mai mari. O centrifugare de mai multe ore a lichidului supernatant la 30.000-50.000 rot/min face ca virusurile impreuna cu particulele celulare mai fine sa se sedimenteze, in timp ce componentele solubile raman in lichidul supernatant si se arunca. Sedimentul este colectat in solutie tampon proaspata si centrifugat putin timp la 5.000-10.000 rot/min. Acum se sedimenteaza restul de deseuri celulare, membrane, in timp ce virusul ramane in lichidul supernatant, cu care se lucreaza mai departe.

Se transfera acest preparat partial purificat intr-un tub de centrifugare pe o solutie de zahar a carei concentratie se mareste in directia sedimentarii (gradient de zaharoza) si se centrifugheaza la turatie foarte mare, pentru ca particulele sa se depuna, fiecare cu viteza proprie, in gradient si astfel sa se formeze asa-zisele benzi sau zone, care sunt stabilizate prin solutia de zahar (centrifugare zonala, vezi imaginea 5.8).

Banda care contine virusul poate fi acum izolata si centrifugata pana la echilibru printr-un gradient de sare de inalte densitate (de ex. clorid de cesiu). Aceasta asa-numita centrifugare de echilibru isopicnica separa particulele nu dupa constanta de sedimentare, ci in functie de densitatea de flotatie diferita a fiecareia. Metoda este atat de sensibila, incat poate separa si particule cu continut de acid nucleic diferit sau cu acizi nucleici cu conformatii diferite sau componenta bazica diferita.

Prin asemenea proceduri, care adesea sunt combinate cu alte tehnici (cromatografie, metode serologice etc.), se obtin preparate virale in mare parte purificate. O prima impresie despre gradul de puritate poate fi obtinuta printr-o micrografie electronica.

Sursa: Köhler, Eggers, Fleischer, Marre, Pfister, Pulverer, Medizinische Mikrobiologie (Manual de Microbiologie Medicala), Editia a 8-a, Editura Urban & Fischer, München, 2001; acest manual poate fi descarcat, impreuna cu multe alte materiale, aici-link.

* * * * *

Dupa ce ati citit acest text, ati aflat CUM se izoleaza in mod stiintific un virus.

Ei bine, pentru absolut NICIUNUL din asa-zisele “virusuri patogene” nu exista nici macar o singura publicatie in care sa se fi izolat “virusul” prin aceasta metoda de manual. Intrebati-va de ce si apoi veti ajunge la concluziile corecte.

Daca vreti sa stiti CUM este produs, de exemplu, vaccinul antirujeolic in absenta “virusului” rujeolic, cititi acest articol.