Studiul Gatti-Montanari despre vaccinurile contaminate cu nanoparticule

Introducerea rapidă a vaccinării obligatorii în timp ce guvernul și mass media pun botniță oamenilor de știință

Întorcând spatele principiului consimțământului voluntar informat al drepturilor omului, stabilit după cel de-al doilea război mondial în Codul de la Nuremberg, autoritățile medicale din Franța și Italia introduc peste noapte vaccinarea obligatorie pentru preşcolari fără consimţământul aparținătorilor. În Italia, milioane de italieni au protestat, începând din luna iunie 2017, împotriva încălcărilor drepturilor părintești. La 28 iulie, legislatorii italieni vânduți industriei farmaceutice au votat cu 296-92 pentru promovarea unei legi universale care impune doze multiple de zece vaccinuri pentru copii, de la preșcolari până la adolescenți, impunând amenzi piperate părinților care nu se conformează. Posturile mass-media, atât în Italia cât și în S.U.A., au ignorat protestele masive împotriva coerciției medicale.

Vaccinurile sunt o mare afacere, iar noua obligativitate vaccinală asigură fluxul continuu de profituri către industria de 32 de miliarde de dolari, în ciuda scăderii constante a încrederii publicului în siguranța vaccinurilor.

De ce Italia? Și de ce acum? Sectorul farmaceutic din Italia este unul dintre cele mai mari din lume. Vaccinurile sunt o mare afacere, iar noua obligativitate vaccinală asigură fluxul continuu de profituri către industria de 32 de miliarde de dolari, în ciuda scăderii constante a încrederii publicului în siguranța vaccinurilor. Un sondaj recent a descoperit îndoieli la scară largă în rândul cetățenilor italieni și francezi cu privire la importanța și siguranța vaccinurilor. O cascadă întreagă de studii științifice recente au descris apariția unor noi boli autoimune corelate cu vaccinarea, precum și starea de sănătate inferioară a copiilor vaccinați în comparație cu cei nevaccinați. În plus, un şir întreg de filme, reportaje și investigații guvernamentale au scos la iveală corupția atotcuprinzătoare în rândul autorităților de autorizare a vaccinurilor, împreună cu eforturile guvernului de a ascunde reacțiile adverse grave datorate vaccinurilor și intimidarea oamenilor de știință care publică informații contrare dogmei conform căreia toate vaccinurile sunt întotdeauna sigure pentru toți copiii. Read more… “Studiul Gatti-Montanari despre vaccinurile contaminate cu nanoparticule”

Analiza biochimica a vaccinului meningococic – continut radioactiv

In Franta, vaccinul meningococic face ravagii. Evident, toate fac ravagii, francezii au tribunalele pline de procese legate de vaccinare, dar azi vorbim de vaccinul meningococic Meningitec®.
In septembrie 2014, francezii au retras brusc niste loturi de Meningitec®, sustinand (ca intotdeauna) ca ar fi fost doar niste loturi “defectuoase”.
150 de familii au dat in judecata firma care comercializeaza acest vaccin. In 2014 fusese retras un lot in urma detectarii unor particule de fier, plumb, seleniu si aluminiu “prezente anormal” [ce-o mai insemna si asta? n.m.] in suspensiile injectabile.

Read more… “Analiza biochimica a vaccinului meningococic – continut radioactiv”

Noi tesuturi de fetusi avortati in vaccinuri – Studiu din 2015

Am mai scris despre celulele fetale din vaccinuri, obtinute de la fetusi avortati.

In 2015 a aparut o lucrare stiintifica despre “Caracteristicile si proprietatile de propagare virala ale unei noi linii celulare diploide umane, walvax-2, si modul in care aceasta este adecvata ca si substrat celular pentru productia de vaccinuri“.

Read more… “Noi tesuturi de fetusi avortati in vaccinuri – Studiu din 2015″

Hexyon – noua bomba hexavalenta cu mercur

Firma Sanofi Pasteur a pus pe piaţă nu de multă vreme un NOU vaccin hexavalent, cu denumirea HEXYON.

Al treilea vaccin hexavalent după HEXACIMA si HEXAXIM, despre care ni se tot spune că sunt identice. Identice-identice, dar chiar toate trei cu trei nume diferite să fie identice? Nu este credibil.

Vaccinul Hexyon se află încă în stadiu experimental de fază IV, având prospect cu triunghi negru cu vârful în jos, semn că este nevoie de monitorizare suplimentară foarte foarte foarte atentă, deoarece SIGURANTA vaccinului nu a fost îndeajuns testată.

Este vorba, mai clar, de EXPERIMENTE PE COPII. Read more… “Hexyon – noua bomba hexavalenta cu mercur”

Studiu nou despre pericolele aluminiului din vaccinuri

Un studiu recent explică DIN NOU pericolele reale ale aluminiului injectat, în mod special la copii.

Cercetătorii recomandă eliminarea totală a aluminiului din vaccinurile pediatrice.

Aluminiu in vaccinuri

Studiul din 27.07.2017 (Univ. Arkansas + Imperial College of London) are titlul “Rolul estimativ al aluminiului din mediul inconjurator in dezvoltarea neuropatologiilor cronice la adulti si copii. Cat de puternice sunt dovezile si care ar putea fi mecanismele implicate” (The putative role of environmental aluminium in the development of chronic neuropathology in adults and children. How strong is the evidence and what could be the mechanisms involved?)

Desi reglementarile internationale prevad cantitati limitate de aluminiu in ingestie si injectabil, 4-5 micrograme/kg corp, max 25 micrograme per perfuzie de 500ml, in vaccinuri exista aluminiu in cantitati cuprinse intre 500 si 1200 micrograme.

Daca vreti sa vedeti cat aluminiu li se injecteaza bebelusilor prin schema actuala de vaccinare, urmariti acest video:

Prospecte vaccinuri si documente oficiale

In limba romana:

Ordin 1725 Ministerul Sanatatii despre infiintarea Comitetului National de Vaccinologie

Inscrierea la gradinita si scoala nu depinde de efectuarea vaccinurilor

Vaccinarile NU pot fi obligatorii in Romania

Bexsero – vaccin antimeningococic B (rezumat raport public european de evaluare)

Buletin de Farmacovigilenta nr. 1/2015

Hexacima – Rezumatul caracteristicilor produsului

Prospect BCG SSI in romana

Prospect Hexaxim

Hexaxim pentru Kazahstan – Apel la raportarea de efecte adverse si monitorizare suplimentara!

ProQuad – Vaccin ROR+V (rujeola, oreion, rubeola + varicela)

Prospect Priorix romana

Prospect_Cervarix_romana

Prospect_INFANRIX_HEXA_romana

Rezumatul caracteristicilor produsului BCG romana

Rezumatul caracteristicilor produsului MMRVAXPRO romana

Rezumatul caracteristicilor produsului Priorix romana

Rezumatul caracteristicilor_HEXYON_romana

RCP Gardasil in romana Read more… “Prospecte vaccinuri si documente oficiale”

Tesuturile fetale din vaccinuri – una din cauzele posibile ale autismului

Dr. Theresa Deisher, cercetator cu doctorat in fiziologie moleculara si celulara la Universitatea Stanford, a publicat impreuna cu K. Koyama o lucrare stiintifica in care expune posibilitatea ca fragmentele de ADN ale tesuturilor fetale continute in vaccinuri sa fie una din cauzele autismului declansat de vaccinuri.

“Ipoteza noastra este ca ADN-ul contaminant din celule fetale umane contribuie la instabilitatea genomica a tulburarii de spectru autist, asa cum a fost demonstrat prin mutatiile genetice de novo.

Este posibil ca aceste fragmente sa contamineze prin incorporare genomul unui copil si astfel sa perturbe functionarea normala a genelor, ducand la fenotipuri de tip autist.

“CONCLUZIE: […] ADN-ul uman strain incorporat de celulele umane va fi transportat in nuclee si integrate in genomul-gazda, ceea ce va cauza modificarea fenotipurilor. Ca atare, fragmentele de ADN uman fetal din vaccinuri pot fi una din cauzele tulburarii de spectru autist la copii, cauzate de vaccinare. Vaccinurile trebuie sa fie sigure, fara contaminari prin ADN uman […] si trebuie create in procese de productie aprobate din punct de vedere etic.

Read more… “Tesuturile fetale din vaccinuri – una din cauzele posibile ale autismului”

Productia vaccinului antirujeolic

Nu v-ati pus si voi aceasta intrebare de nenumarate ori? CUM se produce un vaccin? Cum se produce vaccinul ROR, de exemplu?

Ei bine, si noi ne-am pus aceasta intrebare, iar de curand am gasit si o sursa oficiala, direct de la CDC, despre “Izolarea si identificarea virusului pojarului in culturile celulare“.

Preparation of measles vaccinePreparation of measles vaccine
at the Tirana Institute of Hygiene and Epidemiology WHO
photo by D. Henrioud

Am descoperit aceasta sursa prin intermediul publicatiilor unei jurnaliste de exceptie, Janine Roberts. Am cumparat cartea ei: Frica de invizibil (Fear of the Invisible), pe care o recomandam calduros tuturor celor care gandesc si care doresc sa se informeze din surse independente si oneste.

In aceasta publicatie oficiala, CDC-ul descrie in amanunt procesul de “izolare” a “virusului” pentru ca acesta sa poata fi folosit in productia unui vaccin.

Citat: “este de preferat izolarea virusului deoarece aceasta este cea mai sigura dovada directa pentru infectia cu virusul pojarului“.

Haideti sa vedem in ce consta aceasta “dovada” si cat de sigura este.

Read more… “Productia vaccinului antirujeolic”